Ecografia compoziției contemporane sau Forumul Internațional al Compozitorilor
La ce bun un Forum Internațional al Compozitorilor? Ce fac compozitorii? Stau la masă și scriu note, cum cinic spunea Stravinski. Singuratici, închiși într-o sferă numai a lor, precum scriitorii, pictorii sau sculptorii, în față avînd hîrtia cu portative, creioanele și gumele, eventual un pian și, mai nou, un laptop și căști, stau ore întregi și vorbesc singuri, cîntă singuri, imaginîndu și lumi sonore neauzite și încearcă să extragă din ei ce au mai bun, mai de preț. Apoi, urmează sisificul traseu al elaborării partiturii, al știmelor, al corecturilor, al repetițiilor și, în fine, li se cîntă piesa. Lumea aplaudă, cîțiva interpreți și confrați compozitori le dau mîna și-i felicită, eventual un critic le spune vreo două vorbe bune, și cu asta se cam termină tot. Compozitorul se duce acasă, strînge din dinți și începe să se gîndească la o nouă piesă. O ia de la capăt, de la zero.
Sigur, veți spune, să nu-l mai plîngem atîta, compozitorul are și alte mijloace de comunicare. Există obiceiul ca orice piesă nouă să fie dublată de un comentariu al creatorului, o notiță de introducere despre piesă, scrisă după cum le e felul: unii o vor concepe mai absconsă, alții mai explicită, unii mai scurtă, esențialist-poetică, alții mai extinsă, mai analitic-didactică. Desigur, e o modalitate de a înțelege mai bine ce a intenționat compozitorul și de a judeca dacă a reușit ceea ce și-a propus. E, în orice caz, o cheie spre audiția activă a lucrării muzicale.
Desigur, veți plusa, mai sînt interviurile, care uneori constituie documente excepționale pentru a intra în atelierul compozitorului și a-i surprinde gîndirea. Nu toți compozitorii scriu și cărți, după cum au făcut-o Wagner (Opera și drama), Schönberg (Stil și idee), Honegger (Sînt compozitor!), Cage (Silence), Bentoiu (Gîndirea muzicală), Vieru (Cartea modurilor) și mulți alții. Și atunci, interviurile constituie cu adevărat o poartă de intrare spre mintea și inima compozitorului, spre tehnicile, viziunile și vizuinile lui, o scurtătură realizată într-un limbaj lejer, de multe ori colocvial, prin care lectorul poate simți personalitatea din spatele cuvintelor, voința, rațiunea și emoțiile celui care încearcă să exprime în cuvinte temporalitatea și afectivitatea muzicii sale, împreună cu aspectele tehnice, sursele de inspirație și subtilele transmutații sufletești ce au condus la emergența unei sonorități sau a alteia.
Într-adevăr, recunosc, aveți dreptate. Dar tot rămîne un rest de insatisfacție privind contactul nemijlocit cu personalitatea compozitorului, rămasă tot în umbră. Nu o vedem și nu o putem simți. Or, prilejul de a avea posibilitatea mărturiei directe a compozitorului, de a percepe creatorul înconjurat de lumea sa ideatică, de lichidul amniotic constituit de visele sale, de lecturile, plimbările, frămîntările și angoasele sale, de lenea și cumințenia, de hărnicia și curajul său, toate acestea constituie un fel de aură nevăzută a actului componistic și o școală de gîndire în direct.
De aceea, una dintre componentele Forumului Internațional al Compozitorilor – desfășurat în limba engleză, fără traducere – este constituită de conferințele Ars Poetica, în care profesiunile de credință ale unor compozitori consacrați pe plan mondial vor putea fi audiate și comentate. Pe lîngă conferințele Ars Poetica, în cadrul forumului vor fi organizate și un alt tip de manifestări, anume mesele rotunde cu compozitori invitați români și străini, moderate după un plan bine stabilit și avînd ca temă problematica echilibrului și a excesului în compoziție.
În acest sens, Forumul Internațional al Compozitorilor e o invitație la dialog și la împărtășirea ideilor, o ocazie de a crea o platformă a inspirației componistice. Pare puțin exagerată formularea, știu. Dar cred că realitatea acestei rețele fluide este una al cărei mobil intern este inspirația. Căci nu îți trebuie mult ca să fii inspirat. O privire, un cuvînt, un gest pot declanșa în sensibilitatea noastră frisonul inspirației, pot influența uneori mai mult decît o poate face un curs anual sau chiar și o teză de doctorat.
În încheiere, aș dori neapărat să spun ce nu este Forumul Internațional al Compozitorilor, pentru a încerca o definiție apofatică: nu e un simpozion, nu e o școală de vară, nu e un grup de cercetare, nu e o conferință de prezentare a „manifestelor estetice“, nu e un tîrg de educație, nu e un mausoleu și nici o piramidă.
E o formă de ecografie ideatică ce creează premisele unui hub componistic mondial, din care vom ieși cu siguranță, cu toții, profesioniști și melomani, tineri și maturi, mai îmbogățiți, mai hotărîți și mai inspirați.
Dan Dediu este compozitor, profesor la -Uni-versitatea Națională de Muzică București.
