Educaţie uitată

Publicat în Dilema Veche nr. 151 din 15 Dec 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În România iminentei aderări la clubul select al statelor lumii, nu a apărut nici un studiu serios asupra educaţiei speciale (a copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi), nu s-a înregistrat nici o acţiune de înaltă semnificaţie, nu s-a produs nici o reformă cu efect pe termen cel puţin mediu. Subsistemul este numit îndeobşte al "educaţiei speciale", cu toate că, în ultimul timp, în Occident, se preferă sintagma "educaţie specializată" care dă seamă atît de specializările pe diferite categorii de dizabilitate, cît şi de unitatea şcolară în care ea se produce: şcoală pentru elevi cu dizabilităţi, sau astfel de elevi cuprinşi într-o unitate obişnuită, de masă. Un nou accent al ultimelor decenii cade pe elevul cu "cerinţe educative speciale", indiferent unde este el instruit. Numai că asemenea cerinţe poate să aibă atît un discipol supradotat, cît şi unul naturalmente limitat, drept care voi încerca să mă menţin în cîmpul variantei "educaţie specială". La noi, există o lege care permite studiul atît în sistemul special, cît şi în cel integrat. Numai că statul nu acordă nici un sprijin procesului de incluziune în şcoala de masă. Cum atît orbii, cît şi surzii şi deficienţii fizic au nevoie de mijloace tehnice pentru a accede la locul de instruire, la informaţie, la conţinutul manualelor, costurile acestor instrumente auxiliare indispensabile cad în sarcina familiei. Marea problemă pe care persoanele cu handicap o ridică în faţa factorilor de decizie este aceea că le este încălcat pur şi simplu dreptul la educaţie care trebuie asigurat prin "orice mijloace civilizate", formulă ce pare extrem de greu de priceput la oficialităţile de la Bucureşti. În România, alte legi au produs tot felul de efecte absurde pe care nimeni nu vrea să le rezolve. Foarte mulţi copii cu dizabilităţi sînt actualmente neşcolarizaţi, stau acasă, la ţară, ţinuţi de părinţi pe lîngă ei ca sursă de venit. Asta deoarece părintele se poate angaja pe post de asistent personal al copilului şi este plătit de stat (fapt de mare valoare socială) cu un salariu de asistent social debutant. Ca să-şi poată păstra salariul, unii părinţi nu-i mai trimit pe copii la şcolile speciale din alte localităţi unde acestea funcţionează, iar integrarea în învăţămîntul rural este cvasi-imposibilă. Perversa protecţie a copilului O revărsare de acte normative de tot felul, în intervalul 1997-2001, a condus la "definirea copilului în dificultate" şi a produs ravagiile aferente acestei proaspăt legiferate formule. Pe scurt, ar fi trebuit ca noţiunea să se limiteze la copiii orfani şi la cei din familii sărace sau dezorganizate. Numai că demonul acestui scenariu i-a aspirat în vidul sintagmei şi pe elevii cu dizabilităţi aflaţi în şcolile cu internat, astfel încît Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi direcţiile sale judeţene şi-au adjudecat internatele şi cantinele acelor şcoli. Internatele confiscate au fost rebotezate "Centre de plasament", acelaşi nume fiind dat şi orfelinatelor, caselor de copii. S-a produs o confuzie teribilă!... Numeroşi părinţi ai copiilor deficenţi de vedere sau de auz i-au retras de la şcoală, pentru ca nu cumva, găzduiţi acum nu într-un internat, ci într-un Centru de plasament, să fie preluaţi şi plasaţi în altă parte. Între timp, autorităţile române raportau la Bruxelles că ţara are un număr enorm de copii în dificultate socio-economică, în cifra totală topindu-i, fără nuanţe, şi pe cei cu dizabilităţi transferaţi acum în Centrele de plasament, foste internate şcolare, ale Direcţiilor pentru Protecţia Copilului. Singure inspectoratele şcolare Cluj şi Timiş au refuzat să cedeze unităţile învăţămîntului special din judeţele lor, dovadă că măsura nu a fost cerută de Uniunea Europeană, aşa cum s-a minţit fără jenă. Occidentul a băgat bani grei în Centrele de plasament, mult mai numeroase decît casele de copii de altădată. Această renovare se putea produce şi dacă internatele ar fi continuat să se afle în subordinea şcolilor. Procesul educativ a fost profund perturbat în astfel de condiţii. Centrul de plasament din aceeaşi clădire cu şcoala şi-a angajat personal propriu, dresat în două săptămîni şi devenit "specializat" în munca delicată, complexă, de multe ori dură, cu copiii cu handicap. România a dovedit încă o dată că se îndreaptă într-o direcţie inventată numai de politicienii ei: toate acestea se întîmplau în timp ce pe plan internaţional, în toate documentele referitoare la persoanele cu dizabilităţi, se atrăgea atenţia ca nu cumva criteriul socio-economic să treacă înaintea sensului real al dizabilităţii. Prin reflexul unui atavism greu de sondat, autorităţile au procedat ca la cerşit: au sporit în acte numărul milogilor şi au întins mîna. Comedia este că Emma Nicholson cunoaşte foarte bine fenomenul şi rămîne tăcută ca o lebădă. Între timp, pe meleagurile patriei, tragi-comedia s-a derulat înainte: sub guvernarea PSD, s-a decis că, dacă sînt numai orbi, surzi, slabi de minte şi sînt găzduiţi în internatele care încă nu au fost cedate Protecţiei Copilului, precum cele din judeţul Cluj, elevii cu pricina nu au dreptul să beneficieze de ocrotire! Drept care, şcolile n-au mai fost aprovizionate cu hrană. Orb şi surd fiind, erai în dificultate, numai dacă aparţineai sistemului de protecţie a copilului, nu celui de educaţie. Pare incredibil, dar sînt fapte ce s-au petrecut în lunile septembrie şi octombrie ale României anului 2003. Doar intervenţia energică, în ţară şi în străinătate, a numai uneia dintre numeroasele organizaţii care apără, chipurile, interesele persoanelor cu handicap, a determinat implicarea decisivă a lui Şerban Mihăilescu, secretar general al Guvernului pe atunci, şi rezolvarea impasului în favoarea copiilor. Dar dacă eşti copil orfan şi cu handicap, de luni pînă vineri eşti cazat în Centrul numit azi "de găzduire" fost "de plasament", destinat şcolarilor. De vineri pînă luni, eşti transferat la un alt Centru de găzduire, pentru orfani şi cazuri sociale. La cursuri mergi la o şcoală, iar dacă acesteia cantina i-a fost transformată în depozit al Direcţiei pentru Protecţia Copilului, te deplasezi şi iei masa la alt centru, numit cîndva "cantină", apoi "centru de plasament", azi "de găzduire", mîine.... Discriminare fără perdea Nu numai Autoritatea pentru Protecţia Copilului duce povara unor păcate grele, ci şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul trecut, MEC a decis să realizeze o reformă organizatorică a ceea ce i-a mai rămas din subsistemul educaţiei speciale şi a elaborat HG 1251, publicată în Monitorul Oficial din 3 noiembrie 2005. Figurează aici cea mai discriminativă şi mai înjositoare definiţie a educaţiei speciale: "formă adaptată de pregătire şcolară şi asistenţă complexă (medicală, educaţională, socială, culturală) destinată persoanelor care nu reuşesc să atingă temporar sau pe toată durata şcolarizării nivelurile instructiv-educative corespunzătoare vîrstei, cerute de învăţămîntul obişnuit". Ministrul care şi-a aşternut semnătura de profesionist pe un asemenea document este dr. în psihologie Mircea Miclea, girînd practic "debil-mintalizarea" numitului subsistem educaţional. Faţă de definiţia discriminatorie din HG 1251, s-au înregistrat din nou proteste din partea unor ONG-uri, dar şi a sindicatelor. Prin vocea preşedintelui Csaba Asztalos, într-o conferinţă publică, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a dat dreptate ONG-urilor persoanelor cu dizabilităţi. 27 aprilie, 9 mai şi 7 iunie 2006 sînt datele unor runde serioase de negocieri la sediul MEC, ocazie cu care s-a produs corectarea minusurilor amintitei HG care, altfel, conţine numeroase aspecte pozitive. Textul noului ordin ministerial nu aşteaptă decît semnătura ministrului în privinţa căreia nu sînt nici un fel de probleme, dar rămîne blocat din pricina viziunii singulare a unui sindicat asupra anumitor posturi nedidactice din şcoli. Cum deciziile nu pot fi luate de MEC decît în coordonare cu partenerii sociali, definiţia discriminativă merge înainte. Nu este singurul act discriminativ la adresa tinerilor cu dizabilităţi. O altă combinaţie de legi nu le permite să fie găzduiţi în internatele postliceale peste vîrsta de 26 de ani. O astfel de măsură atestă precaritatea profesională a decidenţilor. După cum dovedeşte experienţa, deficienţii de vedere obişnuiesc să studieze dincolo de bacalaureat. Cu şcolaritatea prelungită din cauza accidentelor, a operaţiilor, a tratamentelor, pe ei vîrsta de 26 de ani poate uşor să-i surprindă în incinta vreunui colegiu postliceal. Fabricile de şomeri Pregătirea profesională postgimnazială, în şcoli de arte şi meserii, nu a avut parte de nici un fel de reformă. Un proiect promităţor a fost lansat de MEC în urmă cu cîţiva ani, însă şi astăzi orbii sînt pregătiţi să confecţioneze tot perii şi ambalaje din carton, surzii - să bobineze dispozitive pentru motoare inexistente etc. Aceste şcoli produc şomeri pe bandă... Singurele reforme cît de cît pozitive se înregistrează la nivel postliceal în cazul deficienţilor de vedere care studiază balneofizioterapia, în număr prea mare, şi informatica, în număr prea mic. În schimb, s-a declanşat "o revoluţie" la nivelul şcolilor de arte şi meserii ale deficienţilor mintal: ei au ajuns ca, după 8 clase de şcoală ajutătoare în care nu i-a torturat nimeni cu vreun cuvînt în vreo limbă străină, să se chinuie cu engleza şi cu franceza, cu calculatorul etc. La ce bun?... Epilog: Ce-i de făcut în Uniunea Europeană? Înainte de orice, adevărul despre toate cele de mai sus şi despre multe altele trebuie pus la dispoziţia decidenţilor politici unionali în sfera educaţiei şi a serviciilor sociale. Se impun cîteva măsuri urgente: * Asigurarea accesului liber la învăţămînt pentru toţi copiii cu dizabilităţi şi adoptarea de măsuri punitive faţă de îngrădiri sau refuzuri. * Eliminarea tuturor confuziilor din sfera tipului şi a gradului dizabilităţii, în funcţie de care metodologiile didactice prezintă diferenţe decisive. * Dotarea cu material didactic şi echipamente tehnice adecvate. * Practicarea generală şi obligatorie a scris-cititului Braille şi a limbajului mimico-gestual în relaţiile didactice cu elevii nevăzători şi surzi. * Subvenţionarea materialelor şi echipamentelor prin sistemul asigurărilor sociale. * Integrarea studiată şi treptată a elevilor cu dizabilităţi în învăţămîntul obişnuit, cu păstrarea subsistemului şcolilor speciale. * Reformarea profundă şi realistă a pregătirii profesionale în şcolile de arte şi meserii, precum şi la nivel postliceal. * Renunţarea la toate sechelele modelului medical de abordare a elevului şi a tînărului cu handicap. * Antrenarea socio-integrativă a acestor elevi în activităţi de timp liber, împreună cu colegii lor valizi. * Consultarea ONG-urilor reprezentative ale persoanelor cu dizabilităţi, ori de cîte ori se preconizează o măsură relevantă în orizontul educaţiei de profil. Sînt doar cîteva proceduri deloc dificile, fireşti într-o societate cu standarde de normalitate...

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Prețuri de infarct pe litoral. Cât a plătit un turist pentru o masă la autoservire în Mamaia: „Incredibil! 70 de lei kilogramul de cartofi” VIDEO
Cei care vor să-și petreacă concediul pe litoralul românesc vor fi nevoiți să bage mai adânc mâna în buzunar. Asta a trăit și un român care a decis să ia masa la un restaurant cu autoservire.
image
De ce i-au cerut Regele Charles și Regina Camilla Prințesei Catherine să își schimbe numele. „Prea mulți C”
Prințesa de Wales, cunoscută pe plan mondial ca Kate Middleton, a fost rugată să își schimbe modul de scriere a numelui de către regele Charles și regina Camilla, dezvăluie prințul Harry în cartea sa, „Spare”.
image
Ce a răspuns ÎPS Teodosie când a fost întrebat despre donațiile din banii câștigați la pariuri, loto sau păcănele VIDEO
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, afirmă că cei care vor să doneze Bisericii sau celor nevoiaşi bani din sumele câştigate la pariuri sau la loto pot face acest lucru fără nici un fel de problemă.

HIstoria.ro

image
De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa?
Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb: De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă? De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?
image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.