Disney şi politica

Mickey Mouse este unul din simbolurile culturale americane cel mai ușor de recunoscut în întreaga lume. Pentru că are acest statut, el este criticat împreună cu restul producțiilor Disney pentru tipul de model cultural pe care îl propun și pe care compania producătoare l-a impus pe mapamond.

Creatorul său, Walt Disney (1901-1966), a fost fie adorat, fie criticat foarte aspru, mai ales de cei care au văzut în compania sa și în producțiile acesteia un braț al societății de consum americane care a ajuns la o dominație globală. Disney a fost un conservator, apropiat de Partidul Republican și, conform celor care-l susțin, complet apolitic, sau, conform criticilor săi, expresia clară a conservatorismului său fiind remarcată în toate producțiile sale. Etosul consumerist, extinderea corporației pînă la o vîrstă foarte fragedă a consumatorilor s-ar afla în centrul modelului Disney.

The Walt Disney Company este cea de-a doua companie media la nivel global. Aceasta produce filme și administrează șase parcuri de distracții în SUA (plus o linie de croaziere), Europa și Asia. Corporația Disney deține șase studiouri de film, studioul de animație Pixar, site-ul web Disney.com (2007), televiziunea ABC, mai multe rețele de cablu (Disney Channel, History Channel), peste 200 de posturi de radio, patru companii muzicale, edituri, reviste, studiouri care produc jocuri video.

După benzile desenate și desenele animate, Disney a creat un loc unde personajele Disney pot fi întîlnite: Disneyland, inaugurat în 1955, în apropiere de Los Angeles, „cel mai fericit loc de pe Pămînt“. Compania Disney a avut și aspirații mai ample, nerealizate. Ca parte a unui plan care prevedea crearea unui oraș al viitorului de către corporații în Florida, Disney a creat The Experimental Prototype Community of Tomorrow (EPCOT) sau modelul pentru guvernarea privată, gîndit ca o utopie urbană și care a fost criticat ca un posibil model intenționat creat de Disney pentru spațiul public. Disney credea că printr-un astfel de model, bazat pe un fel de utopism tehnologic american, multe dintre relele vieții urbane americane, precum sărăcia, alienarea, supraaglomerarea, ar fi dispărut.

Printre criticile cele mai celebre ale modelului impus de Compania Disney se află volumul chilian How to read Donald Duck Imperialist ideology in the Disney comic, editat de Ariel Dorfman și Armand Mattelart, apărut în 1971, într-o perioadă în care în Chile aveau loc reforme de stînga introduse de președintele socialist Salvador Allende (1970-1973) și care includeau încercarea de a elimina sau limita influența monopolului SUA asupra mass-media și asupra modelului cultural.

Volumul discută rolul jucat de Disney în construirea unui model artificial al inocenței universale, care respinge realitatea și caută puritatea, precum și de grotesca disparitate dintre visul Disney de bogăție și nevoile reale din lumea a treia. Familia Disney se extinde în ciuda frontierelor și ideologiilor, a diferențelor dintre oameni, și șterge particularitățile date de obiceiuri și limbă, compania exploatînd comercial la maximum valori universale și reușind să obțină acordul celor care au fost deja condiționați prin educația lor de mesajele Disney.

„Disneyfication is Dollarisation“: în lumea Disney, orice cuvînt face publicitate la ceva sau cuiva și se află sub obligația de a consuma. „Cu siguranță nu este bine pentru copii să le fie insuflată pe ascuns obligația permanentă de a cumpăra obiecte de care nu au nevoie. Creaturile lui Disney sînt într-o cursă frenetică după bani, într-un carusel al consumerismului“ (Ariel Dorfman, Armand Mattelart). Aceasta este și ideea susținută de The Mouse that roared de Henry Giroux și Grace Pollock, și anume transformarea timpurie a copiilor în consumatori, și nu în persoane cu spirit critic.

Disney nu s-a separat niciodată de munca sa și a avut legături tangențiale cu lumea politică. În 1935, Liga Națiunilor l-a recunoscut pe Mickey ca un simbol internațional al Bunăvoinței, Disney fiind o figură politică ce putea să conteze mereu pe ajutorul guvernamental. Astfel, Studiourile Disney au produs filme de desene animate de propagandă: în The New Spirit (1942), Donald Duck le cere cetățenilor să-și plătească impozitele pentru a ajuta la efortul de război.

Walt Disney a fost alături de Joe McCarthy în cruciada sa anticomunistă și a făcut declarații în fața Comitetului pentru Activități Neamericane al Camerei Reprezentanților (1947), fiind împotriva acțiunilor sindicale precum cea de la Studiourile Disney din 1941 și acuzîndu‑i pe participanți de simpatii comuniste în fața comitetului. Susținător al lui Goldwater în 1964, Disney a contribuit și la campania lui Ronald Reagan în California, iar în 1952 realiza un clip publicitar pentru Dwight D. Eisenhower. După cel de-al Doilea Război Mondial, el a fost un apărător al „stilului de viață american“, glorificînd americanii, într-un amestec de simpatii democratice și conservatorism cultural.

Caterina Preda este lector dr. la Facultatea de Științe Politice a Universității București, unde predă cursuri despre Artă și politică și America Latină.

Foto 1: Prima apariție a lui Mickey Mouse în Parada pentru ziua Recunoștinței, organizată de Macy's, 29 noiembrie 1934. Sursă: William J. Crawford, 2009

Foto 2: Uncle Scrooge, nr. 106, US 9/1964. Sursă: Ariel Dorfman, Armand Mattelart, How to read Donald Duck Imperialist ideology in the Disney comic, Ed. De Valparaiso, 1971