Eticheta sau produsul?
Româncele sînt frumoase. Româncele se duc la produs. Românii sînt leneşi. Aşa sînt românii. Hoţi. Nu le place să muncească. Trag beţii grozave. Au un grozav simţ al umorului. Sînt pitoreşti. Ştiu să fie prieteni. Sînt murdari. Şpăgari. Sînt sinceri. Mănîncă lebede. Cerşesc. Ascultă manele. Sînt politicoşi. Slugarnici. Ospitalieri. Scandalagii. Latini. Ţigani. Românii? Acum doi ani, pe aeroportul din Zürich, am fost oprită la graniţă. Fără nici o explicaţie, lăsată să aştept undeva într-un colţ al aeroportului. "Step out of the line, please." Ignorată şi invizibilă. Simţisem şi altădată, la graniţa cu alte ţări, dar niciodată atît de acut, "vinovăţia" de a fi român. Sentimentul că îmi uram paşaportul roşu şi caseta naţionalităţii, sentimentul de a fi fost etichetată de codul ţării şi de faptul că stăteam la altă coadă decît cei din UE. "Nu pot să intru pentru că sînt din România!!" - i-am telefonat de urgenţă prietenului elveţian care mă aştepta de partea cealaltă. La cîteva minute, dintr-un birou de nişă a apărut zîmbetul enorm şi slugarnic al şefului poliţiei de frontieră. "O confuzie regretabilă - mi-a spus - prietenul dvs. ne-a explicat totul, vă rugăm să ne scuzaţi şi sperăm că acest nefericit incident nu vă va afecta părerea despre ţara noastră." În cîteva clipe am aflat de unde schimbarea. Amicul meu dăduse buzna, indignat, în biroul şefului de poliţie, aplicînd peste eticheta originară de România, eticheta falsă de "origine sănătoasă" (adică mă transformase în fiica unui foarte influent om de afaceri din România, iar oprirea mea la graniţă - într-un posibil incident internaţional!). O etichetă, de data asta, strălucitoare, care l-a făcut pe şeful departamentului să sară în picioare, să ofere scuzele de rigoare şi să justifice cealaltă etichetă: jumătate dintre tinerele provenite din România vin la produs, aşa că sînt trimise cu primul avion înapoi... Dacă însă aş fi menţionat ginta influenţilor oameni de afaceri, totul s-ar fi rezolvat! "Elveţienii sînt rigizi şi bătuţi în cap" - mi-a spus atunci prietenul elveţian, exonerîndu-se automat prin această afirmaţie, excluzîndu-se cumva din propria sa naţionalitate. Aceeaşi atitudine pe care o întîlnesc de multe ori (şi pînă la saturaţie) şi la conaţionalii mei. S-a ajuns cumva la paradoxul în care o etichetă exterioară determină produsul intern. Un vînzător nepoliticos va şterge amintirea unuia amabil. Niscaiva drepturi călcate în picioare de vreun funcţionar provoacă ridicatul din umeri şi oftatul "aşa e în ţara asta", dar nu o luare de poziţie. Dacă Justiţia e coruptă, ce mai contează un mic ciubuc? Odată etichetaţi, am pierdut oare dorinţa de a demonstra "reclama mincinoasă"? Pînă la urmă, ce te mai face să te simţi român? Acceptăm pesimismul etichetării exterioare şi al sentimentului interior al neputinţei sau ne încăpăţînăm să redescoperim conştiinţa faptului că aparţinem totuşi unui grup (restrîns) de oameni care pot folosi cuvinte-cod ca "mangafaua", "bibicul" sau noţiuni încriptate de genul "moftului" românesc, pentru a accesa drumul către adevărata individualitate românească? (S. G.)
