ECONOMIE ŞI IDEOLOGIE - Moştenitorii crizei

Doru COJOC
Publicat în Dilema Veche nr. 254 din 29 Dec 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Una dintre victimele colaterale ale crizei financiare pare a fi libertarianismul, filozofia politică a libertăţii individuale şi a guvernului limitat. Colapsul financiar şi intervenţia de forţă majoră a guvernului demonstrează că ideologia libertariană nu are nici un sens - susţine Jacob Weisberg pentru revista Slate, o opinie cu un ecou puternic în presă. Date fiind simpatiile politice ale jurnaliştilor americani, rechizitoriul libertarianismului în presă e la fel de şocant ca Papa denunţînd imoralitatea. Apărătorii fireşti ai libertarianismului au considerat că e momentul potrivit să lipsească o vreme din dezbaterea publică, şi cei rămaşi în dezbatere - ca Alan Greenspan, un apropiat al mişcării în urmă cu cîteva decenii - au dat apă la moară adversarilor. Opinia publică e de părere că aşa cum revoluţiile din 1989 şi prăbuşirea Uniunii Sovietice au arătat eşecul comunismului, criza sistemului financiar a demonstrat că libertarianismul e de asemenea o utopie falimentară. Comparaţia cu comunismul e validă, deşi concluzia e greşită: nici comunismul, nici libertarianismul nu sînt de fapt utopii. Kibuţurile evreieşti bazate pe principiul proprietăţii comune a mijloacelor de producţie sînt rare, dar foarte reale. Societatea anarho-capitalistă din Islanda pre-medievală era bazată pe principii libertariene. Nu e clar dacă cetăţeanul mediu şi-ar dori să trăiască în societăţi construite strict pe principii comuniste sau libertariene, dar e evident că din moment ce există, ele nu sînt utopii. Mai mult, atît libertarianismul, cît şi comunismul sînt filozofii morale, nu teorii empirice, şi prin urmare ele nu pot fi invalidate de evenimente din realitate. Falimentul Uniunii Sovietice nu demonstrează nimic unui comunist adevărat, şi asta nu pentru că Rusia comunistă era într-adevăr departe de idealul lui Marx. Dacă proprietatea privată e furt, atunci ea trebuie scoasă în afara legii, indiferent cît de mult am avea de cîştigat de pe urma ei, la fel cum societatea ar elimina omuciderile chiar dacă ele s-ar dovedi benefice. Unui libertarian care crede că guvernul nu are voie să se implice în economie, că dezastrul financiar ar fi putut fi evitat cu reglementări guvernamentale nu îi spune decît că dezastrul e pur şi simplu inevitabil. Asta e o atitudine extremă şi din fericire ea e răspîndită doar în rîndul oponenţilor fictivi pe care ziariştii găsesc facil să-i combată. Înainte de criză, Statele Unite nu erau deloc în pericol de a deveni un paradis libertarian. Joe the Plumber, poate singura persoană căreia Barack Obama i-a spus altceva decît ce voia să audă în întreaga campanie electorală, a fost acuzat de presă că practica nobila artă a instalatorilor, fără a avea o licenţă. Un păcat capital pentru ziariştii care îşi practică profesia fără nici o licenţă. Influenţa libertarienilor în rîndul politicienilor e de asemenea exagerată. Presa îi prezintă pe politicienii arhitecţi ai dereglementării financiare ca nişte idealişti duşi de nas de ideologi fără scrupule; dacă mai căutaţi o utopie în acest text, nu o să găsiţi una mai bună ca politicianul idealist. În realitate, lipsa reglementărilor financiare are mult mai mult de-a face cu interesele Wall Street-ului şi cu lobby-iştii de pe K Street decît cu opera lui Rothbard sau Nozick. A pune lipsa reglementărilor de pe pieţele financiare pe seama teoriei pieţelor care se autoreglează e absurd. Prima teoremă a economiei sectorului public spune într-adevăr că piaţa liberă produce rezultate eficiente, dar numai în nişte condiţii atît de restrictive, încît în practică ele nu pot fi decît aproximate. Cînd ele lipsesc cu desăvîrşire, guvernul îşi poate asuma un rol firesc de corecţie. Dacă piaţa îl pune faţă în faţă pe Ion, cu un sac în care nu e clar dacă el a pus cartofi, cu Petre, care are o pungă cu o sumă de bani incertă, şi le cere să schimbe sacul pe pungă, nici un libertarian nu o să susţină că rezultatul schimbului va fi unul dezirabil. E clar că în această situaţie guvernul poate interveni, inspectînd bunurile şi furnizînd informaţia necesară efectuării unui schimb eficient. Adepţii guvernului limitat ar prefera ca guvernul să intervină numai în astfel de situaţii; în măsura în care pieţele financiare ar beneficia de pe urma reglementărilor care asigură transparenţa, acţiunea guvernului ar fi avut binecuvîntarea libertarienilor. E greu să găseşti aceste argumente în presă, unde Ayn Rand, care se înscrie printre fondatorii libertarianismului, decedată acum cîteva decenii, pare să fie mai vinovată de colaps decît Barney Frank, actualul lider al comisiei parlamentare care supraveghează activitatea financiar-bancară. Paradoxal, ultimul susţinător consecvent al principiilor guvernului limitat, cel puţin la nivelul retoricii, rămîne George W. Bush. Într-un discurs recent, el a reamintit că pieţele libere rămîn cea mai bună speranţă pentru a crea prosperitate. Ascultîndu-l, nu poţi să nu remarci cît de diferită e America lui Bush de cea a lui Obama. Unde viitorul preşedinte nu găseşte decît oameni bătuţi de soartă, împovăraţi de credite, care şi-au pierdut ambele slujbe şi nu au ce pune pe masă, aşteptînd ajutor de la guvern, Bush vede întreprinzători harnici, oameni cu ambiţie şi speranţe, care nu vor de la guvern decît să nu-i încurce. Amîndouă aceste lumi sînt fanteziste, dar dacă e să alegem între fantezii e greu de înţeles cum cea a lui Bush nu e de preferat. Deşi entuziast, Bush nu e cel mai bun suporter al unei idei în cele mai favorabile condiţii. Abilităţile lui retorice sînt limitate: în competiţii de PR cu un dictator psihopat ca Saddam Hussein sau cu un bufon periculos ca Hugo Chávez, Bush a reuşit performanţa de a ieşi mereu pe locul 2. Efortul lui e îngreunat de faptul că nu demult guvernul său a naţionalizat parţial sectorul financiar şi acum opoziţia lui la salvarea industriilor unde guvernul chiar nu are ce căuta - cum ar fi cea auto - e mai puţin credibilă. Libertarianismul a primit într-adevăr o lovitură de imagine în 2008. Să sperăm că va supravieţui, pentru că prosperitatea din ultimele decenii a fost creată acolo unde guvernul a fost limitat, şi nu acolo unde rolul guvernului s-a extins continuu. Doru Cojoc este cercetător în economie la Universitatea Stanford. Capitalismul civilizat "...Asemenea valuri tsunamice schimbă paradigmele discuţiilor publice, iar alternativele politice devin posibile. Războiul din Coreea a adus sfîrşitul New Deal, Reagan şi Thatcher şi terminarea Războiului Rece au îngropat statul asistenţial (...). Ce urmează acum? Sper ca agenda neoliberală să nu mai fie acceptată ca atare, să fie suspendată. Întreaga idee a subordonării vieţii imperativelor pieţei trebuie revizuită. Consecinţele maniei privatizării devin aparente în această criză financiară? Această criză exacerbează în SUA daunele materiale, morale, sociale şi culturale provocate de politica de dereglementare dusă la extrem de administraţia Bush. Privatizarea serviciilor de securitate socială şi sănătate, a distribuţiei de energie, a sistemului penal şi a securităţii militare, mari părţi din sistemul de educaţie şi predarea infrastructurii culturale către generozitatea unor sponsori privaţi, toate acestea sînt parte a unui proiect social ale cărui riscuri şi consecinţe nu pot fi conciliate cu principiul egalitarist pe care se bazează statul modern, constituţional, social şi democratic. Experimentăm o Ťcriză de legitimitate» a capitalismului, pentru a cita titlul uneia dintre cărţile dvs. controversate? Din 1989-1990 a devenit imposibil să mai ieşim din cadrul universului capitalist; singura opţiune este să civilizăm şi să îmblînzim dinamica capitalistă din interior. Chiar şi după război, Uniunea Sovietică nu a fost o alternativă viabilă pentru majoritatea stîngii din vestul Europei. De aceea am scris în 1973 că există o problemă de legitimitate Ťîn cadrul» capitalismului. Această problemă a ieşit acum din nou la suprafaţă. Un simptom îl reprezintă cererile de limitare a salariilor managerilor." (fragment din interviul "Viaţa după faliment" acordat de Jürgen Habermas lui Thomas Assheuer, Die Zeit, noiembrie 2008) Fascinaţia economiştilor morţi "De ce s-au descurcat atît de prost conducătorii băncilor naţionale în a preveni această criză? Spre deosebire de cei din sectorul privat, ei nu au avut motivaţii financiare. Singura explicaţie e că au fost orbiţi de ideologie. Ei fac parte dintr-o generaţie care a fost învăţată că pieţele financiare tind spre echilibru, problemele de credit şi umflarea preţurilor pot fi ignorate, că fluxurile internaţionale de capital produc o distribuţie optimă a capitalului, iar inovaţiile financiare sînt mereu binevenite (...). Ei au fost - cum spunea Keynes - Ťsclavii unor economişti morţi», în acest caz, Milton Friedman. Acest exponent de frunte al monetarismului a negat că ar fi existat o legătură între boom-ul speculativ din anii 1920 şi marea depresiune care a urmat. În schimb, a blamat Banca Naţională Americană (Fed) pentru că nu a împiedicat rezerva de bani de a se contracta. La a 90-a aniversare a lui Friedman, Bernanke (actualul preşedinte Fed - n. red.) s-a scuzat în numele Fed că a produs căderea din anii 1930, promiţînd că nu se va mai întîmpla (...). Aşa cum Marea Criză a produs o revoluţie în gîndirea economică, actuala criză zdruncină certitudinile economiştilor şi ale bancherilor. În octombrie, la audierile din Congres, Greenspan (fostul preşedinte Fed - n. red.) a mărturisit că abordarea sa de tip laissez-faire a avut probleme majore. Tot atunci, Bernanke a spus că în viitor, băncile naţionale vor trebui să găsească soluţii pentru Ťfenomenul periculos» al creşterii necontrolate a preţurilor la proprietăţi. Cîteva luni mai devreme, Blinder (fostul vicepreşedinte Fed - n. red.) a cedat teren în Financial Times spunînd că Ťrecentele evenimente sădesc seminţele îndoielii». Este deprimant că a fost nevoie de o criză economică globală pentru a le băga minţile în cap acestor bancheri." (fragment din articolul "Fixaţia asupra lui Friedman", de Edward Chancellor, Prospect, decembrie 2008)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Megastructura uriașă pentru care Ceaușescu a plătit 60 de tone de aur pur. Este unicat în România și funcționează și astăzi
La granița de nord a României se află una dintre cele mai impresionante mega-structuri a epocii comuniste. Barajul de la Stânca-Costești este un colos de beton care a costat câteva tone de aur și este al treilea ca mărime din Europa. Acum este un adevărat paradis natural.
image
EXCLUSIV. Elena Lasconi: „Dacă voi fi președintele României, voi fi un președinte pentru popor, din popor și nu din colivie”
Candidată la președinția USR și văzută ca potențial candidat la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi a vorbit într-un interviu exclusiv pentru „Adevărul” despre relația cu Dominic Fritz, despre cum s-a decis să candideze la președinția USR și dacă e România pregătită să aibă o femeie-președinte.
image
Ce este sistemul Patriot. Plusurile și minusurile armamentului american cu preț exorbitant
Patriot este unul dintre cele mai avansate sisteme de apărare aeriană disponibile, capabil să intercepteze atât rachete cât și aeronave avansate. Principala provocare a sistemului este costul uriaș - o baterie Patriot nouă ajunge la 1 miliard de euro.

HIstoria.ro

image
Cine au fost agenții dubli din al Doilea Război Mondial?
Cea mai importantă parte a Operațiunii Fortitude a reprezentat-o rolul jucat de agenți dubli.
image
Când au apărut primele bănci din Țara Românească
Pe măsură ce viața economică a Țării Românești se dezvoltă, apar numeroase proiecte și încercări pentru organizarea instituțiilor naționale de credit. Î
image
Iuliu Maniu interceptat de Siguranță la ordinul lui Armand Călinescu
În 1932 Armand Călinescu e subsecretar de stat la Interne. La 5 decembrie el se mărturisește Jurnalului, ținut zilnic și pe ascuns: