Experienţa comunistă nu ajută <p> - interviu cu Bogdan VOICU -</p>

Absolut. Există o categorie de oameni care s-a descurcat oarecum fără probleme la schimbările date. Şi anume, cei care au reuşit să-şi convertească capitalul politic, social, educaţional, pe care-l aveau înainte de 1989, în capital economic. Au avut relaţii mai bune, au avut informaţii mai bune despre cum funcţionează noul sistem şi au reuşit să se adapteze foarte repede, utilizîndu-şi în acest scop cunoştinţele, educaţia, relaţiile. Pe de altă parte, avem o mare masă de indivizi, de regulă mai slab educaţi, mai în vîrstă, care au găsit cu greu nişă în noul context. Vorbeaţi de oameni informaţi, care ştiau ce înseamnă măcar teoretic un sistem capitalist. Dar nu cumva omul simplu se adaptează uneori, mai ales în chestiuni practice, chiar mai uşor decît un intelectual, care trăieşte într-o sferă mai teoretică... Omul informat nu e neapărat un tip teoretic, un tip intelectual. Cei care erau informaţi erau cei care intraseră în contact cu ţările vestice şi văzuseră cum funcţionează lucrurile acolo. E vorba de cei care s-au întors în ţară din migraţie, imediat după ’89, oameni care au avut ocazia imediat după sau înainte de Revoluţie să meargă în afara ţării să vadă cum merg lucrurile şi să-şi dea seama că, dom’ne, dacă cumpăr acuma terenuri în România, s-ar putea să-mi aducă un profit pe termen lung, sau dacă investesc în clipa asta într-o fabrică de produse care nu se găsesc... să zicem, o fabrică de îngheţată..., s-ar putea să-mi aducă un profit oarecare. Şi sînt astfel de cazuri cu indivizi care au găsit nişe, care s-au dezvoltat foarte bine şi şi-au folosit cunoştinţele pentru a profita de noul context. Din asta s-ar putea deduce că, pe de o parte, cei care pleacă acum în străinătate profită de ocazia asta, se adaptează la condiţiile de acum şi se duc într-un loc unde sînt mai bine plătiţi, după care ar putea să se întoarcă şi să-şi valorifice din nou experienţa, făcînd aici ce au văzut prin alte ţări? Este un lucru care chiar se întîmplă. Am prieteni care au plecat, s-au întors. Şi s-au întors ştiind ce vor să facă, ţintit, direct. Şi-au deschis mici afaceri sau au făcut alte lucruri. Dar poţi să ai oameni care pleacă şi îşi fac doar doctoratul, de pildă, merg pe ruta academică, vin cu un capital uman dezvoltat, au suficiente cunoştinţe şi reuşesc să le folosească pentru a avea o viaţă mai bună, o poziţie mai bună în societate şi aşa mai departe. Pe de altă parte însă, sînt sceptic în privinţa unei întoarceri masive a românilor din străinătate. În principiu, aşa cum arată experienţa mai tuturor ţărilor care au trecut prin astfel de lucruri, fie că ele sînt în Europa sau în altă parte..., nu mă aştept ca românii plecaţi să se întoarcă masiv. Dar ar putea transmite experienţa lor rudelor rămase. Cu siguranţă. E ceea ce se întîmplă. Chiar nu contează nivelul de pregătire iniţial. Poate să fie măturător, o meserie care nu necesită foarte multă calificare, dar o meserie respectabilă, de altfel. Merg în Italia, că tot e la modă, văd cum se întîmplă lucrurile acolo şi se mai întorc din cînd în cînd, o dată la 6 luni, la 1 an, discută cu ai lor, cu foştii vecini, cu prietenii... şi încep să transmită informaţii, să schimbe moduri de a gîndi şi de a face. Putem să spunem că supravieţuirea din timpul comunismului a crescut adaptabilitatea unora, i-a călit? Din păcate, lucrurile nu stau chiar aşa. Noi am plecat încă de la începutul perioadei comuniste cu o societate în prag de modernizare, nemodernizată şi care a rămas, din păcate, jumătate modernizată, jumătate nemodernizată, în întreaga perioadă comunistă. Or, asta s-a văzut şi încă se vede puternic. Avem o forţă de muncă şi potenţiali migranţi, dar şi oameni care rămîn în ţară, care au în continuare probleme de a înţelege sistemul, au probleme de a se integra într-o lume mai modernă decît cea în care au fost socializaţi. Iar experienţa comunistă nu-i ajută cu absolut nimic în privinţa asta. Există "mode" care să determine anumite segmente din populaţie să meargă într-o direcţie crezînd că aşa e bine, pentru ca apoi să constate că era o cale înfundată? N-aş spune neapărat că e vorba de modă... La începutul anilor ’90 şi chiar şi spre sfîrşitul lor, am avut o majoritate a populaţiei care a fost orientată explicit către a considera că statul este cel care ar trebui să le rezolve problemele. O majoritate a populaţiei care n-a prea avut iniţiativa de a face mare lucru şi a aşteptat să i se rezolve de undeva de sus inclusiv problemele mărunte, de locuire, să zic aşa. Ceea ce ar fi, zic eu, un trend important care a frînat mult dezvoltarea noastră. Pe de altă parte, avem cîteva mode care s-au suprapus peste trend-ul general. Fenomenul Caritas, de exemplu. La începutul anilor ’90, existau extrem de multe asemenea sisteme piramidale. Mi-aduc aminte că în Ploieşti erau atunci cel puţin 20, le numărasem eu! Oamenii s-au dus, cu speranţa că vor cîştiga ceva din ele. Cei mai mulţi s-au ales cu pagube. Dar şi acolo lucrurile au fost legate de abilităţi. Cei care au văzut oportunitatea şi s-au înscris de la început în acest sistem sau care au ştiut pe cineva care făcea un astfel de sistem au obţinut mici sau mari profituri. Dar majoritatea a pierdut atunci. Se spune că zonele rurale ar fi mai conservatoare. Dar mă gîndesc că de multe ori, în chestiunile mărunte, ţăranii găsesc soluţii destul de repede. Da, numai că acele chestiuni mărunte sînt mai degrabă tradiţionale, nu sînt tipice societăţii către care încercăm să ne îndreptăm. Iar România în sine e o ţară mai degrabă conservatoare, mai degrabă tradiţionalistă, decît modernă, în multe dintre manifestările ei la nivelul valorilor sociale. Mediul rural e şi mai tradiţional din acest punct de vedere. Să nu uităm că nivelul de educaţie este şi el destul de scăzut acolo, în comparaţie cu nivelul României, care este, de asemenea, destul de scăzut în comparaţie cu restul Europei. Şi să nu uităm faptul că populaţia rurală în clipa de faţă este destul de îmbătrînită. Toate aceste aspecte sînt, de fapt, factori consistenţi pentru conservatorism. interviu realizat de Andrei MANOLESCU