Duhovnicul iconic
Este peste tot şi în toate formele: icoane, cărţi, afişe, medalioane, brelocuri, magneţi de frigider, conturi de Facebook. Un tlönian ortodoxist! Credincioşii îl poartă la chei, în portofel, la oglinda retrovizoare, la încheietura mîinii, la gît, în suflet şi în inimă. Merg în pelerinaj în locul unde a trăit, îi fotografiază pictura, îi conspectează cărţile, dau like-uri avatarurilor lui de pe reţele sociale, se roagă cu rugăciunile lui, vorbesc cu vorbele lui. Sau cu vorbele pe care alţii i le-au pus în gură tipărind cărţi pe care, de fapt, nu le-a scris niciodată. Căci, precum altădată Sandra Brown, la tarabă găseşti cu numele lui mai multe cărţi decît a scris.
Este un fenomen pe care Biserica Ortodoxă nu ştie deocamdată cum să-l gestioneze. Căci e ortodox pe cont propriu. Pare că avea mai multă charismă decît har. E canonic fără a fi, aparent, canonizabil. A devenit iconic într-o religie care nu acceptă chipul cioplit. Aduce foloase incomensurabile Bisericii, dar nu e clar dacă e în spiritul sau în litera dogmei. Este cel mai titrat duhovnic în ciuda faptului că nu era desemnat, în mod oficial, pentru un astfel de statut. Un stareţ marginal ajuns sfînt mainstream fără binecuvîntarea ierarhiei. Un bestseller apocrif.
Pentru cineva ca mine, care intră într-o biserică așa cum ar intra într-un muzeu, pentru care sfinţii sînt doar personaje de literatură medievală, iar pelerinajele la moaşte, în cel mai bun caz, un nesecat izvor de stranietate şi, eventual, amuzament, fenomenul Arsenie Boca este deosebit de interesant. Eu, personal, caut consolare în artă şi răspunsuri în ştiinţă, cred în cercetare, cunoaştere şi logică, nu în taină, duh şi revelaţie, aleg creativitatea, experimentul şi diversitatea, şi nu litera strictă a dogmelor şi a cultelor, dar cazul acestui duhovnic, ajuns simbolul religios al societăţii în care trăiesc, mi se pare demn de analizat. Nevoia de credinţă, resorturile adulaţiei, mecanismele răspîndirii fascinaţiei postume şi manifestările isteriei colective pentru un spirit religios – toate acestea mă preocupă şi ar trebui să ne preocupe pe toţi.
În fond, ce ştim noi despre omul Zian şi despre preotul Arsenie, despre calea şi viaţa sa, despre opera şi lucrarea lui? Ce greutate are cuvîntul său? Cît de demnă de urmat este învăţătura lui? Care este învăţătura lui? Ce e adevăr şi ce e apocrif în această poveste? Căci, sub presiunea adoraţiei populare şi prin mediatizare, orice fenomen tinde să denatureze adevărul, să-şi creeze propria legendă, uneori să se transforme în propria antiteză.
Pînă la urmă, cine a fost şi ce este acum Arsenie Boca: un model, un caz, un fenomen, o poveste, un mit, un produs?
Ilustraţie de Ion BARBU
