Diviziunea anomică

Émile DURKHEIM
Publicat în Dilema Veche nr. 945 din 19 – 25 mai 2022
image

În țările în care oamenii nutresc sentimente monarhice, o crimă de lezmajestate nu provoacă oare o indignare generală? În țările democratice, nedreptățile nu sînt oare taxate, în mod majoritar? Însă avem oare toți aceeași aversiune, în vremuri de pace, față de cineva care își trădează țara, ca pentru un infractor sau un criminal?

Nu putem întocmi o listă de sentimente de revoltă general valabile, pentru că mobilul revoltei diferă de la o societate la alta. Doar regulile care interzic infracțiunile și care se impun prin penalități legale, agreate în comun, sînt cele care ies din sfera ficțiunii personale și sînt înscrise în conștiința socială – toată lumea le cunoaște și toți știm că acele pedepse sînt întemeiate.

Cel puțin așa se întîmplă într-o societate normală. Într-o asemenea societate, cei care nu cunosc regulile fundamentale sau nu le recunosc autoritatea sînt catalogați drept ignoranți sau antisociali, purtarea lor fiind considerată un semn incontestabil al patologiei. Pe de altă parte, dacă se întîmplă ca o lege să fie contestată de o majoritate și totuși să nu fie schimbată, vorbim despre o societate aflată într-o stare excepțională de anormalitate, în care solidaritatea organică nu mai funcționează – însă acest lucru nu poate dura la nesfîrșit.

În cazurile în care solidaritatea organică (dintre stat și societate) nu funcționează la cote normale, asta nu înseamnă că solidaritatea mecanică a dispărut, ci că relațiile dintre instituții și stat nu s-au solidificat îndeajuns pentru a permite existența unei solidarități la nivel macro. Însă, pentru ca solidaritatea organică să existe într-o societate, nu este suficient ca instituțiile dintr-un stat să conlucreze, creînd astfel un sentiment de solidaritate la nivel macro, ci este necesar ca acest mod de colaborare să predomine în toate structurile sociale. În caz contrar, oricînd pot izbucni conflicte care trebuie recalibrate, or recalibrarea provoacă noi raporturi de interacțiune pentru că fiecare parte o va trata pe cealaltă atît ca adversar, cît și ca pe un subordonat.

Bineînțeles, oricît de armonioase ar fi interacțiunile într-o societate, conflicte vor exista întotdeauna. Însă viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera. Liantul real este funcționalitatea, o acțiune comună, care să se repete în circumstanțe asemănătoare. Asta, dacă se dorește ca viața socială să fie dusă în condiții constante de predictibilitate.

Însă, cînd într-o societate nu mai există solidaritate, iar relațiile la nivel de sistem nu mai sînt coordonate, se produce o stare de anomie. Cum se ajunge la o asemenea stare?

Întrucît doar un set de reguli, general acceptate, constituie singura cale prin care relațiile sociale spontane se pot consolida în decursul timpului, putem spune, a priori, că starea de anomie este imposibilă dacă interacțiunile au loc în mod regulat, pe o perioadă de timp suficient de îndelungată. De fapt, proximitatea și o acțiune comună dezvoltă nevoia de celălalt și, în consecință, creează un sentiment viu și continuu al dependenței reciproce.

Însă, cînd în această relație intervine un eveniment confuz, comunicarea se întrerupe. Cînd interacțiunea directă se diminuează, apar erori de comunicare, iar mesajele sînt bruiate. Dacă apar noi reguli, menite să restabilească aceste conexiuni, ele vor fi percepute în mod general și vag, căci în aceste condiții pot fi stabilite doar constatări ale fenomenului.

Luînd drept exemplu piața muncii, aceasta se extinde, apar marile industrii. Rezultatul e schimbarea relațiilor dintre angajatori și angajați. Mașinile înlocuiesc oamenii, producția înlocuiește munca manuală. Muncitorul este înregimentat, separat de familie pe tot parcursul zilei. Trăiește mereu separat de angajator etc. Noile condiții ale vieții industrializate cer în mod firesc o nouă organizare, însă, de vreme ce aceste schimbări au fost realizate cu o rapiditate extremă, relațiile sociale n-au avut timp să se recalibreze.

S-a spus, pe bună dreptate, că morala –- iar prin asta înțelegem nu doar doctrina, ci și obiceiurile – trece printr-o adevărată criză. Ceea ce ne precedă ne poate ajuta să înțelegem natura și cauzele acestei stări bolnave a societății. S-au produs schimbări profunde în structura societăților noastre într-un timp foarte scurt; acestea s-au degajat din nișe comportamentale, cu o rapiditate și în proporții cum nu s-au mai văzut pînă acum în istorie. În consecință, morala care corespunde unui tip social sedimentat a regresat, fără ca alt tip de morală să se dezvolte suficient de rapid pentru a umple terenul lăsat vacant în conștiința noastră.

Credința ne-a fost tulburată, tradiția și-a pierdut influența, judecata individuală a ieșit de sub influența judecății colective. Iar tot firescul de ieri, perturbat în decursul acestor schimbări, n-a avut timp să se adapteze la noua realitate, noua viață care a apărut atît de brusc nu a putut fi complet organizată și, mai presus de toate, nu a fost organizată într-un mod care să satisfacă nevoia generală de dreptate, cea mai arzătoare în inima unei societăți.

Însă remediul pentru rău nu este acela de a căuta să resuscităm tradiții și practici care nu mai corespund condițiilor actuale ale societății. Dacă am face asta n-am obține nimic altceva decît o existență artificială, falsă.

Ceea ce trebuie făcut pentru a ieși dintr-o stare de anomie este să descoperim mijloacele prin care indivizii, care se irosesc în mișcări discordante, să ajungă să se reconecteze, în mod armonios – iar această reconectare poate fi realizată doar prin atenuarea inegalităților, a conflictelor și a influențelor exterioare, surse ale răului.

(extrase din lucrarea De la division du travail social: étude sur l’organisation des sociétés supérieures)

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.