Ecouri europene ale Ierusalimului

Valentina COVACI
Publicat în Dilema Veche nr. 702 din 3-9 august 2017
Ecouri europene ale Ierusalimului jpeg

Din Sion va ieși legea și din Ierusalim cuvîntul Domnului. (Is. 2:3)

Mozaicul absidal al bisericii romane Santa Pudenziana, realizat la sfîrșitul secolului al IV lea A.D., prezintă tema transmiterii Legii (traditio legis): Christos tronează înconjurat de apostoli, Petru la dreapta și Paul la stînga. În acest context roman, Christos este înveșmîntat în toga imperială, iar apostolii poartă toga senatorială. Petru este încoronat de o figură feminină personificînd Biserica Evreilor (ecclesia ex circumcisione), iar Paul își primește coroana de la o personificare a Bisericii Păgînilor (ecclesia ex gentibus). În mijloc, Christos marchează atît împlinirea, cît și transmiterea Legii, de la o biserică la cealaltă. Mozaicul expune o temă repetată în alte biserici timpurii ale Romei, precum Santa Sabina sau Santa Costanza, a comunității creștine ca rezultat al în­tîlnirii moștenirii veterotestamentare cu Biserica Păgînilor, care îl încoronează pe apostolul neamurilor, Paul.

Încă de la începuturi, transmiterea Legii a fost însoțită de ridicarea de copii ale arhetipurilor ierosolimitane în Europa și de transferul sacrului prin importul de memoriale hagiopolite.

Inscripția pusă în 1491 la intrarea Sfîntului Mormînt de la Varallo explica astfel intenția mimetică a fondatorului, franciscanul Bernardino Caimi. După ani petrecuți la Ierusalim, Caimi a ridicat o copie a Sfîntului Mormînt de la Ierusalim pentru ca aceia care nu pot să meargă în pelerinaj în Țara Sfîntă să vadă Ierusalimul în această vale muntoasă din Piemont.

Caimi este doar unul dintre foarte mulții europeni care, după ce au trăit sau vizitat Locurile Sfinte, au încercat să transfere ceva din sanctitatea Ierusalimului în țările lor de origine, făcînd astfel accesibilă charisma Orașului Sfînt celor care nu puteau face această călătorie costisitoare și periculoasă.

Copii ale Ierusalimului creștin, în special ale Sfîntului Mormînt, sînt răspîndite în întreaga Europă, atît în regiuni de tradiție catolică, cît și în cele de tradiție ortodoxă. Astfel, în Italia, călătorul este uimit de numărul mare de biserici dedicate Sfîntului Mormînt, evidențiat de recurența denumirii Santo Sepolcro. De obicei, o astfel de dedicație indică existența unui monument arhitectonic care s-a dorit o replică a prototipului ierosolimitan sau o structură ecleziastică înființată pentru a susține financiar Biserica Sfîntului Mormînt din Ierusalim. Este cazul bazilicii Santo Sepolcro din Acquapendente. Această abație, fondată în Lazio, în secolul al X-lea, a fost înzestrată cu o copie a Ediculului hagiopolit. De asemenea, aici se colectau donațiile făcute în Italia pentru Țara Sfîntă. La fel, în spațiul ortodox, impulsul mimetic a urmat de multe ori necesității materiale. Este cazul mănăstirii Sfîntul Sava din Iași, ctitorită de domnitorul Petru Șchiopu după 1583, pentru a-i găzdui pe călugării refugiați de la mănăstirea Mar Saba, de lîngă Ierusalim. De altfel, călugării primiți de Petru Șchiopu la Iași nu erau primii care să caute refugiu în Europa. În secolul al VII-lea se instalau la Roma, în mănăstirea San Saba, alți călugări de la Mar Saba, care și-au căutat refugiu pe colinele romane după cucerirea arabă a Palestinei în 683.

Aceste exemple ilustrează cîteva dintre motivele și mijloacele prin care copii monumentale sau spirituale ale Ierusalimului au fost transferate în Europa. Însă modelele ierosolimitane au fost adoptate în forme variate: import de relicve, însoțit de multe ori de ridicare de reproduceri arhitecturale ale monumentelor ierosolimitane care să le găzduiască, devoțiuni și ritualuri hagiopolite. De obicei, agenții acestor transferuri au fost cei care aveau experiența directă a Ierusalimului, fie ei refugiați, precum călugării de la Mar Saba, sau cei care au activat în Ierusalim, precum franciscanul Bernardino Caimi.

Conform tradiției, Adevărata Cruce a fost descoperită în Ierusalim de către împărăteasa Elena, în timpul pelerinajului pe care l-a făcut în Țara Sfîntă (325/326 A.D.). Descoperirea a fost imediat urmată de răspîndirea de fragmente din prețioasa relicvă în Imperiu. Un astfel de fragment a ajuns la Roma, într-una din bazilicile constantiniene, astăzi Santa Croce in Gerusalemme. Această biserică, construită pe locul palatului împărătesei Elena, Sessorianum, a primit denumirea de „biserica Ierusalim“, în cinstea relicvei Adevăratei Cruci pe care o găzduia.

Însă pioasa replicare a Locurilor Sfinte nu a rămas domeniul exclusiv al principilor. O familie de negustori și diplomați originară din Genova, Adorno, așezată în Țările de Jos în secolul al XIII-lea, a ridicat un astfel de monument în Bruges, așa-numita „Biserică Ierusalim“ (Jeruzalemkerk). Ca în multe alte cazuri similare, Biserica Ierusalim din Bruges face parte dintr-un model complex de translație a Ierusalimului. Fondatorii ei au făcut pelerinajul la Ierusalim. Biserica, ce se voia un memorial arhitectonic al Bisericii Sfîntului Mormînt, a fost terminată de Anselmo și Giovanni Adorno, tată și fiu, după pelerinajul lor din 1471. Biserica urmărea să recreeze, în contextul unui oraș flamand, ceva din topografia sacră a Ierusalimului. Mai mult, mimesis-ul monumental a fost completat, în cazul familiei Adorno, de comemorarea narativă a Ierusalimului. Cei doi Adorno sînt autorii unuia dintre numeroasele jurnale de călătorie produse în secolele de sfîrșit ale Evului Mediu, în care pelerinii și-au înregistrat experiențele în Țara Sfîntă și prin care au încercat să facă Ierusalimul accesibil celor care puteau citi despre misterele sale, dar nu puteau face călătoria dincolo de mare.

Poate cea mai spectaculoasă formă de replicare a Ierusalimului este crearea așa-numiților munți sfinți (sacri monti), o invenție a franciscanilor italieni. Sacri monti, precum cel de la Varallo ale cărui baze au fost puse de Bernardino Caimi în 1491 prin ridicarea unei copii a Sfîntului Mormînt, urmăreau să reproducă atît geografia sacră a Ierusalimului, cît și ritualurile celebrate în Orașul Sfînt. Cel mai cunoscut dintre acestea este exercițiul devoțional al Căii Crucii (Via Crucis), ritual care continuă să fie practicat pînă în zilele noastre și ale cărui reprezentări iconografice încă împodobesc pereții oricărei biserici care urmează tradiția Bisericii Romane. Acest ritual itinerant a apărut la Ierusalim în secolele de sfîrșit ale Evului Mediu, dezvoltat din practicile comemorative ale fraților franciscani. De-a lungul a ceea ce astăzi formează în mare parte Via Dolorosa în Ierusalim, întinsă între Pretoriul lui Pilat și Golgo­tha, în Biserica Sfîntului Mormînt, a înflorit devoțiunea comemorării itinerante a Patimii. De-a lungul acestei căi a durerii, prin opriri la stațiuni asociate cu momente ale Patimii, precum întîlnirea cu Simon din Cirene sau cu Veronica, pelerinii comemorau cu compasiune suferințele lui Christos. Această devoțiune apărută la Ierusalim a fost introdusă în Europa la început în centre franciscane, precum sacri monti, pentru a fi extinsă mai apoi la scara Bisericii universale de papa Benedict al XIII-lea în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Alături de replicarea monumentală a Ediculului din Ierusalim în varii biserici dedicate Sfîntului Mormînt în Europa, adoptarea ritualului Căii Crucii rămîne cea mai frapantă evidență a procesului de transfer al sacrului între Ierusalim și Europa.

Oraș sfînt al profețiilor împlinite, memorial al Patimii și Învierii, Ierusalimul a atras de-a lungul milenarei sale istorii pelerini, soldați și coloniști. Însă cei mai mulți dintre europenii care au ajuns în acest oraș mult visat au făcut drumul înapoi spre țările lor de origine. Dar, amintindu-și de vorbele sumbre ale psalmistului, „Dacă te voi uita, Ierusalime, să mi se usuce mîna dreaptă“ (Ps. 137: 5), ei au căutat să recreeze Ierusalimul prin replici arhitecturale sau devoționale, în încercarea de a transfera ceva din sanctitatea Cetății Sfinte înapoi în Europa. De-a lungul secolelor, pioasa imitare a Ierusalimului, în monumente sau practici devoționale, a coroborat transmiterea Legii. O fiolă cu mir sau pămînt, dar și ridicarea unui edificiu după modelul Ediculului Sfîntului Mormînt reprezintă mijloace mai modeste sau mai grandioase de a glorifica amintirea Ierusalimului și de a împrumuta ceva din charisma Cetății Sfinte prin imitare. 

Valentina Covaci este doctor în istorie al Universității din Amsterdam.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cristian Mureșan, economist român din Paris: „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“ EXCLUSIV
Economistul Cristian Mureșan spune că în 1989, țări precum Polonia și România au plecat pe picior de egalitate și au avut o creștere spectaculoasă a PIB-ului, mai ales după aderarea la Uniunea Europeană.
image
image
Care este cea mai ieftină capitală din Europa pentru amatorii de city break-uri. Se poate mânca cu mai puțin de 3 euro
În orașul cu cel mai bun preț pentru amatorii de city break-uri costurile sunt cu peste 10% mai mici decât cel de pe locul secund, Lisabona.

HIstoria.ro

image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.
image
Bătălia de pe frontul invizibil al celui de-al Doilea Război Mondial
La izbucnirea războiului, în 1939, în Marea Britanie exista pericolul formării unei puternice coloane a cincea. Agenții Serviciului britanic de securitate (MI-5) au reușit să neutralizeze rețele importante de simpatizați pro-germani din Regatul Unit.