Diviziunea anomică

Émile DURKHEIM
Publicat în Dilema Veche nr. 945 din 19 – 25 mai 2022
image

În țările în care oamenii nutresc sentimente monarhice, o crimă de lezmajestate nu provoacă oare o indignare generală? În țările democratice, nedreptățile nu sînt oare taxate, în mod majoritar? Însă avem oare toți aceeași aversiune, în vremuri de pace, față de cineva care își trădează țara, ca pentru un infractor sau un criminal?

Nu putem întocmi o listă de sentimente de revoltă general valabile, pentru că mobilul revoltei diferă de la o societate la alta. Doar regulile care interzic infracțiunile și care se impun prin penalități legale, agreate în comun, sînt cele care ies din sfera ficțiunii personale și sînt înscrise în conștiința socială – toată lumea le cunoaște și toți știm că acele pedepse sînt întemeiate.

Cel puțin așa se întîmplă într-o societate normală. Într-o asemenea societate, cei care nu cunosc regulile fundamentale sau nu le recunosc autoritatea sînt catalogați drept ignoranți sau antisociali, purtarea lor fiind considerată un semn incontestabil al patologiei. Pe de altă parte, dacă se întîmplă ca o lege să fie contestată de o majoritate și totuși să nu fie schimbată, vorbim despre o societate aflată într-o stare excepțională de anormalitate, în care solidaritatea organică nu mai funcționează – însă acest lucru nu poate dura la nesfîrșit.

În cazurile în care solidaritatea organică (dintre stat și societate) nu funcționează la cote normale, asta nu înseamnă că solidaritatea mecanică a dispărut, ci că relațiile dintre instituții și stat nu s-au solidificat îndeajuns pentru a permite existența unei solidarități la nivel macro. Însă, pentru ca solidaritatea organică să existe într-o societate, nu este suficient ca instituțiile dintr-un stat să conlucreze, creînd astfel un sentiment de solidaritate la nivel macro, ci este necesar ca acest mod de colaborare să predomine în toate structurile sociale. În caz contrar, oricînd pot izbucni conflicte care trebuie recalibrate, or recalibrarea provoacă noi raporturi de interacțiune pentru că fiecare parte o va trata pe cealaltă atît ca adversar, cît și ca pe un subordonat.

Bineînțeles, oricît de armonioase ar fi interacțiunile într-o societate, conflicte vor exista întotdeauna. Însă viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera. Liantul real este funcționalitatea, o acțiune comună, care să se repete în circumstanțe asemănătoare. Asta, dacă se dorește ca viața socială să fie dusă în condiții constante de predictibilitate.

Însă, cînd într-o societate nu mai există solidaritate, iar relațiile la nivel de sistem nu mai sînt coordonate, se produce o stare de anomie. Cum se ajunge la o asemenea stare?

Întrucît doar un set de reguli, general acceptate, constituie singura cale prin care relațiile sociale spontane se pot consolida în decursul timpului, putem spune, a priori, că starea de anomie este imposibilă dacă interacțiunile au loc în mod regulat, pe o perioadă de timp suficient de îndelungată. De fapt, proximitatea și o acțiune comună dezvoltă nevoia de celălalt și, în consecință, creează un sentiment viu și continuu al dependenței reciproce.

Însă, cînd în această relație intervine un eveniment confuz, comunicarea se întrerupe. Cînd interacțiunea directă se diminuează, apar erori de comunicare, iar mesajele sînt bruiate. Dacă apar noi reguli, menite să restabilească aceste conexiuni, ele vor fi percepute în mod general și vag, căci în aceste condiții pot fi stabilite doar constatări ale fenomenului.

Luînd drept exemplu piața muncii, aceasta se extinde, apar marile industrii. Rezultatul e schimbarea relațiilor dintre angajatori și angajați. Mașinile înlocuiesc oamenii, producția înlocuiește munca manuală. Muncitorul este înregimentat, separat de familie pe tot parcursul zilei. Trăiește mereu separat de angajator etc. Noile condiții ale vieții industrializate cer în mod firesc o nouă organizare, însă, de vreme ce aceste schimbări au fost realizate cu o rapiditate extremă, relațiile sociale n-au avut timp să se recalibreze.

S-a spus, pe bună dreptate, că morala –- iar prin asta înțelegem nu doar doctrina, ci și obiceiurile – trece printr-o adevărată criză. Ceea ce ne precedă ne poate ajuta să înțelegem natura și cauzele acestei stări bolnave a societății. S-au produs schimbări profunde în structura societăților noastre într-un timp foarte scurt; acestea s-au degajat din nișe comportamentale, cu o rapiditate și în proporții cum nu s-au mai văzut pînă acum în istorie. În consecință, morala care corespunde unui tip social sedimentat a regresat, fără ca alt tip de morală să se dezvolte suficient de rapid pentru a umple terenul lăsat vacant în conștiința noastră.

Credința ne-a fost tulburată, tradiția și-a pierdut influența, judecata individuală a ieșit de sub influența judecății colective. Iar tot firescul de ieri, perturbat în decursul acestor schimbări, n-a avut timp să se adapteze la noua realitate, noua viață care a apărut atît de brusc nu a putut fi complet organizată și, mai presus de toate, nu a fost organizată într-un mod care să satisfacă nevoia generală de dreptate, cea mai arzătoare în inima unei societăți.

Însă remediul pentru rău nu este acela de a căuta să resuscităm tradiții și practici care nu mai corespund condițiilor actuale ale societății. Dacă am face asta n-am obține nimic altceva decît o existență artificială, falsă.

Ceea ce trebuie făcut pentru a ieși dintr-o stare de anomie este să descoperim mijloacele prin care indivizii, care se irosesc în mișcări discordante, să ajungă să se reconecteze, în mod armonios – iar această reconectare poate fi realizată doar prin atenuarea inegalităților, a conflictelor și a influențelor exterioare, surse ale răului.

(extrase din lucrarea De la division du travail social: étude sur l’organisation des sociétés supérieures)

Foto: wikimedia commons

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Experimentul social al unui român care a vrut să afle ce cred românii când li se spune că viaţa în luxul paradisului din Bali costă mai puţin decât în Cluj
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social. El a făcut o comparaţie „cosmetizată” a costului vieţii în paradisul din Bali, cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile acestul „clickbait” elaborat au fost surprinzătoare: oamenii au înghiţit „găluşca” şi au generat un trafic nebun postării.
image
Un YouTuber care a vizitat un McDonald's-ul rebrănduit din Rusia a povestit cât de multe diferenţe sunt faţă de varianta americană
Un reporter rus de la un cunoscut canal de YouTube a mers la McDonald's-ul rebranduit din Moscova, care s-a deschis pe 12 iunie, şi a spus că mirosul şi mâncarea sunt diferite.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.