Eu și sistemul

Publicat în Dilema Veche nr. 811 din 5-11 septembrie 2019
Eu și sistemul jpeg

Un medic mi-a salvat viața la foarte scurt timp după ce m-am născut. M-a operat la mînă cînd aveam doar două săptămîni. Cînd eram copil, mama plîngea cînd îmi povestea asta. Medicul ieșise dintr-o operație atunci cînd a întrebat-o pe mama – care refuza să mai plece acasă cu mine și să revină la spital în fiecare zi pentru curățarea infecției de la mînă: „Ce are pisicuța?“. „Pisicuța“ mai avea un pic și făcea septicemie. Risca să moară. Asta îmi spune mama. Doctorul m-a operat cu mama lîngă el și a fost cu happy end, ca să zic așa. Am rămas cu un semn minuscul, aproape insesizabil, pe mîna stîngă.

Am avut mereu, poate și datorită acelui medic, un imens respect pentru doctori. Mi se pare, de departe, cea mai grea meserie din lume, ceva ce eu n-aș putea niciodată să fac. Și, totuși, dacă mă întreabă cineva care este relația mea cu instituțiile publice din România, sistemul de sănătate e primul care îmi trece prin minte atunci cînd vine vorba despre neîncredere. Despre mefiență. Nu simt însă că această neîncredere vine din teama mea că acest sistem m-ar trage în piept, că m-ar fraieri. Este, mai degrabă, suspiciunea că sistemul e atît de viciat, atît de pătruns de propriile sale handicapuri, încît am mereu această frică de a mă lăsa pe mîna lui. Iar asta tot de la operația de la mînă mi se trage, cred. Desigur, sentimentul a fost adîncit de tot ce s-a întîmplat, în Sănătate, în țara asta, în ultimii 30 de ani. Iar cel mai mult mă doare, mă scandalizează ceea ce s-a întîmplat cu victimele din clubul Colectiv. Dar să revin la operația mea de pe vremea cînd eram cît un ghem din mohair, ca să mă explic mai bine. Aveam o infecție la mîna stîngă fiindcă o asistentă medicală de la Maternitate – a cărei identitate părinții mei nu au aflat-o niciodată – mă zgîriase fără să vrea. Avea unghiile prea lungi. De nepermis atunci cînd intri în contact cu nou-născuții. Cumva, aspectul ăsta s-a tradus ca o frică în sufletul meu. Ca o reținere. Sistemul mă adusese atît de aproape de moarte, un medic m-a readus la viață. După operație, i a spus mamei mele că i-a fost teamă să nu cumva să-mi atingă vreun nerv, eu fiind atît de mică.

Am rămas, pe de o parte, cu o recunoștință fără margini, pe de alta, cu o veșnică teamă față de sistemul public de sănătate din România. Toate contactele mele ulterioare cu medici au fost ireproșabile. Rare, din fericire. Mi-am rupt piciorul stîng la opt ani, apoi, pe dreptul, la 18 ani, dar conduita acelor doctori a fost ireproșabilă. Cum se „traduce“ acum, în viața mea de adult, neîncrederea în sistem? Am destul de des căderi de calciu. Sînt niște episoade foarte urîte. Niciodată, absolut niciodată, oricît mi-a fost de rău, nu am vrut să chem o ambulanță, să-mi administreze ceva, ca să-mi fie mai bine. Există o neîncredere între noi: eu și sistemul.

„Da, putem interpreta legea și-așa“

Nu știu de unde vine neîncrederea la români. Neîncrederea dintre noi, dar și față de alții. Tendința asta de a ne uita peste umăr, de a ne aștepta să fim păcăliți, trași pe sfoară, luați în derîdere, induși premeditat în eroare. Poate pentru că dorința unora de a arde etapele este atît de mare încît nu mai țin cont, în ascensiunea lor furibundă, de cei pe care-i bagă-n probleme. Poate pentru că la orice ghișeu, în orice birou din orice instituție se găsește un individ dispus să ți fure un leu, să te lase să plătești de pomană o sumă care ți se impută.

Am avut, în ultimii patru ani, mai multe intersectări cu ANAF-ul. Șocante de a dreptul pentru mine. Unii dintre prietenii mei au considerat atitudinea instituției față de mine drept hărțuire. Mi-au fost imputate, în două rînduri, sume imense pe care nu le datoram statului. Săptămîni în șir am încercat să le explic că nu trebuie să plătesc acei bani, că mi-am achitat contribuțiile și atunci cînd munceam, ca ziarist, doar în baza unui contract de cesiune de drepturi de autor. La limita răbdării mele, am ajuns, prin bunăvoința unei cunoștințe (fiindcă altfel nu se poate), la un director din ANAF care a înțeles imediat problema, fără să fiu nevoită să-i explic prea multe. A pus mîna pe telefon și a sunat. După ce i-a explicat funcționarei care se ocupa de mine, citînd din legislația specifică domeniului, că nu trebuie să plătesc acea sumă, a primit următoarea replică: „Da, putem interpreta legea și-așa“.

Cu alte cuvinte, un funcționar public interpreta legea în sensul imputării unei sume uriașe de bani unui contribuabil. O interpreta în sensul dorit. Nu cu rea-voință, ci pentru că efectiv nu stăpînea legislația în vigoare cu privire la cesiunea drepturilor de autor. Foarte simplu spus, o instituție voia să-mi bage mîna n buzunar. Mi-a pus poprire pe conturi, a anunțat toate instituțiile cu care eu colaboram sau colaborasem în trecut. După ce am lămurit situația, nimeni nu și-a cerut scuze. Îmi răsună și-acum în minte replica asta: „Da, putem interpreta legea și-așa“. Mă întreb, în acest context, cum să mai am încredere deplină în instituția asta?!?

„Da, v-am tăiat Internetul preventiv“

Lipsa de încredere între oameni nu se manifestă însă doar în sfera instituțiilor publice din România. Problema există și în mediul privat. Și nu doar dinspre noi, muritorii de rînd, către ei, ci și invers, dinspre patroni spre noi. Acum mai bine de zece ani, în Medgidia, orașul în care m-am născut și am crescut pînă la 18 ani, erau o sumedenie de firme și firmulețe de servicii de Internet prin cablu. Firme din alea de scara blocului. Pînă te duceai să plătești factura, firma era vîndută și te trezeai abonat la altă „companie“. S-a întîmplat, într-un an, ca fratele meu să nu ajungă să plătească factura la timp, fapt pentru care ne-au tăiat Internetul. Absolut firesc. S-a dus, a achitat, aveam din nou Internet. Eram, cum se spune, cu plata la zi. Aproximativ o săptămînă mai tîrziu, iarăși nu aveam Internet. Nu aveam nici o factură restantă. După două zile, frate-miu s-a prezentat la sediul firmei, în buzunar cu cea mai recentă chitanță care confirma plata abonamentului. O doamnă i-a zis, într-un maxim sictir: „Da, v-am tăiat Internetul. Preventiv. Pentru că data trecută ați întîrziat cu plata facturii“. O nesimțire, nu-i așa? Un abuz. Uneori, neîncrederea naște abuzuri. Nedreptăți. Mizerii. A mai durat puțin și în oraș a venit o firmă cu angajați sănătoși la cap, la care ai mei s au și abonat.

„Fugi, domnișoară, de aici, cu geaca asta de copil!“

Există, în viața mea, și episoade cît de cît amuzante, născute din neîncredere. Cînd am început să predau în universitate, una dintre secretarele facultății noastre mă dădea afară atunci cînd intram în secretariat: „V-am spus doar că programul cu studenții e între orele 12-14!“. Era foarte fermă, uneori chiar nervoasă. De două ori am ieșit așa, fără să apuc să spun că eu nu mai sînt studentă. A treia oară, cealaltă secretară, o doamnă care mă știe de cînd aveam 19 ani și eram în anul I de facultate, a sesizat tratamentul și a izbucnit în rîs: „Las-o, ea predă acum, nu mai e studentă“.

Tot cam în perioada aceea mi-am uitat, într-o după-amiază, încărcătorul de la laptop într-una dintre sălile de curs în care predau. Mi-am dat seama abia seara, m-am întors la școală după el, fiindcă aveam de lucru, deci aveam nevoie de încărcător, bateria nu mai ținea foarte mult. La opt și ceva seara era aproape întuneric în campus. M-am dus direct la doamna de la poartă, care stătea cuminte la birouașul ei, și am rugat-o, dacă poate, să-mi dea cheia de la acea sală de curs, ca să-mi iau încărcătorul. I-am zis, desigur, că predau acolo și că… Stupefacție. Asta a fost reacția ei: „Fugi, domnișoară, de aici, cu geaca asta de copil și tu-mi spui mie că tu predai aici?!?“. Nu avea cheia de la acea sală de curs. N-am putut lucra prea mult în seara aia. Femeia o fi crezut, probabil, că voiam s-o mint, să fug cu mobilierul în spinare, să iau catedra la subraț și tabla smart în buzunar. A fost drăguță, oricum.

Uneori, nu dăm prea mult credit celor din jur. Ne bazăm, poate, pe idei preconcepute, pe aparențe, pe frici mai vechi, nevindecate încă. Ne protejăm sau încercăm să facem asta așa cum știm noi mai bine: păstrînd distanța. Uneori, mai și pierdem. Alteori, cîștigăm. Există un risc, e drept. Mereu există. 

Ada Codău este jurnalist, asistent univ. la Specializarea Jurnalism, Facultatea de Litere, Universitatea „Ovidius“ din Constanţa.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Oradea – mai ambițioși ca de obicei
Marile drame prin care ne trece destinul, fie el personal sau colectiv, nu pot fi înțelese și nici respectate dacă uităm că tragedia merge de braț cu comedia prin lumea oamenilor.
Daniel David jpg
Oricine poate să aibă umor
În ţările cu colectivism puternic şi concentrare a puterii, cum este țara noastră, umorul bine reprezentat este cel legat de autoironie.
Adriana Babeti jpg
Să rîzi? Să plîngi? Despre rîsu’-plînsu’ lumii noastre
Rîsul poate fi socotit drept un fel de soluţie terapeutică pentru a ieşi din marile şi micile nevroze ori din complexe (de inferioritate sau de superioritate).
Marcel Iures, Sever Voinescu, George Banu jpg
Caragiale cel lucid, Creangă cel afectuos
După spectacole, pe scena frumosului Teatru „Regina Maria“ din Oradea au urcat dnii George Banu și Marcel Iureș pentru a discuta despre umorul celor doi clasici.
1024px David   The Death of SocratesFXD jpg
Socrate a fost o pisică
„Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică”.
p 1 jpg
Ce înseamnă rîsul?
Nu există comic în afara a ceea ce este cu adevărat omenesc.
Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?