Educația între două crize

Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără  cosmetizare, situația dramatică a educației.

Astfel de situații funcționează ca un declanșator al înțelegerii propriilor decizii. A fost momentul în care am redescoperit cît de important este să faci parte din mediul privat. Dar şi cît de importantă este încrederea pe care ai sădit-o în comunitatea ta pentru a putea privi și dincolo de perioada năucitoare a pandemiei.

Prin natura contextului pandemic, colaborarea echipelor profesionale este susceptibilă de a fi slăbită, deoarece a trece dintr-un modul de funcționare în altul nu este deloc ușor. Fără circulare, ordine de ministru, impulsionări tipice de care sistemul public are nevoie, echipa Școlii Germane „Hermann Oberth“ a funcționat exemplar. Nu am lăsat să fim captivii fatalismului și ai inerției și ne-am croit propriile decizii, imediat după întreruperea cursurilor. Deloc simplu, dar simțeam efervescența întîlnirii cu necunoscutul. Ne-am pus laolaltă toată rețeaua de parteneri din educație și am translatat experiența pe care o aveau unele universități din țară și din străinătate, care testaseră deja soluțiile de învățare la distanță cu studenții și am construit un concept care a avut ca țintă continuarea învățării și asigurarea unui continuum pedagogic. Dacă pînă „ieri” repartizam pe clase markere, foi de flipchart, truse de lucru, „azi” distribuiam laptop-uri, tablete, adrese de e-mail, acces la platforme, spații virtuale de comunicare. 

Doza de îndrăzneală care ne-a împins să începem atît de rapid cursurile la distanță a avut ingrediente care ne definesc ca școală: colaborare, creativitate, inovație, cunoaștere pedagogică, onestitate. Este modul în care, prin viziunea noastră, ne raportăm la elevii din comunitatea Școlii Germane „Hermann Oberth“.

Această conectare rapidă a avut drept rezultat evitarea rupturilor în învățare, iar la nivel emoțional a reușit să mențină echilibrul atît de încercat de dramatismul care s-a insinuat în fiecare familie. Am trecut apoi la reglementări interne, la proceduri simple, clare și am redactat ghiduri pentru părinți și elevi, dar și pentru profesori, ne-am construit propriul regulament de organizare a învățării online pentru a rămîne coerenți și a ne menține atenția centrată pe miezul învățării, pe lucrurile fără de care s-ar produce rupturi în înțelegere. Ne-am reinventat într-un registru al comunicării care să motiveze și să declanșeze dorința fiecăruia de a se implica. Am respins orice idee care infuza sistemul de educație de tipul: „trece pandemia și recuperăm atunci”, „copiii nu pot învăța online”, „nu doresc să mă expun ca profesor părinților” etc.

Dar și pentru școlile private pandemia a dat naștere întrebării: rezistăm? Cultura educațională a părinților nu includea și un sistem de criterii pentru a evalua educația online, dar cei care îți rămîn alături sînt cei care îți seamănă, au curaj, apreciază dedicația, perseverența și pot recunoaște ceea ce este autentic.

În prezent, profesorii înțeleg mai bine importanța tehnologiilor și a competențelor digitale, ca un element esențial al setului lor de instrumente necesare în activitatea zilnică. Părinții au o apreciere mult mai mare pentru profesori și pentru ceea ce fac, iar acum recunosc în mod clar că educația este o experiență socială – o mare parte din fascinația învățării, a inovației și a creativității provine din interacțiunea socială directă dintre profesori și elevi.

Dar o lecție fundamentală a acestei pandemii pentru guverne și societăți este că avem o înțelegere și mai bună a imenselor lacune de echitate.

Proliferarea meditațiilor arată slăbiciunea sistemului de educație, cu atît mai mult cu cît meditațiile nu vin ca un răspuns la interesele particulare ale elevilor, ci la cutuma de a obține rezultate „deosebite”, dar punctuale la examenele naționale. Supradimensionarea importanței examenelor hrănește această goană pe culoare înguste – disciplinele de examen. Impactul negativ al meditațiilor se produce atît la nivelul disponibilității elevilor de a fi concentrați în mediul școlar și de a-și construi tenacitatea în învățare, dar și asupra școlii care devine „bună” după aceste rezultate, anonimizate, căci nu se mai știe cine a fost cel care a contribuit cu adevărat la „succesul” elevului. Disciplinele ignorate se cuantifică la capătul școlarizării în  absența competențelor fundamentale ale absolvenților, studenți nesiguri, fără deprinderea de a învăța singuri, angajați pe piața muncii cu abilități fragile și neconectate între ele.

Există un public activ în a-și exprima periodic opinia de a se reduce numărul orelor de curs, dar această „aspirație”, corelată cu numărul redus de zile de învățare în decursul unui an școlar, oferă o imagine clară a premisei eșecului sistemului nostru de educație în raport cu alte sisteme.

Pandemia a întărit nevoia unor politici agile, care se adaptează rapid.

Totuși, tipologia măsurilor generate de o criză nu trebuie să ignore impactul periculos pe care îl au deciziile administrative și pedagogice neverificate prin cercetări atent fundamentate. Dincolo de pandemie, orice decizie care are un impact asupra sistemului trebuie să fie un răspuns clar la o nevoie de progres al sistemului, în contextul mai larg al nevoilor economice și sociale. Ar trebui să ne întrebăm ce s-a întîmplat cu criza educației de dinaintea pandemiei, cum arată ea acum, în ce s-a transformat.

După un an de tulburări pentru sistemele educaționale la nivel global, cu toții avem obligația de a desprinde lecții din experiențele nuanțate ale țărilor din întreaga lume, lecții asupra cărora trebuie să reflectăm, iar aplicarea lor să asigure o reconstrucție îmbunătățită, bazată pe dovezi.

După trecerea printr-o astfel de încercare imprevizibilă, fiecare școală privată este mult mai dinamică, mai dispusă să îmbrățișeze schimbarea și să se adapteze.

Dar noi am învins. Boala, reticența, apatia, izolarea, disperarea. Iar bucuria revenirii la școală este unică. Niciodată, după nici o vacanță, copiii nu au fost mai fericiți să deschidă poarta școlii. Cum spunea o elevă: „Ce bine e la școală... vacanța este plictisitoare”.

Florin Droc este directorul Școlii și Liceului German „Hermann Oberth“.