Ecranism și ecranoză

Dominic NEGRICI
Publicat în Dilema Veche nr. 988 din 16 martie – 22 martie 2023
image

În miezul uraganului de văicăreli ale elitelor intelectuale privind motivele care au condus la declinul cultural al umanității, televiziunea s-a aflat multă vreme pe primul loc. Fiind detestată – cel puțin în principiu – de orice om cu pretenții de luciditate și obiectivitate (ceea ce nu înseamnă mare lucru, fiind vorba despre simple pretenții), odată cu venirea în prim-plan a Internetului, mulți s-au și grăbit să-i cînte prohodul. Așa cum putem remarca efectuînd o radiografie rapidă a dinamicilor sociale, economice și culturale recente, a fost – atît academic, cît și jurnalistic – un reflex rușinos de prematur. 

De fapt, la ce ne (mai) referim noi astăzi, la un secol de la invenția acestei fatidice și ineluctabile tehnologii, cînd spunem „televiziune”? Intuiesc că oricare tentativă de coagulare semantică ar fi restrictivă și chiar dăunătoare epistemic. 

Dacă ne referim exclusiv la obiectul-ecran ce pompează unilateral un flux continuu de informații și entertainment, sîntem automat obligați să luăm în considerare computerul și smartphone-ul, deși acestea pot îndeplini și alte funcții, funcția lor vizuală fiind chiar secundară. Oare atunci cînd, grație unui implant, retina ne va fi săgetată de cel mai în vogă talk-show cu maneliști marca Buftea, nu tot „la TV” vom spune că ne uităm? 

Apoi, dacă ne gîndim numai la maniera redacțională, curatorială, de a segmenta și distribui conținut mediatic, înseamnă că gestul de a rula, acasă, filmul preferat pe DVD este o activitate eminamente cinematografică? Înseamnă oare că o emisiune ori un canal de YouTube nu se poate încadra în aria comunicațională a televiziunii? 

Iar dacă, într-un puseu de purificare morală sau într-o criză a priorităților existențiale, ne-am descotorosit de televizor, înseamnă că sîntem totalmente la adăpost de radiația culturală a televiziunii? Și, în cazul în care nu mai știm (sau poate n-am știut niciodată) înțelesul unor termeni precum antenă, cablu, canal, zapare sau grupaj de știri, oare nu ne uităm nici la seriale?

Simbioza om-ecran

Din clipa în care a apărut pe piață televizorul și pe măsură ce, făcînd uz de el, am dezvoltat obiceiuri, ne-am modificat limbajul sau ne-am reconfigurat structura vieții de zi cu zi, putem afirma că este una dintre activitățile noastre, ca specie, care ne-au altoit extraordinar identitatea și ADN-ul civilizațional. Special am folosit termenul „activitate”, întrucît îmi doresc să-i dau și un nume. Un nume care ar dezambiguiza conceptul și care ar fi deopotrivă reverențios față de (ca să nu spun imun la) diferitele mutații tehnologice suferite de întregul proces. 

Vă înaintez spre evaluare termenul de ecranism. Ecranismul este pasiunea pentru ecran. Ecranismul este alunecarea organică a simțurilor către o suprafață plată luminescentă. Ecranismul este magnetismul confortabil ce ne atrage către alte lumi. Oricare alte realități, numai cea imediată nu. Ecranismul este organismul din care tubul catodic primordial este o simplă celulă. Ecranismul este dorul de stup, de rezonare, de alteritatea familiară. Ecranismul este, vrînd-nevrînd, cu bune și cu rele, un indubitabil element constitutiv al speciei noastre.

El nu a fost întotdeauna la fel. A trecut, întocmai ca și cultura ce l-a păstorit, prin diverse mutații. În primă fază, accentul se punea pe urgența efemerului: telespectatorul trebuia să se posteze în fața ecranului fix la o anumită oră, altfel „produsul” ar fi fost pierdut pentru totdeauna. Apoi, odată cu apariția casetelor și ulterior a variilor discuri de memorie, efemerul s-a evaporat, iar discuția se purta în jurul ideii de arhivare sau de colecție – așadar, de permanentizare a ceea ce ecranul oferea. În cele din urmă, concomitent cu apariția Internetului (cel mai probabil, din cauza acestuia), ecranismul a devenit o chestiune de cherem – o disponibilitate infinită, sufocantă –, libertatea de a alege fiind atît de extremă și catalogul de produse atît de bogat încît sfîrșesc prin a ne nevroza. Avem la discreție toate produsele culturale posibile (bineînțeles, doar dacă renunțăm la orice pretenție de proprietate individuală asupra lor, dar să nu intrăm într-o dezbatere ideologică!), însă noi înșine ne aflăm, permanent, la discreția algoritmilor. Și, din păcate, mutația nu se oprește aici.

Mormolocii telehidrei

Ecranismul de consum a hibernat, apoi a năpîrlit și din coconul lui slinos s-au tîrît afară două noi avataruri ale ecranozei:burtierizarea infinită a falsurilor și a jumătăților de adevăr (și acelea scoase din context), de partea canalelor TV clasice, iar de partea oricăror alte ecrane, maratonul de seriale-tomberon, presărate la intervale regulate cu vreo producție mai fastuoasă ideatic, care îți gîdilă orgoliul suficient cît să nu te simți prea vinovat pentru celelalte sute de episoade generice pînă la nivel de replică ori uniformizate de ideologia temporar prizată de mințile fertile ale tineretului ultragiabil. Balaurul ce părea decapitat de ascensiunea Internetului a gemut un pic, s-a scuturat de monopolismul rigid și din rană i-au crescut două alte capete!

Cît privește latura informativă, educațională, în era post-adevăr, filtrarea a devenit aproape imposibilă fără a friza noi înșine paranoia și conspiraționita. În afara cîtorva redute, informația diseminată prin intermediul ecranului este sclava senzaționalismului pe steroizi, unealta partizanatului politic sau, direct, organ nerușinat al propagandei. Obiectivitatea, echidistanța și imparțialul erau deja pe perfuzii în SUA (acest far al soft-power-ului) încă din 1989, cînd a fost abolit Fairness Act. Deci, în segmentul așa-zis democratic al țărișoarei noastre, asemenea atribute ale mass-mediei vizuale nici măcar n-au apucat să miște. 

Ca dovadă, televiziunile de știri sînt acum complet otevizate, atît în stil, cît și în conținut. Mașinării monstruoase de știri false și influencer-i plătiți cu mult mai mult de trei copeici, al căror scop e foarte clar: estomparea realității prin dezinformare, o schizofrenizare eficientă la scară largă, o patologie cronicizată și cronicizantă – o cumplită ecranoză.

În chestiunea entertainment-ului, produsele s-au netflixizat: lumea nu se mai uită, seara, la cîte un episod de serial, ci se dedă așa-numitelor maratoane de seriale, care durează uneori de dimineața pînă seara. Sintagma romînească ce descrie fenomenul are un aer curățel, chiar instituționalizat – maratonul fiind un triumf al voinței și al disciplinei. Ce cosmetizare à la Irina Margareta Nistor! Termenul englezesc de origine (binging sau binge-watching) mi se pare mai onest, fiind din cîmpul lexical al excesului (culinar, bahic sau chiar de stupefiante) și făcînd, de regulă, referire la o manieră hrăpăreață de a înfuleca, pe nemestecate, orice ți se pune în farfurie. Conform unui studiu Deloitte, 70% din oameni au făcut binging de conținut filmic online în ultimul an și 31% din ei o fac săptămînal. Motivul principal dat de respondenți este faptul că le place să se uite la ceea ce vor, cînd vor și fără reclame. Iar toate aceste migrații habitudinale au avut ca efect atingerea pragului de 50% din tot traficul web: pe scurt, jumătate din tot conținutul Internetului este, începînd cu anul 2022, destinat streaming-ului video. 

Ar mai fi de adăugat faptul că, deși unele servicii de streaming încă se zbat și difuzează serialele lor originale săptămînă de săptămînă, așa cum ne obișnuise televiziunea clasică – probabil prin girul unui director de marketing de modă veche –, telespectatorii, în mod covîrșitor, doresc să vizioneze toate episoadele deodată. În ton cu vremurile, aș spune. Exagerez; există încă o nesperată (deși întrucîtva imprevizibilă) valoare publicitară în serializarea hebdomadară. Dacă obiectul cultural capătă suficientă inerție, dacă face destulă vîlvă pe rețelele sociale și scarpină algoritmii așa cum trebuie, poate fi avantajos să includă un interval de așteptare înainte de a ajunge la public, pentru ca mulțimile să-l poată suge de sevă în mod corespunzător. Vorbim însă despre un calcul destul de riscant, din punct de vedere comercial. Ca să nici nu mai amintim faptul că, la mai bine de cinci ani de la terminarea (fie ea și cu scandal) a serialului-cult Urzeala Tronurilor, mulți încearcă încă să recreeze condițiile pentru a repeta un astfel de succes planetar. Game of Thrones a fost, poate, ultimul fenomen de tip „foc de tabără”: un liant recurent și universal pe care toată lumea îl aștepta palpitînd, în principal pentru a înlesni și lubrifia toate celelalte interacțiuni sociale conexe pe care acest pretext le-ar fi făcut posibile. 

Cert este că, în anii recenți, felul în care consumăm entertainment-ul ecranocentric a virat spre arealul deprinderilor bolnăvicioase, către un hedonism acut ce amintește de narcomanie. Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă? Dacă ne uităm la deversarea masivă în social media a aluviunilor toxice specifice televiziunii și la cangrenarea exponențială a tot ceea ce are aceasta mai sinistru și mai nociv, poate că un pesimism rezervat și chiar un ușor luddism ecranofob ar fi cea mai înțeleaptă poziționare.

Dominic Negrici este lector universitar, predă la Facultatea de Litere și la ASE din București, și deține mai multe ecrane decît și-ar dori.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!

Adevarul.ro

image
Femeia fatală a anilor '70: „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat!“ VIDEO
Talentată și frumoasă, Vasilica Tastaman, femeia fatală a anilor '70, a atras cu mare ușurință spectatorii în sălile de spectacole și bărbații în viața ei. Este una dintre marile actrițe pe care le-a avut România. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la decesul artistei.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.