Europa, dincolo de gardul României

Să mergi prin satul românesc şi să-i întrebi pe ţărani despre Uniunea Europeană, despre nume alambicate - cum e cel al preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso -, să pui întrebări despre proiecte, fonduri SAPARD sau despre cine e Leonard Orban e ca şi cum l-ai întreba pe Necuratul de cele Sfinte. Mai degrabă nu te duci. Şi dacă totuşi te încumeţi, trebuie să te înarmezi cu multă răbdare pentru a face faţă nu doar ignoranţei, care porneşte dintr-un hău de necunoaştere, cît sărăciei şi slăbiciunii oamenilor de a merge mai departe. Pentru ei nu Europa contează, ci braţul de fîn dat vacii, grăuntele pentru orătănii şi apa pentru cal. Căci ei se apucă de mîncat după ce au hrănit animalele. Strategia de informare a populaţiei a început cum nu se poate mai prost: de la centru înspre foburg. E ca şi cum ai vrea să reinventezi apa caldă întîi pentru cel care a crescut printre geluri şi duşuri cu nouă jeturi pentru relaxare şi mai apoi pentru cel care-şi spală rufele cu săpun din leşie şi-şi scaldă picioarele în butoiul cu apă de ploaie. Asta e ţara mea În România lui 2006 existau aproape 20 de sate europene care şi-au cîştigat titulatura pe plăcuţa de "Bine aţi venit!". În România lui 2007 există peste 3500 de sate neconectate telefonic, ale căror administraţii îşi fac planurile în funcţie de concediile poştaşului. În România lui 2007, la 5 kilometri de Bucureşti, oamenii trăiesc pe întuneric precum şobolanii, de peste 50 de ani. În România lui 2007, în aproape jumătate din gospodăriile din mediul rural anotimpurile se succed şi în WC-uri, pentru simplul fapt că acestea sînt construite în fundul curţii. Asta e România mea care trebuie să înţeleagă cu ce se mănîncă Uniunea Europeană. Pămîntul e-n pîrloagă Ţăranul nu merită să fie batjocorit şi criticat pentru că nu ştie. Ţăranul nu trebuie răstignit că nu i-a crescut grîul pe tarla. Ţăranul român e victima sistemului şi a inerţiei caracteristice întregului neam românesc: lasă-i pe alţii să gîndească pentru tine! Să-l luăm ca exemplu pe Gheorghe Marin, de pe strada Micşunelelor, sat Zurbaua, comuna Dragomireşti Deal. - Ce ştiţi despre Uniunea Europeană? - Vorbesc mult, fac puţin. Păi, noi stăm cu pămîntul gol şi nu avem ce planta pe el. Răspunsul bărbatului, fumător activ, dar fără acte în regulă, nu este departe de noţiunea de adevăr. Doar că pe nea Gheorghe nu l-a încercat curiozitatea în aşa fel încît să-i "rupă" în mijlocul uliţei cămeşa domnului primar şi să-l întrebe de "sănătate" şi UE. Cifrele sînt grăitoare în acest caz. Deşi toţi ţăranii se plîng că nu fac profit din agricultură, abia 40% din cei peste 1,5 milioane de fermieri înscrişi în Registrul Fermelor şi-au depus cererile pentru sprijinul financiar de 50 de euro pentru un teren de hectar agricol. Unul din cei nemulţumiţi este cu siguranţă şi nea Marin. - Ştirile la televizor şi în ziare le urmăriţi? - Bineînţeles. - Ce vă spune numele de Leonard Orban? - Un hoţ şi-un şmecher care face prostii pe la PNL şi luptă împotriva lui Băsescu. L-am urmărit de la bun început de cînd a apărut pe la televizor. Nu mi-e drag că umblă cu Tăriceanu. Nu trebuie să fim indiferenţi În satul Zurbaua nu a auzit nimeni de programele şi campaniile de informare în mediul rural, toate "clădite" pe banii UE. Străină este şi campania din 2005 "Nu aştepta 2007 ca să fii european. Informează-te" sau programul "Satul românesc, sat european", ca să nu mai amintim de publicaţia cu acelaşi titlu care se distribuie gratuit administraţiilor publice locale din zona rurală (aproximativ 3000 de comune). Oamenii nu sînt informaţi, lacune există, sistemul dă dovadă de slăbiciune. Unde e hiba? Unde e scăparea? "Fiecare pe cont propriu" e răspunsul. Imaginea şi opiniile despre UE se modifică de îndată ce interesul spre mai bine primează asupra scopurilor mărunte. Exact peste drum de nea Marin, la numărul 167, dna Cristina nu crede că Leonard Orban, comisarul european desemnat pentru multilingvism, reprezintă naţiunea română. Ba mai mult, femeia crede că Bruxelles-ul va cere activarea clauzei de salvgardare pe justiţie. "Nu trebuie să fim indiferenţi. Trebuie să gîndim pentru noi. În localitate nu a venit nimeni să împartă broşuri, deşi am auzit că se face asta. Atunci măcar să urmărim televizorul şi ziarele." Pe poarta casei stă scris mare, ca semn de respect: "Vînd Porci, Vînd Pui". La muchia flancului stîng al casei, o maşină străină îşi arată stopurile timid. "Trebuie să ne descurcăm şi noi cum putem, că nu se grijeşte altcineva de noi, decît noi înşine, nu?!" Dacă nici măcar şoseaua primarului nu e asfaltată... Plouă mocăneşte. Căruţa lui Tudor scîrţîie pe sub osie. Înalt, uscăţiv ca o barză şi tras la faţă precum un corb flămînd, Tudor îşi dă geaca de pe el şi acoperă crupele calului. "Eu nu ştiu ce-i aia Uniunea Europeană - urcă în căruţă. Dacă umblu toată ziua şi fac transport, nu mai am timp de televizor. Dar nici nu cred că o să fie bine. Nu vedeţi... dacă nici măcar şoseaua pe care stă primarul nu e asfaltată, noi ce să mai zicem în sat?!" Plouă mocăneşte, dar cu picuri mari, grei. WC-ul lui nea Marin e opintit şi parcă se vaită că nu-l mai ţine constituţia robustă din placaj. "Să-i ia dracu’ pe toţi. Eu nici la vot n-am fost, că nu m-au primit." S-a oprit ploaia, dar ulucii casei dlui Chiţoi tot mai pocnesc a apă. "Ştiu că erau 16 state odată şi acum sînt vreo 27. Poate o să fie mai bine. Cu Dumnezeu..." În dreapta, Dinu Ilie, socrul, îşi mestecă măselele surd. Poc... poc... poc... Se aude maxilarul bătrîn lovindu-şi puternic ciocurile. Dl Chiţoi îşi netezeşte burta mare de la atîta iernat şi îşi întinde barba arătînd înspre moşneag. "Noi ca noi, cei tineri, dar e greu cu bătrînii ăştia care nici măcar nu ştiu despre ce e vorba cu Uniunea asta şi ce moment istoric au trăit." - Dle Ilie, ce ştiţi despre Uniunea Europeană? - E greu dom’le, foarte greu. Greu atunci, greu şi acuma. Greu.