După douăzeci de ani de tăcere
Cifra „100“ nu este cea mai importantă la aniversarea unui centenar. Cifrele mai puțin rotunde sînt cele purtătoare de semnificație: anul acesta se fac 78 de ani de cînd Mihai Șora a absolvit cu Magna cum laude Facultatea de Filozofie din București; 69 de ani de la debutul francez, la prestigioasa editură Gallimard, cu volumul Du Dialogue intérieur. Fragment d’une Anthropologie Métaphysique; 68 de ani de la revenirea sa în țară, urmată, cîțiva ani mai tîrziu, de relansarea noii serii numerotate a „Bibliotecii pentru toți“, sub oblăduirea sa; 38 de ani de la debutul românesc cu Sarea Pămîntului. Cantată pe două voci despre rostul poetic, la editura Cartea Românească; 26 de ani de cînd a ocupat scaunul de ministru al Învățămîntului și Științei; și, nu în ultimul rînd, 6 ani de la prima postare a domniei-sale pe Facebook… – pentru a enumera doar cîteva dintre etapele unui curriculum cu mult mai vast. Toate aceste episoade sînt, de fapt, tot atîtea ipostaze sau potențialități ontologice realizate ale lui Mihai Şora.
Vorbind de potențialități – de data aceasta, în chip fericit, nerealizate –, redau două fragmente de text care dialoghează enigmatic, la mai bine de trei decenii distanță, pe marginea unei ipotetici rămîneri în Franța a dlui Șora. Primul text, din 1967, aparține lui E.M. Cioran; al doilea e scris de Mihai Șora în 1998, la București.
„Dacă ar fi rămas la Paris, [Mihai Șora] ar fi scris cărți, ar fi urmat o carieră universitară, ar fi dus, în cele din urmă, o existență oarecare; acolo [în România], a înțeles, după douăzeci de ani de tăcere – și ce tăcere! – lucruri la care nici măcar n-ar fi visat, dacă ar fi rămas aici.“ (E.M. Cioran, Cahiers, ianuarie 1967)
„Dacă aș fi rămas în Franța, nu știu exact ce s-ar fi întîmplat. Probabil că aș fi făcut parte din intelectualitatea franceză stîngistă. Nu știu. Poate că m-ar fi salvat prietenia cu Eugen Ionescu de la acest stîngism, nu pot să-mi dau seama. Dar în România m-am vindecat de opțiunea mea, radical.“ (Mihai Șora, Firul ierbii, 1998)
Revenind totuși la cifra 100; pentru cei care se întreabă, secretul longevității ar putea fi, ca să-l parafrazăm pe Mai Știutor, „să trăiești asemenea unui arbore, fără a înceta prin aceasta să fii om“. Mihai Șora, iată, a reușit.
La mulţi ani, domnule Mihai Șora!
Mulțumiri dnei Luiza Șora pentru fotografii și pentru textele inedite ale regretatului Johnny Răducanu și ale domnului Ion Mureșan.
