FAQ: de ce să emigrezi din România?

Radu Pavel GHEO
Publicat în Dilema Veche nr. 374 din 14-20 aprilie 2011
FAQ: de ce să emigrezi din România? jpeg

Emigrarea sau fuga din România este o temă pe care am auzit-o de cînd mă ştiu. Părinţii noştri vorbeau cu fervoare despre fuga peste graniţă („Să scapi dracului din căcatul ăsta de România!“), noi am vorbit despre ea cu aceeaşi înflăcărare, iar azi copiii noştri (mă rog, ai celor care au) discută la fel de îndîrjit despre plecarea la studii şi obţinerea unei slujbe peste hotare. De-a lungul a cîtorva generaţii, s-au schimbat doar termenii folosiţi – „fugă“, „emigrare“, „ieşire“ sau „plecare“ –, dar realitatea acoperită de vorbe e cam aceeaşi: România e o ţară din care românii pleacă. 

E ceva profund greşit într-o ţară din care, de cîteva generaţii, dorinţa cetăţenilor de a scăpa de aici e mai mare decît dorinţa de a rămîne acasă. Fiindcă orice plecare e traumatizantă, într-o măsură mai mare sau mai mică, şi e un gest de curaj căci implică un risc serios. Un act de curaj disperat: nu e uşor să pleci de acasă. 

Asta stîrneşte România, patria noastră frumoasă, cu oameni viteji, harnici, demni şi ospitalieri? Ţara cu munţi înalţi, ape limpezi, păduri întinse, lanuri bogate şi o bucată de ţărm de mare? Dorinţa de fugă? De trei-patru generaţii oamenii vor să scape de aici? 

În 1990 eram douăzeci şi cinci de milioane de cetăţeni români. Azi am mai fi, după ultimele date oficiale, în jur de douăzeci de milioane, iar în realitate, dacă ne gîndim cîţi români sînt plecaţi neoficial la muncă în străinătate (şi nu mai vor să se întoarcă), probabil vreo şaptesprezece-optsprezece. În douăzeci de ani, o ţară măricică a pierdut un sfert din populaţie. Da, parcă ar fi o ţară din care e bine să pleci. Am trăit într-o dictatură şi într-un stat democratic (original şi neoriginal), sub tutela Uniunii Sovietice, sub conducerea autocrată a unui lider naţionalist şi apoi ca membri ai Uniunii Europene, iar românii pleacă în continuare. În Europa, în Americi, în Japonia. Au plecat etnicii evrei, etnicii germani, pleacă etnici maghiari, ţigani şi români. Nu poţi să nu te întrebi de ce. 

S-au schimbat multe după 1989, dar nu s-a schimbat esenţialul. Nu s-a schimbat spiritul locului. România a rămas o ţară din care se pleacă. A ratat un moment auroral imediat după Revoluţia din Decembrie 1989. L-a înfundat cu evenimentele din martie 1990 de la Tîrgu-Mureş şi cu glorioasa mineriadă din iunie 1990, cea care a declanşat primul val de emigrări masive din rîndul tinerilor plini de speranţe. 

Dar adevărul e că, atunci cînd pui în balanţă rămînerea şi plecarea, în România prima a fost asociată de foarte mult timp cu ratarea, iar a doua – cu reuşita individuală. Chiar dacă nu e întotdeauna aşa. Prin urmare, se pleacă. Din zeci de motive: 

• pentru că România nu oferă şanse de reuşită celor capabili. Orice ai vrea să faci aici, o poţi face mai prost decît în Occident, în SUA sau în Canada. Piedicile pe care le întîmpini sînt imense, efortul – incomparabil mai mare, iar rezultatele – insignifiante. 

• pentru că structurile din România sînt osificate de decenii. Cînd spun asta, mă gîndesc inclusiv la perioada interbelică. România are o structură ierarhică rigidă, cu o birocraţie imensă, iar comuniştii doar au înlocuit o „clasă superpusă“ cu o alta, din care o mare parte se păstrează şi astăzi la putere. România e o ţară care se mişcă greu şi ale cărei mecanisme sfărîmă individualităţile. 

• pentru că România e ceea ce a fost şi va fi – o ţară săracă. Sau, oricum, mai săracă decît ţările europene din vestul ei. Nu contează acum de ce e săracă. Este aşa cum este. De mai bine de o sută de ani, ţintele predilecte ale emigranţilor sînt ţările bogate, care au fost bogate şi atunci vor fi în continuare la fel. „Celui ce are i se va mai da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are şi ceea ce are i se va lua.“ Există o logică aici. William Easterly, profesor de economie la Universitatea New York, spunea într-un text („Reinventarea roţii“, în Foreign Policy, noiembrie-decembrie 2010) că sfatul lui pentru dezvoltarea durabilă a unei ţări ar fi următorul: „Asigură-te că ţara ta era la curent cu tehnologia – acum cinci sute de ani“. Asta e: decalajul între o economie bogată şi performantă şi una săracă şi neperformantă va creşte, nu va scădea. Iar România nu e la curent cu tehnologia nici azi. 

• pentru că România e o societate tribală, o lume a clanurilor. Aici coeziunea socială e redusă, deci şi patriotismul e nesemnificativ. În schimb, sînt importante reţelele de influenţă şi relaţiile de familie. Un individ izolat, oricît de înzestrat ar fi, are foarte puţine şanse să reuşească singur, ca individ. Trebuie să aparţină unui clan anume. Aici, în paranteză fie spus, disocierea zgomotoasă a românilor, de ţigani mi se pare rizibilă, fiindcă modelul de funcţionare a relaţiilor sociale e aproximativ acelaşi, şi într-un clan de ţigani, şi într-o universitate de stat sau într-un partid politic.

• pentru că deja au plecat foarte mulţi dintre cei buni. E greu să mai menţii buna funcţionare a unui sistem social în lipsa unor oameni capabili (medici, profesori, funcţionari etc.). Iar această lipsă afectează întreaga societate, adică pe fiecare cetăţean în parte.

Ş.a., ş.a., ş.a. 

Şi totuşi, mai există oameni care rămîn sau oameni care pleacă şi se întorc. De ce o fac? Nu ştiu şi nici nu pot da un răspuns serios. Aşa că o să răspund printr-un banc. Cică Iţic şi Ştrul, emigranţi din România, se întîlnesc după vreo douăzeci de ani în New York. Se salută veseli, se pupă şi încep să se întrebe de cunoştinţele lor comune. „Băi Iţic, mai ştii ceva de Moşe?“ „E, da, sigur! Moşe, tare bărbat! Şi-a cumpărat o insulă în Pacific şi se duce zilnic în ocean, să vîneze rechini cu cuţitul.“ „Şi Marcel?“ întreabă Ştrul. „Marcel e meseriaş“ zice Iţic. „Acum face Himalaya, îţi dai seama? La optzeci de ani! Ia toate vîrfurile la rînd, acum e pe Everest.“ „Şi Iosif, de Iosif ce ştii?“ „A, ăsta-i un aventurier, băi!“ zice Iţic. „A rămas în Bucureşti.“ 

Ăştia sînt cei rămaşi sau întorşi în ţară: nişte aventurieri.

Radu Pavel Gheo este scriitor. Cea mai recentă carte a sa, Noapte bună, copii!, a apărut la Editura Polirom.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Oradea – mai ambițioși ca de obicei
Marile drame prin care ne trece destinul, fie el personal sau colectiv, nu pot fi înțelese și nici respectate dacă uităm că tragedia merge de braț cu comedia prin lumea oamenilor.
Daniel David jpg
Oricine poate să aibă umor
În ţările cu colectivism puternic şi concentrare a puterii, cum este țara noastră, umorul bine reprezentat este cel legat de autoironie.
Adriana Babeti jpg
Să rîzi? Să plîngi? Despre rîsu’-plînsu’ lumii noastre
Rîsul poate fi socotit drept un fel de soluţie terapeutică pentru a ieşi din marile şi micile nevroze ori din complexe (de inferioritate sau de superioritate).
Marcel Iures, Sever Voinescu, George Banu jpg
Caragiale cel lucid, Creangă cel afectuos
După spectacole, pe scena frumosului Teatru „Regina Maria“ din Oradea au urcat dnii George Banu și Marcel Iureș pentru a discuta despre umorul celor doi clasici.
1024px David   The Death of SocratesFXD jpg
Socrate a fost o pisică
„Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică”.
p 1 jpg
Ce înseamnă rîsul?
Nu există comic în afara a ceea ce este cu adevărat omenesc.
Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?