Dincolo de gard

Diana NEAGU
Publicat în Dilema Veche nr. 447 din 6-12 septembrie 2012
Dincolo de gard jpeg

Nu ştiu dacă majoritatea oamenilor funcţionează astfel, însă eu ţin foarte mult la libertatea mea, pe cînd cea a celorlalţi mă irită, uneori, nespus. Egoism sau spirit de conservare, vorbesc despre acea mulţumire cînd medicul te cheamă dintr-un oarecare motiv pe tine înaintea altora şi despre acea (de multe ori exprimată) încruntare şi întunecare a minţii cînd un altul este chemat, exact în aceleaşi circumstanţe, înaintea ta. Aceeaşi situaţie, schimbare radicală a perspectivei, oricît de drept, empatic şi de treabă am fi. Libertatea, social vorbind, ţine de două entităţi: propria persoană şi ceilalţi. Să le luăm pe rînd.

De ce ţin oamenii atît de mult la libertatea proprie?

Libertatea este socotită din principiu un echivalent al fericirii, oamenii nerezistînd la constrîngeri şi îngrădiri. Exemplul cel mai elocvent este închisoarea, spaţiu al închiderii fizice unde de obicei are loc eliberarea sufletului sau cel puţin o iluzie înlocuitoare a libertăţii, fie ea contrabandă, reverie, tunel săpat în pămînt sau putere asupra celorlalţi închişi. Omul are nevoie să se creadă (chiar dacă niciodată nu este pe deplin) liber, altfel totul este lipsit de speranţă şi sens.

Cu toate acestea, simt că libertatea în ziua de azi este supraestimată. Daniel Gilbert, faimos psiholog şi profesor la Universitatea Harvard din Statele Unite, demonstra că, dacă un om are prea multă libertate, tradusă practic în prea multe alternative, consecinţa nu este nici pe departe fericirea, ci... stresul. De fapt, cu cît mai puţine sînt opţiunile noastre şi mai precis drumul pe care trebuie să mergem, cu atît mai liniştiţi şi fericiţi sîntem. (Vă las pe dumneavoastră să vă gîndiţi la situaţia repartiţiilor comuniste vs alegerea carierei de către tinerii din ziua de azi.)

Se ajunge astfel la polul opus – şi anume libertatea ca echivalent al nefericirii. Din prea multă libertate, consider că ajungem uneori să luăm decizii proaste în ceea ce ne priveşte, ne creăm dependenţe, fugim în lume cît mai departe, visînd la un ocean atotcuprinzător pentru ca pe plaja lui să ne construim un ţarc şi să locuim acolo toată viaţa. În acest fel, libertatea nu există, se autodizolvă.

Apoi, de ce, în numele libertăţii proprii, preferăm să îi deranjăm pe ceilalţi?

Am senzaţia că uneori oamenii folosesc libertatea drept scuză pentru a-şi justifica unele acte egoiste, dar care intră în spiritul vremii: bunăoară, plecatul de acasă cît mai departe, fuga de responsabilitatea unei familii, huzureala pe o insulă pustie după ce 11 luni au muncit fără oprire, pentru un cont, dar fără a ţine cont de nimeni şi nimic...

Pînă la urmă, trebuie să accept chiar şi eu, nervoasă pe doamna care şi-a permis să intre peste rînd, că dacă îmi doresc libertate pentru mine, automat o voi resimţi şi pe cea a celorlalţi. Din nou mă întorc la Daniel Gilbert care afirma (în traducere aproximativă), în legătură cu libertatea de exprimare, că „Atunci cînd toate cuvintele pe care le auzim sînt drepte, bune şi adevărate, trebuie să ieşim din ţarc“.

Cred că mai există totuşi un fel de libertate care ar merge dincolo de „eu“ şi „ceilalţi“ sau, mai degrabă, le-ar cuprinde într-un fel simultan şi miraculos pe amîndouă. Unii o numesc libertatea minţii, a gîndului sau a sufletului nostru. Desigur, nu mă refer aici la libertatea gîndirii noastre de zi cu zi, pentru că ea este contaminată în mod evident, haotic şi irezistibil, de liste cu ce avem de făcut şi de mîncat, de hit-uri, cheltuieli, conversaţii imaginare cu şefii, personaje din filme şi meciuri.

E vorba despre libertatea adevărată a fiinţei noastre, despre care nu cunosc aproape nimic, dar căreia îi datorăm probabil totul. O avem indiferent unde şi cum sîntem, închişi sau deschişi, constrînşi sau eliberaţi, egoişti, altruişti, dependenţi sau autonomi. Dacă o descoperim, probabil nu ar mai trebui să fugim după cealaltă libertate, cea în numele căreia îi îngrădim pe ceilalţi.

Diana Neagu este psiholog şi profesor în Cluj-Napoca.

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
„Pitești, am auzit că îți plac dungile”. O reclamă Sephora jignește miile de victime ale Experimentului Pitești. Reacții acide
Sephora România, filiala celebrului lanț francez cu produse de înfrumusețare și parfumuri, a postat pe pagina de Facebook și pe Instagram o reclamă jignitoare asociată cu teribila închisoare Pitești, unde mii de deținuți au fost torturați de comuniști. Postarea a fost ștearsă după câteva ore.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.