E rău. Ce bine!

Adriana SĂFTOIU
Publicat în Dilema Veche nr. 397 din 22-28 septembrie 2011
E rău  Ce bine! jpeg

Sînt multe lucruri care sînt „bine“, cînd îmi este rău. Şi ştiu că nu sînt nimicuri, fleacuri care să nu conteze. Poate fi un fleac, mă întreb încurajator, că sînt sănătoasă, că îmi pot creşte copilul care şi el e sănătos şi vesel? Poate să nu conteze faptul că părinţii mei sînt alături de mine, că fraţii mei au rămas hazlii ca în copilărie? Mama mea, cînd ne mai plîngem că nimic nu merge, mai adaugă cîteva fleacuri – cum că o să ne bată bunul Dumnezeu că sîntem aşa nemulţumiţi, că alţii nu au nici măcar un acoperiş deasupra capului. Sfîntul Ioan Gură de Aur spune: „Să nu ne minunăm, dar, cînd sîntem bolnavi, pentru că ar trebui să ne minunăm şi cînd sîntem sănătoşi; să nu ne tulburăm cînd suferim, pentru că ar trebui să ne tulburăm şi cînd ne bucurăm. Toate, şi unele şi altele, se întîmplă în chip firesc şi obişnuit. Este cu neputinţă ca cineva să fie totdeauna copleşit numai de dureri şi de necazuri! (…) Nici firea n-ar putea rezista! Dar pentru că voim să fim totdeauna fericiţi, de aceea ni se pare că sîntem totdeauna necăjiţi. Şi nu numai: pentru aceasta, ci şi pentru că uităm repede zilele de fericire şi de bucurie pe care le-am avut şi ne aducem aminte numai de cele triste“. 

Şi totuşi, de ce nu e suficient ca să poţi să treci peste o stare proastă, să se diminueze efectul după o ceartă cu şeful, să reuşeşti să te calmezi cînd întîrzii mai mult decît îţi permite timpul prin staţii de autobuz, să nu intri în isterie cînd copilul tocmai te anunţă că s-ar putea să aibă nişte probleme cu nota finală de la matematică, iar partenerul pare absent şi cîinele la fel de apatic, deşi tocmai a terminat de ros pînă la os tocul uşii. 

Un fel stricat de a privi viaţa 

Aş fi tentată să spun că aşa sîntem noi, fiinţe complicate şi mereu în căutare de altceva decît ceea ce avem. Dar e loc de cîteva nuanţe în plus. România e un cadru ideal pentru a fi agitat, intolerant, nefericit, locul unde poţi să exersezi în public ţipătul, înjurătura, autoreferenţialitatea, atitudinea obsesiv-compulsivă, spaima că, dacă îţi va fi bine, sigur îţi va fi rău, că întotdeauna după soare vine şi furtună. 

Nu sînt adepta gîndirii pozitive şi nu mă stimulează cu nimic îndemnul unora-altora: „Fii pozitivă!“. Ba din contră, mă irită. Paradoxul e că aceia care flutură veşnic acest îndemn, de îndată ce atenţia se mută spre ei, nu-şi pot ascunde firea depresivă şi sînt incapabili să-şi însuşească ei înşişi terapia pe care cu entuziasm o recomandă. 

Motivele pentru care avem impresia că nimic nu merge sînt atît de diverse, încît nu cred că e loc aici pentru lista lungă care ar susţine convingerea că lucrurile stau prost, că nu e vorba de pesimism, ci de o privire realistă asupra unei vieţi terne şi muncite. Cred însă că toate motivele au aceeaşi rădăcină: un fel stricat de a privi viaţa. (În facultate aveam un prieten care, atunci cînd ne propunea să facem o omletă, adică ceva gustos, bun, plăcut papilelor gustative, folosea un verb cu conotaţii negative, întrebîndu-ne dacă vrem să „stricăm“ nişte ouă. Ulterior, am decoperit expresia în texte vechi din folclorul din nordul Moldovei.) 

Iar felul acesta, „stricat“, are ca pilon de susţinere – oximoronică alăturare de termeni –, neîncrederea în forţele proprii. Eu nu prea îmi amintesc ca în perioada de formare (copilărie-adolescenţă) să fiu încurajată să am încredere. Auzeam îndemnuri din categoria ascultă, fii precaută, ai grijă, aşteaptă-te la ce e mai rău, bate în lemn, un soi de modestie faţă de viaţă, o atitudine rezervată şi temătoare. Am crescut, alături de o generaţie întreagă, cu temperarea bucuriei. Îmi amintesc şi acum un fel ciudat de a fi ameninţaţi de adulţi cînd nu ne mai opream din rîs. Ne priveau uşor îngrijoraţi şi ne avertizau că după rîs vine plîns. 

Am avut convingerea mult timp că a fi prea vesel, prea încrezător, bucurîndu-te de norocul şi întîmplarea bună aduce ghinion. Superstiţia exersată se transformă pînă la urmă într-un modus vivendi. 

Apoi, după ce acest mod de a percepe viaţa a fost însuşit şi perfecţionat printr-o continuă văicăreală, cei din jur, obosiţi de depresia lor la care se adaugă şi depresia celoralţi, intervin salvator cu recomandarea de a vedea şi partea plină a paharului. O prietenă care şi-a modelat şi vocea după multele necazuri care i se întîmplă „doar ei“ şi care „niciodată“ nu va avea „nici un pic“ de noroc a răspuns neaşteptat cînd a fost sfătuită să mai vadă şi paharul plin: „Văd şi partea plină. E plină cu rău şi goală de bine“. 

Autovictimizarea 

Se poate schimba această atitudine? Poţi să crezi că rîsul e sănătos şi aducător de bine? Poţi să vorbeşti mai mult despre ce ţi-e bine decît despre ce ţi-e rău? E nevoie de o schimbare radicală de a învăţa că viaţa se construieşte pe încredere şi să îţi placă mai mult rolul de cîştigător decît de victimă. Pentru că ne-am obişnuit cu rolul de victime. Pare mai ieftin, dar şi mai sărac. Inclusiv la nivelul discursului public se practică această optică. Se vorbeşte intens, mult, apăsat despre ce nu se face, despre nerealizări, despre nedreptăţi, despre perdanţi şi asupriţi, despre cît de greu am dus-o de la voievodate pînă la recenta democraţie. Întotdeauna românul e o victimă. Dar niciodată propria lui victimă. Şi dacă cumva apar discursuri mobilizatoare, sînt de cele mai multe ori propagandistice şi patetice. Nu te îndeamnă să participi, ci să te laşi condus, să crezi că îţi va fi bine pentru că cel care vorbeşte deţine cheia succesului şi pentru tine. Iniţiativa se pierde într-o mare de aşteptare care e pusă sub semnul lui „nu are cum să ne fie bine“. 

Îmi amintesc de o poveste a lui Gabriel García Márquez, care se potriveşte perfect spaţiului nostru. O redau cît pot de sintetic. O femeie le spune într-o dimineaţă copiilor ei că în sat o să se petreacă ceva rău. Unul dintre copii le spune celorlalţi copii ieşiţi la joacă că bunica lui are presimţirea că se va întîmpla ceva rău. Unul dintre copii îi împărtăşeşte mamei lui presimţirea bătrînei, femeie care se duce să îşi facă aprovizionarea la măcelărie cerînd cu o livră de carne în plus ca să aibă, că vin vremuri grele, urmînd să se întîmple ceva rău în sat. Măcelarul îi îndeamnă pe toţi clienţii lui să cumpere cu o livră în plus peste nevoi că e de rău, se va întîmpla ceva rău în sat. Vine clipa în care toţi sătenii aşteaptă răul. Cineva spune: „Vă daţi seama ce cald s-a făcut?“. „Păi, în satul ăsta a fost mereu cald.“ „Totuşi – spune un bărbat – niciodată n-a fost atît de cald la ora asta. Nu atît de cald ca acum.“ Apare o păsărică în piaţă. Lumea e înspăimîntată. „Dar, oameni buni, mereu au fost păsărele care se lasă din văzduh.“ „Da, dar nicicînd la ora asta.“ În final, unul dintre săteni se decide să plece din sat, ca să nu fie prezent cînd va veni nenorocirea. Toţi ceilalţi decid să facă la fel. Unul dintre ultimii care părăsesc satul dă foc casei, ca nenorocirea să nu se abată asupra locuinţei lui. Toţi se decid să facă la fel. Satul arde mocnit. Într-o panică îngrozitoare, femeia care avusese presimţirea strigă: „Am spus eu că o să se petreacă ceva foarte grav!“.

Adriana Săftoiu este deputat PNL.

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un virus, cu mortalitate de 40 de ori mai mare decât COVID-19, ar putea devasta omenirea. La ce trebuie să fim atenți
Experții britanici în sănătate publică avertizează că gripa aviară, inclusiv varianta H5N1, care poate infecta și oamenii, ar putea provoca o pandemie mai gravă decât COVID-19. Ei cer guvernelor lumii să ia măsuri imediate pentru prevenirea unei eventuale catastrofe.
image
Cum puteți scăpa de „hormonul stresului” și grăsimea de pe burtă. Suplimentele care vă pot ajuta
Cortizolul, adesea numit „hormonul stresului”, joacă un rol crucial în răspunsul organismului la stres. Nivelurile ridicate de cortizol pot duce la o creșterea grăsimii de pe burtă, avertizează medicii.
image
Când sunt suplimentele alimentare un pericol pentru sănătate. Medic: „Recomandăm doar pe cele care au studii clinice”
Suplimentele alimentare, atrag atenția medicii, nu sunt „simple vitamine”, sau „doar plante”, ci pot face mult rău atunci când nu sunt administrate la indicația medicului și nu sunt produse certificate.

HIstoria.ro

image
Iuliu Maniu interceptat de Siguranță la ordinul lui Armand Călinescu
În 1932 Armand Călinescu e subsecretar de stat la Interne. La 5 decembrie el se mărturisește Jurnalului, ținut zilnic și pe ascuns:
image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.