Două poveşti cu tîmplărie

Radu PONTA
Publicat în Dilema Veche nr. 415 din 26 ianuarie - 1 februarie 2012
Două poveşti cu tîmplărie jpeg

Ambele se leagă în mod direct de cîte un element de tîmplărie – acel filtru dintre ceea ce este în afară şi ceea ce lăsăm înăuntru.

Totul a început cînd m-a cuprins subit o pasiune de anticar pentru ferestrele pe care un client insista să le înlocuiască şi urma să le arunce. Simţul răspunderii faţă de memoria oraşului în care m-am născut era secundar. Mi-a plăcut pur şi simplu modelul, desenul lor fin şi mica friză de lemn sculptat pentru realizarea căreia, cu mai bine de o sută de ani înainte, mi-am imaginat că cineva îşi dăduse silinţa. Domnul în cauză mi le-a dat şi eu le-am luat, poate şi din ruşine (după ce încercasem să-l conving că merită să le repare mai degrabă decît să le înlocuiască pripit). Cu destul de mult chin, şi mult mai multă pricepere, ferestrele au revăzut lumina după o reparaţie laborioasă al cărei merit îi revine în întregime domnului tîmplar şi echipei sale. Aceştia au reuşit să îndepărteze strat după strat de vopsea, să facă micile reparaţii sau înlocuiri, să scoată la lumină feroneria şi să realizeze transformările care să dea ferestrelor o nouă viaţă, la interior. La final, cele două ferestre au devenit tot atîtea biblioteci: fostele cercevele se deschid acum pentru a scoate o carte sau un diapozitiv.

Aidoma unei statui preţioase, deşi menit să sufere efectul direct al intemperiilor, un fragment public al oraşului (pentru că e vizibil oricărui trecător) a ajuns acum în singurul loc care-i poate prelungi existenţa, un interior privat. Nu cred ca aceasta să fi fost soarta majorităţii pieselor delicate ale caselor care au căzut în ultimii ani. Însă, dacă ar fi adevărat, atunci am putea revedea bucăţi din strada pe care am copilărit chiar în casele pe care le vizităm (nu doar în ochii sau conversaţia vechilor prieteni). Din această perspectivă, poate nu ar conta că oraşul ar fi întors pe dos (în engleză inside out), pentru că el ar cuprinde fizic fostul său corp. În fond, soarta oricărei amintiri este aceea de a dăinui într-un alt fel de interior, păzit, intim şi împărtăşit cu discreţie doar celor de care ne leagă o afinitate.

În mod particular, această afinitate pentru lemnul vechi al celor două ferestre-biblioteci a însemnat prelungirea poveştii în seara următoare, în afara intimităţii noului lor lăcaş. Şeful atelierului de tîmplărie unde fuseseră făcute transformările salvase la rîndul lui o veche uşă de intrare, la care se renunţase din motive similare. Era interesat de model pentru a-l putea reface şi propune unor eventuali clienţi – o uşă dublă cu ferestre şi elemente de fier forjat provenită de la una din clădirile din incinta atelierului, situat pe strada Mircea Vulcănescu (poate nu întîmplător, în imediata vecinătate a şantierului Berzei-Buzeşti). Pentru aceasta, a desfăcut îmbinare cu îmbinare fiecare piesă de lemn care intra în alcătuirea uşii şi, între două dintre acestea, ascuns de un nut fals, a găsit un bilet scris în italiană de către un meşter.

Pare să fie vorba, pe de-o parte, despre o reparaţie la mai bine de cincizeci de ani distanţă de la execuţia iniţială a uşii (în termeni contemporani ar echivala cu efortul nostru de a întreţine ceva realizat în anul 1961!) şi, pe de altă parte, despre o colaborare mulţumitoare deopotrivă pentru meşter şi pentru proprietar (în ultima secţiune a textului). 

Şi de această dată povestea vorbeşte despre interior: un interior fizic al uşii, locul în care un meşter italian şi-a ascuns urma pentru a fi descoperită după mai bine de o sută de ani. Dar şi interiorul ca spaţiu intim definit de autor şi opera sa: acum un secol, cineva a pus suficientă pasiune în lucrul pe care l-a făcut şi a fost suficient de mîndru de rezultat, încît să dorească ca identităţile lor să rămînă legate în timp. (Şi altcineva şi-a dorit o casă realizată cu asemenea oameni!)

Cîtă dedicaţie comparabilă intră în interioarele caselor de azi – în miezul lor, şi nu doar în decorarea interiorului? Cred că răspunsul la această întrebare se cîntăreşte nu doar în mîndria autorilor; aceasta va trebui confirmată de durata lungă a istoriei oraşului.  

Radu Ponta este arhitect, asistent la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu“ din Bucureşti.

Foto: R. Ponta

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Farmacia din grădină. Rolul legumelor în prevenirea unor boli foarte grave, explicat de un renumit cercetător român
Legumele și verdețurile din grădină au efect terapeutic, cu atât mai puternic cu cât ele sunt produse în sistem tradiţional. O spun specialiştii în horticultură care s-au convins, în urma unor studii, că organismul uman preia din roadele pământului o gamă largă de substanţe care ne menţin sănătatea
image
Motivul incredibil pentru care au fost terorizați niște români în Mexic. „I-au adus pe unii agitați, cu arme”
Mexic e o destinație exotică la care visează numeroși români, dar fără să știe riscurile la care se expun. În primul rând, de multe ori vameșii mexicani le interzic accesul și îi expulzează imediat ce coboară din avion. Când totuși le este permis să viziteze țara, au parte de surprize neplăcute
image
Eroarea celor care plâng după industria comunistă. Economist: „Avem una dintre cele mai complexe economii din lume”
Contrar nostalgicilor care plâng după baza industrială moștenită din comunism, România astăzi una dintre cele mai complexe economii din lume, susține economistul Radu Nechita, citând un studiu de la Harvard. El explică de ce industria comunistă era una falimentară

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.