Elitele cresc, se formează pe lîngă elite

Simon SIMION
Publicat în Dilema Veche nr. 323 din 22-28 aprilie 2010
Elitele cresc, se formează pe lîngă elite jpeg

Consultînd DEX-ul vom constata că: elită, elite sînt un grup de persoane care reprezintă ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales într-o comunitate, o societate etc.; cuvîntul vine de la francezul elite, care, pe lîngă calitatea de a fi cel mai bun, reţine imediat şi pe aceea de cel mai demn de a fi ales, ca urmare a faptului că acest termen vine de la latinescul eligere – a alege.
În accepţiunea generală, termenul de elită este asociat oamenilor cu o competenţă deosebită şi cu un înalt spirit de creativitate în viaţa socială sau/şi în profesiile lor.
Deşi a fi ales nu presupune şi rezultatul unui proces electoral, acesta a fost sensul, reţinut în special pentru a identifica elitele sociale, dar pentru elitele profesionale a fost reţinut mai degrabă sensul de deosebit, ales, distins.
În intervenţia mea mă voi referi doar la elitele profesionale, în general, şi la rolul şcolii în formarea acestora, în particular. Orice comunitate socială sau profesională are nevoie de elite pentru a-şi asigura progresul în contextul competiţional ce însoţeşte dezvoltarea şi progresul. Astfel spus, comunităţile care au ştiut să-şi formeze şi să-şi promoveze elitele au reuşit să se poziţioneze în frunte, să atingă standarde de viaţă şi culturale remarcabile, bucurîndu-se de respectul şi aprecierea celorlalte comunităţi.
În acest context, se impune a sublinia importanţa respectului de care trebuie să se bucure elitele în interiorul comunităţii, respect rezultat atît din calităţile şi contribuţiile acestora în domeniile lor profesionale, cît şi din acţiunile factorilor politici şi sociali, a mass-mediei sau a structurilor profesionale.
În timp ce elitele sociale s-au asociat şi întreprind acţiuni coerente pentru promovarea şi protejarea lor în societate sau pentru a impune reguli care să le recunoască valoarea, elitele profesionale beneficiază, în primul rînd, de recunoaştere în cadrul asociaţiilor profesionale, recunoaşterea lor în cadrul societăţii fiind condiţionată de atitudinea liderilor politici, a factorilor formatori de opinie, de modul în care societatea este pregătită să recepteze rolul elitelor în asigurarea progresului şi a prestigiului acestora.
În România modernă, Academia a fost întemeiată ca for menit să asigure consacrarea şi prestigiul elitelor, iniţial a celor culturale, din domenii socio-umane, iar, ulterior, şi în domenii ştiinţifice, esenţiale pentru progresul tehnologic. Cu toată erodarea care a marcat-o în perioada 1945-1989, în special în prima parte a acesteia, Academia Română rămîne principalul for de validare a elitelor româneşti. Numărul limitat de membri, în condiţiile acordării calităţii de membru al Academiei pe durata vieţii, nu-i permite însă acestui for să integreze printre membrii lui pe toţi cei care, uneori aparţinînd generaţiilor tinere, dovedesc calităţi şi au contribuţii de excepţie menite a-i îndreptăţi să aspire la această recunoaştere.
Promovarea şi recunoaşterea elitelor reprezintă un proces complex ce se realizează pe multe planuri şi la multe niveluri. În acest sens, există elite locale, naţionale, regionale şi mondiale. Putem găsi o imagine sugestivă a acestei ierarhizări în cea a munţilor semeţi. Aşa cum nici munţii, cu vîrfuri acoperite permanent de zăpadă, nu sînt distribuiţi uniform pe glob, tot aşa nici elitele profesionale de nivel mondial nu se află peste tot. Aceste elite mondiale sînt, în primul rînd, laureaţii premiilor Nobel şi, în general, provin de la universităţi de elită din ţările cu economiile cele mai puternice, chiar dacă de multe ori ţările lor de origine sînt departe şi sărace. Şansa acestora din urmă a constat în posibilitatea de a fi studiat în ţara lor la şcoli şi universităţi cu profesori de elită, cei mai buni în domeniul lor, sau de a fi avut acces la timp la asemenea universităţi de prestigiu din alte ţări.
Elitele se formează în şcoli de elită. Potenţialele elite, prin capacitatea de învăţare şi creaţie, trebuie să beneficieze din partea societăţii de condiţii optime de şcolarizare, în primul rînd de o consiliere corectă din partea profesorilor. Aceştia sînt cei care pot şi au datoria de a-i orienta pe parcursul afirmării arătîndu-le, în modul cel mai realist posibil, şcolile pe care trebuie să le urmeze dacă doresc să acceadă la un nivel de performanţă care să-i califice în a fi consideraţi printre elitele domeniului pentru care găsesc că au dotările necesare. Pentru aceasta este însă esenţial respectul de care se bucură profesorul în comunitatea respectivă. O societate, în care membrii ei sînt dispuşi să asiste pasiv la discreditarea şi decredibilizarea profesorilor, îşi condamnă multe din potenţialele elite la o existenţă mediocră, cu o contribuţie nulă la progresul ei. Cînd se va ajunge ca în Olanda, situaţie pe care am putut să o constat personal, România va avea şansa de a fi generatoare de elite europene şi elite mondiale, pe măsura potenţialului uman de care dispune. Acolo, dacă un profesor mentor îţi spune că pentru copilul tău cel mai potrivit este liceul de tip B sau C, deşi tu crezi că este cel de tip A sau invers, părerea profesorului poate fi pusă sub semnul întrebării doar un semestru, după care se aplică rezoluţia acestuia. Peste 90% din cazuri însă acceptă,  încă de la început, cu mulţumiri, rezoluţia profesorului.

Responsabilii potenţialelor elite

Asumarea de către fundaţii sau mecenate a sprijinirii unor potenţiale elite este în totalitate lăudabilă şi respectabilă, dar nu şi suficientă. Acest rol trebuie asumat de către cei desemnaţi prin alegeri politice să se ocupe, cu responsabilitate, de educarea tuturor, fără a neglija însă sprijinirea, prin metode specifice, a potenţialelor elite. Existenţa centrelor de excelenţă în învăţămîntul preuniversitar, ca loc în care tinerii cu înclinaţii deosebite spre cunoaştere să găsească, din păcate doar în afara programului obişnuit, condiţiile materiale şi umane pentru o educaţie specială, este o picătură într-un ocean de măsuri ce limitează şansele copiilor noştri.
În absenţa unui sistem care să pună la dispoziţia potenţialelor elite, pe baza unor procese riguroase de selecţie, şi a unor reguli severe de părăsire a rutei în caz de neconfirmare, şansele acestora sînt 90% dependente de posibilităţile financiare ale părinţilor. Ce şi-a permis un stat guvernat de idei egalitariste nu-şi poate permite unul care se vrea al economiei de piaţă? Aceste clase speciale, pe diferite profile, ar fi imposibil de susţinut de societatea românească actuală? Cred că nu şi sper să se găsească loc pentru ele în viitorul apropiat.
Cum am mai spus, „elita“ vine de la „a alege“ şi presupune, deci, o selecţie după criterii de calitate, mai mult sau mai puţin bine definite. De cele mai multe ori, selecţia este rezultatul unor competiţii organizate special pentru a se conferi, unei persoane şi de cele mai multe ori unui grup, titlul de elită într-un domeniu, titlu care poate fi însoţit de obţinerea unei diplome, a unei poziţii sau de o finanţare specială din partea unei fundaţii sau a unor organisme ale statului: ministere, consilii etc.
Spre exemplu, aşa s-a întîmplat în Germania unde, la un moment dat, în 2005, guvernul a decis să organizeze o selecţie pentru a nominaliza cîteva universităţi de elită de genul celor existente în SUA şi Anglia şi care să ajungă la nivelul acestora în următorii ani, după o finanţare suplimentară consistentă. După ce iniţial au fost nominalizate trei, ulterior au fost nominalizate nouă universităţi de elită, care urmau să primească aproximativ 2 miliarde de euro în următorii 5 ani. În prezent, nici o universitate din Germania nu se numără printre primele 50 de universităţi din lume; conform unor clasificări internaţionale recunoscute de comunităţile academice, această măsură venind tocmai în sprijinul eforturilor unor universităţi de a accede în grupul de elită a universităţilor.
Ideea este că nu poţi fi elită, nu poţi forma elite de nivel mondial, dacă nu beneficiezi de o finanţare suplimentară, rezultat al unor evaluări, evident din afara universităţilor. Această evaluare, de care se vorbeşte de mulţi ani şi în ţara noastră, este absolut necesară dacă nu se doreşte ca cenuşiul să acopere performanţele universităţilor româneşti. Probabil că ar fi fost mai inspirată adoptarea unei legi a învăţămîntului superior, lege propusă încă de regretatul Marian Papahagi, poate că doar astfel universităţile româneşti ar fi avut cu adevărat şansa unei reformări profunde.

Permanenţa posturilor universitare – posibile blocaje pentru formarea elitei

Sînt multe aspecte ale vieţii universitare românesti care ar trebui schimbate. Faptul că toate posturile universitare sînt posturi permanente blochează, cel puţin cu o anumită periodicitate, accesul potenţialelor elite din rîndul generaţiilor mai tinere. Doar dacă cel puţin 50% din posturi ar fi oferite pe perioadă determinată şi posturile scoase la concurs ar fi doar posturi vacante, nu posturi transferate pentru promovare, ar exista şanse reale ca unele dintre elitele noastre, desăvîrşite şi apreciate în universităţi şi instituţii de prestigiu din străinătate, să se reîntoarcă şi să se integreze în universităţile româneşti, sporindu-le performanţa şi prestigiul. Ar trebui ca, în viitor, pentru ocuparea unor posturi permanente, să poată candida doar cei care au avut stagii de doctorat sau postdoctorale la universităţi din străinătate.
În acelaşi timp, tocmai pentru a menţine performerii în universităţi, ar trebui dezvoltate, pe lîngă universităţi, institute şi centre de cercetare puternice aşa cum sînt pe lîngă orice universitate din topul celor mai bune 100 de universităţi. Doar asemenea structuri pot să ofere şanse reale de integrare a unor specialişti validaţi internaţional, mai ales din domeniile ştiinţifice în care ştiinţa românească este vizibilă la nivel mondial.

Simon Simion este profesor universitar, Universitatea „Babeş-Bolyai“, Cluj.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
„Secretul japonez pentru o viață lungă și fericită“. Cei mai longevivi oameni au aceste două trăsături de personalitate
Cei mai mulți centenari au trăsături de personalitate similare, care contribuie la creșterea duratei de viață, potrivit unui studiu.
image
Halep, prima veste bună după o lungă perioadă: Situația paradoxală cu care se confruntă
Constănțeanca de 31 de ani traversează un sezon trist, per ansamblu.
image
Angajată băgată în comă de patron. Bărbatul a fost arestat. „Ce, vrei să demisionezi?“
Femeia a fost sechestrată și lovită cu un topor în momentul în care a mers la firmă să-și depună demisia. Angajata a ajuns la spital în comă de gradul unu. Soțul acesteia a sunat imediat la 112.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.