Eu, noi şi ei

Sorina ZAVALAN
Publicat în Dilema Veche nr. 232 din 28 Iul 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

- reportaj într-un "sat european" - Serviciu, hîrtii, telefoane, profesori, chei, telecomenzi, secretare, întîlniri, cafele, discuţii, studenţi nemulţumiţi, zîmbete, explicaţii... O fostă studentă şi colegă sună la secretariatul de la Litere, pentru a cere informaţii în legătură cu diploma de licenţă. Îi răspund că are nevoie de supliment pentru a-şi ridica diploma şi că va mai dura ceva timp pînă cînd acesta va fi gata. Îi explic situaţia şi încerc să o fac să înţeleagă că i se poate prelungi valabilitatea adeverinţei ce atestă calitatea de absolvent. Nu mai este în posesia adeverinţei respective şi are nevoie urgent de diplomă. Îi explic faptul că va trebui să ia legătura cu persoana care se ocupă de suplimente, să facă o cerere şi să stabilească o zi în care să vină să ridice suplimentul. Totuşi, nu aş putea vorbi eu în numele ei?! De dragul celor trei ani în care am făcut schimb de cursuri şi impresii, îi promit că o să încerc să îi rezolv eu problema... ea este foarte ocupată la serviciu şi nu poate lipsi. Îi fac rost de supliment, sună, îi spun că are nevoie şi de alte semnături de la Rectorat pe supliment şi că trebuie să meargă acolo să le obţină şi, în acelaşi timp, să vorbească pentru ridicarea diplomei. Şi avînd în vedere cît este ea de ocupată, nu aş putea să merg eu să îi obţin semnăturile? Încerc să mă calmez, să nu iau în seamă lipsa ei de respect şi să îi explic pe scurt datoriile mele în instituţie. Se resemnează şi îmi închide. Nici măcar un mulţumesc pentru ajutor. Întîmplarea mă umple de revoltă împotriva mea. Nu puteam proceda de la început altfel? După care, într-un moment de linişte, conştiinţa mea, deja încărcată, mă întreba: oare nu am fost prea dură cu ea la final? Cursuri, colegi, referate, proiecte, examene, diferenţe, lucrare de licenţă, încă o sesiune ce se apropie şi un examen de licenţă ce se anunţă mult mai dificil decît cel de anul trecut. Discutăm între noi şi încercăm să ne îmbărbătăm unul pe celălalt că vom face faţă. Este imposibil să nu ne descurcăm, doar avem experienţă. Week-end, bibliotecă, prieteni, parc, cumpărături, petreceri, nopţi prea scurte, oboseală plăcută, obişnuinţa cu viaţa ce se derulează mult prea repede pentru a avea timp să analizăm ceea ce ni se întîmplă. A doua zi merg acasă, la părinţi şi bunici. Nu am mai fost de cîteva luni. Staţie de autobuz din Berceni, plină de lume, persoane în vîrstă, copii, bişniţari, cerşetori, bagaje, sacoşe de rafie, saci cu diferite produse, cîini vagabonzi. Soseşte autobuzul - mai mult rată, cum zice bunica, decît autobuz. Aglomeraţie, îmbulzeală, strigăte, certuri, şofer plictisit, bilete lipsă, bătăi pe locuri. În cele din urmă toată lumea se urcă în autobuz şi fiecare îşi ia şi bagajul pentru o mai mare siguranţă. Maşina porneşte cu greu şi odată pornită lumea aplaudă. Şoferul zîmbeşte şi, fericit, dă drumul casetofonului. Voci ridicate, manele hîrîite, telenovele povestite, lipsa ploii, recolta proastă, neînţelegerile din familie, salariile proaste, munca multă, şefii neserioşi, căldură, geamuri închise fără posibilitatea de a le deschide, miros de transpiraţie amestecat cu cel de tutun (şoferul fumează), cu cel de alimente, ceapă, usturoi, salam (este sfîrşit de săptămînă şi lumea se întoarce acasă cu "de-ale gurii") şi cu cel de bere. Bărbaţii obosiţi după o săptămînă de muncă se destind puţin înainte de a ajunge acasă. În aglomeraţie zăresc o prietenă din copilărie. Îmi fac loc cu greu printre persoanele de pe culoar şi ajung la ea. Încercăm să schimbăm cîteva cuvinte. Este în ultimul an la chimie industrială. Speră să îşi găsească un loc bun de muncă după, deşi nu este sigură că va fi în domeniu. Este destul de greu. A încercat să lucreze şi în timpul facultăţii, dar acum a renunţat. Îşi face lucrarea de licenţă şi învaţă pentru examen. Merge şi ea acasă. Nu a mai fost de cîteva luni bune. După 20 de minute ne dăm seama că am obosit încercînd să ne facem auzite în vacarmul din autobuz. Renunţăm la conversaţie şi fiecare rămîne cu gîndurile ei. Mai e puţin şi intrăm în satul în care am crescut. La intrare te întîmpină o plăcuţă strîmbă pe care scrie "Sat European". După cîteva sute de metri se văd urmele inundaţiilor de acum doi ani. Benzinăria lăsată în ruină, spitalul gri cu pete maronii, case prăbuşite, vegetaţia moartă, bătrîni aşteptînd sfîrşitul în faţa ruinelor, jumătăţi de case rupte parcă din alt peisaj, pustietatea locului. Instantaneu, încep să mi se deruleze prin faţa ochilor imagini din timpul acelor zile de coşmar: apa crescînd, căruţe cărînd bagaje, maşini de poliţie şi pompieri, oameni plîngînd, saci de nisip, apa ajungînd la case, case prăbuşindu-se, miros înţepător de apă stătută, invazia de broaşte, oameni cu bagaje în stradă. Statul a dat materiale persoanelor care şi-au pierdut casele pentru a-şi ridica altele. Acest lucru nu le-a fost însă de folos celor bătrîni, care aşteptau mai degrabă sfîrşitul decît să se apuce la o vîrstă aşa de înaintată să îşi ridice alt acoperiş. În cele din urmă, primăria a găsit o formulă de a-i adăposti şi pe cei neputincioşi. Astăzi vin să îşi viziteze locul pe care odată le-a stat casa în care au crescut. Ajung în centrul satului. Cobor din autobuz şi auzul meu încearcă să se obişnuiască cu liniştea asurzitoare. Din timp în timp mai trece cîte o maşină. Centrul, altădată străbătut de tineri care formau bisericuţe şi ieşeau la plimbare, este acum pustiu. Parcă nici şcoala nu mai este animată ca altădată. Cei mai mulţi au plecat în oraşe pentru a-şi găsi de lucru. La ţară nu poţi acum decît să munceşti pămîntul, dar asta nu îţi dă nici un fel de satisfacţie. Agricultura este la pămînt. Nu poţi trăi decent din asta. Nu investeşte nimeni în zonă. Nu prea are de ce. Nu iese profit. Au încercat cîţiva, dar au renunţat repede. Îmi amintesc de plăcuţa de la intrarea în "satul european".

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
„Pitești, am auzit că îți plac dungile”. O reclamă Sephora jignește miile de victime ale Experimentului Pitești. Reacții acide
Sephora România, filiala celebrului lanț francez cu produse de înfrumusețare și parfumuri, a postat pe pagina de Facebook și pe Instagram o reclamă jignitoare asociată cu teribila închisoare Pitești, unde mii de deținuți au fost torturați de comuniști. Postarea a fost ștearsă după câteva ore.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.