ECONOMIA ROMÃNIEI - Retrospective şi aşteptări
În urma unor reforme dureroase, dar necesare, mediul de afaceri românesc s-a liberalizat la sfîrşitul anilor â90. Acele reforme au permis o creştere economică continuă - şi susţinută - din anul 2000 pînă în 2008. Perspectiva aderării la UE a stimulat şi guvernul din perioada 2000-2004 să continue reformele economice şi să liberalizeze şi mai mult economia. Din 2005, reformele de liberalizare economică au continuat, mediul de afaceri românesc devenind din ce în ce mai atractiv, mai ales în urma simplificărilor fiscale şi a introducerii unei cote unice mici de impozitare, dar şi a altor măsuri, precum continuarea procesului de privatizare. Astfel, atractivitatea mediului de afaceri - precum şi perspectiva de ţară membră UE au atras investiţii fără precedent în economia românească şi au dus la cea mai mare creştere economică din UE în primele 6 luni ale lui 2008. Totuşi, criza economică internaţională - care s-a agravat începînd cu septembrie 2008 - va duce la o scădere semnificativă a ritmului de creştere economică în România; va duce la o reducere a investiţiilor - îndeosebi cele private - şi la o posibilă scădere a exporturilor. Şomajul a început deja să crească şi probabil va mai creşte. Inflaţia însă se va reduce, în urma scăderii cererii la nivel internaţional; de exemplu, petrolul a scăzut de la 140 de dolari/baril în iunie 2008 la sub 50 de dolari/baril în noiembrie 2008. Această perspectivă internaţională negativă va pune o presiune fără precedent pe noul guvern al României. În anii de creştere economică 2000-2008 ar fi fost mai înţelept ca guvernele să fi căutat echilibrarea bugetului de stat sau chiar excedentul bugetar şi ar fi fost mai înţelept ca ele să fi fost mai decise în reformele economice, de exemplu printr-o restructurare şi transparentizare a deciziilor economice ale firmelor deţinute de stat - cum ar fi Romgaz, CEC, CFR sau Poşta Română. Totuşi, din cauza unui perceput risc politic, guvernele României, îndeosebi cel din ultimii doi ani, au căzut pradă populismului, iar România a înregistrat deficite bugetare cu perspective de deficite bugetare accentuate pentru 2009 şi anii următori: salariile bugetarilor şi pensiile au fost mărite mult peste posibilităţi, creşterile de salarii cu 50% sînt nesustenabile. În acelaşi timp, guvernul României a mărit în mod nejustificat numărul de funcţionari publici în anii de creştere economică. Aceste măsuri - deficit bugetar, creşteri nesustenabile de pensii şi salarii ale funcţionarilor publici, precum şi creşterea nejustificată a numărului de funcţionari publici - au pus o presiune suplimentară pe inflaţie şi pe piaţa muncii. Dobînzile la lei au devenit de cîteva ori mai mari decît cele la euro, iar perspectiva aderării României la zona euro este din ce în ce mai îndepărtată. În vremuri de criză economică, pentru a diminua impactul negativ al scăderii investiţiilor private, precum şi al activităţii din anumite domenii private, este firesc un rol mai activ al statului în economie: statul ar trebui să fie în stare să stimuleze economia cu taxe mai mici, de exemplu prin reducerea TVA; ar trebui să angajeze în proiecte publice forţa de muncă excedentară din domeniul privat sau românii ce se întorc acasă după pierderea slujbelor, în ţări precum Spania sau Irlanda. Din păcate, noul guvern primeşte o Românie cu deficit bugetar şi cu o structură de personal supraîncărcată. Există însă şi două elemente care vor putea ajuta noul guvern să iasă cu bine din actuala criză economică. Primul ar fi nevoia de investiţii masive în infrastructură (rutieră, feroviară, de protecţia mediului etc.) şi disponibilitatea de fonduri europene semnificative pentru astfel de proiecte. Al doilea este dat de gradul de îndatorare scăzut al României, dar şi al autorităţilor locale (de exemplu, Primăria Bucureşti). Acest grad redus de îndatorare ar permite: a) investiţii suplimentare în infrastructura oraşelor - de exemplu: extinderea metroului bucureştean, extinderea reţelelor de canalizare sau asfaltarea tuturor străzilor ori investiţii în iluminatul public etc.; b) investiţii în instituţii care în urma descentralizării acceptate de toate partidele parlamentare vor depinde direct de autorităţile locale: spitale, şcoli etc.; c) alte servicii publice locale mai bune (curăţenie, reciclare ş.a.m.d.). Priorităţile noului guvern Aşadar, prima prioritate a noului guvern va fi de a atrage fondurile necesare dezvoltării infrastructurii şi a ajuta autorităţile locale să atragă fonduri suplimentare pentru noi proiecte. Astfel, rata şomajului va fi ţinută sub control, iar perspectivele economiei româneşti se vor îmbunătăţi: atît prin faptul că vor furniza servicii, materiale şi echipamente pentru noile investiţii, dar şi prin posibilitatea unor costuri de funcţionare viitoare mai mici. Există însă riscul ca instituţiile României - şi justiţia, în mod special - să nu fie pregătite să controleze utilizarea corectă a acestor fonduri şi, în loc ca sumele pentru investiţii să ajungă la destinaţie, să se ducă în buzunarele unor oligarhi ai şoselelor şi ale unor apropiaţi politici ai viitorului guvern. În acelaşi timp, viitorul guvern va putea restructura mamuţii economici de stat, în vederea unei viitoare cotări la bursă. 2009 nu va fi un an bun pentru a cota o firmă la bursă, însă economia internaţională îşi va reveni peste doi-trei ani, şi atunci va fi mai probabil ca preţul acţiunilor să se reflecteze mai bine valoarea reală a unei firme. Aşadar, restructurarea firmelor de stat este o prioritate, şi chiar cotarea la bursă a unui pachet de acţiuni de 3-5%. A doua prioritate a guvernului va trebui să fie aderarea cît mai rapidă la zona euro. Firmele şi familiile din România sînt expuse riscului de dobînzi ridicate la lei sau riscului de curs de schimb la leu. În plus, dacă ultimii doi ani au fost cei în care angajaţii dictau piaţa muncii, anul 2009 va fi unul în care angajatorii vor avea ultimul cuvînt: cererea de locuri de muncă va fi mai mare decît oferta. Ca atare, mă aştept ca în 2009 productivitatea muncii să crească mai repede decît salariile. Cum preţurile internaţionale - precum cel al petrolului - se află în scădere, iar presiunile pe salarii vor scădea, inflaţia va scădea şi ea, însă probabil nu suficient de mult pentru o aderare rapidă la zona euro. Viitorul guvern va fi pus în situaţia de a reduce creşterile de salarii şi pensii promise în anii politici 2007 şi 2008. Emil Stoica locuieşte la Londra şi este coautor al unui blog (stoica.hotnews.ro) pe teme economice, găzduit de www. hotnews.ro. După 10 ani de lucru la Bucureşti, Milano şi Londra în audit financiar şi managementul riscului, din 2007 este responsabil financiar pentru Europa de Est al unei firme multinaţionale cotate la bursă.
