Eugen CIOCAN: Imaginea - o minciună care dă bine!

- interviu cu Eugen CIOCAN, consilier de imagine al lui Traian Băsescu în timpul campaniilor electorale - Ai lucrat, alături de Felix Tătaru, în campaniile electorale ale lui Traian Băsescu. Mai eşti consilierul de imagine al preşedintelui? E greu de imaginat că o astfel de persoană poate exista în realitate pentru preşedinte. De regulă, un profil puternic nu-şi confecţionează o imagine cu ajutorul consilierilor. Lucrînd în campaniile electorale ale lui Traian Băsescu, nu am făcut decît să punem în pagină, să comunicăm crezul şi temperamentul său. E ca o haină pe care o croieşti pe măsura candidatului, în care el se poate mişca dezinvolt. Într-adevăr, privit din afară, preşedintele pare destul de independent şi-ţi dă impresia că nu prea îşi ascultă consilierii. Dinamica permutărilor de consilieri de la Cotroceni e destul de alarmantă. Cînd un consilier nu reuşeşte să realizeze continuitate înseamnă fie că sfaturile sale nu sînt decît pasagere, fie că cel consiliat preferă să se descotorosească de acesta, înainte de a-şi pune o amprentă decisivă. Senzaţia mea este că Băsescu e mai degrabă receptiv în perioadele de promovare, cum ar fi campaniile electorale, decît cînd este aşezat în funcţie. Andrei Pleşu a zis foarte bine că "este tipul de om care cîştigă mereu în faţa contracandidaţilor, dar pierde bătălia cu el însuşi". Cînd eşti în scaun, rămîne lupta pe care o dai cu tine însuţi. Mascarea adevărului Ce părere ai despre cum ştiu oamenii publici de la noi să-şi facă imaginea? Imaginea omului politic de la noi este obsedată de un singur lucru: mascarea adevărului. Termenii achiziţionaţi în clădirea imaginii sînt cei consideraţi drept valoroşi în ochii celor mulţi. În fond, imaginea unei persoane publice nu este chipul adevărat, ci chipul pe care-l iei pentru a fi preferat de o majoritate. Este doar un conglomerat de aparenţe. Pe scurt, o minciună. Şi anume, una care dă bine. Astfel, ar fi cazul să ne întrebăm: este Becali chiar atît de filantrop? Este Tăriceanu chiar atît de responsabil? Este C.V. Tudor chiar atît de patriot? Îi pasă lui Geoană chiar atît de cei mulţi? Sau toate acestea sînt teme împrumutate din orizontul de aşteptări? Aici cîştigă cumva Băsescu: preferă să se arate aşa cum e. Răspicat sau luînd un şpriţ, sobru sau hăhăit, principial sau slobod în exprimări. Pe un asemenea om nu-l prea poţi masca în spatele aparenţelor. Popularitatea sa rezidă în aceste apucături neaoşe. Oamenii preferă uneori un om cu bunele şi relele sale, decît o figură machiată din oportunism. Dar conglomeratul acesta de aparenţe crezi că e bine şi coerent construit? Ce exemple ai avea pentru categoria "aşa da"? Poate că sînt subiectiv, dar tot Băsescu mi se pare că intră la categoria "aşa da". Pentru că, prin natura sa, nu e ipocrit. Poate uneori mai face cîte o concesie unor tehnici (ce straşnic ura mulţimilor "Să trăiţi bine!!!"), dar este un tip care nu acceptă o propunere, dacă el nu se regăseşte în ea. Nu e capabil de dedublare. Exemple de oameni care au pierdut de pe urma proastei gestionări a imaginii? În România, preocuparea pentru imagine a politicienilor este ceva destul de recent. Pînă în 2000, nu exista la noi consiliere serioasă în privinţa imaginii, drept pentru care au şi fost atîtea derapaje de imagine la o serie de politicieni de o aparentă robusteţe. Sufragiul majoritar le dădea senzaţia nemuririi. Mai apoi, cînd au intrat în scenă, consilierii de imagine au făcut erori copilăreşti. De exemplu, cum de nu a fost prevenit Adrian Năstase că ce-i prea mult strică!?... Năstase ar fi cîştigat lejer alegerile prezidenţiale, dacă nu ar fi făcut abuz de apariţii la TV, dacă nu ar fi cumpărat sloturi de admiratori circumstanţiali în presă, dacă nu s-ar fi căţărat pe outdoor cu Iliescu în braţe... Sînt exemple de erori în strategia de imagine. A face imagine nu înseamnă a sufla în fundul respectivului. O consultanţă eficientă rectifică apucăturile exorbitante ale împricinatului. Adrian Năstase l-a avut consilier pe Dan Andronic, cel care-l consiliază acum şi pe Tăriceanu... Sper că Dan Andronic nu este plătit doar pentru a conduce la dezastre... Prestaţia sa în campania lui Geoană pentru Primăria Bucureştiului a fost o catastrofă. În fine, acum Tăriceanu mai are şi nişte celebri consilieri străini. Dar nu ştiu dacă trebuie să plăteşti bani atît de grei ca să înţelegi, de exemplu, că nu e recomandabil să-l muşti de gleznă pe cel mai popular politician, în speţă pe Traian Băsescu. Asta am auzit că îi tot spun premierului Tăriceanu consilierii, să nu îşi mai facă rău singur, lansînd diatribe la adresa preşedintelui. Da’ uite că dă un ban, da’ face! Uite că, abţinîndu-se, creşte un pic în sondaje... "Să nu falsifici persoana de dragul imaginii" Erorile acestea de poziţionare depind de specialiştii de imagine sau de persoanele consiliate? Uite cum se întîmplă: vin institutele de cercetare, sociologii sau diverse echipe meseriaşe plătite să construiască portretul-robot al unui target electoral (cum se zice acum, în româneşte). Cam ce vrea românul, cam care este idealul lui? Se creează astfel un contur abstract, faţă de care apoi diferiţi candidaţi încep să tragă de posibităţile lor ca să umple cît mai fest acest contur ipotetic. De regulă, acest efort e o grimasă vizibilă, dizgraţioasă. Eu, cel puţin, aşa o văd. Oricum, nu trebuie să fii mare specialist ca să simţi că ceva e necurat cu un personaj. În cazul lui Tăriceanu, se vede că e ceva inautentic. Băsescu, chit că face erori, convinge pentru că e mai sincer. Imaginea sa e mai apropiată de percepţia asupra lui. Cu cît imaginea ajunge să se desprindă mai ipocrit de chipul adevărat al individului, cu atît riscurile sînt mai mari. După mine, cel mai important este să nu falsifici persoana de dragul imaginii. Mai devreme sau mai tîrziu, adevărul va fi străveziu... Ai amintit de Adrian Năstase - un om cu imaginea grav prejudiciată astăzi, dar care iată că face eforturi să revină pe linia de plutire. Ce sfaturi i-ai da pentru a se redresa? Cred că Năstase ar trebui să se "restarteze" luînd-o din cu totul alt punct. Ar trebui să se desprindă de vechile legături compromiţătoare. Foarte profitabil pentru el ar fi să încerce să pună în evidenţă lucrurile cu adevărat remarcabile pe care le-a făcut. E aproape un paradox: dacă nu era Năstase, cred că nici acum nu aveam un Ateneu funcţional, un Muzeu Naţional de Artă decent, nu aveam Opera refăcută... Este politicianul care a sesizat că nu poţi să ai pretenţii să intri în rîndul lumii fără restaurarea instituţiilor culturale. Nu cred că vreun politician liberal şi-ar fi pus pe agendă această chestie ca pe o prioritate. Şi nici Băsescu. Ca să nu mai vorbim de faptul că Adrian Năstase, cu interesul lui pentru artă, a fost un factor civilizator pentru clasa politică, pentru că mulţi dintre colegii lui de partid au început să-l imite. Este unul dintre puţinii politicieni de la noi care poate pune în România problema frumuseţii, care mie mi se pare problema esenţială a României. Modelele de frumuseţe ale trecutului După cum se vede şi în ceea ce faci la FotoCabinet, tu eşti adeptul unei imagini retro, cu iz aristocratic. De ce ai ales stilistica asta? Aici intrăm pe un alt teren, cel al preferinţelor mele estetice. Totuşi nu mi-am propus să fac din Băsescu un personaj retro... Da, dar în campania pentru Primărie ţin minte că a existat o poză în care l-ai îmbrăcat în costum de epocă. A existat o singură încercare în această cheie, mai melancolică, la turul doi pentru primarii de sector. Băsescu cîştigase din primul tur şi am vrut să facem o poză cu ceilalţi candidaţi, ca să se înţeleagă că sînt ai Alianţei. Au venit la mine la FotoCabinet şi eu am început să scot tot felul de jobene, monocluri, blăniţe... Uşor, s-a alunecat în joc şi mai apoi am găsit şi sloganul ÑO alianţă de familie bunăÏ. Dar aceea a fost mai mult o întîmplare. Cine ştie dacă o să ne mai întîlnim cu un Bucureşti ca în vremurile bune?... Dar să revin la ceea ce facem noi la FotoCabinet. Reamintim o serie de modele de frumuseţe ale trecutului pentru simplul fapt că cele ale prezentului s-au rarefiat pînă la dispariţie. De exemplu, acum lumea a ajuns să se îmbrace mizerabil. Îmbrăcămintea de astăzi pendulează între autoironie, kitsch şi casual. Or, nu te poţi prezenta în portret, în faţa eternităţii, îmbrăcat la întîmplare. Portretul înfruntă eternitatea şi are nevoie de ritual. Ceea ce încercăm la FotoCabinet nu e o mică scenetă butaforică, ci o raportare la un cadru ceremonial de prestigiu. Cel de odinioară, pe care azi l-am rătăcit... a consemnat Cezar PAUL-BĂDESCU