Editorii - moderat pesimişti

În România se vinde mai puţin de o carte pe locuitor pe an, o cifră cu mult mai mică decît media europeană. În Europa Occidentală se vînd între 6 şi 10 cărţi pe cap de locuitor în fiecare an. Piaţa românească de beletristică şi de manuale este estimată la aproximativ 75 de milioane de euro. E o cifră de patru ori mai mică decît cea din Ungaria, o ţară cu o populaţie de două ori mai mică decît România. Piaţa este mică şi are tendinţa de a scădea cu peste 30-40% în anul 2009, din cauza crizei " estimează Mihai Penescu, directorul Editurii All şi preşedintele Uniunii Editorilor din România (UER). Şi Grigore Arsene " director la Editura Curtea Veche şi preşedinte al Asociaţiei Editorilor din România (AER) " estimează o scădere substanţială a pieţei şi o încetinire a dezvoltării. În aceste condiţii, este de aşteptat ca editurile să aleagă cu mai multă parcimonie titlurile: numărul lor va scădea cu pînă la 30% faţă de anul trecut. Şi încasările din ultima perioadă au scăzut cu 5-10% şi sînt întîrziate cu 3-4 luni. Vestea proastă e că s-a redus numărul de cărţi vîndute şi de oameni care cumpără " a declarat Mihai Penescu în cadrul dezbaterii "Criza economică în cultura scrisă: influenţe, riscuri şi soluţii de supravieţuire", desfăşurată la jumătatea lunii trecute. Problema e că această criză se suprapune peste probleme de fond ale sistemului editorial din România. Cea mai mare este legată de distribuţie şi de acumularea datoriilor. Librăriile şi lanţurile de distribuţie îşi fac investiţiile pe banii din vînzări şi plătesc editurilor cu întîrziere pentru cărţile vîndute. Mai ales pentru editurile mici, care nu au mijloace economice sau juridice de persuasiune, e o corvoadă să-şi recupereze banii (la conferinţa organizată de UER s-a propus, ca posibilă soluţie, publicarea pe un site a datoriilor pe care librarii le au faţă de editorii de carte). Pe de altă parte, spaţiul de expunere pentru cărţi, la nivel naţional, s-a redus foarte mult. Potrivit lui Mihai Penescu, spaţiul a scăzut, în ultimii trei ani, cu 20%, în vreme ce numărul de titluri a crescut de 4-5 ori. Singura reţea naţională de librării, Diverta, practică rabaturi foarte mari, care ajung pînă la 55-60%, ceea ce creşte foarte mult preţul cărţilor. Problema cu acest lanţ de distribuţie este singularitatea sa " spun editorii: librăriile mici aproape că nu mai există (şi sînt oricum în pragul falimentului), iar acest lanţ îşi poate impune tarifele. Tot ce se ia de la angroul de carte (din Bucureşti) se vinde, cu greu, la tarabe. Preşedintele AER, Grigore Arsene, propune măsuri concrete pentru a contracara efectele crizei. În primul rînd, o scădere a taxei pe valoare adăugată (în prezent, TVA pentru cărţi este de 9%, mai mică decît cota practicată pentru celelalte produse). Apoi, un sprijin din partea Ministerului Culturii pentru stimularea culturii scrise: nu prin acordarea de subvenţii pentru diverse titluri " ceea ce ar fi o risipă ", ci pentru sprijinirea achiziţiilor. Are sens, de vreme ce producţia e oricum foarte mare, iar problema e difuzarea. În fine, AER solicită Ministerului Educaţiei menţinerea măsurii prin care fiecărui profesor îi sînt decontate anual achiziţii de carte în valoare de 100 de euro. Aceşti bani, cumulaţi, ar reprezenta aproape o treime din cifra de afaceri a sectorului editorial din România. Ei însă nu se regăsesc de facto în bilanţurile editurilor: în anii precedenţi, aceste fonduri au fost folosite " şi din cauza lacunelor legislative " pentru a cumpăra alte bunuri. "Dacă vom găsi parteneri de discuţie la nivel guvernamental, şi cu angajarea unor costuri publice minime, cred că industria cărţii din România ar putea fi apărată de efectele crizei" " precizează Grigore Arsene. Pare încrezător. Chiar convingător. Pour une fois, o breaslă din România, chiar dacă e împărţită în mai multe uniuni şi asociaţii, a reacţionat rapid (dar nu suficient, din moment ce planul de măsuri este avansat după adoptarea, oricum mult întîrziată, a bugetului de stat). Constrînşi de condiţiile de piaţă oricum dificile, editorii din România sînt mult mai pesimişti decît colegii lor din Occident, care afişează în general un optimism moderat. Cei mai mulţi caută partea bună a crizei şi o analizează/speculează cu tact şi cu ironie. În faţa încercării de a ni se băga pe gît această criză ca un fenomen natural inconturnabil, ca un dat fără istorie şi fără viitor, răspunsul este tocmai căutarea în trecut a unor situaţii similare şi găsirea unor soluţii acceptabile. În timp ce bursele se prăbuşesc, iar cursul valutar şerpuieşte haotic, unele edituri au şi găsit soluţia supravieţuirii, ba chiar au identificat un potenţial de creştere: se publică intens cărţi despre criză. Cum să explici inexplicabilul? Dacă presa şi oamenii politici nu dau răspunsuri convingătoare, oamenii se îndreaptă spre librării. Probabil că nu vor găsi soluţii credibile recitindu-l pe Marx: Capitalul, dar şi alte lucrări capitale ale părinţilor comunismului au reapărut precum ciupercile după ploaie " scuze, după criză " peste tot în lume. Pînă la urmă însă, tot se lămuresc pentru că seriile de economie şi istorie se îmbogăţesc pe zi ce trece. George Soros a prevăzut criza capitalismului global încă de-acum vreo trei ani. Nu-i de mirare că analizele celui care a realizat cel mai spectaculos atac speculativ asupra lirei sterline au audienţă. Cel mai recent volum al său, intitulat Adevărul despre criza financiară, a apărut deja în mai multe ţări europene şi se află aproape peste tot în topul vînzărilor de carte non-fiction. În Franţa s-a vîndut în doar cîteva luni în peste 30.000 de exemplare. Volumul Franţa în capcană. Cum să înţelegem criza, semnat de jurnalistul Jean-Marc Sylvestre, se află şi el printre cele mai bune vînzări; iar editura PUF a publicat rapid, în celebrisima colecţie "Que sais-je?", volumul Casa de economii. Va afecta criza economică globală şi piaţa de carte din România? Editorii par moderat-pesimişti şi au coborît ştacheta în ceea ce priveşte ţinta de afaceri pentru anul în curs. Probabil că piaţa nu va scădea abrupt, însă îşi va încetini sensibil ritmul de creştere, ceea ce pentru editorii mari e un argument suficient de indispoziţie.