Ei, da, sînt norocoasă!

Florina PÎRJOL
Publicat în Dilema Veche nr. 185 din 27 Aug 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

M-am născut într-un oraş cu 50.000 de locuitori, oraş muncitoresc ridicat peste noapte prin anii ’50, cunoscut pe vremuri ca Gheorghe Gheorghiu-Dej. Acum se numeşte Oneşti, oraşul Nadiei (mă scoate din sărite eticheta asta cu gimnastica!) şi al mastodontului industrial RAFO. N-o să mă plîng jumătate de pagină de neajunsurile provinciei şi de "handicapul" cu care am ajuns eu (şi am rămas) în Bucureşti. N-o să vă ascund, pe de altă parte, nici faptul că adaptarea mea la viaţa de Capitală e un proces încă neîncheiat, după aproape opt ani de cînd sînt aici. Adevărul e pe la mijloc, ca de obicei: viaţa în provincie are avantajele ei, dar posibilităţile şi opţiunile sînt de găsit tot într-un oraş mare. Mereu le spuneam alor mei: "Ce bine ar fi dacă am putea teleporta întreg Oneştiul la marginea unui cartier din Bucureşti!". Tînjeam după casa mea frumoasă, pe care aici nu mi-o pot permite, după liniştea şi curăţenia străduţelor şi lentoarea cu care oamenii îşi trăiesc, imperturbabil, vieţile. După cunoscuţii cu care schimbi o vorbă la colţ de stradă şi foştii profesori cu care aş bea, din cînd în cînd, o cafea, pălăvrăgind despre trecut. După şcolile la care am învăţat şi biblioteca la care am minţit în clasa a VII-a că sînt la liceu, ca să-mi fac permis de cititor la adulţi (precizare: biblioteca e excelent dotată şi are un fond de carte impresionant, sponsorizat generos de primarul pesedist - da, da, nu strîmbaţi din nas, asta-i realitatea; în Bacău, de pildă, oraş mult mai mare şi reşedinţă de judeţ, biblioteca judeţeană e departe de cea din Oneşti). Îmi lipseau familia şi coclaurile de la ţară pe unde mi-am petrecut copilăria, îmi lipsesc încă în fiecare zi. Nu e adevărat că nu se întîmplă nimic în provincie. Am avut norocul unei "echipe" de profesori buni, cu deschidere şi talent, nu capete de carton cum am văzut prin cancelariile liceelor bucureştene în care am predat acum ceva vreme. M-au format într-un fel, nefiind nici unul dintre ei un mentor în sensul clasic. Îmi amintesc de un profesor complet anti-sistem, îl chema Bogdan Dumitrescu şi era, în clasa a X-a (cînd m-a prins la ora de latină cu Lolita sub bancă), ideea mea de tip inteligent, cultivat şi capabil să facă nişte puşti dezorientaţi ca noi să citească. Era trăsnit şi îşi scandaliza colegii prin nonconformism, dar mie mi se părea grozav şi am învăţat mult de la el. Avea oroare de mumii culturale, de mituri şi de clişee reproduse pe bandă rulantă. În plus, de pe la începutul liceului, m-am dus an de an la Zilele Culturii Călinesciene, manifestare cu lungă tradiţie, devenită un fel de marcă a Oneştiului cultural. I-am văzut, ani la rînd, pe Manolescu, Cărtărescu, Breban, Bălăiţă, pe cei de la România literară, în combinaţii diferite. Pe Andrei Pleşu într-o polemică de zile mari cu Mircea Dinescu şi George Pruteanu. Aveam 16-17 ani, habar n-aveam cine e Groşan (al cărui nume l-am găsit notat cu "j", într-un carnet din acei ani), dar totul mi se părea mirific. Acolo i-am cerut un autograf lui Mircea Cărtărescu (era prin ’98) pe prima ediţie a Orbitorului 1 şi lui Gabriel Dimisianu pe un colţ de Românie literară (nu-şi mai aminteşte cum au rîs toţi colegii lui - i-am povestit secvenţa mulţi ani după aceea). Se vorbea despre criza romanului românesc, postmodernism, generaţii, despre tot felul de alte lucruri, şi vă asigur că atmosfera nu era deloc provincială. Între timp, oamenii s-au schimbat, au apărut alte priorităţi, conflicte, regrete, şi manifestarea n-a mai egalat efervescenţa acelor ani de excepţie, deşi a mai avut şi după aceea momente bune şi foarte bune. Tot în Oneşti s-au lansat antologiile Tablou de familie şi Ferestre 98: nu înţelegeam eu prea bine cum e cu poezia lui Sorin Gherguţ sau cu Floarea de menghină, cine e Marius Ianuş şi ce e cu literatura tînără despre care nu auzisem nimic la şcoală. Dar vedeam autori în carne şi oase, autori foarte tineri, puteam vorbi cu ei şi asta mi se părea o chestie nemaivăzută. Dacă lecturile şi lansările itinerante ar deveni o practică obişnuită, eventual remunerată cumva, am avea numai de cîştigat (şi cîştigurile se calculează în cititori cît mai tineri şi cît mai mulţi). Eu mă consider norocoasă. De ce nu m-aş întoarce? Din multe motive. E locul în care am pierdut recent un om foarte drag şi o mare parte din sufletul meu odată cu el. El ar fi vrut să rămîn aici şi să lupt pentru ceva mai bun decît un post de profesor de română la liceul la care am învăţat şi eu odinioară. Aici pot să fac ceea ce-mi place: să citesc, să scriu, să văd o piesă de teatru şi să mă duc la un concert la Ateneu. Să beau o cafea cu cei foarte puţini prieteni care mi-au mai rămas. Mi-e dor de tihna de acasă, e adevărat, dar locul meu e aici. Oare n-am putea, totuşi, teleporta Oneştiul undeva înainte de a începe Popeşti-Leordeni? Să vedeţi cît de bine e acasă... la mine.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Panică în Ploiești. Creșteri semnificative ale concentrațiilor de hidrogen sulfurat și benzen în aer
Locuitorii Ploieștiului se confruntă cu o scădere semnificativă a calității aerului în ultimele zile, cauzată de creșteri alarmante ale concentrațiilor de hidrogen sulfurat (H2S) și benzen (C6H6).
image
De unde poate obține România un munte de bani în loc să crească taxe și impozite. Expert: „Ne-am permite tot ce avem nevoie”
România nu reușește să-și țină în frâu cheltuielile, iar deficitul crește de la o lună la alta spre cote amețitoare. Analistul economic Adrian Negrescu explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, cum ar putea fi rezolvată problema, fără să mai fie nevoie de taxe și impozite mai mari.
image
EXCLUSIV. David Petraeus, fost director CIA: „România e pregătită militar în cazul unui potențial atac al Rusiei”
Fost director CIA și comandant al Forțelor Armate ale SUA în Afganistan, generalul David Petraeus a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru ”Adevărul”, despre importanța României în regiune și despre posibilitățile ca Vladimir Putin să fie înlăturat de la putere.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.