Distrugerea piețelor trebuie oprită

Florin DUMITRESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 1017 din 5 octombrie – 11 octombrie 2023
© adevărul
© adevărul

De șapte ani studiez piețele și tîrgurile României. La început o temă de etnografie urbană cu scop pur academic, preocuparea mi s-a transformat treptat în cauză militantă: distrugerea piețelor trebuie oprită. 

Prin distrugere înțeleg fie demolarea completă, ca în cazul Halei Matache, fie gentrificarea barbară; produsă atunci cînd, sub pretextul modernizării, piețele suferă o reconfigurare abuzivă, prin intermediul unor soluții arhitectonice potrivnice obiceiurilor stabilite în timp de cetățeni (piețari și clienți deopotrivă). Acestui din urmă fenomen i-am spus amzificare după numele Pieței Amzei, caz emblematic de intervenție pretins civilizatoare care a mutilat grav singura piață agroalimentară rămasă în centrul Bucureștiului. Dacă, din felurite motive, o piață nu poate fi distrusă sau amzificată, se recurge la dosirea/pitirea ei în spatele unor edificii nou ridicate, mai fățoase, mai conforme – pasămite – cu standardele comerțului „modern și civilizat”. Întreaga țară e plină de astfel de escamotări urbanistice, care par să urmeze același model de gîndire. În majoritatea cazurilor, trecerea anilor și succedarea crizelor lasă aceste „ctitorii” într-o paragină dezolată și trist ironică față de superbia inițială, care transpare sub igrasii și scorojeli. În schimb, în spatele lor, piețele agroalimentare, chiar și așa sufocate samavolnic cum sînt, continuă să genereze sinergii vitale.

Impresia pe care o lasă majoritatea primarilor este că se rușinează cu piețele, ca fiind ceva prea înapoiat, „prea de la țară” pentru gustul lor „distins” și pentru aspirațiile lor de agenți civilizatori. Administratorii de piețe, numiți de multe ori după modelul „lupul paznic la oi”, îi urăsc pe țărani (asta pare să fie o cerință expresă la angajare) și fac tot posibilul să-i șicaneze. Există și cazul, pe care mă abțin să-l generalizez, relatat de un administrator de piață din județul Sălaj, care s-a grăbit să concesioneze pe mai mulți ani piața, rezervînd-o exclusiv negustorilor tradiționali. De la el am aflat că piața fusese destinată de către primar și consilierii locali închirierii unor firme de retail (posibil, clienți politici). Providența a făcut ca administratorul să salveze adevărata civilizație a zonei: piața bisăptămînală din localitate adună laolaltă produse, savori și tradiții din toate satele împrejmuitoare, într-un creuzet multicultural unic.

O verigă esențială a ecosistemului social

Poate părea contraintuitivă ideea că dispariția piețelor ar fi un dezastru. Aceia dintre noi care își fac cumpărăturile la supermarket pot spune că așa le e mai comod. Că, la o adică, se lipsesc de această formă revolută de comerț care e, în ochii lor, piața agroalimentară. Nu e deloc evident pentru un orășean sofisticat că acel loc unde mergi ca să te fîțîi printre tarabe zeci de minute bune, cu sacoșa-n mînă, ca să te înghesui cu precupeții și să te cerți cu țăranii (ah, țăranii ăștia!) constituie o verigă esențială a vieții sociale, a cărei suprimare poate produce dezastre.

Din punctul de vedere al ecologiei sociale, aș încerca o paralelă cu dispariția albinelor, amenințare tot mai discutată în ultimii ani. Chiar dacă ne ducem viața într-un habitat urban, cvasi-totalmente artificial, putem deduce, apelînd la cunoștințe minime de biologie, șirul posibilelor consecințe: dacă nu ar mai fi cine să facă polenizarea, ar dispărea plantele, s-ar usca pădurile și, din cauză în efect, numeroase specii de animale, printre care și noi, „sapienșii”, am rămîne fără oxigen.

Oarecum la fel, piețele fac parte dintr-un ecosistem: unul social. Fac legătura dintre sat și oraș și asigură echilibrul funcționării societății pe mai multe paliere.

Piețele și tîrgurile sînt germenii vieții publice, ai participării deliberative de tip agora și ai relaționării care au dinamizat societățile pretutindeni în lume. În jurul acestor germeni de civilitate s-au cristalizat orașele. Iar vadurile comerciale pe care le-au generat piețele au trasat axele de extindere urbanistică pe care ne înghesuim noi astăzi, bară la bară, în drum spre parcarea mall-ului. 

Multă vreme am crezut că argumentul moral este suficient: a distruge piețele, ca să faci mai mult loc supermarket-urilor ițite pe vadul lor istoric, este o impietate; este ca și cum ți-ai alunga părinții din casă. Am renunțat cu timpul: se pare că, de multe ori, mă adresam unor oameni care chiar și-ar trimite părinții la azil (dacă nu cumva au și făcut-o). 

Mulți concetățeni de-ai noștri s-au resemnat cu ideea că, în timp, tot ce e mai nou și mai costisitor urmează să înlocuiască tot ce e mai vechi și mai ieftin. Că tot ce e urban și cool urmează să înlocuiască tot ce e rural și dîlga-dîlga. Că ăsta e sensul progresului. Și că lanțul de trasabilitate producător-consumator urmează să se lungească, în acest sens, cu mereu alte verigi intermediare. 

Treptat, spațiile comerciale gentrificate, purgate de țărani și pensionari (la azil cu ei!), ajung să adăpostească exclusiv revînzători/transportatori și firme de desfacere en-détail. Produsele cumpărate de la astfel de intermediari anodini devin articole oarecare, ca de supermarket, deprivate de povestea originii lor, desprinse de terroir și de profilul uman al producătorului.

Trasabilitatea nu privește doar aprovizionarea, ci și o dimensiune mai profund umană: nevoia de a cunoaște povestea produsului, originea sa, persoana celui care l-a cules/preparat/adus pe tarabă. Vintilă Mihăilescu și Bogdan Iancu au demonstrat importanța personalizării produselor: la tîrgurile „restituite” de la Muzeul Țăranului, cumpărătorii voiau să știe „cine e Anuța” din background-ul gamei de dulcețuri „ale Anuței”. Mîncarea este încărcată simbolic și experiențial. Cînd mîncăm, mîncăm nu doar substanțele din tabelul de compoziție, ci ne nutrim și cu inefabila substanța afectivă cu care au fost învestite. De aceea au succes show-urile TV cu bucătari: pentru că arată oameni reali, cu fețe, mîini și nasuri, pregătind mîncare. Ceea ce, într-o lume a hegemoniei industriei alimentare, este o tentativă de compensare a alienării consumului. De aceea vedem la supermarket stand-up-uri din carton reprezentînd fermieri în mărime naturală: ca să substituie protetic organul social amputat – piața.

Doamna Elisabeta din Zalău

Acum nici două luni, am cunoscut-o pe doamna Elisabeta, de 85 de ani, care are gospodăria la marginea Zalăului. Am aflat că vine încă din anii ʼ70 în Piața Centrală din Zalău: la început sporadic, apoi, din momentul pensionării (acum 30 de ani), zilnic. A apucat toate amplasamentele succesive ale pieței, pînă la stabilirea acesteia în actuala hală. În fiecare zi vine la piață cu autobuzul de ora 8 și se întoarce cu autobuzul de 11. Trei ore pe zi, dimineața – atît: doza de supraviețuire.

Acum un an, am descoperit în Bistrița că, aproape de vadul unei vechi piețe improvizate din secolul trecut, se ține în fiecare marți un foarte pitoresc tîrg de vechituri, „industriale” și diverse alte articole de tip bazar. Acestui talcioc îi este destinată parcarea micii piețe a Independenței (care nu e semnalizată pe hărțile Google, iar tîrgul – nici atît), dar se revarsă pe toate aleile și scuarurile dintre blocurile P+4 din zonă. Cu siguranță, autoritățile cunosc fenomenul și îl tolerează, însă dosit după blocuri. El rămîne într-o zonă underground, a zvonurilor și a contactelor personale. Acest tîrg de marți moștenește și continuă în mod natural tradiția tîrgoveață a vechiului vad din bulevardul Independenței. Este o întrunire săptămînală dintre negustori și cumpărători (uneori rolurile interschimbîndu-se) care are toate caracteristicile unui fapt social bine încastrat în viața cartierului. Este demonstrația că piețele aparțin oamenilor liberi, pe care nici o sistematizare și nici o împilare nu îi pot opri să se întîlnească.

Aceste două exemple împrejmuiesc argumentul final, care a fost deja atins în treacăt mai sus, întrucît multiplele fațetele ale pieței se întrepătrund, încastrate fiind adînc în viața socială: piața este un spațiu/timp al sociabilității. 

Sociabilitatea tîrgoveață este, într-o măsură, spiritul de întrajutorare și relaționare tradiționale pe care îl aduc cu ei țăranii și îl transmit orășenilor, într-un context care glorifică natura și roadele pămîntului. Și este, de asemenea, spiritul roadelor transferat, în paralel cu actul pur comercial, de la unii la alții. În el se resimte și reminiscența spiritului carnavalesc-festiv al vechilor tîrguri. Și, în plus, păstrează in nuce spiritul de libertate al vechilor orașe libere, al agorei, al zorilor democrației. Este plăcerea intimității cumpărătorului obișnuit de a tîrgui (sau doar a „căsca gura”) într-o manieră familiară. Este huzurul oferit de o flânerie laolaltă cu semenii și, uneori, temeritatea de a pune țara la cale împreună. Este nostalgia orășeanului, tînjirea lui, mai mult sau mai puțin conștientă, după un paradis pierdut (justificată prin propensiunea pentru tot ce e bio-eco-wellness-mindfulness..., acum la modă). Poate, mai nou, este și o formă a militantismului anticonsumerist. Și, ca o sumă a tuturor, este comerțul de idei și umanitate care dublează comerțul de bunuri. 

Pe plan internațional se înregistrează un reviriment al piețelor tradiționale, încadrat într-o tendință în expansiune, parte a unor ample mișcări internaționale (Downshifting, Degrowth, Slow Food). Acestea vizează recuperarea unui mod de viață apropiat de natură, în cadrul strategiei globale de prevenire a crizelor economic-ecologice și alimentare. 

În acest timp, în România se distrug piețe. 

Florin Dumitrescu este scriitor și antropolog. În 2022 a publicat Merem la piață! O etnografie a agropiețelor din Bistrița și Năsăud în volumul Culese din rural (coord. Valer Simion Cosma și Emanuel Modoc, Editura ULBS).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

donald trump jpg
Trump anunţă o suprataxă minimă de 15-20% pentru țările care nu au primit scrisori de notificare
Preşedintele american Donald Trump a a anunțat că intenţionează să impună o suprataxă de 15-20% produselor din ţările cărora nu le-au fost notificate taxe vamale specifice, relatează AFP.
beach 5264739 1280 jpg
Plaja din România care ascunde tone de metale prețioase. Valoarea uriașă pe care o are nisipul din această zonă protejată
Puțini români știu că una dintre cele mai izolate și sălbatice plaje ale litoralului românesc ascunde în nisipul său o adevărată comoară: tone de metale rare, de o valoare impresionantă.
somn  foto   Shutterstock jpg
Este periculos să dormi doar 6 ore?
Să dormi doar șase ore pe zi nu este suficient pentru majoritatea oamenilor și poate avea efecte negative asupra sănătății tale.
uponor referinta tehnlogie inaltime austro tower viena 4 jpg
Orașul din Europa unde „locuințele decente pentru toți” nu sunt un vis imposibil. Sistemul este celebru în lume
Într-o Europă tot mai afectată de criza locuințelor, unul dintre cele mai frumoase orașe ale continentului a devenit model mondial în lupta pentru locuințe accesibile. Aici, „locuința decentă pentru toți” nu este o promisiune electorală
Dana Rogoz in Turcia, foto Instagram jpg
Dana Rogoz, fascinată de vacanța în Turcia: „Nu-mi vine să cred că e real”. Momentul special din căsnicie pe care l-a sărbătorit aici
Dana Rogoz (39 de ani) a avut parte de o vacanță de vis în Turcia. Vedeta a plecat cu soțul ei, Radu și copiii, într-o aventură care a durat câteva zile, preț în care au schimbat mai multe cazări și au descoperit frumusețea Anatoliei.
Mașini in trafic în București - poluare - aglomeratie FOTO Shutterstock
Mașinile vechi și diesel, interzise treptat în Capitală. Primăria pregătește o zonă cu emisii reduse
Cele mai poluante mașini vor fi interzise treptat în București, potrivit unui plan al Primăriei Capitalei, care vizează crearea unei zone cu emisii reduse (Low Emission Zone – LEZ) în oraș.
Vladimir Soloviov FOTO Profimedia
Trump a ajuns în vizorul propagandiștilor ruși: „Asistăm la o bidenizare”
Propagandiștii Kremlinului nu au rămas fără reacție în urma declarațiilor dure ale lui Donald Trump la adresa lui Vladimir Putin, într-o schimbare de ton pe care Kremlinul a încercat să-l minimalizeze.
Salariu - calcule - facturi - bani - facturi FOTO Shutterstock
Cum pot obține românii cu venituri mici voucherele pentru energie. Ministrul Muncii a făcut anunțul: „3 milioane și jumătate de cetățeni vor primi acest voucher”
În contextul scumpirilor semnificative la energie, care vor intra în vigoare din august și vor afecta aproape patru milioane de gospodării, Guvernul lansează un program de sprijin pentru românii cu venituri reduse.
Secretarul de stat Marco Rubio și a anulat deplasarea la Londra FOTO EPA EFE jpg
Marco Rubio dezvăluie pierderile suferite de Moscova: „Rusia a pierdut 100.000 de soldați de la începutul acestui an. Morți, nu răniți, morți”
Statele Unite și Rusia au discutat despre pierderile uriașe suferite în războiul din Ucraina, în cadrul unei întâlniri directe între Marco Rubio și Serghei Lavrov la Kuala Lumpur.