Experienţa românească

Bogdan MURGESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 350 din 28 octombrie - 3 noiembrie 2010
Experienţa românească jpeg

Vorbim deseori despre capitalism, dar puţini dintre noi ştiu că nu există un consens între specialişti cu privire la înţelesul conceptului. În general, enciclopediile insistă asupra faptului că sistemul economic capitalist se bazează pe proprietatea privată asupra factorilor de producţie şi pe faptul că deciziile cu privire la activităţile economice sînt luate de agenţii economici pe baza semnalelor transmise de piaţă, de regulă cu scopul de a obţine un profit cît mai mare. Cuvîntul „capitalism“ a apărut în cercurile socialiste franceze la mijlocul secolului al XIX-lea, fiind folosit mai întîi de Louis Blanc, apoi de Proudhon şi ulterior de tot mai mulţi gînditori. În mod foarte interesant, Marx însuşi nu a folosit decît extrem de rar cuvîntul „capitalism“, preferînd să vorbească despre „capital“, „sistemul capitalist“ şi mai ales „modul de producţie capitalist“. Dacă pentru Marx esenţială în funcţionarea sistemului capitalist era proprietatea privată, pentru Werner Sombart, autorul unei monumentale lucrări – Der moderne Kapitalismus –, apărută în 1902, elementul decisiv era căutarea raţională a căilor de maximizare a profitului. Dacă pentru Marx, Sombart şi majoritatea celor care i-au urmat capitalismul este un sistem ce guvernează întreaga economie în anumite perioade istorice, de regulă începînd cu secolul al XVI-lea, istoricul francez Fernand Braudel a postulat că prin capitalism trebuie să înţelegem sfera de acţiune a marilor capitalişti, deci numai un segment superior al activităţii economice, care însă a existat de foarte multă vreme şi este distinct de alte două niveluri – autoconsumul şi piaţa. Unul dintre elementele cele mai şocante pe care le aduce în discuţie Fernand Braudel este opoziţia dintre capitalism şi piaţă. Braudel insistă că marii capitalişti, profitînd de mărimea capitalurilor şi de informaţiile de care dispun, reuşesc să obţină super-profituri distorsionînd pieţele în folosul propriu. Ca atare, ţelul capitaliştilor este identificarea (sau crearea activă) de pieţe dezechilibrate, şi valorificarea acestora prin intermediul unor situaţii de monopol; cum monopolurile rareori pot fi menţinute mai mult timp, capitaliştii caută să aibă mereu capitaluri mobile, pe care să le poată muta repede de la o ramură la alta, profitînd de succesiunea dezechilibrelor pe diferite pieţe.

Cum se prezintă trecutul capitalismului în ţara noastră? Teritoriile româneşti au fost multă vreme integrate relativ superficial în reţele internaţionale de tip capitalist, aflîndu-se în secolele XVI-XVIII la interacţiunea dintre două sisteme economice distincte şi concurente, unul axat pe Europa apuseană şi centrală, altul centrat în jurul Istanbulului. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, sistemul otoman a fost încorporat la periferia Occidentului, iar Principatele Române au ajuns şi ele tot mai mult în sfera de acţiune a capitalismului occidental. Capitalul străin a avut un rol esenţial în modernizarea României, cu bune şi rele. Să ne gîndim la faptul că cea mai mare parte a reţelei de căi ferate a fost construită cu capital străin (uneori şi cu preţul unor afaceri oneroase, tip „Afacerea Strousberg“), după cum şi dezvoltarea industriei petroliere a fost posibilă numai prin investiţiile unor mari companii controlate de marele capital internaţional, fie el german, anglo-olandez, francez sau american.

Prin noi înşine –  nerealist şi contraproductiv


Comparativ cu acţiunea capitalului străin, capitalul autohton a avut un rol modest. După Primul Război Mondial, în contextul unui val de naţionalism economic, liberalii au încercat să promoveze o politică de limitare a capitalului internaţional şi de preluare a unor active de către capitaliştii autohtoni. Această politică s-a dovedit nerealistă şi contraproductivă, capitalul autohton fiind cu totul insuficient în raport cu nevoile economiei. Ştefan Zeletin, el însuşi un adept al neoliberalismului, a explicat astfel eroarea liberalilor: „În evoluţia istorică, dezvoltarea industriei şi naţionalizarea capitalului sînt două procese deosebite: întîi se naşte industria, şi aceasta întotdeauna cu capital străin şi cu capacităţi străine, şi apoi, cînd acest proces este asigurat, se înfăptuieşte şi procesul de naţionalizare a capitalului. A întreprinde însă al doilea proces, înainte ca cel dintîi să fie pus în afară de orice pericol, înseamnă a crea industriei soarta unei fiinţe ce trebuie să trăiască fără aer şi fără hrană. În actuala fază a mercantilismului nostru, cînd industrializarea ţării e încă în proces, lozinca noastră nu poate fi decît aceasta: porţi închise pentru fabricate străine, dar deschise pentru capital străin şi capacităţi străine“.

Comunismul instaurat după Al Doilea Război Mondial şi-a propus abolirea capitalismului. Întreprinderile industriale şi majoritatea serviciilor au fost trecute în proprietatea statului, iar cea mai mare parte a agriculturii a fost cooperativizată. Pe de altă parte, după încercarea eşuată de a crea un „lagăr economic“ separat de cel capitalist, de pe la sfîrşitul anilor 1950, statele socialiste au reînnodat treptat legăturile economice cu ţările capitaliste. Satirizată deja de George Orwell în romanul Ferma animalelor, cooperarea dintre liderii comunişti şi marele capital internaţional i-a prilejuit sociologului american Immanuel Wallerstein observaţia că ţările „socialiste“ nu numai că nu au constituit o veritabilă alternativă la capitalism, ci s-au subsumat funcţionării sistemului mondial dominat de forţele capitaliste în acelaşi fel în care şi plantaţiile cu sclavi din America făcuseră parte din economia mondială în secolele XVIII-XIX. Colaborarea cu economiile capitaliste a reuşit pentru un timp să cîrpăcească marile probleme economice ale ţărilor socialiste, dar nu a putut împiedica intrarea lor într-o criză de sistem, determinată de incapacitatea de adaptare la flexibilitatea cerută de dezvoltarea economică postindustrială. În 1989, sistemul socialist a implodat în Europa central-răsăriteană.

Trecerea la economia de tip capitalist a prilejuit apariţia unor forme de capitalism puţin reglementat, aproape sălbatic în căutarea profitului imediat. Au avut loc fenomene tipice acumulării primitive de capital, nu în sensul teoretizat de Marx, ci într-o accepţiune foarte literală a termenului, adică de realizare cu mijloace extrem de diverse, uneori nelegale, a unor prime acumulări mai semnificative de capital. Dincolo însă de aceste fenomene, alimentate mai ales de procesul de privatizare, capitalul autohton era insuficient pentru a asigura redresarea economică a ţărilor postcomuniste. De aceea, rolul crucial a revenit tot marelui capital internaţional, care a preluat controlul asupra unei mari părţi a economiei româneşti, mai ales în sectorul serviciilor (finanţe, comunicaţii, marele comerţ etc.) şi în industrie. România a avut parte şi de poveşti de succes – experienţa fabricii de automobile Dacia, preluată de Renault – şi de unele eşecuri temporare, cum ar fi prima privatizare a Combinatului Siderurgic Reşiţa.

Per total, investiţiile străine directe au avut un rol benefic pentru economia României după 1989. Desigur, marile firme transnaţionale nu au investit în România de dragul României, ci pentru că au văzut aici o şansă de profit. Calculul lor a fost influenţat de perspectiva aderării la Uniunea Europeană, ca şi de nivelul mai scăzut al salariilor comparativ cu ţările dezvoltate şi de unele elemente de sub-reglementare existente în România, ca şi în celelalte state postcomuniste, mai ales în domeniile relaţiilor de muncă şi protecţiei mediului. A apărut astfel un anume contrast între capitalismul sever încadrat de reglementări cu componentă socială care predomină în cea mai mare parte a Europei apusene şi centrale, şi capitalismul cvasisălbatic care s-a instaurat în Europa răsăriteană după prăbuşirea regimurilor comuniste. Acest contrast se micşorează. Pe de o parte, unele state occidentale îşi reformează şi ele sistemele sociale pentru a face faţă competiţiei globale, pe de altă parte, şi statele postcomuniste trebuie să adopte treptat reglementări mai severe în asigurarea funcţionării pieţelor şi în protecţia mediului.

Reluarea  creşterii salariilor

Care sînt perspectivele capitalismului din România în aceste condiţii? România de azi nu are prea multe variante. Ea va trebui să valorifice în continuare avantajul comparativ al forţei de muncă relativ ieftine şi să se lupte să atragă în continuare marile firme transnaţionale. Pe de altă parte, după resorbirea actualei crize economice, salariile din România îşi vor relua apropierea treptată de nivelul mediu din Uniunea Europeană, şi în momentul în care ele vor ajunge la circa 60% din acest nivel (probabil către anul 2020), ele nu vor mai fi suficient de stimulatoare pentru marii capitalişti. În consecinţă, România trebuie să se pregătească pentru o fază mai intensivă a dezvoltării bazate pe activităţi cu valoare adăugată mare. Concret, aceasta înseamnă că este nevoie de o politică echilibrată, reţinută în ceea ce priveşte creşterea salariilor şi a costurilor asigurărilor sociale, dar atentă totodată la evitarea adîncirii polarizării sociale. O polarizare socială prea mare ar fi nu numai reprobabilă moral, dar şi periculoasă politic şi fatală pentru perspectivele de trecere la un nivel superior de dezvoltare economico-socială. Un asemenea echilibru, navigînd între Scylla derapajelor populiste şi Carybda sărăcirii celei mai mari părţi a populaţiei, nu va fi însă suficient. Va fi nevoie şi de o pregătire consecventă, din timp, prin politici proactive orientate spre progres, a condiţiilor pentru trecerea la o economie mai performantă, bazată pe valorificarea superioară a capitalului uman şi pe funcţionarea ameliorată a instituţiilor, care să se apropie de standardul capitalismului reglementat din Uniunea Europeană. 

Bogdan Murgescu este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti.
 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
EXCLUSIV Bruce Lincoln, profesor, discipol și fost student al lui Mircea Eliade: „Admirația lui pentru mișcarea legionară m-a tulburat mult“
Articole și documente din perioada anilor ’30, în care filosoful român Mircea Eliade își declara simpatia față de Garda de Fier, au ajuns în posesia discipolului său, Bruce Lincoln, astăzi un emerit profesor american.
image
Dependența de ecrane a copiilor, vindecată în doar două săptămâni. Ce ar trebui să facă părinții. Soluția specialiștilor danezi
3 ore pe săptămână în fața ecranelor și nu mai mult! De atât au nevoie copiii pentru a se dezvolta sănătos din punct de vedere psihic și emoțional. Aceasta este concluzia unui studiu efectuat de specialiștii unei universități de prestigiu din Danemarca.
image
Care sunt cele mai bune companii aeriene din lume în 2024. Care au cele mai puține anulări și întârzieri
Blocajul informatic de vineri ne-a determinat să căutăm care sunt cele mai sigure companii aeriene din lume, premiate pentru cele mai puține anulări și întârzieri.

HIstoria.ro

image
Ziua în care veteranii de o vârstă cu secolul s-au întors pe plajele Normandiei
Acum 80 de ani, soldații care au debarcat pe plajele Normandiei, în dimineața de 6 iunie, au pășit în infern, întâmpinați de obstacole diabolice, mine, sârmă ghimpată, cazemate și bunkere, mitraliere secerându-i încă din apă și un inamic fortificat hotărât să îi arunce înapoi.
image
Vechi magazine și reclame bucureștene
Vă invităm să descoperiți o parte din istoria Capitalei, reflectată în vitrinele magazinelor și în mesajele reclamelor de odinioară.
image
„România va fi ce va voi să facă Stalin cu ea”
Constantin Argetoianu avea să ajungă la o concluzie pe care istoria, din păcate, a validat-o.