De ce programele Fundaţiei „Dinu Patriciu“ s-au axat pe domeniul educaţiei? De ce nu aţi ales un alt domeniu?

Educaţia este singura „armă“ împotriva diletantismului şi a superficialităţii, îi face pe oameni mai greu de manipulat, mai conştienţi de propria valoare şi mai toleranţi. Prin educaţie se pot schimba acele atitudini şi mentalităţi care astăzi ne ţin în loc. Cred că investiţia serioasă în educaţie este singura cale prin care România îşi poate reveni, atît economic, dar mai ales moral. Simt că exact acum este momentul cel mai potrivit pentru o concertare a eforturilor în educaţie. Societatea este pregătită pentru acest lucru: oamenii sînt dispuşi să schimbe ceva numai cînd sînt în suferinţă, numai cînd realizează că pentru a le fi mai bine au nevoie de schimbare şi de o regîndire profundă a valorilor. Azi sîntem într-o profundă suferinţă. Ne doare că şcoala românească nu este performantă, ne doare abandonul şcolar prea mare, ne dor notele slabe la testările internaţionale şi simţim asta direct, în fiecare zi. Cu o educaţie puternică şi eficientă totul va începe să funcţioneze. Fără ea, totul se prăbuşeşte.

Acum cîţiva ani o statistică spunea că doar 2% dintre studenţii din România provin din mediul rural. Condiţiile erau strict financiare, dar avînd în vedere că 30% din populaţia României provine din mediul rural, nu credeţi că astfel se pierde un potenţial important al unei posibile viitoare elite?

Echitatea este valoarea cea mai importantă care lipseşte şcolii româneşti. Ea există doar în declaraţii. Nu oferim şanse egale tuturor copiilor, indiferent de provenienţă, etnie, religie şi aşa mai departe. Dacă te naşti într-o familie săracă şi eventual romă, şansele tale de a avea acces la educaţia de bază, la nivel primar chiar, scad vertiginos. Cînd vorbim despre studii universitare este şi mai grav. Copiii din mediul rural sînt extrem de dezavantajaţi. Cei mai mulţi abandonează studiile deja după clasa a VIII-a – nici nu ajung la liceu. Se pierde astfel un potenţial uman imens. Mă înfurie acest fapt pentru că ne sabotăm singuri ca naţie.

Credeţi că sistemul educaţional din România formează elite sau buni profesionişti?

Din fericire elitele pot răsări în condiţii dintre cele mai potrivnice. Aşadar ele vor reuşi să se facă remarcate şi într-un sistem imperfect. Întrebarea este dacă putem stimula acest proces natural de selecţie. Şi nu este singura: sîntem capabili să ne păstrăm elitele în ţară? Mai devreme sau mai tîrziu, oamenii, care nu se simt apreciaţi şi simt că merită mai mult, vor alege să plece. Nu mai crede nimeni în martiriu, în sacrificiul personal de dragul patriei.

Premisele pentru formarea de buni profesionişti, din păcate, nu sînt îndeplinite de către multe instituţii de învăţămînt din România. Nu putem genera profesionişti, de vreme ce valorile, pe care şcoala ar trebui să le întrupeze, sînt şubrede. Mă refer desigur la adevăr, integritate, echitate, responsabilitate, competenţă... ar trebui să fie valori pe care oamenii şcolii să le recunoască, să le aprecieze, să le susţină şi să le integreze în tot ceea ce înseamnă educaţie. Aceste valori, ce par abstracte, au influenţă directă asupra corectitudinii evaluărilor şi a examenelor, asupra dezvoltării profesionale a oamenilor de la catedră, asupra interesului părinţilor pentru educaţia primită de către copiii lor şi, în final, asupra calităţii educaţiei în general.

Avem facultăţi unde elita se poate forma?

Cred că există universităţi româneşti care încep să facă paşi şi eforturi pentru creşterea calităţii învăţămîntului superior. Vă dau doar cîteva exemple concrete: programe pentru atragerea studenţilor internaţionali, invitarea de cadre didactice din afară, proiecte de cercetare, investiţii în baza materială. Am speranţa că, în curînd, vom fi prezenţi şi în top 500 internaţional. Este doar o problemă de timp şi de strategie. Nu se poate face un învăţămînt de calitate cu taxe de 300 euro pe an.

Cerinţele de pe piaţa de muncă sînt într-un fel un obstacol în formarea elitelor?

Cred că fiecare companie, instituţie sau organizaţie ar trebui să îşi dorească angajaţi inteligenţi, pasionaţi şi creativi. Din păcate, din ceea ce am observat eu însă, creativitatea nu este îndeajuns de cultivată sau recompensată de către mulţi angajatori. Se pune mult mai mare accent pe respectarea regulilor, conformism şi cuminţenie.
Nu poate exista progres fără inovaţie, iar inventivitatea este apanajul elitelor, a celor care sînt capabili să conceapă noi realităţi, să parcurgă drumuri neexplorate.

Mai există în România un spirit al elitei? Cum este el perceput azi, la 20 de ani după Revoluţie?

Aici există, într-adevăr, un punct nevralgic. Timp de 45 de ani am învăţat că toţi sîntem egali, iar cei care îndrăzneau să ridice fruntea erau rapid „aduşi la ordine“. Egalitarismul proclamat de comunism a avut efecte perverse şi durabile. Le simţim şi acum în ura proletară îndreptată împotriva oamenilor bogaţi, în general, şi a oamenilor de afaceri, în special. Nu pot să uit o conferinţă de responsabilitate socială la care am participat acum vreo doi ani la Iaşi, în timpul căreia un prefect din zonă îşi exprima revolta vizavi de prezenţa companiilor internaţionale în Moldova: „Cum dom’le, să vină aici să facă profit? Profit?? Pe spinarea noastră?“.
În realitate, sîntem egali în şanse, în drepturi şi în obligaţii, însă profund inegali în aptitudini, potenţial, energie şi aspiraţii.

Cum depistăm, pînă la urmă, oamenii care fac parte din elită şi, legat de aceasta, credeţi că la ora actuală mai avem modele care ar putea construi o viitoare elită?

Oamenii care fac parte din elită sînt oameni care, pe lîngă o educaţie intelectuală puternică, sînt interesaţi de propria lor evoluţie morală, spirituală şi profesională. Ei nu duc o viaţă contemplativă, ci una activă, iar altruismul este o calitate indispensabilă.
Elitele se selectează singure. Atunci cînd politica şi birocraţia intervin prin fraudă în acest proces, întregul sistem se decredibilizează. Falsele elite transmit ideea că frauda şi plagiatul te pot duce în vîrf, fapt ce are consecinţe negative imense asupra tinerilor aflaţi în căutare de modele. Ce rost mai are să îţi toceşti coatele pe băncile şcolii? Ce rost are să îţi păstrezi coloana vertebrală şi să respecţi regulile?
Eu cred foarte mult în puterea societăţii civile. Cred în elitele care cresc şi se fac remarcate în mod natural, datorită calităţilor extraordinare care le fac să strălucească şi să se înalţe deasupra tuturor. Cunosc astfel de oameni – generaţia 20-30 de ani are numeroase astfel de exemple. Tineri entuziaşti şi inteligenţi care văd oportunităţi, şi nu ameninţări, în starea noastră de tranziţie. 

Tincuța Baltag este directorul general al Fundației "Dinu Patriciu" și președinta Forumului Donatorilor din România. A absolvit programul de MBA Romano-Canadian.

A consemnat Stela GIURGEANU.