Eu nu sînt domnul Şarik, ci cetăţeanul Poligraf Poligrafovici Şarikov
Întîmplător sau nu, Revoluţia rusă are cîteva puncte comune cu avangarda şi, cîţiva ani buni, artiştii avangardişti ruşi colaborează şi participă la crearea Noii Rusii. Una dintre problemele majore ale noului stat este modul de raportare, din punct de vedere ideologic, faţă de "nou şi vechi". Cei care vor da tonul şi vor crea o platformă populară nu vor fi Lenin sau Troţky, ci Maiakovski, Rodcenko şi alţi artişti importanţi ai vremii. Poetul scrie poemul Vechi şi nou, care va deveni lozinca şi platforma noului model de viaţă cotidiană. Proletariatul trebuie să lupte cu vechile obişnuinţe burgheze, cu vechiul mod de viaţă, trebuie să renunţe la "gunoiul" din locuinţele burgheze, la vechiul lui comportament. În noua lume totul trebuie să se bazeze pe utilitate, funcţionalitate în vederea lichidării asupririi de clasă. Această problemă a "dictaturii gustului", în termeni puţin diferiţi, este pusă şi în spaţiul occidental: raportul dintre cultura de masă şi cultura elitistă, raportul dintre artă şi putere. La Moscova fiind, Walter Benjamin este cel care observă marea transformare a societăţii moderne şi similitudinea aproape identică dintre spaţiul sovietic şi cel american. Tot acum, în Rusia sovietică apar şi cei mai semnificativi scriitori care fac cîteva observaţii ce vor deveni emblematice, în legătură cu apariţia acestui "om nou". Aproape toate cărţile lui Ilf şi Petrov, Zoschenko şi Bulgakov fac referinţă la aceste noi mari transformări din societate. Mihail Bulgakov, poate cel mai complex prozator sovietic, cu un spirit ironic devastator, scrie faimoasele texte Inimă de cîine, Oăle fatale şi Diavoliada, texte ce pun în discuţie exact aceste subiecte. Bulgakov ne anunţă fără echivoc "Domnii? Toţi domnii sînt la Paris" şi ne recomandă ca nu cumva să citim presa sovietică înainte de prînz, căci, conform notiţelor profesorului Preobrajenski din Inimă de cîine, pacienţii care nu citesc presa se simt excelent, pe cînd cei care citesc Pravda au început să piardă din greutate. Profesorul observă un lucru interesant privind comportamentul: după 1917, toţi galoşii de pe scară dispar. El se întreabă retoric: dar unde scrie la Karl Marx că nu avem voie să ţinem galoşii pe scară? Dacă aş scrie o carte despre tranziţie, oricare ar fi ea, Şarik ar fi eroul meu. Şarik este cîinele transformat în om de profesorul Preobrajenski. Tranziţia, trecerea de la "omul vechi" la "omul nou", este perfect ilustrată prin metafora trecerii potăii Şarik de la stadiul de cîine, la cel de cetăţean. Şi cînd eroul lui Bulgakov trebuie să-şi aleagă o identitate, el spune: familia se moşteneşte, deci mă voi numi Şarikov, iar numele l-am luat din calendar. Mă cheamă Poligraf Poligrafovici! În legătură cu evoluţia căţelului Şarik, crescut pe stradă şi ştiind că nu tot ce e "albastru" e "carne", Priobrajenski notează un număr interesant de observaţii. Primul lucru pe care-l aflăm din notiţele profesorului e faptul că primul cuvînt rostit de Şarik este abîr, care nu e altceva decît cuvîntul rîba (peşte), citit de-a-ndoaselea. Prima literă a fost a, a doua b, aşa că "îi era mai uşor s-o ia de la coadă în citirea cuvîntului rîba (peşte), întrucît în partea cealaltă a magazinului stătea un miliţian". Adică orice formă de ideologie, indiferent din ce direcţie vine, nu face decît să răstoarne lectura firească a lucrurilor şi să nu uităm că, deşi vitrina şi lozinca s-au schimbat, în colţul străzii există un miliţian. După pronunţarea primului cuvînt, Şarik încearcă să se ţină "vertical pe picioarele din spate", iar prima frază rostită coerent este o înjurătură de mamă adresată profesorului care l-a transformat din cîine în om. După primul cuvînt rostit foarte clar, pivnaja (berărie), Şarik începe să rostească coerent toate înjurăturile limbii ruse şi un set de cuvinte vulgare luate nu se ştie de unde: "birjar", "nu sînt locuri", "Ediţia de seară", "cel mai bun cadou pentru copii". Primul cuvînt pe care-l rosteşte Şarik intrînd în biroul profesorului este burjui. Profesorul notează că Şarik e pus pe sfadă şi înjură sistematic, consecvent şi iraţional. Potaia care se transformă în om face aceste gesturi maşinal, iar în următoarea zi, lexiconul se îmbogăţeşte cu mare viteză: "nu te-nghjionti", "ticălosule", "dă-te jos de pe scară", "ţi-arăt eu ţie", "Recunoaşterea Americii", "Primus". Iată şi prima discuţie mai intelectuală între noua fiinţă Şarikov şi profesor, după ce Şarikov zîmbise ironic şi turnase vodcă la toată lumea: "La dumneavoastră totul e ca la paradă. Şervetul - colo, cravata - aici, mă iertaţi, vă rog, mersi. Dar ceva autentic, nu! Vă chinuiţi singur ca pe timpul regimului ţarist". Vă mai aduceţi aminte de motanul Beghemot din Maestrul şi Margareta, care nu atrage atenţia nimănui cînd se urcă îmbrăcat în tramvai şi se comportă uman, dar de care toţi se miră cînd compostează biletul?
