Evocare sentimentală

Gabriela CREŢIA
Publicat în Dilema Veche nr. 688 din 27 aprilie – 3 mai 2017
Evocare sentimentală jpeg

Am avut un noroc extraordinar şi un privilegiu unic: i-am fost lui Petru studentă, colegă, camaradă de drum preţ de vreo douăzeci de ani şi apoi prietenă frăţească pînă la plecarea lui dintre noi. Am trăit sub binecuvîntata lui aură.

În 1952 eram studentă în anul I la secţia de Filologie Clasică. Precum colegii mei, trăiam sub semnul setei de cunoaştere şi al curiozităţii, dar şi sub cel al tracului în faţa încercării care ştiam că ne aşteaptă: cu limbile clasice nu era de glumit! Ne-a intrat în clasă, într-un seminar de seară, un tînăr asistent senin, voios, nonconformist, frumuşel prin zîmbetul care-i flutura mereu în ochii căprui şi în colţul buzelor cărnoase. Dar aparenţa prietenoasă ascundea o neclintită rigoare şi o fervenţă a predării fără fisură; dăruirea lui faţă de actul paideic era totală, aşa încît, precum el se implica fără rezerve în dialogul cu noi, tot astfel ne-am predat lui şi noi, cu toţii – mai ales cu toatele –, devotaţi şi fermecaţi.

Ne explica intricata morfologie a verbului grec: din mulţimea aparent haotică şi bizară a formelor, asistentul nostru clădea un sistem ordonat şi clar, o geometrie disciplinată, euclidiană, consolantă precum muzica lui Bach, pe care, aveam să aflu mai tîrziu, o iubea atît de mult. Iar cînd citea cu noi din Iliada, ne invita alături de el, într-un univers al vitejiei şi al patosului, de o poeticitate fără pereche şi o bogăţie perenă, nemărginită, care pentru el nu avea taine. O iniţiere ca aceasta nu se uită.

Era, într-adevăr, un profesor cu vocaţie şi cu har. Dar şi foarte exigent: cerea, cu dreptate, şi de la discipoli, un egal respect faţă de învăţătură. Mi-l amintesc, în anii următori, întorcîndu-se literalmente bolnav acasă după un examen la care studenţii nu-l răsplătiseră aşa cum îi plătise el: asemenea cumpănă strîmbă îi rănea sufletul.

Era un coleg desăvîrşit de politicos, cordial chiar, dar nu intim cu ceilalţi, excep-tînd prietenia literară cu profesorii Traian Costa şi Cicerone Poghirc. Nu făcea rabat de la convingerile lui, în şedinţele de catedră era neînduplecat în dezvăluirea erorilor de predare şi a nepăsării, şi mai ales neiertător faţă de încercările de răsturnare a scării valorice reale a studenţilor prin notări neadecvate (uneori, într-adevăr, funcţiona sistemul de „pile“ politice, din păcate cu acordul, într-o vreme, al conducerii prea obediente). De aici un conflict surd, apoi deschis, soldat cu plecarea lui din Universitate, spre marea daună a studenţilor, dar spre marele noroc al lui Eminescu, a cărui exegeză a cîştigat un expert neîntrecut, profund similar sufleteşte poetului.

Aş vrea acum să enumăr trei însuşiri ale lui Petru Creţia, cardinale, din perspectiva mea. Întîi, capacitatea lui de a ghici într-o clipă străfundurile alcătuirii persoanelor din faţa lui, cu o acuitate de laser. Aşa fiind, le oferea acestora exact ce le trebuia, exact cînd le trebuia, făcîndu-se ecoul năzuinţelor lor secrete. Lecturi, consolare, îndreptare, sfat, luminare – puteai primi totul de la el. Astfel te cîştiga pe vecie şi rămîneai sub pecetea lui indelebilă, ruda lui de suflet, recunoscătoare. A fost un mare binefăcător.

În al doilea rînd, blîndeţea lui, compasiunea lui, astfel spus, agape sau caritas, virtute care, cum frumos spune el însuşi, nu are nimic de-a face cu lipsa de fermitate sau cu toleranţa vinovată. După nenumărate lecturi (din care nu lipseau Marcus Aurelius sau La Rochefoucauld) şi îndelungi meditaţii asupra firii omeneşti, cu toate păcatele şi scăderile ei, înţelegînd, ierta. A fost un mare înţelept.

În sfîrşit, cred că se cuvine amintită şi onorată aspiraţia lui permanentă către înalt, către sublim, către desăvîrşire. Nu admitea aproximaţia, neglijenţa, lipsa de răspundere, purtarea calpă. Cerea perfecţiune mai ales de la sine însuşi. Dar, cum ştim, o ştachetă foarte înaltă nu poate fi întotdeauna trecută. De aici o sursă continuă, chinuitoare, de insatisfacţie, de automustrări, de suferinţă pentru a nu fi fost în stare să atingă soarele cu mîna.

Un ecou al acestui zbucium nepotolit mi se pare că regăsesc într-un minunat pasaj din Norii: „Pantocratul sufletelor i-a spus astfel într-o zi arheghetului său de-al doilea: «Să iei aminte că un copil a început să se afle prin preajma puterii noastre, înspre grădinile de răsaduri şi altoiuri, dar nu-şi află locul. Lasă-l să nu şi-l afle, dar, fără a-l lua anume în seamă ca şi cînd n-ar fi primit rînduiala grijii noastre, vegheaţi asupra lui tu şi cîţiva slujitori, în numele meu şi cu dragostea lui cuvenită, nu mai multă şi nici mai puţină. Este de cinstită obîrşie, e nărăvaş fără să fie dîrz şi sperios fără să fie rău. Este ales, dar nu este chemat. Să fie lăsat, spre întremare şi curăţire, să trăiască şi să uite, să crească şi să cugete, să priceapă şi să nu priceapă, dar să ia aminte la prea lesnea zăbavă în timpii sorociţi şi să se ştie pe el însuşi ca străin întru cele ale sale şi ca pribeag în lăcaşul lui, ca părăsit în umbra darului nostru. În mare taină să-i fie date ajutorul şi călăuzirea şi, cu preauşoara, nevăzuta mînă a rangului tău, acele feluri de sfinte băuturi ce par că nu sînt, iar tu bine le ştii. Astfel să taci, şi mirungerea să nu o uiţi, la ceasul ei.»“

Aş vrea să cred că şi-a găsit pacea în locul unde este, şi că-l mîngîie cumva gîndul nostru comun către el. 

Gabriela Creţia este specialistă în filologie clasică şi traducătoare.

Foto: Petru cu Gabriela Creţia

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
România, determinare, în loc de hăhăieli și fițe: explicația succesului cu Ucraina și demontarea unei idei ridicole
România s-a calificat, în premieră, la turneul final Billie Jean King Cup. Rezultatul se datorează cuplului Ana Bogdan – Jaqueline Cristian. Cele două au acceptat mereu convocarea și, inclusiv când au pierdut, au dat totul pe teren. Ceea ce nu se poate spune despre multe alte jucătoare.
image
Ursul care a ajuns la doi pași de București, căutat în continuare de jandarmi. De ce animalele sălbatice își părăsesc habitatul
Un pui de urs care a ajuns sâmbătă la doi pași de București era căutat aseară de jandarmi. Animalul sălbatic a fost văzut sâmbătă în localitatea Ciolpani, Ilfov, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert către locuitorii din zonă să stea departe de urs, să nu se fotografieze cu el.
image
Coperta albumului „Cantafabule” al trupei Phoenix, reconstituită de autor. De ce a fost supusă cenzurii comuniste VIDEO
Primul dublu-album scos în România a aparținut trupei Phoenix și se numește „Cantafabule”. A fost scos în urmă cu 49 de ani, însă creația artiștilor pentru copertă nu a trecut de cenzura vremii.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.