Europa: proba de echitate și de solidaritate - interviu cu Robert LUPIȚU
Ce poate face Uniunea Europeană pentru a susține economia după criza sanitară? Cum poate fi evitată o recesiune economică gravă? Fiecare guvern a adoptat propriile strategii. Există însă și un plan european? L-am întrebat pe Robert Lupițu, redactor-șef al publicației Calea Europeană.
Relansarea economiei după criza sanitară presupune eforturi din partea statelor și din partea Uniunii Europene. Vi se pare că măsurile adoptate de Bruxelles sînt echitabile?
Cred că măsurile asumate de la nivelul Uniunii Europene – Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul UE – au două componente: măsurile imediate și măsurile viitoare. Măsurile imediate – inter alia, un prim răspuns economic de 37 de miliarde de euro din bugetul deja existent, extinderea Fondului de Solidaritate al UE la 800 de milioane de euro, schemele privind ajutoarele de stat, utilizarea flexibilă a fondurilor UE sau schema SURE de 100 de miliarde de euro pentru susținerea lucrătorilor, evitarea concedierilor și sprijinirea companiilor – relevă o anumită echitate.
De exemplu, Italia și Spania vor beneficia de cele mai mari finanțări din cadrul planului de 37 de miliarde de euro. Și România a primit deja aproximativ 1,5 miliarde de euro. Italia este primul stat membru care accesează Fondul de Solidaritate în această situație provocată de COVID-19, iar aici este și o simbolistică. Cele 240 de miliarde de euro ce vor puse la dispoziție prin Mecanismul European de Stabilitate, cel mai probabil la 1 iunie, sînt în special destinate statelor din zona euro. Schemele privind ajutoarele de stat, adică banii pe care statele membre îi pot acorda din bugetul național pentru companii, ajută deja state precum Franța, Germania sau România. De pildă, Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat pregătit de Guvernul României pentru susținerea IMM-urilor, în valoare de 3,3 miliarde de euro. Tot în ceea ce privește România și statele care sînt net beneficiare de fonduri europene, posibilitatea de transfer între fonduri și de a obține o finanțare integrală de 100% din partea Comisiei Europene sînt măsuri care sprijină statele care nu beneficiază de același arsenal economic precum țările occidentale.
Este necesar însă și ca măsurile viitoare să reflecte o solidaritate. Cu alte cuvinte, noul fond de relansare europeană, chiar dacă va fi atașat bugetului UE, trebuie să fie accesibil tuturor statelor membre. Aceasta va fi deopotrivă o probă de echitate, dar mai ales de solidaritate.
Uniunea Europeană a relaxat normele privind disciplina bugetară. Unele state aflate oricum în pericol de infringement se vor îndatora încă și mai mult. Nu e un risc pentru întreaga economie europeană?
Clauza de relaxare a regulilor bugetare, care permite o abatere de la disciplina fiscală, reprezintă o măsură fără precedent în istoria Pactului de Stabilitate și Creștere. Practic, statelor membre le este permis să pompeze cu toată puterea lor financiară în economie și să depășească nivelul maxim acceptat pentru deficitul bugetar (3% din PIB) sau nivelul datoriei publice (60% din PIB). Germania, de pildă, a anunțat deja că va depăși nivelul de îndatorare la peste 70% din PIB. În ceea ce privește deficitul bugetar, România este într-o situație interesantă pentru că, anterior izbucnirii crizei COVID-19, Comisia Europeană anunțase deschiderea unei proceduri de deficit excesiv împotriva României. În 2019, țara noastră a avut cel mai mare deficit bugetar din UE, 4,3% din PIB. Această relaxare istorică vine și cu cîteva precizări, anume că nivelul cheltuielilor poate fi sporit la atît cît este necesar pentru ca șocul unei recesiuni severe să fie atenuat cît mai mult posibil și cu scopul clar de a sprijini sistemele de sănătate și protecție civilă și pentru a proteja economiile. În egală măsură, Comisia și statele membre și-au asumat că vor fi elaborate planuri post-criză pentru ca regulile de disciplină bugetară să poată fi implementate din nou. Trebuie spus că măsurile acestea au fost menite să anticipeze ceea ce a urmat din punct de vedere al impactului. Comisia Europeană a recunoscut oficial, prin intermediul previziunilor economice de primăvară, faptul că Uniunea Europeană se va confrunta cu cea mai severă recesiune din istorie, o contracție economică de 7,5% în 2020, dar cu perspective de creștere pentru 2021. În privința deficitelor guvernamentale, asistăm la o deteriorare fulminantă. Cu excepția previziunilor legate de Bulgaria (2,8%), toate celelalte 26 de țări UE vor înregistra un deficit de peste 3% din PIB, nivelurile-record urmînd a fi înregistrate în Italia (11,1%), Spania (10,1%), Franța (9,9%), Polonia (9,5%) și România (9,2%).
Eurobondurile/„coronabonds“ chiar reprezintă o soluție de finanțare a „găurilor“ din economie? Cum vor putea fi recuperate?
La momentul actual, subiectul „coronabonds” este îngropat. Planul de mutualizare a datoriilor dorit de Italia, Spania ori Franța a fost ocolit prin disciplina și consecvența Germaniei. Am asistat recent și la o decizie a Curții Constituționale din Germania care a cerut Băncii Centrale Europene să justifice achizițiile făcute prin intermediul unui program de obligațiuni lansat în 2015. Nu există o legătură directă cu situația actuală, însă vorbim despre o decizie cu un dublu ricoșeu: o știrbire a independenței BCE și un potențial conflict între decizia Curții germane și deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene. Revenind la sfera relansării economice a Uniunii, sîntem în situația în care liderii celor 27 de state membre au dat mandat Comisiei Europene să vină urgent cu o nouă propunere de buget pentru perioada 2021-2027 și cu un plan de relansare economică, atașat propunerii bugetare. Asistăm, practic, la un compromis. State precum Franța, Italia și Spania au insistat pentru un astfel de fond european de relansare economică, în vreme ce Germania, care de la 1 iulie preia președinția Consiliului UE, a pledat pentru ca acest fond economic să fie atașat cadrului financiar multianual. În consecință, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a explicat că noua propunere de buget va fi schematizată astfel: cadrul financiar multianual dedicat investițiilor și un fond de relansare bazat pe instrumente financiare pe care Comisia Europeană le va explora.
Măsurile de combatere a pandemiei presupun închiderea granițelor, restrîngerea libertăților etc. În același timp, am constatat o repliere spre susținerea economiilor naționale: fiecare stat își consolidează domeniile critice, sistemul medical, industria de apărare, agricultura etc. Nu riscăm să ne întoarcem la o Europă a națiunilor tocmai cînd e nevoie de accelerarea integrării, de Europa Federală?
Riscurile reprezentate de comportamentul naționalist nu ar trebui asociate, în situația actuală, cu nevoia corectă, necesară și legitimă de susținere a economiilor naționale. În contextul pandemiei, riscul unei întoarceri la o Europă a națiunilor este mai degrabă demagogic, politic și este alimentat de retorica identificată de anumiți actori iliberali care pun în practică scenariul ,,Uniunea Europeană, țap ispășitor“. În privința economiilor putem sesiza mai mult o fereastră de oportunitate.
În primul rînd, criza sanitară provocată de COVID-19 a reliefat o realitate dură: cea mai performantă și mai puternică piață unică din lume nu a avut la dispoziție produse critice pentru a satisface un lanț de aprovizionare absolut necesar, fie că ne referim la măști de protecție, echipamente de protecție, combinezoane sau ventilatoare. Direcția în care se îndreaptă mediul internațional de securitate, grăbită și de această pandemie, ne demonstrează că reducerea dependenței de state terțe în domeniile critice este primordială. Inclusiv foaia de parcurs pentru relansare către o Europă rezilientă, sustenabilă și echitabilă pregătită de președintele Consiliului European, Charles Michel, subliniază în mod clar necesitatea de a investi în lanțuri cu valoare strategică și de a reduce dependența excesivă de țările terțe. Cuvîntul de ordine este, în acest caz, reziliența, iar sintagma este autonomia strategică. Uniunea Europeană și Occidentul în sensul său cel mai larg și cuprinzător trebuie să își regîndească procesul de producție, de aprovizionare și, eventual, de repatriere a producției strategice. Trebuie contrabalansată, practic, monopolizarea procesului global de producție.
În acest context, Uniunea Europeană are o oportunitate. Sîntem 27 de state membre care, în pofida unei lipse inițiale de solidaritate sau a unor accente naționaliste, avem poate cel mai ridicat grad de interdependență economică, bazată inclusiv pe norme și reguli comune. Și fiindcă tot sîntem în preajma Zilei Europei, este util să avem în vedere că UE este un proiect al păcii și al prosperității pus laolaltă prin cooperare economică.
În acest spirit, replierea spre susținerea economiilor naționale este o soluție numai dacă ea reprezintă rezultatul unui proces coordonat, fie el și retroactiv, de regîndire și desfacere a lanțurilor economice și de reechilibrare a procesului de producție. Cînd invoc un proces coordonat, am în minte embrionii unei strategii prin care un anumit tip de proces de producție într-un domeniu critic poate fi realizat în România, iar altele în Spania, Italia, Polonia, Ungaria sau Germania. În felul acesta putem vorbi de un întreg ecosistem în care sînt susținute deopotrivă și sînt reciproc potențate economiile naționale, economia UE și reziliența și autonomia strategică ale Uniunii Europene.
a consemnat Matei MARTIN
