Dragă Sonia de la 15 ani,
Olanda, 2040. În dimineața aceasta m-am trezit și am privit pe geam oamenii care plantează copaci în grădina blocului. Numărul de copaci tăiați a scăzut datorită înlocuirii cărților în format fizic cu cele electronice. Chiar dacă, în trecut, ideea de a citi de pe un ecran nu-mi convenea, m-am hotărît să fac această schimbare pentru a contribui la salvarea planetei. Cărțile în format fizic sînt tare scumpe acum, iar cînd îmi permit, cumpăr cîte una pentru biblioteca mea.
Pînă și ție îți scriu de pe tableta mea performantă, care mă ajută la tot ceea ce fac. Recunosc că uneori îmi lipsește sunetul unui stilou pe hîrtie. După o scurtă reverie, revin la activitățile mele zilnice: pornesc filtrul de aer și programez de pe telefon robotul din bucătărie. Acesta se întoarce spre sufragerie și mă întreabă ce vreau să mănînc, iar eu îi răspund ca de obicei: „La fel ca ieri, Steve!“. După ce termin micul dejun și pun vasele în spălătorul de vase, mă îndrept către biroul meu. Acolo am un fel de calculator, ca să mă exprim mai pe înțelesul tău. Trebuie doar să îi dictez ceea ce vreau să scriu în recenzia ultimei cărți citite. Tu sigur ai fi adorat lucrul acesta. Apoi, holograma asistentei mele apare într-un colț al camerei și mă sfătuiește în legătură cu conținutul recenziei. Dacă totul este în regulă, o trimit editurii și o postez și pe blog. Știu că poate fi neașteptat pentru tine, însă blog-ul tău a adunat o mulțime de cititori.
După o oră, mă conectez pe Google Meet cu cîțiva elevi de la fostul tău liceu, „Spiru Haret“. Sînt coordonatoarea unui club de lectură, chiar dacă locuiesc în Olanda. Ne întîlnim online o dată pe săptămînă. I-am întîlnit pe toți în persoană anul trecut, cînd m-am întors în România. Liceul este atît de frumos! I-au păstrat arhitectura anilor 1900, dar clasele sînt renovate total. Generația ta a prins tablele smart, totuși elevii de acum au parte de multe altele. Nici măcar nu mai folosesc manuale sau caiete. De asemenea, cluburile s-au înmulțit și diversificat. Chiar și programa școlară diferă. Recunoaște, ți-e greu să crezi, nu?
Sîmbăta sînt voluntară – adunăm gunoaiele din tot orașul, aranjăm bicicletele la locul lor special și îi ajutăm pe cei care plantează copaci. Tot cu bicicleta mă întorc și spre casă. Cînd ajung încep să caut inspirație pentru proiectul la care lucrez. Da, editez în continuare; de obicei, fac design pentru coperți de cărți, bannere, chiar și reclame de produse. Editarea este o latură destul de complicată, în pofida faptului că mulți au acces la ea, deoarece necesită imaginație și originalitate, pe care eu mi le-am dezvoltat în tot acest timp.
Pe canalul de YouTube n-am mai postat de doi ani, fiindcă nu am mai avut timp, dar videoclipurile vechi continuă să crească, așa că am o sursă de venit și de acolo. Cred că ești mîndră de mine: lucrez în mai multe domenii, destul de diferite între ele, astfel încît să fiu sigură că voi rămîne competitivă atunci cînd digitalizarea va avansa și mai mult.
Nu te gîndi că totul a fost roz din prima. Mi-a fost greu să scriu în limba engleză pe blog, neștiind dacă va mai avea același impact, iar la început vizualizările au scăzut. Un an întreg am supraviețuit numai cu banii din editare și din coordonarea clubului de lectură, însă toate au venit la timpul lor și acum mă descurc foarte bine pe partea materială. Am doar două prietene bune, fapt care sigur te-ar îngrozi. Ele mă acceptă așa cum sînt: mereu cu nasul în cărți și îngropată în multele lucruri de făcut. Ellie și Ama au inițiat un proiect legat de acceptarea în societate. Sincer, în același timp cu digitalizarea, informațiile au început să se răspîndească și mai repede, iar oamenii sînt acum mai deschiși schimbării. Asta nu înseamnă că au dispărut fake news sau persoanele prost informate. Din această cauză, eu, Ellie și Ama am pornit acest proiect care se bazează pe informarea corectă, mai ales pe subiecte considerate de mult tabu. Eu am realizat afișele și bannerele, iar prietenele mele s-au ocupat de răspîndirea mesajului și comunicarea cu oamenii. De asemenea, anul acesta am avut oportunitatea de a călători în alte țări cu scopul de a mă întîlni cu alți voluntari. Împreună participăm la diferite workshop-uri axate pe teme diverse. De obicei, construim și case ecologice pentru cei cu o situație financiară precară. Poate te întrebi cu ce călătoresc? Ei bine, în ultimii ani s-au inventat trenuri de mare viteză care conectează chiar și țări. Prin intermediul acestor întîlniri am avut ocazia să descopăr alte culturi, să învăț despre alte religii și am cunoscut oameni de orientări sexuale diferite. Nimic din toate acestea nu ne-a oprit să fim prieteni sau să ne înțelegem ca și cum ne știm de o viață. Cu toții facem ceea ce ne place, iar acesta este cel mai important aspect.
Dacă aș putea să-ți transmit un sfat ar fi să ai încredere deplină în tine și în forțele tale. Continuă să faci bine și să împărtășești pozitivitate oriunde pășești. Îmi doresc să pot scrie o carte despre experiența mea cu voluntariatul și vorbitul în public, două abilități care au început să se dezvolte încă de pe vremea cînd eram la liceu.
Mult succes,
Tu din viitor
Sonia Mincă are 15 ani și este elevă la Colegiul Național „Spiru Haret“ din București.
Foto: wikimedia commons
