Epoca de piatră a vitezei

Publicat în Dilema Veche nr. 637 din 5-11 mai 2016
Epoca de piatră a vitezei jpeg

Despre progres se spune, la fel ca și despre timp, că e de neoprit, fatal, inevitabil. Viziunile despre timp – ciclic sau linear, evolutiv sau involutiv – sînt, de altfel, tot atîtea idei și reprezentări despre progres. Căci, definit la rece, progresul nu pare să fie altceva decît chiar trecerea timpului; un simplu proces, nu neapărat benign, ca în strania sintagmă „progresul bolii“.

Dacă rămînem la această definiție, una dintre dilemele progresului e deja rezolvată: progresul există. E suficient să nu stai pe loc – ceea ce oricum nu se poate („totul curge“) – și deja progresezi. Iar „marea idee a progresului“ pare să fie o supralicitare isterică a simplei și aleatoarei curgeri a timpului.

Dar, odată cu Iluminismul, cînd tim­pul e eliberat de povara trans­cen­denței, ideea de progres prinde aripi. Progresul capătă un nou sens, pe măsură ce timpul pierde din anvergură și semnificație. Adus pe pămînt, timpul devine, dintr-un vast arc de cerc – desfășurat între vîrsta de aur și cea de fier sau între geneză și judecata de apoi –, un segment linear delimitat de un prezent perfectibil și un viitor mai bun, aici, în imediat. Într-un sistem de referință astfel restrîns, progresul devine palpabil, definibil și observabil cu claritate: nimeni nu pune la îndoială progresul din medicină, din matematică sau din științele naturii.

Din această nouă libertate de a redefini „capetele“ segmentului de timp se trag deopotrivă mărirea și decăderea progresului: avîntul știin­țific, dar și „progresul“ propovăduit de ideologiile sistemelor totalitare, ca pretext pentru anularea trecutului și sacrificarea prezentului în vederea unui ipotetic „viitor luminos“ sau a unui „bine mai înalt“.

Amintim în treacăt și progresul „hedonist“, cum îl numește Georg Henrik von Wright, sau paradisul tehnologic al gadget-urilor și aparatelor electrocasnice. Orice bombăneală pe marginea acestui tip de progres riscă să fie ipocrită: cine ar fi dispus să renunțe la telefon, la becul electric sau la mașina de spălat?

Dacă ne luăm după metodele paleontologiei, care clasifică epocile istorice străvechi în funcție de materialele și instrumentele folosite, putem spune că epoca de piatră și secolul vitezei nu sînt atît de diferite pe cît par: siliciul (piatra, adică) este elementul constitutiv al tăișurilor din obsidian și al cipurilor electronice de ultimă generație deopotrivă. Progresul nu e o schimbare de substanță, ci de utilizare. Progresul a ajuns să însemne folosirea cît mai performantă a resurselor și e, în cele din urmă, o îmbunătățire a ceea ce faci cu ceea ce ți-e dat. Și iată cum marea agitată a frămîntărilor eschatologice ne ajunge chiar și „pe culmile cele mai înalte“ ale progresului tehnico-științific. 

Ilustraţie de Ion BARBU

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

HIstoria.ro

image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.