Familia din clasă

Primul incident violent experimentat în relaţia de cuplu apare în jurul vîrstei de 16 ani şi studiile arată că adolescenţii din România nu recunosc, în general, abuzul emoţional sau violenţa online. Specialiştii susţin că violenţa în familie nu poate fi stopată fără educarea copiilor şi a adolescenţilor într-o cultură cu zero toleranţă faţă de acest fenomen. 

predă limba română de 23 de ani, într-un colegiu tehnic din Bucureşti, şi a observat evoluţia comportamentului violent de la generaţie la generaţie. Dacă la începutul carierei sale adolescenţii erau mai degrabă violenţi verbal, jignindu-se şi ridiculizîndu-se, profesoara crede că, în ultimii cinci ani, impulsivitatea îi face, mult mai des, să treacă la fapte. 

„Eu n-am avut acasă violenţă. Venită de la ţară, credeam că la oraş nu se întîmplă aşa ceva şi la începutul carierei nu ştiam cu ce probleme se confruntau unii dintre copii – de ce lipseau cu zilele, de ce stăteau retraşi, de ce se jigneau, de ce abandonau şcoala. Vedeam că sufereau şi mi se rupea sufletul. Cînd am început să stăm de vorbă, am descoperit copii cu probleme de familie pe care nici nu mi le puteam imagina pînă atunci: băiatul care nu venea la liceu de teamă că, în lipsa lui, tata o s-o lovească pe mama pînă o s-o bage în spital, gemenele care învăţau bine şi-i dădeau bursele de studiu tatălui alcoolic, fetele care se măritau ca să scape de părinţii abuzivi, băieţii care îşi loveau iubitele, iubite bolnave de gelozie care le luau la bătaie pe eventualele rivale. Cu timpul am învăţat să recunosc problemele din comportamentul pe care-l afişează şi să le vin în întîmpinare. Pe unii am reuşit să-i apropii de psihologul liceului, dar cei mai mulţi nici nu voiau să audă de aşa ceva.“ 

Pentru ceilalţi a introdus metoda bileţelelor. „De fiecare dată cînd simt că sînt probleme în clasă, îi pun pe elevi să scrie ce-au pe suflet, fără să se semneze. Fireşte că le recunosc scrisul, dar foaia nesemnată le dă curaj să se descarce. Apoi, treptat, îi chem pe rînd să stăm de vorbă şi să vedem cum îi pot ajuta. Îi încurajez să vorbească şi cu colegii, să nu ascundă că trec printr-o perioadă grea acasă sau în cuplu, să le dea ocazia celorlalţi să-i asculte şi să-i ajute. De cele mai multe ori, au nevoie doar de cineva care să le dea atenţie şi să-i înţeleagă. Dacă acasă nu găsesc asta, încerc să-i învăţ să fie la şcoală ca într-o familie.“ 

era cazul clar. Spunea tot timpul că „femeia trebuie bătută“. Îşi jignea colegele în fiecare zi, ele răspundeau cu violenţă verbală şi erau mai mereu gata să se ia la bătaie. „Nu ştiam ce să mă mai fac cu el şi de fiecare dată cînd îl întrebam de ce se poartă aşa, îmi spunea că «femeile sînt proaste. Aşa face şi tata, şi ştiţi ce cuminte e mama?» Le-am luat pe fete deoparte şi le-am rugat să nu mai răspundă violent la nici o provocare venită din partea lui.“ Separat – pentru că ştia că are aceeaşi dată de naştere ca mama lui –, profesoara a început să-i povestească ce surprize îi pregătea familia de ziua ei. Cînd îl întreba, în clasa a IX-a, dacă a făcut ceva drăguţ pentru ziua mamei lui, Alexandru dădea înapoi: „De ce să-i iau eu lu’ mama flori?“ 

Însă, pînă în clasa a XII-a a ajuns să-i spună deseori: „Doamna, azi iar i-am luat o floare mamei.“ La banchetul final, a fost singurul băiat pe care fetele l-au primit în limuzina lor. De la certurile care aproape degeneraseră în bătaie, ajunseseră cei mai buni prieteni. „Acum Alex dă la teologie şi are o prietenă pe care o respectă.“ 

Despre alţi elevi povesteşte că lipsesc de la şcoală pentru că „se duc să care cu cîrca pentru nişte bani în plus“. Ca să prevină conflictele care apar de la lipsurile financiare, aceştia muncesc ca să-şi întreţină familiile. Cînd sînt prea obosiţi şi gata să clacheze, reacţionează cum nu şi-ar dori şi apoi se simt vinovaţi. „Aşa am păţit cu Cristi, care, după o noapte de muncă, a venit la şcoală. Toată clasa voia să chiulească, mai puţin un singur coleg. S-a dus direct la el şi i-a dat un cap în gură, apoi a început să lipsească de ruşine.“ 

Dar nu toţi reproduc ce se întîmplă acasă. Sînt la fel de mulţi şi cei care deprind obiceiuri violente de la prieteni şi din cuplu. Îşi controlează telefoanele, îşi citesc mesajele de Facebook, se ceartă din gelozie. Unii îşi lovesc iubitele la începutul relaţiei, ca să-şi impună autoritatea. Fetele îşi ameninţă sau îşi lovesc rivalele. Mai nou, se sabotează online cu poze şi filmări compromiţătoare. 

„M-am adaptat noilor provocări şi sînt prietenă cu ei pe Facebook, avem un grup al clasei, ne dăm mesaje private şi-mi spun lucruri pe care nu mi le-ar spune la şcoală. Încerc să fiu cît pot de prezentă în viaţa lor, dar uneori oboseşti, mai ales cînd, pe lîngă toate problemele complexe de viaţă, ai o programă şcolară de bifat şi examene finale dificile.“

Despre educaţia în domeniul violenţei în familie, doamna profesoară este de părere că „am avea nevoie de programe consistente de educaţie pentru a preveni perpetuarea toleranţei faţă de violenţă, control social, control economic, violenţă electronică. Avem nevoie de educaţie sexuală în şcoli, ca materie de sine stătătoare, pentru că într-o oră de dirigenţie un profesor nu poate acoperi toate nuanţele problemelor cu care se confruntă o clasă de 25-30 de elevi. Avem nevoie de educaţie în domeniul violenţei în familie pentru că mulţi dintre ei spun că nu s-au confruntat niciodată cu asta, dar cînd îi întrebi despre atmosfera de acasă, poţi sesiza că au experimentat deja multe nuanţe ale abuzului.“ 

În patru ani de liceu – mărturiseşte –, reuşeşti să modelezi materialul brut pe care-l primeşti în clasa a IX-a. „Nu ştiu ce fel de părinţi, soţi sau soţii ar fi putut ajunge unii dintre ei dacă n-ar fi găsit înţelegere la şcoală, dar cu fiecare generaţie învăţăm unii de la ceilalţi cum să fim mai toleranţi şi mai atenţi la nevoile celor din jur.“

În fiecare an îşi încurajează elevii să îşi facă, de Crăciun, cadouri (Secret Santa). Unii ştiu jocul din şcoala generală, alţii nu ştiu cum funcţionează şi spun că nu-şi amintesc cînd au primit ultima oară un cadou. „Mă întreabă dacă pot să aducă prăjituri sau decoraţiuni, dacă putem să strîngem bani pentru brad. Iniţiativele astea îi transformă – au mai multă grijă unii de ceilalţi. Reproducem la şcoală atmosfera de familie, astfel încît s-o experimenteze cu toţii, măcar cîteva ore pe zi.“  

a consemnat Ana Maria Ciobanu