Drumul de la promovare la minciună sfruntată
Trăim într-o vreme în care imaginea e la putere. Ea face şi desface multe lucruri care ne determină existenţa, "coordonează" mişcările de pe marea scenă a lumii sau ne dictează deciziile pe care le luăm în viaţa de zi cu zi. Imaginea are un cuvînt greu de spus în construirea istoriei generale, a lumii întregi, dar şi în cea personală, a fiecăruia dintre noi. Războaiele nu se mai duc exclusiv pe cîmpul de luptă, ci şi la nivelul imaginii, prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă. Oamenii care ne conduc ajung în poziţiile de conducere bazîndu-se pe imagine. Politica se susţine pe imagine. Marile afaceri se folosesc de imagine. La nivelul existenţei fiecărui individ în parte, imaginea e un personaj principal şi ne dictează alegerile (de cele mai multe ori fără să conştientizăm acest lucru). Ea ne determină votul, ea ne face să cumpărăm un anumit produs. Ea ne creează simpatii, modele sau ne alimentează efuziunile de admiraţie. Ea ne defineşte în relaţiile cu ceilalţi, ne construieşte ca indivizi sociali, ne ajută să progresăm (sau, dimpotrivă, să regresăm) în carieră. Zilnic sîntem bombardaţi cu imagini, care ne formează pre-concepţiile, care ne ghidează, încet şi sigur, modul de a vedea lumea. Canalele prin care imaginile intră buluc în viaţa noastră sînt cele mass-media, cu precădere televiziunea, cel mai eficient dintre aceste canale. A ajuns să se spună chiar că cine nu apare la televizor nu există. Oamenii publici de la noi, ca şi cei de pretutindeni, sînt conştienţi că "existenţa lor" depinde de imaginea pe care şi-o construiesc. Aceasta determină votul alegătorilor, în cazul politicienilor, face să crească sau să scadă audienţa vedetelor de televiziune, vinde discuri sau bilete la film, în cazul cîntăreţilor sau al actorilor. Pe scurt, imaginea îţi poate conferi succesul, cu tot ce decurge din acesta (putere, influenţă, bani, satisfacerea orgoliului etc.). Cultivarea imaginii personale nu este pînă la urmă ceva blamabil, căci a ajuns un ingredient de bază în funcţionarea sistemului social în care trăim. Mai rău e cînd jocul democratic al imaginii se transformă în dictatură şi propagandă, cînd micile exagerări pe care le presupune îndeobşte promovarea devin minciuni sfruntate, cînd singurul lucru care ţi se serveşte e un carusel al aparenţelor, care nu mai are nici o legătură cu realitatea. Iar oamenii publici au realizat că la noi nu e important ce fac sau cum sînt, ci contează doar impresia creată. Toate calităţile cu care te recomanzi publicului pot fi inventate din nimic: vocile cîntăreţilor pot fi construite pe calculator, aspectul fizic al vedetelor poate fi retuşat în Photoshop, statutul de "analist" poate fi scos din pălărie la minut pe platourile de televiziune, inteligenţa politicienilor poate fi contrafăcută în laboratoarele în care muncesc din greu echipele de consilieri şi strategi. Pînă la urmă, contează mai puţin dacă sîntem minţiţi în privinţa calităţilor unei vedete de divertisment sau ale unui cîntăreţ. Cu adevărat grav e cînd lucrul acesta se întîmplă cu oamenii care ne conduc, care au o influenţă decisivă asupra vieţilor noastre. Dar, ca întotdeauna, ne merităm soarta: publicul/electoratul din RomÃnia este o turmă ascultătoare, extrem de uşor de manipulat, mult mai uşor decît cel din ţările cu tradiţie democratică. Nici măcar contradicţiile evidente dintre realitate şi imaginea pe care i-o servesc politicienii nu îl trezesc din starea de roboţel întors cu cheiţa. Aşa stînd lucrurile, cînd imaginea le dă totul, indiferent de cum sînt sau de ce sînt în stare să realizeze, de ce şi-ar mai pierde politicienii noştri timpul să mai facă şi treabă? (C. P.-B.)
