Eroii care ne-au adus Vestul

Alexandra BĂDICIOIU
Publicat în Dilema Veche nr. 247 din 10 Noi 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Este vorba despre cai. Cîteva exemplare, parcă ieşite din laboratoarele experţilor în genetică, sparg ferestrele clădirilor de birouri. Tonul este apocaliptic, producţia atît de rafinată că strigă "aici s-au cheltuit mulţi bani" în încercarea de a te impresiona, iar automat, în mintea mea îşi fac apariţia cîteva produse care ar cere o asemenea desfăşurare de forţe. În primul rînd, Dorna. Avem oraşul acela părăsit de umanitate, atmosferă străină, nici-o-legătură-cu-România, magnitudinea inutilă. Şi poate nu. O maşină. Playstation. Poate un LCD. Apare un izvor, ne întoarcem la Dorna. Ba nu, e tot o apă, dar alta. Finalul fără sens, un pic ridicol, mă face să rîd. Ca o madeleină fără gust, clonele astea de cai Dorna mi-au amintit de acelaşi efort (doar că se întîmpla acum vreo 18 ani) de a prevedea deznodămîntul unor reclame. Hipnotizată de lumea aceea utopică, unde oamenii aveau toţi ochii albaştri şi erau înalţi, vînam cu obstinaţie canalele străine, în căutare de calupuri publicitare. Nemţii erau OK, dar preferam italienii şi spaniolii, unde mai înţelegeam cîte ceva: şunca, pastele şi laptele "se jucau" de fiecare dată la începutul zilei, pe străduţe vechi - cu flori în balcoane, şi clopote de duminică pe fundal - pe care alerga un copil strigînd ceva - "mama!", de obicei -, iar acasă, în salon, îl aştepta familia cu bunici şi mătuşi la masă. Reclamele străine au constituit prima mea experienţă televizuală: dependenţă şi fascinaţie. Episoadele TV de pînă în 1989 de care îmi aduc aminte - un film polonez, vizitele lui Ceauşescu şi crainicele TV - nu se încadrează în această categorie. Publicitatea, în schimb, mi-a adus în faţă un escapism care putea fi comparat atunci doar cu romanele lui Jules Verne. A fost o legătură emoţională. Nu îmi doream căluţii roz care puteau fi pieptănaţi, ghiozdanele tot roz cu insigne strălucitoare sau restul milioanelor de bucurii destinate celor ca mine, care se întîmplau să fie în altă ţară. Eu consumam, la propriu, doar reclame. Apoi au venit şi la noi. Titan Ice, Gregorio Rizo, Pepsi şi Nea Nicu. Lipsa evidentă de strălucire m-a indignat la propriu. Doar Oil of Olaz îmi amintea, vag, de prima mea iubire TV. Apoi le-am ignorat, vreo 10 ani, pînă cînd jobul m-a făcut să mă întorc la ele. Românii le-au primit, într-o primă fază, ca pe un dar kitsch, cu care nu ştiau ce ar trebui să facă. Îi amuzau, le arătau cu degetul, le comentau pînă la epuizare (tocmai de aia, o mare parte din sloganurile autohtone au intrat în folclorul urban), le parodiau, şi, la un moment dat, au început să cumpere. Şi de atunci nu s-au mai oprit. Cu o frenezie perfect explicabilă (în defularea celor 50 de ani de rafturi goale, dar şi în dorinţa de a testa ceea ce li se arăta la televizor, între filme şi ştiri), goleau şi golesc, încă, magazinele. La o întîlnire recentă cu specialiştii media, cineva spunea că românul are un stil de viaţă pe care nu şi-l poate permite. Se hrăneşte cu aspiraţii. O teorie pe care un alt guru în branding personal mi-o spunea cu un an în urmă, cînd venise pentru prima dată în Bucureşti. Era şocat de reclamele care invadau oraşul, de maşinile luxoase de pe stradă, de hainele oamenilor obişnuiţi şi de telefoanele de ultimă generaţie, la care vorbeau toţi, în neştire. Se aşteptase la un oraş cenuşiu, în tradiţia celor foste comuniste, şi găsise, în schimb, un adevărat spectacol. Ne mai seamănă, în această privinţă, a visatului cu ajutorul magazinelor, doar ruşii şi grecii. Ca şi acolo, publicitarii şi-au dat seama de potenţialul pe care îl are un target snob. O mare parte dintre reclamele noastre sînt aseptice, în mod voit ne-româneşti, cu interioare occidentale şi oameni la costume, cu funcţii importante în corporaţii, indiferent de produsul pe care îl vînd. Nu ne venea să credem că astfel de spoturi puteau fi realizate în România. Publicitarii erau nişte eroi. Care reuşeau să ne aducă Occidentul în 30 de secunde. Care ne dădeau iluzia că şi noi putem să trăim viaţa lor. Odată trecută această etapă (da, putem trăi ca ei, chiar dacă ne îngropăm în credite de consum), creativii autohtoni au urcat pe următoarea treaptă cerută de logica aspiraţiei. Amploarea, adică. Reclamele care arată ostentativ efortul depus pentru a fi create. Hoardele de cai care zboară prin oraş pentru a vinde o apă. Explozie de efecte speciale, regizori străini, filmări în cele mai exotice colţuri ale planetei, multe metafore. Şi, de cîţiva ani deja, nu mai e doar exploatarea snobismului din target, ci uluirea gratuită, expresia bogăţiei industriei, un fel de "uite ce spoturi sîntem în stare să producem". Clientul, uitat într-un colţ, ca şi publicul, are menirea de a privi şi de a se minuna. Sau de a descifra. Măiestria unei agenţii nu se măsoară doar în reclame mari, ci, mai nou, în capacitatea de a încripta mesajul. După 18 ani, oamenii continuă să vorbească despre publicitate, dar mai nou, doar dacă nu o mai înţeleg. Creativii români au urmat, în paralel, acelaşi parcurs susţinut de consumatorii pe care încercau să-i convingă. De la primele teste din ’90, unde totul era permis pentru că nimeni nu ştia de fapt regulile de aur şi toată lumea le căuta încercînd, la disperarea de sincronizare cu Vestul şi, acum, la competiţia internaţională şi goana după lauri, industria românească de advertising a crescut în salturi, repede, urcînd în topul vitezei de dezvoltare, în mai toate studiile globale. Ca bani, număr de agenţii, spoturi filmate şi, da, premii obţinute la festivaluri. Publicitarii români au devenit "brazilienii Europei". Sînt exportaţi la vecini, să conducă filialele de acolo ale reţelelor internaţionale. Drept urmare, creativitatea din calupurile publicitare începe să se întoarcă în matcă. Poate că - aşa cum s-a întîmplat şi prin alte ţări foste comuniste - mirajul începe să-şi piardă efectul: s-au blazat şi ei, s-a cam plictisit şi publicul. De altfel, unii spun că se va sparge balonul de săpun. Iar criza financiară pare să le dea dreptate. E greu de prevăzut cum se vor descurca românii şi creatorii lor de mini-utopii, odată întorşi la austeritate. Dar cu siguranţă va fi interesant.

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.
p 11 J  Habermas WC jpg
Între think-tank și Denk-Panzer: intelectualul german
Sincronizarea limbajului educațional cu îmbogățirea limbajului specializat este imposibilă.
p 12 sus WC jpg
Turma minților independente
Multe se iartă în America. Mai multe decît în Europa.
p 23 jos jpg
Rusia și cultura ei (neo)imperială sau despre cum se autoîndeplinesc profețiile politice
În realitate, nimeni nu-i pune la colț pe clasicii ruși, fie ei scriitori, compozitori sau poeți.
p 22 jos jpg
Ecou (nu prea) îndepărtat. Intelectualii și puterea la 1996
Ar fi util cititorului dilematic de azi să vadă cum gîndeau acest subiect, acum aproape 30 de ani, stîrniți de revista noastră, trei intelectuali români majori: Ștefan Augustin Doinaș, Livius Ciocârlie și Ion Vianu.
E cool să postești jpeg
Un examen de conștiință
MeToo poate însemna mai mult decît mediatizare, scandal, procese: poate fi un real examen de conștiință.
p 10 sus Alyssa Milano WC jpg
MeToo, scurt istoric
Incriminarea hărțuirii sexuale nu a început cu mișcarea MeToo, iar cazul Weinstein nu a fost primul.
p 11 jpg jpg
De ce stîrnește abuzul sexual atîtea reacții contradictorii?
Reacția la trauma sexuală este una socială, cu rădăcini și ramificații profunde.
p,12 jpg
#MeToo, din nou. Tot despre putere, recunoaștere, dar și hermeneutică
Încercările de delegitimare a mișcării #MeToo înseamnă și o lipsă de recunoaștere a victimelor abuzurilor sexuale și conferă putere abuzatorilor.

Adevarul.ro

image
Bătaie generală la Untold, în faţa scenei la concertul lui David Guetta VIDEO
În cea de-a treia zi a Festivalului Untold, când au fost prezente peste 95.000 de persoane din peste 100 de ţări ale lumii, a izbucnit o bătaie între mai mulţi tineri, în timpul concertului lui David Guetta. Filmarea a devenit virală pe Internet.
image
Pericolul frumos „ambalat“ care îi transformă pe tineri în victime. „Inima lor ajunge ca la 80-90 de ani“
Vârsta pacienţilor la care medicii au ajuns să trateze accidentul vascular cerebral sau infarctul miocardic acut a scăzut dramatic în ultimii ani. Produsele foarte populare printre tineri, consumate de la vârste mici, duc la un astfel de deznodământ.
image
Luptă contracronometru pentru a salva balena beluga blocată în râul Sena. Mamiferul refuză hrana VIDEO
Oficialii francezi încearcă cu disperare să salveze o balenă beluga blocată în râul Sena, cu o injecţie cu vitamine pentru a-i stimula apetitul. Observatorii ştiinţifici spun că balena pare să fie vizibil subnutrită, iar salvatorii speră totuşi să o ajute să-şi recapete apetitul şi energia necesară pentru a se întoarce pe mare.

HIstoria.ro

image
„Răceala diplomatică” dintre Bulgaria și România
Per ansamblu, climatul diplomatic de la sfârșit de secol XIX poate fi definit ca fiind „destins”. O dovadă o constituie și vizita lui Carol I, însoțit de fruntașul liberal D. A. Sturdza (un adept al Triplei Alianțe), la Sankt Petersburg, în iulie 1898, unde s-a bucurat de o foarte bună primire.
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.
image
Stalin îl întreabă pe Jukov dacă va putea apăra Moscova
Îngrijorat de înaintarea germanilor și de cucerirea Solnechnogorsk (23 noiembrie 1941), Stalin l-a întrebat pe Jukov dacă va putea menține Moscova. Jukov a răspuns afirmativ, cu condiția trimiterii a încă două armate și furnizării a 200 de tancuri, dar Stalin a replicat că nu mai existau tancuri.