Fără Cioran şi fără Mariana

T.O. BOBE
Publicat în Dilema Veche nr. 504 din 10-16 octombrie 2013
Fără Cioran şi fără Mariana jpeg

Am fost un adolescent fără adolescenţă în ce are ea mai exciting. Nu tu incertitudini în ce priveşte orientarea sexuală, nu tu revolte faţă de lumea celor maturi, nici măcar vreo vagă intenţie de suicid. Adevărul e, însă, că pe vremea aia n-aveam de unde să-l citesc pe Cioran. Singurele frămîntări mai accentuate au avut legătură cu obţinerea unor medii de trecere la rusă, la chimie şi la matematică. Fizica n-a reprezentat o problemă, nu-mi dau seama de ce.

E drept că, pe la 15 ani, am plecat într-o zi de la liceu cu încă vreo trei-patru colegi şi am deschis cu ei o sticlă de VAT 69 dintre cele păstrate „pentru doctori“, e drept că am fost singurul care nu s-a ameţit din cei maximum 100 ml care mi-au revenit, e drept şi că după aceea am crescut subit în ochii prietenilor şi că era să mă aleg cu un renume în consecinţă. Însă am refuzat gloria asta pentru că ştiam că e nemeritată. Fusesem singurul dintre ei care, în drum spre casă, mîncase un covrig şi o merdenea. Altfel, am fost un adolescent cuminte şi fără vicii. La micul dejun, înainte să ajung la ore prin viscolul care sufla în fîşia de pămînt dintre lacul Tăbăcărie şi mare, beam cel mult o cană de vin fiert, iar ţigara n-o mai pusesem în gură încă de pe la cinci ani, cînd bunicul meu, ca să facă mişto de mine, mă învăţa să trag în piept cu „iii, caii mei“. Sînt sigur că n-aş fi fost curios nici dacă aş fi avut de unde să iau vreo mariană. De fapt, am fost atît de virtuos, încît aş fi gata oricînd să susţin o conferinţă în care să mă dau drept exemplu negativ. Pînă şi deformarea formatoare a şcolii am evitat-o involuntar, fiindcă, exceptînd scurta perioadă a examenului de treapta a doua, nu ţin minte ca între 14 şi 18 ani să fi deschis de prea multe ori manualele.

Şi, totuşi, ce făceam? Sigur, citeam, dar asta nu se pune. În anii ’80, cititul nu era nici pe departe o îndeletnicire exotică. Şi nu ţin minte să fi citit mult mai mult decît majoritatea colegilor mei. Într-o vreme dăduse peste mine pasiunea fotografiei. Mergeam pe străzi şi pozam ce mi se părea cît de cît „artistic“ sau, mai degrabă, „poetic“. Era cît pe-aci să-mi încropesc în veceul de serviciu şi un laborator, pentru că începusem să învăţ de la un vecin cum se umblă cu tancul pentru developat şi cu tăviţele de fixator şi revelator, dar nu mai ştiu de ce am renunţat. Ce mai făceam? Devenisem microbist de volei, mai ales feminin. Mergeam la meciurile jucate de Farul şi eram nelipsit de la Trofeul Tomis, unde veneau cam cele mai bune naţionale din lume. Morbul m-a ţinut de pe la sfîrşitul carierei Mariei Enache pînă pe la începutul celei a Cristinei Pîrv. Sport nu făceam cine ştie ce, dacă excludem perioada şahului, care a durat cam un an. După ce-l văzusem pe Dem Rădulescu în Siciliana, tocisem deschiderile din Şahul pentru toţi al Elisabetei Polihroniade, iar la petrecerea de la împlinirea vîrstei de 16 ani am încropit toată noaptea, la lumina lămpilor cu petrol şi a lumînărilor, un minicampionat la trei table, împreună cu cei cinci invitaţi. Altfel, jucam tenis de picior în spatele blocului. Doar în ultima vacanţă de licean am împrumutat două gantere de cîte opt kilograme şi o carte despre culturism de la un coleg de liceu, care avea un frate campion de profil. Antrenamentul mi-a prins bine în toamnă, la practica agricolă, cînd vreme de vreo două săptămîni mi-au trecut zilnic prin mîini aproximativ şase tone de struguri pe care trebuia să-i încarc într-o benă. Ce mai făceam? Ascultam la maximum şi fără discriminare aproape orice: Alphaville, AC/DC, Boy George, George Michael sau Michael Jackson. Şi, desigur, mă chinuiam să învăţ moonwalk şi cîteva mişcări de downrock. Vara o ardeam prin discotecile din Mamaia, dar, de la an la an, tot mai rar. Nu era deloc vesel să fii dat afară la închidere, cît încă se mai zărea o geană de lumină către comuna Ovidiu, pe deasupra lacului Siutghiol.

Cam asta a fost adolescenţa mea. Nu de tot cenuşie, însă banală. Nu ştiu cînd a început, nu ştiu cînd a trecut şi nici cînd s-a terminat. În ’95, la debutul din Tablou de familie, Mircea Cărtărescu scria în scurta prezentare pe care mi-a făcut-o că par „un adolescent străveziu, cam stîngaci“. Aveam 26 de ani. E foarte posibil. Mai ales că, la puţină vreme după ce mi se încheiase şi adolescenţa în sensul antic al termenului, o colegă de serviciu m-a catalogat drept „eternul adolescent“. Şi asta numai pentru că treceam printr-o perioadă în care nu reuşeam deloc să scap de nişte coşuri. S-ar putea să fi avut dreptate şi ea. S-ar putea totuşi să nu se fi terminat, să fi rămas adolescent chiar şi acum, mai ales dacă mă gîndesc la cît timp petrec zilnic pe Facebook. Dar gînduri de sinucidere încă nu am, chiar dacă Cioran a tot fost reeditat. Iar singura Mariană care m-a făcut vreodată să rîd e Mariana Lina, o altă fostă colegă. 

T. O. Bobe este scriitor. Cea mai recentă carte a sa: Contorsionista, Humanitas, 2011.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Iarna se dezlănțuie. Viscol puternic în România: harta celor mai afectate zone. Anunțurile meteorologilor
Iara se dezlănțuie în următoarele ore. Meteorologii au emis sâmbătă mai multe avertizări cod galben şi portocaliu de ninsori şi de vânt puternic pentru cea mai mare parte a ţării. Vremea rea pune stăpânire pe România.
image
Cât pot să ceară meseriașii pentru o casă simplă, la roșu. „Nu te mai droga, frățică!”
Un român a postat un anunț în care s-a interesat cât ar putea să-l coste o casă de 80 de metri pătrați, pe un singur nivel. Printre răspunsuri, au fost și unele cu totul surprinzătoare.
image
Prima autostradă din România, construită la dorința lui Ceaușescu. În cât timp a fost gata și care era viteza maximă de deplasare
Autostrada Bucureşti-Piteşti, cea mai veche din România, a fost finalizată în doar cinci ani, între 1967 şi 1972, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Astăzi se împlinesc 56 de ani de la începerea lucrărilor de construire.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.