Evoluţie dubioasă

Christian MITITELU
Publicat în Dilema Veche nr. 291 din 11 Sep 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Nu putem vorbi de evoluţia postdecembristă a presei, fără a aminti de unde a pornit. Adică de la zero. Căci spre deosebire de alte profesii, jurnalism sub comunism n-am avut. Am avut propagandă. Presa a fost un instrument de dezinformare, izolare şi abrutizare. Asta nu se făcea cu oricine. Jurnalistica marxistă se învăţa cu viză de la partid la "academia Ştefan Gheorghiu", la "filozofie şi istorie" sau alte facultăţi cu profil umanist şi acces privilegiat. După decembrie ’89 s-a întîmplat cam ce s-a văzut şi în alte domenii. Cei care au slujit regimul s-au autoproclamat profesionişti. Mai toţi au înfierat dictatorul cu acceaşi fervoare cu care îl lăudau, s-au declarat anticomunişti şi democraţi. O parte dintre ei au pus umărul la construirea democraţiei originale marca FSN. Mijloacele pe care le-au folosit sînt utile şi astăzi. Cei care puteau constitui o alternativă la pseudoelita ceauşistă au fost trecuţi sub tăcere; sau au fost defăimaţi prin zvonuri şi minciuni. Ar merita recitit ce s-a scris în primii ani în Adevărul, Azi, Dimineaţa ş.a.m.d. despre Corneliu Coposu sau Emil Constantinescu sau despre regele Mihai. Sau cum li se refuza accesul la radioul şi televiziunea de stat, devenite "publice" (TVR şi-a spus o vreme chiar "liberă"). Dacă n-ar fi existat BBC şi "Europa liberă" în acei ani, vocile lor nu s-ar fi auzit. Privatizarea cooperatistă a marilor ziare nu a dus decît la o echilibrare parţială a peisajului. La fel, apariţia unor canale de TV private. Dar chiar şi aşa, în anii cînd mulţi nutreau speranţe într-o schimbare, presa a cunoscut o efervescenţă mai greu de regăsit azi. Din păcate, s-a amînat sistematic profesionalizarea. La TVR s-a încercat o reformă care s-a lovit de rezistenţa celor vechi şi de legislaţia muncii. Tentativa de a prelua modele occidentale s-a poticnit şi din lipsă de cadre competente. În general, s-a copiat din afară tot ce era facil, nu modul de alcătuire şi prezentare a ştirilor, reportajele, documentarele etc. Iar timpul românului nu valorează cît cel al francezului sau englezului, drept care ceea ce urmăreşte pe ecran " începînd cu interminabilele talk-show-uri " este mai lăbărţat şi diluat. Cu atîtea posturi de Radio şi TV sau ziare, mulţi tineri s-au îndreptat spre jurnalism, fără o autoexaminare. Diploma de jurnalist nu te ajută, dacă, prin structura ta, nu vrei să înţelegi lumea care te înconjoară şi nu eşti interesat de treburile cetăţii. Iar dacă eşti totuşi decis să te implici, dar nu ai puterea de a relata cu detaşare ceea ce constaţi, e improbabil să devii un reporter bun. Reporterul este infanteristul jurnalismului. Fără el nu pot exista generali. Într-o ţară în care concurenţa e mare, cum ar fi Marea Britanie, parcursul normal este te angajezi întîi ca reporter de teren la o fiţuică locală. Dacă eşti bun, te remarcă un ziar central. Acolo, dacă te interesează politica, vei deveni reporter parlamentar. Căci dacă nu înţelegi cum funcţionează partidele şi parlamentul şi care este pulsul opiniei publice, nu poţi aspira să devii moderator. Iar dacă ajungi moderator, nu trebuie să uiţi că pui întrebări în numele publicului; nu o faci pentru a te autopromova. Cîţi moderatori de la noi au trecut prin asemenea ucenicie? Care sînt comentatorii care nu operează cu certitudini menite să te ungă la inimă, şi nu să te facă să gîndeşti? Ne deosebim de modelul occidental şi în felul în care funcţionează editorul (sau redactorul-şef). Puţini par a fi cei care îşi exercită atribuţiile. Adică să îndrume ziaristul şi, la nevoie, să modifice sau să scurteze articolul sau reportajul ori să-l respingă, dacă există temei. La noi, asemenea intervenţie este considerată automat o formă de cenzură, o atingere adusă libertăţii cuvîntului. Avem apoi problema "mogulilor". Moguli există pretutindeni, iar unii, pe lîngă profit, urmăresc şi alte interese. Berlusconi, proprietarul unui imperiu multi-mediatic (lucru tolerat şi de legea noastră), se foloseşte de el pentru a-şi consolida puterea şi a contracara acuzaţiile de malversaţiuni financiare sau matrimoniale. Rupert Murdoch controlează televiziuni şi ziare (între care The Times) în mai multe ţări. Nu are ambiţii politice, dar are convingeri ferme. În numele lor a sprijinit premieri şi preşedinţi. Iar ziarele sale duc o campanie împotriva integrării europene. Totul însă cu argumente. Mogulii noştri nu acţionează în numele unor convingeri. Profitînd de slăbiciunea ofertei publice, îşi folosesc ziarele şi televiziunile pentru a-i ataca pe cei care ar putea sta în calea unor interese comerciale. O fac strident, în detrimentul jurnalismului. Legal, nu le poţi cere echilibru sau fair-play în ziarele lor. Cînd vorbim însă de audiovizual, ar fi normal să poţi pretinde mai multă obiectivitate şi imparţialitate. În definitiv, patronii televiziunilor exploatează un bun public, o porţiune din eter care le-a fost concesionată. Cînd s-a gîndit această concesionare, nu s-a stabilit destul de limpede care le sînt obligaţiile. Se spune că jurnaliştii ar fi nevoiţi să facă jocul mogulilor. Unii se plîng, dar nu cei cu poziţii de conducere în trusturile respective. Din păcate, prea mulţi provin din presa anilor ’80. Mogulii se simt mai bine cu ei, fiindcă îi ştiu disponibili la compromis. Cert este că spre a combate presiunile şi autocenzura, ar trebui întărită coloana vertebrală la toate nivelurile presei. Cum se va descurca presa în noul climat economic şi politic? Asistăm la o polarizare dusă pînă la isterie de către adversarii şi suporterii din presă ai lui Traian Băsescu. E de sperat că lucrurile se vor calma după prezidenţiale. Criza economică va accentua însă tendinţa de a consuma mai puţin: inclusiv presă, mai ales dacă oferă acelaşi bîlci repetitiv centrat pe senzaţional şi ignoră în continuare chestiunile care ustură. S-a creat un cerc vicios: presa coboară ştacheta pentru a vinde. Cu cît face asta mai mult, cu atît pare să crească apetitul consumatorului pentru tabloidizare. Dar cercul se va rupe într-o zi. Inevitabil, cei afectaţi de criză vor deveni mai interesaţi de resorturile ei. Poate că ziarele nu vor mai deplînge nivelul dobînzilor, fără a stabili legătura cu inflaţia, cea mai mare din UE. Sau nu vor mai compara salariul românului cu cel al neamţului, fără a compara şi productivitatea. Poate nu vor contabiliza doar kilometri de autostradă, ci şi gospodăriile care mai au closet în curte. Sau vor descoperi o legătură între apatia satelor şi problema proprietăţii. Şi poate nu vor mai striga fără să se informeze "ca la noi, la nimeni". Ar fi nedrept pentru tinerii reporteri, ziarişti de investigaţie şi editorialişti să spunem că presa nu a progresat în ultimii 20 de ani. Evoluţia nu a fost însă liniară, iar diluarea informaţiei şi tabloidizarea se accentuează. Personal, nu mi se pare un semn bun nici faptul că, la 20 de ani de la despărţirea de Ceauşescu, dintr-atîtea publicaţii subvenţionate, s-au tăiat tocmai banii alocaţi revistei Memoria, cea care consemna prin mărturiile celor loviţi ce s-a întîmplat în timpul comunismului.

marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.
index jpeg 8 webp
Părinți la judecată
Totdeauna au existat dezacorduri între părinți și copii; ar fi ciudată o lume în care să nu existe acest tip de neînțelegeri!
p 13 sus Universitatea Babes Bolyai WC jpg
Aș fi fost o exigentă profă de mate
Se spune despre anumite telefoane care îți schimbă viața că ții minte cu precizie detaliile momentului în care te-au găsit.
index jpeg 5 webp
Cîteva ocazii
Oi fi ratat astfel ultima șansă să primesc o ofertă de „muncă cinstită”?
p 14 986 t blocat in propriul film jpg
Blocat în propriul film
Ajung acasă și deschid calculatorul, scriind Andrei Cătălin Băleanu.
Rue Campo Formio   Paris XIII (FR75)   2021 06 29   1 jpg
Oameni ca mine
Mai toate amintirile se mătuiesc fără să se șteargă, chiar dacă știu că odată au fost bune.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîne iubirea
„Koi no yokan” este un termen folosit pentru a desemna un fel de „premoniție a iubirii”.
985 t 10 Ilustratie de Jules Perahim jpg
„Și nu mă înșel în privința asta”
Un obiect manufacturat rătăcit în montura metalică a unei cărți

Adevarul.ro

image
Singura fabrică românească de ciocolată și-a cerut insolvența
În perioada de glorie, fabrica producea 2.000 de tone de ciocolată pe an. Unul dintre sortimente a fost premiat cu medalia „Marca de Aur“.
image
Fanii lui David Attenborough, dezgustați de scenele din cel mai recent documentar: „Nu voiam să văd asta”
Ultimul episod al documentarului TV Wild Isles, al cercetătorului David Attenborough, a trezit repulsie în unii telespectatori.
image
De ce sunt finlandezii cei mai fericiți oameni din lume
Românii sunt mai fericiți față de anul trecut, potrivit World Happiness Report, care arată că ţara noastră a urcat 4 locuri în acest top. Cea mai fericită ţară, din cele 137 câte au fost incluse în clasament, rămâne Finlanda.

HIstoria.ro

image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.
image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.
image
Întâlnirea dintre Carol al României și Elena a Greciei şi Danemarcei
După despărţirea de Ioana Zizi Lambrino, principele moştenitor Carol e trimis într-o călătorie în jurul lumii, însoţit de colonelul Nicolae Condeescu.