Etica vieţii ca joc şi sărbătoare perpetuă

Vasile MORAR
Publicat în Dilema Veche nr. 623 din 28 ianuarie - 3 februarie 2016
Etica vieţii ca joc şi sărbătoare perpetuă jpeg

Primul gînd care mi-a răsărit în chip spontan atunci cînd mi s-a propus să scriu despre fenomenul Disney cu un accent special asupra „eticii  Disney“ n-a fost, trebuie să mărturisesc, unul din domeniul solicitat, ci din amintirile mele literare. Mai precis: Cărarea pierdută, romanul lui Alain Fournier, citit, în plină adolescență, într-o vară însorită, în care ploaia venea pe neaşteptate, întotdeauna la prînz, iar eu savuram povestea în chiar acest răstimp, mi s-a impus cu puterea pe care o are, uneori, memoria noastră involuntară. Cum am încredere în înţelepciunea asociaţiilor minţii şi cum, de asemenea, am încredere şi în etica văzută nu numai ca o sumă de norme şi prescripţii mai mult sau mai puţin solemne, ci, mai degrabă, ca o întîlnire a acestora cu „povestea unei vieţi“, am găsit şi explicaţia simplă a faptului că acest roman, nu foarte cunoscut, a însemnat calea (poate mai potrivit ar fi să spun „cărarea“) mea de acces spre etica Disney. Alain Fournier, în naraţiunea sa, aducea un elogiu tinereţii adolescentine, imaginînd un tărîm (acum am spune un Land) plin de mister, în care pădurea şi cărările ei conduc la un palat unde singurii locuitori sînt tineri, băieţi şi fete, în căutarea lumii din poveşti, sau de poveste. Oricum, pentru ei, atunci, pentru un timp determinat – o lume reală şi magică, deopotrivă. Întîmplările se petrec la sfîrşit de secol XIX. Împărăţia juvenilităţii se opunea cenuşiului vieţii, în care sărbătoarea şi jocul erau excepţii. Dimpotrivă, în palatul lor înconjurat de copaci falnici, mereu inundaţi de o ceață luminoasă, bucuria şi jocul, iubirea şi visarea cu ochii deschişi constituie singura lume de dincolo de cea prozaică. În fapt, avem prefigurată aici nu neapărat întreaga temă a eticii Disneyland-ului, dar o bună parte a acesteia. E vorba, într-un fel, de împlinirea unui vis străvechi al umanităţii: să fii liber să trăieşti ca în poveste, să n-ai alte restricţii decît acelea dictate de regulile jocului şi, desigur, de convenţiile poveştilor dintotdeauna şi de pretutindeni. Nu trebuie, cred, să uităm că cea mai mare parte a istoriei s‑a desfăşurat sub semnul penuriei, iar ieşirea din penia, din sărăcie şi lipsuri, s-a produs, pentru majoritatea tăcută a lungilor vremi, de-abia de cam două sute de ani în Occident şi, în cel mai bun caz, de o sută, în restul lumii. Este suficient, de pildă, să-l citim pe Thomas Piketty cu al său Capitalul, în secolul XXI, şi să constatăm diferenţele enorme de bunăstare dintre noi şi cei ce ne-au precedat, decalajele incredibile dintre timpul nostru liber şi timpul lor liber, al celor de acum cîteva generaţii numai. Adevărul devenit enunţ arhibanal, anume că existenţa şi ofertele ei sînt copleşitoare, că era consumului a devenit o realitate incontestabilă, că aproape oricine are calea deschisă spre bunăstare şi desfătare, nu putea să nu ridice şi interogaţii în registru etic. Cum se răspunde acestora? Există, desigur, o remarcabilă continuitate derivată din menirea constantă a eticii de la Socrate și Platon încoace, de a da un răspuns comprehensibil la această anume întrebare: cum trebuie să trăim? 

Pentru omul ieşit din penurie, pentru omul deprins să-şi dezvolte individualitatea, pentru cel dispus să accepte interpretări relativiste mai degrabă decît certitudini absolute, pentru cel obişnuit deja să discute în­tîi despre bunăstare şi numai după aceea despre Bine, temele etice tradiţionale vor primi alte sensuri şi diverse (sau adverse) semnificaţii faţă de „cei vechi“.

Cum poate fi atunci interpretat prin grilă etică tot ceea ce a adus cu sine Disneyland-ul? Un autor precum Mac­Intyre afirmă, cu drept temei, că două fapte sînt importante în cazuri de acest fel sau similare. Primul: judecăţile noastre etice sînt profund marcate de un climat emotivist, ceea ce înseamnă că avem un Sine subiectivist, unul preocupat mai degrabă de sincerităţi psihologice decît de „adevăruri etice“ întotdeauna puse sub semnul întrebării. Disneyland-ul este perfect compatibil cu structura societăţii actuale, în care dominante sînt trei tipuri de „personaje“. Mai întîi, managerul manipulativ, care poate instrumenta foarte bine şi eficient nevoia profundă a oamenilor de a trăi în conformitate cu „lumea poveştilor“. Acestea pot fi proiectate şi realizate ţinînd seamă de festivismul galopant al cererii publice. Al doilea personaj privilegiază şi el sistemul Disney: estetul. Oricine are mijloace îşi poate permite să se bucure de „plăcerile şi visele tinereţii“. Al treilea personaj este terapeutul. Or, este evident că lumea spectacolului fără de risc, lumea experimentării tipice vîrstei juvenile reprezintă moduri de a fi şi de a gîndi perfect acordate fenomenului Disney. Aceasta cu atît mai mult cu cît „o cură de Disney“ este cu totul comprehensibilă oricărui om care crede, cu obstinaţie, în „terapiile salvatoare“. Acelaşi autor aduce în prim plan şi alt fenomen semnificativ pentru înţelegerea etică a „lumii spectacolului“: oamenii gustă împreună jocul şi hedonismul implicat în această lume plină de noutate, dar trăirea îi uneşte totuşi doar epidermic, pentru că din adîncimea Sinelui emotivist pot răzbate, nu arareori, dezacorduri destul de ireconciliabile, atît în convingeri, cît şi în atitudini. Or, pînă la urmă, destinul individual, inclusiv pentru omul din Disneyland, se croieşte din întîlnirea dintre trăirea în lumea poveştii jucate și cea a existenţei sale din toate celelalte registre ale vieţii reale, prozaice: prin iubire, în familie, prin comunitate, cu prieteni, şi deloc la sfîrşit, în  profesie.

În fine, Disneyland-ul ne obligă să acceptăm o constatare făcută tot mai mult de către eticienii profesionişti sau amatori: că sensibilitatea postmodernă nu solicită decizii atît de nete, radicale și maximaliste precum cele ale eticii kantiene, de pildă. Nu mai trebuie judecată „Datoria“ noastră  (scrisă cu majuscule, în sensul de „nume sublim și măreţ“), în opoziţie cu „plăcerea“ și „dorința“, pentru că mult mai importunate se dovedesc a fi „îndemnurile la  fericire“ și urmările acestora decît urmările unui „trebuie“ abstract, ce promite „demnitatea fericirii“.

Gilles Lipovetsky, și în Fericirea pardoxală, dar și în mai vechea sa carte Amurgul datoriei, susţine că trăim (și aminteşte chiar EuroDisneyland-ul de lîngă Paris)  în post-datorie și post-virtute. Trăim – expresie care a făcut carieră – în „etica nedureroasă a noilor timpuri democratice“. Argumentul pare convingător și multă lume nu-l acceptă. Dar ce se întîmplă, totuşi, cînd trebuie să gîndim „Datoria“ chiar cu majuscule și noi credem că putem trăi mai departe cu regulile din Disneyland, dar nu mai sîntem acolo de mult? Avea dreptate Freud să spună că „noutatea constituie întotdeauna condiţia plăcerii“, dar tot el zicea şi că este pe deplin sănătos, fizic, psihic şi moral, cel ce înţelege „principiul realităţii“. În romanul Cărarea pierdută, eroii se izbesc, în final, tocmai de „principiul realităţii“.

Vasile Morar este profesor la Facultatea de Filozofie a Universității București.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Furtuni cu grindină și vânt puternic în mai multe zone din țară. La Tulcea, ISU a emis mesaje RO-ALERT VIDEO
ISU Delta Tulcea a emis un mesaj RO-Alert pentru atenționarea locuitorilor, din Tulcea, Nufărul, Murighiol, Sarichioi, Babadag, Kogălniceanu, Frecăței, Somova și toate localitățile din Deltă Dunării.
image
Se află omenirea în pragul celui de-al Treilea Război Mondial? Ce spun specialiștii
Preocupările legate de izbucnirea unui al Treilea Război Mondial sunt crescânde, având în vedere recentele evenimente petrecute în Orientul Mijlociu, dar și situația din Ucraina.
image
Cum a fost aleasă Dobrogea ca loc de construcție al Centralei nucleare. Proiectul demarat de Nicolae Ceaușescu și inaugurat de Ion Iliescu VIDEO
Specialiștii au identificat și studiat mai mult de 120 de posibile amplasamente pentru centrală şi au fost luate în calcul mai multe bazine: Dunărea, Vişeul de Sus, Someşul Cald, Crişul Negru, Mureşul, Oltul, Siretul, Suceava, Moldova, Prutul Superior. În cele din urmă, a fost aleasă Dobrogea.

HIstoria.ro

image
Femeile din viața lui Lucrețiu Pătrășcanu
Lucrețiu Pătrășcanu a fost un personaj al deceniilor 4 și 5, controversat în timpul vieții, cat și după asasinarea sa în 1954.
image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.