Etajul 1 cu vedere spre libertate

Iunieta SANDU
Publicat în Dilema Veche nr. 832 din 30 ianuarie - 5 februarie 2020
Etajul 1 cu vedere spre libertate jpeg

Cînd venea ora prînzului îmi lipeam fruntea de geam și priveam în jos. Toate locurile de la terasa restaurantului de lîngă birou erau ocupate. Vedeam clar tinerii care butonau telefoanele și se opreau din scris doar pentru un selfie, femeile cu gesturi scurte și rapide, bărbații care rîdeau tare și fumau țigară după țigară. În zilele de vară terasa era și mai plină, așa că deschideam larg geamul biroului de la etajul unu și îmi mîncam orezul fiert cu legume deasupra lor. Într-una dintre zile m-am trezit că îmi pun întrebări despre ei, de parcă ar fi fost verișorii de gradul doi cu care pierdusem legătura. Cu ce se ocupă dacă sînt liberi în mijlocul zilei, ce fac cu timpul lor, cum își organizează ziua, oare lucrează în fiecare zi din altă parte, oare cum este să fii liber?

La nici o lună de la întrebarea asta m‑am trezit, la ora prînzului, față în față cu peretele alb de acasă. Luni, 15 mai 2017, a fost prima mea zi de freelancing, ziua în care m-am trezit la 8 fix fără alarmă. Ochii mi s-au deschis rapid, picioarele au căpătat putere și brațele au scăpat de amorțeală, de parcă tot corpul era pe pilot automat, iar dacă l-aș fi ascultat s-ar fi îmbrăcat și s-ar fi îndreptat spre metrou. Dar de data asta i-am spus nu. Mi-am făcut cafeaua la ibric, mi-am deschis laptop-ul și mi-am pus Nick Cave la maximum. O parte din mine sărbătorea, cealaltă jelea. A fost ziua fără nici un plan, ziua în care nu s-a întîmplat nimic. După ea au mai urmat multe zile asemănătoare. Zile în care aș fi stat doar întinsă pe canapea cu telecomanda în mînă, comentînd filme cu voce tare încît să pară că am un interlocutor. După primele 30 de zile de freelancing aveam doar un client și atît de mult timp liber încît mă simțeam deja ieșită la pensie. Cînd am ieșit prima dată la prînz singură a fost mare sărbătoare pentru toată lumea, mama m-a felicitat că în sfîrșit am ieșit din casă, iar eu m-am simțit aparținînd unui grup cu care nu mai interacționasem niciodată pînă atunci: grupul de oameni liberi. Doar că aici, printre ei, nu mă mai simțeam deloc liberă. Mă simțeam captivă într-o peșteră în care gîndurile se auzeau cu ecou și deveneau de zece ori mai puternice. Mă întrebau cine sînt, cum cred eu că pot face bani, cum știu eu că sînt un profesionist bun, cum îmi mai construiesc o carieră fără să merg la birou, cine mă mai angajează dacă o să vadă în CV o pauză atît de lungă. Mi-am dat seama că singura metodă să le spun stop era cititul, îmi petreceam zilele umblînd prin anticariate și dînd pagină după pagină cu o aviditate după aventură și după viață. 2017 a fost anul în care am citit cel mai mult, 30 de cărți, a fost anul în care am plîns cel mai mult și anul în care dorința mea de libertate m-a dus la izolare. Cititul m-a dus mai mult către scris, iar scrisul m-a condus către alți oameni. Am început să scriu mai mult pentru clienți, să particip la concursuri de povestiri, să îmi umplu golurile din viață cu personajele și poveștile pe care le cream. În primul an de freelancing am descoperit ceva nou despre mine, cît de mult îmi place să scriu.

72457418 10158132225574271 8214190950067470336 o jpg jpeg

În 2018, la un an de freelancing, eram puțin mai bine. Veniturile îmi crescuseră, așa că îmi permiteam să plec într-o călătorie o dată pe lună, nu mai plîngeam de fiecare dată cînd eram întrebată dacă nu trăiesc de pe o zi pe alta, încetasem să mă mai compar cu alți oameni de vîrsta mea și îmi era mai puțin dor de zilele de la birou cînd beam toți cafeaua dimineața sau plecam în team building. Descoperisem plăcerea ieșitului din casă, așa că făceam asta cît mai des, fără să mă gîndesc că este nevoie să economisesc. Lucram în fiecare zi din altă cafenea, oraș sau țară, dar ceva tot îmi lipsea, îmi lipseau oamenii ca mine. M-am gîndit la mai multe metode prin care să-i găsesc. Să-i caut pe Facebook, să le scriu și să-i invit la cafea sau să organizez o serie de mici evenimente la care să vină ei. Le-am făcut pe ambele. Pe 7 iunie 2018 a avut loc prima ediție NO.MAD Talks, concept pe care-l pusesem la cale după ce umplusem cinci foi cu variante de nume și șapte seri de uitat în gol. Pe de o parte îmi era teamă că nu mai există nici un freelancer în București și atunci nu o să vină nimeni la eveniment, pe de altă parte eram entuziasmată că, în sfîrșit, după aproape doi ani, o să simt că am din nou colegi. La eveniment au venit douăzeci de oameni, dintre care zece erau prietenii mei pregătiți să mă ia în brațe în cazul în care nu se prezintă nimeni. În fiecare lună am continuat să repet evenimentul și să invit specialiști care să vorbească despre problemele de care mă loveam și eu în fiecare zi: contabilitate, găsirea clienților, vînzare, negociere, promovare, personal branding, social media. După fiecare ediție a evenimentului mă simțeam puțin mai înaltă, se adăugau cîțiva centimetri la nivelul de entuziasm pe care‑l căpătam cînd vedeam cum din nimic se conturează o comunitate. După șase ediții, învățasem toți participanții pe nume, învățasem să primesc îmbrățișări strînse de mulțumire și cuvinte grele care începeau cu „Mulțumesc că faci asta, evenimentele tale mă scot din casă“.

77380343 1009963452686584 63097278646190080 o 1 jpg jpeg

Acum, în ianuarie 2020, am ajuns la paisprezece evenimente organizate, peste 2.000 de oameni care au venit la evenimente, peste 50 de speaker-i care au venit să ne vorbească, două e-book-uri lansate, unul despre cum este să fii digital nomad și să te plimbi cu autorulota prin Europa și unul despre dramele emoționale ale freelancer-ilor. Tot acum, în 2020, nu mă mai simt deloc singură și nu mai privesc freelancing-ul cu teamă. Ultimii trei ani, de cînd mi-am dat demisia, au fost cei mai bogați ani din viața mea. Mi-am depășit frici pe care nu știam că le am și am învățat lucruri care mi se păreau intangibile. Lucratul pe cont propriu mi-a pus în față o oglindă și mi-a oferit timp să mă văd ca pe un om întreg, un om care nu este definit doar de job-ul lui, ci de cine este cu adevărat, de modul în care își petrece timpul, de pasiunile lui și de oamenii cu care se înconjoară. NO.MAD Talks mi-a arătat cum, cîteodată, perseverența este suficientă ca să construiești din nimic ceva cu sens pentru tine și pentru oamenii care îți seamănă. Am scăpat de teama că nu sînt suficient de bună, am trecut peste teama că într-o zi o să rămîn fără clienți și o să mor de foame, am trecut peste rușinea de a nu avea o poziție importantă într-o agenție sau o companie, am învățat să am răbdare cu mine și să-mi ofer timp, să mă cunosc și să-mi permit să greșesc.

71831110 957684651247798 1681249709475233792 o 1 jpg jpeg

Tot în anii ăștia am aflat și cum ieșirea din rutină te poate duce la haos și cum libertatea este o iluzie. Dacă înainte libertatea însemna pentru mine plimbatul pe străzi la ora prînzului sau călătorii la nesfîrșit, acum înseamnă să-mi ascult mai mult intuiția, să le dau încredere ideilor și să le pun în practică fără să îmi fie teamă că nu sînt suficient de bune. Iar rutina, ei bine, cu cît vrei să ieși mai mult din ea, cu atît îți dai seama că pentru a fi propriul tău șef ai nevoie de disciplină și de un program de care să te ții mai mult de două zile. La evenimentele NO.MAD Talks stau de vorbă cu mulți oameni care plănuiesc să-și dea demisia fără să aibă vreun plan de back-up, iar asta îmi aduce aminte de mine acum trei ani. Însă, dacă nu îmi găseam sprijinul în familie și prieteni, motivația mergînd la psihoterapie și pasiunea în scris, aș fi clacat de mult timp. Pe cei care au în plan să facă asta îi sfătuiesc să stea de vorbă cu un freelancer sau cu un antreprenor care activează în domeniul lor, să afle ce-i așteaptă, începînd cu problemele de contabilitate și pînă la cele emoționale sau de sănătate. Pentru că atunci cînd privești freelancing-ul din depărtare vezi doar libertate și mult timp petrecut la terase, dacă privești freelancing-ul din interior vezi anxietate, frici și o nesiguranță permanentă care te poate ține pe loc, dacă privești freelancing-ul dintr-o comunitate vezi suport emoțional, contacte care îți pot deschide orice ușă, chiar și siguranță financiară, deși aceasta din urmă contează mai puțin.

Abia după trei ani am aflat că împlinirea nu este dată de cîți bani încasezi la final de lună, ci de modul în care îți petreci timpul și cu cine. Mai este dată și de a simți că ești pe drumul tău și că atunci cînd te afli cu un pas în prăpastie este cineva lîngă tine care te strigă să te întorci.

Iunieta Sandu este freelancer în comunicare și PR, fondator NO.MAD Talks.

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Experimentul social al unui român care a vrut să afle ce cred românii când li se spune că viaţa în luxul paradisului din Bali costă mai puţin decât în Cluj
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social. El a făcut o comparaţie „cosmetizată” a costului vieţii în paradisul din Bali, cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile acestul „clickbait” elaborat au fost surprinzătoare: oamenii au înghiţit „găluşca” şi au generat un trafic nebun postării.
image
Un YouTuber care a vizitat un McDonald's-ul rebrănduit din Rusia a povestit cât de multe diferenţe sunt faţă de varianta americană
Un reporter rus de la un cunoscut canal de YouTube a mers la McDonald's-ul rebranduit din Moscova, care s-a deschis pe 12 iunie, şi a spus că mirosul şi mâncarea sunt diferite.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.