Fake-uri, moaște și sfinți

Marius VASILEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 801 din 27 iunie – 3 iulie 2019
Fake uri, moaște și sfinți jpeg

Religiozitatea populară, fenomen el însuși miraculos, generează o alianță subterană imprevizibilă: aceea dintre cei care practică și teoretizează nivelurile soft ale religiei și, surprinzător, scepticii ori criticii de serviciu, numiți uneori „neomarxiști“. 

Judecînd după statisticile românești recente, chiar dacă sînt diabolizați adesea, mai ales după poziția tranșantă împotriva referendumului pentru familie, așa-numiții neomarxiști sînt în realitate persoane care cred în divinitate – indiferent cum o numesc –, puțini dintre aceștia intrînd cu adevărat în rîndurile agnosticilor sau ateilor.

Cîndva, pe la mijlocul anilor ’30 ai secolului trecut, pornea un straniu desfășurător de forțe în jurul unui simplu cioban, Petrache Lupu. Mari personalități ale Bisericii Ortodoxe Române (BOR) și ale societății au scris în favoarea revelației lui Petrache Lupu, milioane de credincioși au luat drumul Maglavitului. Ceea ce nu se știe este că, în paralel, în anii imediat următori primei revelații a lui Petrache Lupu (1935), vom găsi în presa interbelică o mulțime de imitatori. Periodic, la distanță de cîteva luni, ziarele interbelice românești anunță cum X, Y sau Z au avut la rîndul lor revelații similare celei trăite, se presupune, de ciobanul din Maglavit: ba la Brăila, ba în Botoșani etc. Sîntem în plină religie populară pe care o Biserică creștină și o religie autentică o gestionează cu greu.

Desigur că lunga noapte comunistă a deturnat complet cele petrecute la Maglavit. Astăzi mormîntul lui Petrache Lupu nu-și găsește închinători decît printre localnici. Biserica a instrumentat laolaltă cu întreaga clasă politică fenomenul Maglavit. Cu alte cuvinte, Biserica a profitat din plin de religiozitatea populară declanșată atunci, acolo, fără să fi clarificat nici pînă astăzi ceea ce s-a petrecut cu adevărat.

Schimbînd ceea ce este de schimbat, te întrebi care va fi posteritatea fenomenului Arsenie Boca, apărut încă din anii ’40-’50 în Ardeal. Comisia de cercetare a canonizării Părintelui Arsenie Boca are un verdict pozitiv, în pofida unor dezinformări bine plasate de Securitatea comunistă, care mai stăruie și astăzi în anumite medii clericale. Sigur că există rețineri absolut naturale, inclusiv din partea unor teologi cu carte, referitoare la excesele imenselor pelerinajele care se petrec în ultimii ani la mormîntul Pr. Arsenie Boca. Într-un fel, religia populară primește un necesar bemol, chiar dacă din motive și în termeni improprii credinței, în cazul unor anume critici (parțial, neomarxiști)!

Inteligența duhovnicească s-ar putea însă să învingă orice bariere subiective, căci în cazul Pr. Arsenie Boca există argumente puternice în favoarea obiectivității sfințeniei. Da, am uitat să precizez, personal cred în sfințenia Pr. Arsenie Boca, așa cum cred că există moaște purtătoare de har. Una dintre mizele misticilor de pe toate meridianele este aceea de obținere a imortalitalității, de iluminare a cărnii. Unii, infim de puțini, reușesc.

Biserica Ortodoxă, care are o dinamică greu perceptibilă, cultivă reflexele încete, nu se grăbește. Problema este că trăim într-un ev în care viața se desfășoară la viteze neînchipuit de mari. Secolul XXI va aduce, sper, profilul unui creștin ortodox și al unui cleric cu o bună priză la realitatea vie, iar nu la cea închipuită ori preluată din vechile Cazanii.

De altfel, recent întors din Sfîntul Munte Athos, pot mărturisi că lucrurile sînt și acolo pe un făgaș optimist. A trebuit să ajung pe Muntele Athos ca să văd pentru prima oară în viață o imprimantă 3D, instrument pe care ingenioșii monahi ai unei mari mănăstiri grecești îl folosesc pentru a obține mult mai ieftin anumite obiecte de plastic, proiectate inițial pe un computer. Aceasta nu diminuează cu nimic autenticul credinței athonite, este o altfel de rucodelie.

Tot în Athos, la Mănăstirea Vatoped, prezența moaștelor sfinte este firească, dar parcă are alți parametri decît în lumea largă. Moaștele cele mai prețioase sînt scoase aproape zilnic de undeva din altar, sînt așezate pentru cîteva minute spre închinare, după o prealabilă prezentare, începînd cu un fragment de craniu și celebra ureche stîngă, neputrezită după un mileniu și jumătate, a Sf. Ioan Gură de Aur (347-407). Pelerinii nu se calcă în picioare, nu se înghesuie, așteaptă civilizat. Pare că acolo, pe Athos, toate aceste moaște, la care se adaugă un fragment din Brîul Maicii Domnului, sînt tratate, așa cum și trebuie, cu o anume distanță, fără efuziuni sentimentale ieftine. O anume decență, o variantă „tare“ a apropierii de sacralitate. Da, și acolo există forme, rămășițe de idolatrie, dar totul pare cernut prin atmosfera rafinată a locului, a nevoitorilor.

Schimbînd ceea ce este de schimbat, desigur că religiozitatea populară care se manifestă cu ocazia marilor pelerinaje din România are un specific greu de cuantificat. Volumul cercetătorului Mirel Bănică, Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană (Polirom, 2014), este un excelent punct de plecare.

Întrebarea-cheie este aceasta: există o instrumentalizare politică, bisericească, a pelerinajelor și a închinării la sfintele moaște, astăzi, în România? Răspunsul tuturor oamenilor onești: indubitabil, da, chiar dacă vizibil diminuată în ultimii ani. Din nou, alianța invizibilă a Bisericii cu cîrtitorii (parte, neomarxiști) a dat roade. Este un binom care, dacă nu ar fi existat, ar fi trebuit inventat. Fiecare are nevoie vitală de celălalt. Pe de o parte, ierarhii BOR află că este cazul să-și mai diminueze tendințele expansive și nesfîrșitele concesii făcute deopotrivă autorității politice și religiei populare. Pe de altă parte, cei care au dubii referitoare la realitatea credinței creștine primesc uneori binefăcătoare lecții. Totul este să aibă urechi de auzit. Cîndva, un personaj numit Ioan a avut urechea „pregătită“ – textele veterotestamentare vorbesc despre tăierea împrejur a urechii –, iar acea ureche care a auzit glasul de Sus nu a mai putrezit.

BOR face eforturi vizibile în ultimii ani de recalibrare, de înțeleaptă gestionare a fenomenului Arsenie Boca. Nu același lucru se poate spune despre expunerea publică a moaștelor. Gurile rele & lucide – anume, clerici din interiorul Bisericii – vorbesc despre sumele uriașe de bani vehiculate cu ocazia prelungirii unei sărbători de la o zi, două, hai, trei, la aproape o săptămînă. Sub pretexte pastorale, este un prilej de a face bani, uitîndu-se că adepții religiei populare, pe care unii îi numesc peiorativ „pupători de moaște“, se vor înghesui non-stop și dacă racla respectivă va rămîne scoasă din biserică timp de o jumătate de an. Traficul, numit astăzi schimb/import de moaște sfinte, este înfloritor. Și aici se fac eforturi de reglementare: există în lucru un Catalog general al Sfintelor Moaște din BOR. La nivel de Patriarhie a BOR se încearcă limpeziri în această problematică, inclusiv în ceea ce privește delicata problemă a osemintelor celor morți în închisorile comuniste, mai greu este cu ceea ce se petrece la firul ierbii.

Se spune că marele taumaturg Sfîntul Nectarie de la Eghina (1846-1920) ar fi anticipat acest risc și a lăsat cu limbă de moarte ca rămășițele sale pămîntești să nu fie risipite. Astăzi vei găsi fragmente din moaștele sale peste tot în lume, inclusiv în România – cei care le „exploatează“ vor găsi totdeauna o explicație. Totul costă, firește, vei putea aduce plătind multe mii de euro o raclă cu moaște, să zicem, din Grecia, definitiv sau doar pentru cîteva zile. Prietenii unui primar din marginea Bucureștilor știu de ce, clericii profită și închid ochii. Religia populară în tandem cu religia ortodoxă autentică, oficială, visează la un vals, dar le iese în asemenea cazuri un dans din buric în ritm de manele.

Astfel de tranzacții și de fake-uri sînt banale, de mii de ani, pe toate meridianele fenomenului religios. Cîndva, în scrierile veterotestamentare, se vorbea și despre tăierea împrejur a inimii. Ceea ce contează cu adevărat este să îți păstrezi inima curată și credința în Dumnezeul cel Viu. 

Marius Vasileanu este cercetător în antropologia religiilor.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Motoare de barcă gasite în Crișan FOTO garda de Coastă jpeg
Motoare de barcă dispărute din Franța, descoperite în Delta Dunării. Ce explicații a dat proprietarul
Patru motoare de barcă au fost descoperite de polițiștii Gărzii de Costă la un bărbat din Crișan, Tulcea. Motoarele figurau ca dispărute și erau căutate de autoritățile din Franța pentru confiscare.
Alexandru Arsinel FOTO Mediafax
Alexandru Arșinel a murit. Actorul avea 83 de ani și era grav bolnav
Alexandru Arșinel a murit pe 29 septembrie 2022, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Actorul în vârstă de 83 de ani a avut multiple probleme de sănătate în ultimul an și a fost internat de mai multe ori.
fostul sanatoriu scos la licitatie de CJ Olt   foto theodora trusca jpeg
Fost sanatoriu TBC, chilipir scos la licitație. Povestea spitalului, impresionantă
Consiliul Județean Olt a scos din nou la licitație o clădire în care a funcționat sanatoriul TBC din Slatina. Prețul stabilit de evaluator pentru clădire și pentru terenul de 3.000 mp este un chilipir.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.