EI-02, următorul pas realitatea sinelui în postumanism

Mugur CIUMĂGEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 1020 din 26 octombrie – 2 noiembrie 2023
image

Pot să iubesc cu ardoare propriul meu dublu dacă reușesc să-mi downloadez într-un modul digital din experiență doar esența alter-ului meu feminizat?

Postumanismul e ca o napolitană – un strat crocant, aerisit, de narațiune, un strat cremos și dulce de recompensă, un alt strat narativ, încă ceva dulce ș.a.m.d. Muști din ea și ceea ce obții la nivelul palatului mintal (nu a celui bucal) este o experiență unitară, cu iz de real. Astfel îmi reprezint eu relația cu ceea ce știu că nu este acolo, dar vreau să simt că este așa.

Și acum să trecem la explicitări. 

Una dintre frazele uzate ale tuturor cohortelor de aclamatori ai ChatGPT-ului și ai altor AI-uri disponibile este că AI-ul nu este inteligent. Că nu e nimeni, vreun self, vreo entitate agentică ce are controlul, vreun hegemonicum, ceva. Că în spatele perdelei (pseudo)inteligente nu e NIMIC. De parcă IT-iștii și AI-iștii și prompt engineer-ii sînt neo-budiștii care au o legătură specială cu nimicul, care știu că nimicul există și e esența logosului supersofisticat, dar gol al AI-ului. 

Omul/utilizatorul/subiectul nu este neo-budist. Este paleo-irațional. Ca urmare, oricine deschide o conversație cu bot-ulîși dorește să primească un input inteligent, să creeze relație. Și aici pare să fie o ruptură fenomenologică pe care IT-istul și AI-istul și prompt engineer-ul nu o înțeleg. Că, irațional, noi sperăm că există un interlocutor, un maimuțel inteligent născuți din biți și din url-uri, care ne dă replica în oglindă. 

Pare în firea umană. Un strat de narațiune (deci, implicit, de ficțiune), primul strat, este conceptul de Sine (pentru a fi mai exact față de psihologii cu simpatii psihodinamice, nu Id-ul freudian, ci Self-ul utilizat în fenomenologie). Sinele, conceptul de eu-însumi, ipseitatea, mine-însumiul sau alte aglutinaje terminologice de acest fel sînt de mult timp considerate constructe de către filozofia conștiinței sau de către psihopatologie. Reforma ni le-a dat, o spun unii autori, Sf. Augustin a deschis drumul, spun alții. Această dezbatere, de prim strat, nu ar trebui să ne intereseze decît din direcția ideii că poate sentimentul individual, al unicității, al ipseității absolute, nu este decît un fundament ficțional al relației cu o ficțiune digitală pe care o privim cu circumspecție.

Revin, deci. Stratul de recompensă. Eu îmi retrag ideea de recompensă în orice relație, cu iubita mea, cu prietenul meu, cu mentorul meu, din ficțiunea că știu cine sînt. Deci dulcele dor, mărunta dorință, tresărirea unei realizări sînt evenimente ficționale în egală măsură cu faptul că sînt evenimente biologice, ale corpului simțitor. Asocierea acestor două tipuri de experiență mă face să pronunț chestii ilogice, de tipul „relațiile sînt o realitate” sau „iubirea există”. Trebuie să cred aceste afirmații, pentru că voi rămîne singur altcumva, nu numai fără cei din jur, dar și fără mine, tocmai pentru că nu pot să-mi definesc ideea de sine decît în raport cu celălalt.

Postumanismul spune că sinele, tocmai pentru că este ficțional, nu este în mod neapărat biologic. Îl avem pe Turing, și testul lui Turing. Acela care spune că o mașină devine într-adevăr inteligentă dacă poate susține sau se poate angaja într-o conversație în limbaj natural. (Iar interlocutorul, obligatoriu uman, nu își dă seama că-i vorbește o mașină.) Ei bine, sinele meu ficțional nu mai distinge de mult între AI și cîțiva dintre interlocutorii mei biologici, care nu îngaimă nici o chestiune dincolo de orizontul analfabetismului lor funcțional. 

Deci, pentru mulți dintre noi, AI-ul pare mai inteligent (iar dacă confundăm inteligența cu cultivarea, AI-ul este clar mai cultivat). Deci în napolitana noastră construim un următor strat, al unei ficțiuni exteriorizate, scăpate de sub controlul înțelegerii mele, care se întoarce spre mine cu multe (cu mult mai multe) cuvinte ticluite.

Și atunci, există o recompensă? (La ecuația: ficțiunea de mine – ideea că pot să mă bucur de relația cu ceilalţi – ficțiunea inteligenței – simțirea post-Turing.) Da, există. Recompensa este că mă incită AI-ul, că mă întărîtă toată (aparenta) lui autonomie, sfioșenia cu care îmi răspunde că nu poate să-mi răspundă la întrebarea x, erudiția lui, capacitatea de a-și cere scuze, seriozitatea lui. Toate acestea generează, evident, emoție. Iar dacă Sinele din stratul 1 este o ficțiune încorporată, emoția generată la acest nivel este o realitate biologică. Și nu este nevoie de mai mult, pentru unii, decît de atît, pentru a avea un fundament pentru ceva foarte foarte solid – ideea de relație.

Așadar, dacă AI nu poate fi (încă) real, spun unii, de ce n-aș face real EI-02? 

EI-02 este inteligența emoțională cu care învestesc o poveste externalizată (lumea AI), pentru a-mi confirma propriile mele reacții biologice la imersiunea în această poveste. Un om iubește deci o ființă virtuală. Care nu e ființă. Și nu e virtuală. O păpușă gonflabilă care are cuvintele la ea, care (co)răspunde și corespunde. 

Postumanismul vine deci cu o provocare usturătoare. Ori 1) renunț la a crede în ficțiuni și mă întorc în adevărul materialist al insignifianței absolute, aceea că sînt carne și ordonări iluzorii de sens în ordinea lucrurilor, că NIMIC nu contează și că sinele e o plăsmuire. Și atunci știu că nici AI-ul nu are mai mult sens decît propria mea umanitate dezbrăcată de sens. Ori 2) cred în mine, simt în mine și accept la un moment dat că relația se construiește printr-o difuziune între carbon și siliciu și derivatele epifenomenale ale organizării materiei, că toate au un sens, inclusiv eu unicul care mă reflect într-o oglindă nesfîrșită de proiecții digitale.

P.S. Dacă îmi voi downloada vreodată conștiința pe vreun hard, cînd voi sta de vorbă cu mine în digital cine va vrea să facă upgrade cui? Oare îmi voi plăcea mie în același fel în care îmi plac acum, cînd scriu aceste texte care mă sperie puțin? Dacă ChatGPT-ul ar trebui să comenteze acest text, i-ar găsit oare erori logice? Dar dacă l-am scris utilizînd AI-ul, m-ați ierta? Și m-ați ierta pe mine sau ați ierta AI-ul?

Mugur Ciumăgeanu este psiholog clinician.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.