Economia de război

Dorel Dumitru CHIRIȚESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 942 din 28 aprilie – 4 mai 2022
Economia de război jpeg

Noi, europenii, trăim periodic o iluzie. Și după Primul Război Mondial, dar și după al Doilea, am crezut ca la noi, aici, nu va mai fi nici un război. Am fost naivi mereu. Iată că și de această dată avem războiul aproape. Istoricii știu că situația pare trasă la copiator cu cea din preajma anului 1939. Mai mult, noi, românii, avem un război la graniță! Este un război care se suprapune pe finalul (sperăm) unei pandemii. Trăim deci orice, dar nu vremuri normale. Din păcate, însă, atitudinile unora dintre noi nu țin cont de asta. Și mă gîndesc în special la confrații mei economiști pe care îi văd acum manifestîndu-se public, pe diferite canale mass-media, dintre care televiziunile sînt cele mai la îndemînă. Și-au păstrat un fel de bățoșenie, o infatuare greu de tolerat. Ei cred că știu cum stau lucrurile și ne fac favoarea de a ne spune și nouă. De fapt, în cazul războiului, nimeni nu știe cum stau lucrurile pentru simplul motiv că războiul nu este la îndemîna oamenilor de știință, ci la îndemîna militarilor. Războiul are propriile sale legi, care trec peste legile noastre, ale economiștilor. Pe acest fundal, noi, economiștii, putem face doar două lucruri: să fim atenți la exprimări și se insistăm pentru prudență.

Înainte de a adăuga ceva despre prima opțiune, aceea de a fi atenți la ceea ce spunem și cum spunem, trebuie să invocăm două situații care în aparență nu au legătură una cu alta. Este vorba despre modul în care un medic se poziționează în raport cu un pacient al său în cazul unui diagnostic mai dificil. Medicii adevărați știu că psihicul uman este definitoriu în lupta cu boala și nu-i spun niciodată unui pacient că are cancer și, ca urmare, nu va mai avea decît puțin de trăit. Se pune un diagnostic, se stabilește o linie de tratament și se menține moralul. Bătălia merită dusă pînă în ultima clipă. Alianța și încrederea dintre medic și pacient reprezintă cheia succesului. Tot așa, un economist trebuie să știe că tonul pe care vorbește despre o situație poate avea efecte diferite în jurul său. De altfel, profesorii acestor confrați ai mei despre care vorbesc ar fi trebuit să le spună, încă din anul I de facultate, că în economie panica este chiar mai rea decît în medicină. Asta pentru că dacă un medic prost poate pierde unul sau un șir de pacienți prin atitudinea sa, un economist poate, prin exprimarea sa publică, să influențeze în rău decizia politică și viața unor mase mult mai largi de oameni. Lumea de azi pare a semăna cu un cinematograf pe care un nebun încearcă să-l incendieze. Dacă pe acest fond mai vii și tu și strigi „Foc!”, atunci toată lumea se va buluci spre ieșire și vor fi mai multe victime decît ar fi fost în incendiul propriu-zis.

Ca și indivizii, colectivitățile au un psihism al lor. Au trăiri comune și stări care devin comune, pentru că oamenii, prin comunicare, și le transmit unii altora. Este destulă frică în lume, pentru că nimeni nu se aștepta să trăiască în același timp o pandemie și un război pe care un nebun se chinuie să-l transforme într-unul planetar. Generațiile noastre, cele de după al Doilea Război Mondial, nu au trăit pînă acum asemenea momente. Chiar ne lăudam cu liniștea și prosperitatea, noi, cei care eram conștienți de ele. Frica nu ar mai trebui amplificată de amatori care merg la televizor și spun idei pe care le-au auzit de la instalatorul lor sau de la vecina de la etajul trei. Oricît de mult respect am avea pentru cei doi, mersul lumii nu le este la îndemînă. De aceea, trebuie să fim atenți la ce spunem și cum spunem.

Reținerea și prudența în exprimări trebuie să ne fie reguli clare de comunicare. Să fim prudenți și să nu bravăm din dorința de a arăta cît sîntem de deștepți. Adevărata noastră inteligență ar trebui să se manifeste prin calmul pe care îl afișăm și nu prin dorința de a epata, spunînd cu voce gravă platitudini. Pentru că afirmații cum că este criză, că traversăm o inflație sau că va scădea nivelul de trai sînt platitudini în asemenea momente. A spune că la vară va fi cald este o exprimare fără sens. Toată lumea știe că la vară va fi cald, deși tu poți să te crezi important împărtășind această informație aflată de la instalatorul tău.

Din păcate, nici știința economică, trebuie s-o recunoaștem, nu ne învață foarte multe despre economia de conflict. Ceea ce știm, la nivelul bunului-simț pe care îl tot invocăm, este că nu seamănă deloc cu economia din vremuri normale, de pace și acces nelimitat la prosperitate. Economia de război nu este neapărat inflaționistă sau de criză, așa cum se exprimă „economiștii” noștri, ci este mult mai mult. Este o schimbare de paradigmă. Nimic din ceea ce considerăm a fi normal nu mai este normal. John Maynard Keynes spunea că „..în timpul războiului, revenim de la epoca abundenței la cea a sărăciei” (apud Friedrich August von Hayek, Socialism și război, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, Iași, 2017, p. 121). Războiul distruge vieți omenești și bunuri materiale. El nu aduce prosperitate decît oligarhilor care îl aduc și-l susțin. Economia de război nu mai este nici liberă și nici etatistă. Ea este pur și simplu o economie de comandă care este obligată să aducă resurse uriașe în susținerea conflictului. Hayek, în Prețuri și raționalizare, arată: „În discuțiile recente despre aspectele economice pe care le implică apărarea, planificatorilor li s-a permis pînă acum să facă după capul lor. S-a considerat ca fiind de la sine înțeles că singura metodă de alocare a resurselor care poate fi concepută pentru programul de înarmare este printr-o suprastructură minuțios elaborată de control guvernamental – controlul materiilor prime, controlul importurilor, controlul consumului privat, controlul pieței de capital, controlul tuturor” (Friedrich August von Hayek, Socialism și război, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, Iași, 2017, p. 105). Aceste rînduri sînt scrise în anul 1939. Războiul care venea a fost unul distrugător. În general, războiul consumă resurse pentru a distruge vieți și resurse. În economia de conflict, planificatorii revin în forță și libertățile noastre (declarat sau nu) încep să fie restrînse. De exemplu, inadecvații de la noi tot acuză alianța PSD-PNL și faptul că avem un general premier. Dar ei nu văd că avem războiul la graniță. Marea provocare va fi să scoatem generalii din politică, atunci cînd nu va mai fi nevoie de ei acolo. Dar acesta este deja un alt subiect de dezbatere.

Spuneam că trebuie să fim mai atenți la tonul și cuvintele pe care le folosim în această perioadă, tocmai pentru ca prin asta să nu sporim o teamă deja existentă. Pe de altă parte, este bine să nu ascundem adevărul. Da, o recunoaștem, sîntem într-o perioadă care poate degenera și trebuie să fim pregătiți. Nu întîmplător vorbeam despre război și economia de război. Cel mai important lucru pentru care trebuie să fim pregătiți este acela de a accepta că viața noastră viitoare, pentru un interval de timp dat, nu va mai semăna cu cea anterioară. De la prosperitate și veselie în a cheltui resursele trebuie să trecem la cumpătare și atenție. Să acceptăm odată că trebuie să ne oprim din a mai arunca mîncare la coșul de gunoi, după cum, tot pentru o perioadă de timp, ar trebui să mai coborîm din mașini. Resursele trebuie gospodărite cu mai multă atenție, iar cumpătarea și echilibrul trebuie readuse la adevărata lor valoare. În calitate de economist vă invit să priviți mai cu atenție la bucata de pîine pe care o aruncați și la munca ce se află în spatele producerii sale, după cum poate luați bicicleta pentru a merge la cumpărături în cartier și nu bolidul pe care vi l-au făcut cadou socrii. Este un pas, acesta al cumpătării și atenției în consumul resurselor, pe care trebuie să ni-l asumăm. Am trăit un fel de veselie, o exacerbare a consumului. Acum trebuie să fim din nou mai atenți. Putem investi în continuare, numai că îndatorarea pentru investiții trebuie făcută cu mai multă atenție. Prudența și echilibrul trebuie regăsite ca valori după o epocă a veseliei exacerbate. Să reînvățăm să cheltuim doar ceea ce avem pentru că nimeni nu este obligat să ne finanțeze datoriile și deficitele individuale și naționale.

În final aș vrea să venim cu discuția la un alt tip de război decît cel cald care se desfășoară la granițele noastre, dar care în mod evident are o legătură cu acesta. Și eu, ca și alți observatori ai mersului societății noastre, am bănuit că o bună parte din războiul româno-român este susținut din afara României. Acum, după ceea ce vedem că se întîmplă în Ucraina, nu mai este nevoie de dovezi suplimentare. Dacă doar o pătrime dintre noi își asumă apărarea țării într-un conflict militar, atunci putem spune că sîntem o națiune deja cucerită. Trebuie să reparăm asta. Și, mai ales, noi, românii, trebuie să reînvățăm un lucru foarte important. În vremuri care nu mai sînt senine trebuie să ne recăpătăm solidaritatea și să ridicăm nivelul de cooperare. Sîntem o națiune și împreună va trebuie să parcurgem vremurile mai puțin bune așa cum le-am parcurs pe cele bune. Nu este de gîndit o situație în care la bine ne lăudăm că sîntem români, iar la vremuri mai puțin bune doar o pătrime dintre noi declară că ar rămîne să-și apere țara. Chiar înainte de orice, capitalul social trebuie refăcut. Să privim cu mai multă atenție în jurul nostru ca popor și să conștientizăm ținte viitoare. Sînt lucruri pe care acest conflict trebuie să ne ajute să le conștientizăm și să le valorizăm superior. Ținta noastră trebuie să rămînă o țară solidară, parte a lumii occidentale.

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Pe patul lui Procust. Reflecții despre construcția socială postdecembristă, Editura Institutul European, 2018.

Foto: wikimedia commons

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

HIstoria.ro

image
„Micile Rome” - Așezările coloniștilor romani în Dacia
După cucerire, teritoriul unei noi provincii era împărțit administrativ și guvernat după principiile dreptului roman. Elementele principale ale romanizării au fost armata, administrația, coloniștii, dreptul roman, veteranii și școlile create în provincii. Armata avea legături permanente cu autohtonii, unii dintre ei înrolându-se în trupă imediat după cucerire, în provinciile lor sau fiind trimiși în altele, chiar departe: trupe auxiliare formate din daci, imediat după cucerire, au fost trimise u
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.