Elitele cresc, se formează pe lîngă elite

Simon SIMION
Publicat în Dilema Veche nr. 323 din 22-28 aprilie 2010
Elitele cresc, se formează pe lîngă elite jpeg

Consultînd DEX-ul vom constata că: elită, elite sînt un grup de persoane care reprezintă ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales într-o comunitate, o societate etc.; cuvîntul vine de la francezul elite, care, pe lîngă calitatea de a fi cel mai bun, reţine imediat şi pe aceea de cel mai demn de a fi ales, ca urmare a faptului că acest termen vine de la latinescul eligere – a alege.
În accepţiunea generală, termenul de elită este asociat oamenilor cu o competenţă deosebită şi cu un înalt spirit de creativitate în viaţa socială sau/şi în profesiile lor.
Deşi a fi ales nu presupune şi rezultatul unui proces electoral, acesta a fost sensul, reţinut în special pentru a identifica elitele sociale, dar pentru elitele profesionale a fost reţinut mai degrabă sensul de deosebit, ales, distins.
În intervenţia mea mă voi referi doar la elitele profesionale, în general, şi la rolul şcolii în formarea acestora, în particular. Orice comunitate socială sau profesională are nevoie de elite pentru a-şi asigura progresul în contextul competiţional ce însoţeşte dezvoltarea şi progresul. Astfel spus, comunităţile care au ştiut să-şi formeze şi să-şi promoveze elitele au reuşit să se poziţioneze în frunte, să atingă standarde de viaţă şi culturale remarcabile, bucurîndu-se de respectul şi aprecierea celorlalte comunităţi.
În acest context, se impune a sublinia importanţa respectului de care trebuie să se bucure elitele în interiorul comunităţii, respect rezultat atît din calităţile şi contribuţiile acestora în domeniile lor profesionale, cît şi din acţiunile factorilor politici şi sociali, a mass-mediei sau a structurilor profesionale.
În timp ce elitele sociale s-au asociat şi întreprind acţiuni coerente pentru promovarea şi protejarea lor în societate sau pentru a impune reguli care să le recunoască valoarea, elitele profesionale beneficiază, în primul rînd, de recunoaştere în cadrul asociaţiilor profesionale, recunoaşterea lor în cadrul societăţii fiind condiţionată de atitudinea liderilor politici, a factorilor formatori de opinie, de modul în care societatea este pregătită să recepteze rolul elitelor în asigurarea progresului şi a prestigiului acestora.
În România modernă, Academia a fost întemeiată ca for menit să asigure consacrarea şi prestigiul elitelor, iniţial a celor culturale, din domenii socio-umane, iar, ulterior, şi în domenii ştiinţifice, esenţiale pentru progresul tehnologic. Cu toată erodarea care a marcat-o în perioada 1945-1989, în special în prima parte a acesteia, Academia Română rămîne principalul for de validare a elitelor româneşti. Numărul limitat de membri, în condiţiile acordării calităţii de membru al Academiei pe durata vieţii, nu-i permite însă acestui for să integreze printre membrii lui pe toţi cei care, uneori aparţinînd generaţiilor tinere, dovedesc calităţi şi au contribuţii de excepţie menite a-i îndreptăţi să aspire la această recunoaştere.
Promovarea şi recunoaşterea elitelor reprezintă un proces complex ce se realizează pe multe planuri şi la multe niveluri. În acest sens, există elite locale, naţionale, regionale şi mondiale. Putem găsi o imagine sugestivă a acestei ierarhizări în cea a munţilor semeţi. Aşa cum nici munţii, cu vîrfuri acoperite permanent de zăpadă, nu sînt distribuiţi uniform pe glob, tot aşa nici elitele profesionale de nivel mondial nu se află peste tot. Aceste elite mondiale sînt, în primul rînd, laureaţii premiilor Nobel şi, în general, provin de la universităţi de elită din ţările cu economiile cele mai puternice, chiar dacă de multe ori ţările lor de origine sînt departe şi sărace. Şansa acestora din urmă a constat în posibilitatea de a fi studiat în ţara lor la şcoli şi universităţi cu profesori de elită, cei mai buni în domeniul lor, sau de a fi avut acces la timp la asemenea universităţi de prestigiu din alte ţări.
Elitele se formează în şcoli de elită. Potenţialele elite, prin capacitatea de învăţare şi creaţie, trebuie să beneficieze din partea societăţii de condiţii optime de şcolarizare, în primul rînd de o consiliere corectă din partea profesorilor. Aceştia sînt cei care pot şi au datoria de a-i orienta pe parcursul afirmării arătîndu-le, în modul cel mai realist posibil, şcolile pe care trebuie să le urmeze dacă doresc să acceadă la un nivel de performanţă care să-i califice în a fi consideraţi printre elitele domeniului pentru care găsesc că au dotările necesare. Pentru aceasta este însă esenţial respectul de care se bucură profesorul în comunitatea respectivă. O societate, în care membrii ei sînt dispuşi să asiste pasiv la discreditarea şi decredibilizarea profesorilor, îşi condamnă multe din potenţialele elite la o existenţă mediocră, cu o contribuţie nulă la progresul ei. Cînd se va ajunge ca în Olanda, situaţie pe care am putut să o constat personal, România va avea şansa de a fi generatoare de elite europene şi elite mondiale, pe măsura potenţialului uman de care dispune. Acolo, dacă un profesor mentor îţi spune că pentru copilul tău cel mai potrivit este liceul de tip B sau C, deşi tu crezi că este cel de tip A sau invers, părerea profesorului poate fi pusă sub semnul întrebării doar un semestru, după care se aplică rezoluţia acestuia. Peste 90% din cazuri însă acceptă,  încă de la început, cu mulţumiri, rezoluţia profesorului.

Responsabilii potenţialelor elite

Asumarea de către fundaţii sau mecenate a sprijinirii unor potenţiale elite este în totalitate lăudabilă şi respectabilă, dar nu şi suficientă. Acest rol trebuie asumat de către cei desemnaţi prin alegeri politice să se ocupe, cu responsabilitate, de educarea tuturor, fără a neglija însă sprijinirea, prin metode specifice, a potenţialelor elite. Existenţa centrelor de excelenţă în învăţămîntul preuniversitar, ca loc în care tinerii cu înclinaţii deosebite spre cunoaştere să găsească, din păcate doar în afara programului obişnuit, condiţiile materiale şi umane pentru o educaţie specială, este o picătură într-un ocean de măsuri ce limitează şansele copiilor noştri.
În absenţa unui sistem care să pună la dispoziţia potenţialelor elite, pe baza unor procese riguroase de selecţie, şi a unor reguli severe de părăsire a rutei în caz de neconfirmare, şansele acestora sînt 90% dependente de posibilităţile financiare ale părinţilor. Ce şi-a permis un stat guvernat de idei egalitariste nu-şi poate permite unul care se vrea al economiei de piaţă? Aceste clase speciale, pe diferite profile, ar fi imposibil de susţinut de societatea românească actuală? Cred că nu şi sper să se găsească loc pentru ele în viitorul apropiat.
Cum am mai spus, „elita“ vine de la „a alege“ şi presupune, deci, o selecţie după criterii de calitate, mai mult sau mai puţin bine definite. De cele mai multe ori, selecţia este rezultatul unor competiţii organizate special pentru a se conferi, unei persoane şi de cele mai multe ori unui grup, titlul de elită într-un domeniu, titlu care poate fi însoţit de obţinerea unei diplome, a unei poziţii sau de o finanţare specială din partea unei fundaţii sau a unor organisme ale statului: ministere, consilii etc.
Spre exemplu, aşa s-a întîmplat în Germania unde, la un moment dat, în 2005, guvernul a decis să organizeze o selecţie pentru a nominaliza cîteva universităţi de elită de genul celor existente în SUA şi Anglia şi care să ajungă la nivelul acestora în următorii ani, după o finanţare suplimentară consistentă. După ce iniţial au fost nominalizate trei, ulterior au fost nominalizate nouă universităţi de elită, care urmau să primească aproximativ 2 miliarde de euro în următorii 5 ani. În prezent, nici o universitate din Germania nu se numără printre primele 50 de universităţi din lume; conform unor clasificări internaţionale recunoscute de comunităţile academice, această măsură venind tocmai în sprijinul eforturilor unor universităţi de a accede în grupul de elită a universităţilor.
Ideea este că nu poţi fi elită, nu poţi forma elite de nivel mondial, dacă nu beneficiezi de o finanţare suplimentară, rezultat al unor evaluări, evident din afara universităţilor. Această evaluare, de care se vorbeşte de mulţi ani şi în ţara noastră, este absolut necesară dacă nu se doreşte ca cenuşiul să acopere performanţele universităţilor româneşti. Probabil că ar fi fost mai inspirată adoptarea unei legi a învăţămîntului superior, lege propusă încă de regretatul Marian Papahagi, poate că doar astfel universităţile româneşti ar fi avut cu adevărat şansa unei reformări profunde.

Permanenţa posturilor universitare – posibile blocaje pentru formarea elitei

Sînt multe aspecte ale vieţii universitare românesti care ar trebui schimbate. Faptul că toate posturile universitare sînt posturi permanente blochează, cel puţin cu o anumită periodicitate, accesul potenţialelor elite din rîndul generaţiilor mai tinere. Doar dacă cel puţin 50% din posturi ar fi oferite pe perioadă determinată şi posturile scoase la concurs ar fi doar posturi vacante, nu posturi transferate pentru promovare, ar exista şanse reale ca unele dintre elitele noastre, desăvîrşite şi apreciate în universităţi şi instituţii de prestigiu din străinătate, să se reîntoarcă şi să se integreze în universităţile româneşti, sporindu-le performanţa şi prestigiul. Ar trebui ca, în viitor, pentru ocuparea unor posturi permanente, să poată candida doar cei care au avut stagii de doctorat sau postdoctorale la universităţi din străinătate.
În acelaşi timp, tocmai pentru a menţine performerii în universităţi, ar trebui dezvoltate, pe lîngă universităţi, institute şi centre de cercetare puternice aşa cum sînt pe lîngă orice universitate din topul celor mai bune 100 de universităţi. Doar asemenea structuri pot să ofere şanse reale de integrare a unor specialişti validaţi internaţional, mai ales din domeniile ştiinţifice în care ştiinţa românească este vizibilă la nivel mondial.

Simon Simion este profesor universitar, Universitatea „Babeş-Bolyai“, Cluj.

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.