Entertainment la TV
E programul care ar fi trebuit difuzat luni, 25 decembrie 1989, dacă nu se întîmpla Revoluţia. Curat distractiv. De regulă cam ăsta era programul zilnic la televizor. Dacă nu se lua curentul. Sîmbăta şi duminica ne distram de-a dreptul copios. Copiii primeau un flash de vreo 10-15 minute de Gala desenului animat (prezentată prea lung pentru gustul meu de Viorica Bucur), iar duminica era ceva ce se numea Cascadorii rîsului, cam la fel de succint, cu Stan şi Bran, Chaplin şi, cîteodată, un impasibil Buster Keaton, evident nu atît de apreciat. Momentele astea televizate stîrneau emoţie între copii. Cel puţin desenele animate erau anunţate de cîte un cap permanentat de mamă care se iţea pe geam: "Mihăiţăăăă!!! Deseneeeeeeeeee!!". Pionierii şi şoimii patriei de pe stradă zburătăceau în case. Desene animate se mai întîmplau preţ de vreo cinci minute în zilele săptămînii, pe seară. "Se dădea" o imbecilitate numită Miaunel şi Bălănel pe un fond sonor de-a dreptul obsedant, şi celebra Mihaela, fetiţa cu picioarele atinse de elefantiază. Premiatul omuleţ al lui Gopo, cu tot cu mesajele lui subtile (ca să nu credeţi că nu m-am prins) mi se părea deprimant şi dubios. Ce n-aş fi dat atunci pentru o dulcegărie Disney! Ne uitam cu sfinţenie la tot, absolut tot ce nu era cuvîntare, documentar de mobilizare a muncitorimii… dar ce spun! Şi la alea ne uitam. Foamea de imagine " căci informaţie nu cutez a spune " era imensă. Şi ne uitam, dragii mei, şi la Din lumea capitalului unde, în crudele State Unite, nesimţitoare la soarta omului, trăiau o gramadă de amărîţi în nişte cutii mari de Kent. (Imaginea s-ar putea să fie, mai ales acum, crizant de actuală.) Asta ni se băga în cap în contrapondere cu vioii ţărani, intelectuali şi muncitori români, constructori de ţară nouă, trăitori în blocuri cochete cu apă curentă şi depăşitori de planuri la hectar. La emisiunea numită Reflector mai vedeai cîte un director de IAS care stricase fînul prin "stocare necorespunzătoare". La Un zîmbet pe 16 mm auzeai comentarii şugubeţe referitoare la hîrtiile aruncate pe stradă de cetăţeni lipsiţi de spirit civic. În serile în care erau filme, o ţară întreagă stătea la televizor, pe întuneric, pe frig, cu feţele străluminate de flash-urile alb-negru într-o imagine pe care acum o văd regizată grotesc de un Tim Burton. Şi aveam filme ruseşti de război cu eroi ciuruiţi (un fleac!) de zeci de gloanţe, murind în braţele unei Walkirii slave, aveam filme coreene de nord cu eroi plîngînd de emoţie pe un tractor dăruit satului de conducătorul lor iubit, filme bulgăreşti întrerupte de cîte un cutremur (în 4 martie 1977 era programată producţia numită Dulce şi amar). Aveam filme româneşti din care un adolescent de azi nu ar înţelege de ce aveai nevoie de un Buletin de Bucureşti ca să poţi trăi în Capitală. (Aici s-ar putea să greşesc. Am impresia că anomalia e în vigoare în caz că vrei credite sau stai cu chirie şi vrei cablu.) Aveam filme cu legionari în haine de piele şi luptători comunişti în ilegalitate. O, da, aveam Pistruiatul, Racheta albă şi Cireşarii. Unele redifuzate obsedant acum şi urmărite de mulţi cu mare (n)ostalgie. Am lăsat intenţionat deoparte nebunia cu "antena de bulgari". Prin sudul României toată lumea avea aşa ceva. Toată lumea îşi făcuse un vocabular de bază urmărind meciurile, Studio X sau Leka noşti detsa. Prin Vest se cunoştea pe dinafară programul de la sîrbi sau de la unguri. Iar de Revelion… de Revelion se ajungea la apogeul distracţiei televizate. Întîmpinată cum se cuvine de părinţi căpiaţi de oboseală cu cinstita salată de boeuf pe masă, asamblată din ingrediente obţinute prin eforturi inumane de-a lungul unor săptămîni bune. Rezultatele bucătărelii se consumau cu ochii pe: Stela şi Arşinel, şlagăre nemuritoare cu Angela Similea, Mirabela Dauer şi Corina Chiriac, momente comice cu alţi comici ai micului ecran comic, muzică de petrecere cu Gică Petrescu şi folclor contemporan cu mai mulţi. Părţile astea de program erau rupte între ele de o imagine statică care înfăţişa o ramură de brad cu beteală şi globuleţ. Pe fundal se auzeau clopoţei. La ora douăsprezece, cuvîntarea de Anul Nou a tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Imediat, urările pentru conducătorul iubit. Un biet copil la vreo patru-cinci ani îmbrăcat în plăieş de Fondul Plastic cu banderola "Anul Nou 1986" petrecută peste piept era purtat de mînă prin platoul de filmare de urători, pluguşori şi sorcovari. Alte şlagăre, scenete şi urări. Se încununa dimineaţa la 5 cu Periniţa. A doua zi se vedeau în reluare molfăind la chiftele reci sub titlul "Dacă doriţi să revedeţi…". Sincer, nu!
