Dincoace de Zid

Dumitru UNGUREANU
Publicat în Dilema Veche nr. 804 din 17-23 iulie 2019
Dincoace de Zid jpeg

Nu pot să vă scriu nimic despre Woodstock. Motivul? Că nu ştiu nimic. Aş minţi dacă aş spune că m-a influenţat o situaţie, un fapt de viaţă (şi ce fapt!), un eveniment despre care am recepţionat ştirile tîrziu şi într-un fel fracturat, precum loviturile lui Keith Moon în tobe, la sfîrşitul recitalului The Who, cu distorsiuni demne de abilităţile lui Jimi Hendrix, dar cu patima ce-l chinuia pe Joe Cocker cînd îşi scuipa sufletul în piesa „With a Little Help from my Friends”. Nu fac intertextualitate, exprim o stare.

Prezent la Woodstock? Exclus, chiar să fi trăit în America. Îmi închipui că, de-aş fi avut norocul să mă nasc acolo, părinţii m-ar fi „cooptat” la cultivarea legumelor, ocupaţie şi a perechii de fermieri pe tarlaua cărora năvăliseră mucenicii flower power în căutarea a ceva de mîncare. Presupun asta, fiindcă toată copilăria am lucrat într-o grădină de legume, la Cacova, pe malul Neajlovului cel limpede ca Ozana şi lent curgător ca Bahluiul. De cum se usca pămîntul să poată fi cultivat şi pînă după întîia zăpadă, cînd adunam ultimele verze şi sfecle roşii, neuitînd aromaţii morcovi, eram „La Grădină”, paradisul şi Woodstock-ul meu. Poate o să mire asocierea, însă explicaţia frizează banalul: careva dintre cei maturi, parcă Niculina lui Bizdeche, că era mai fudulă, avea un aparat de radio Turist, fabricat în 1962 la Electronica, în Bucureşti. Husa de piele maro îi conferea aspect de „poşetă”, iar femeia îl aducea mereu la muncă şi-l lăsa să cînte cît ţineau bateriile ELBA. La aparatul acela am auzit şi piese de peste ocean, fiindcă „se dădeau” în crăpătura (mult spus deschiderea) culturală băştinaşă de după 1965.

Mă refugiez în amintirile anilor 1969-1970, cînd toate păreau bune şi gustoase, vorba Ninei Cassian, prima poetă cu care am discutat în contradictoriu, căreia, bănuiesc, nu i-ar fi displăcut a se desfăta la Woodstock, mai mult chiar decît cele trei zile de dragoste şi muzică intrate în legendă. S-a răsfăţat el bătrînul (avea 77 de ani) literat maghiar Déry Tibor, în romanul său din 1971, Képzelt riport egy amerikai pop-fesztiválról (Reportaj imaginar de la un festival pop american).  Nu mai reţin numărul, nici nu regăsesc în bibliotecă exemplarul revistei Secolul XX, în care am citit fragmente din acea carte, nici n-am habar dacă întîi a scris romanul, apoi music-hall-ul de suficient succes ca să se joace pe scenele budapestane pînă spre zilele noastre. Lectura, făcută în jurul anului 1980, mi-a deschis orizonturi culturale dincolo de rockul mitizat deja, dacă nu chiar mistificat.

S-a spus, se ştie că, pe lîngă chestiile autentice, „sistemul” a livrat consumarockerilor multe prostii. De unde răspunsul acestora – tonele de gunoi rămase după vreun festival, curăţat anemic de cîţiva conştiincioşi, la spartul chermezei. Deseori, cînd mă gîndesc la Woodstock, îmi revine sub ochi, pe ecranul virtual, peisajul dezolant din finalul filmului celebru, însoţit de întrebarea: dacă omenirea e în stare să-şi bată joc de frumuseţea paradisiacă, oare nu merită să dispară? Toată goana asta dementă după profit şi îndestulare, după facilităţi şi comoditate, nu va secătui planeta şi o va face de nelocuit? Nu e Woodstock-ul simbolul acestui flagel? Să vii cu inima deschisă la întîlnirea cu prietenii, să huzureşti ca-n zilele frumoase de după terminarea examenelor, înainte de primul job, să faci dragoste ca-n romanele bucolice şi să pleci, lăsînd în urmă excrementele unei mentalităţi lipsite de raţiune, dezastrul comportamentului de copil răsfăţat, căruia nu i s-a refuzat niciun moft! Fie-mi scuzată îngrijorarea bătrînească şi obsoletă: mi se năzăreşte că sîntem dincolo de penultima secundă a lumii noastre, iar Woodstock-ul nu-i lipsit de vină în poveste.

A fost o vreme cînd credeam că acolo s-a răsturnat căruţa cu deşteptăciuni şi talente. Cumva prin contagiune, am trăit retroactiv „fericirea obligatorie”. Mitologia din jurul toposului m-a captivat şi pe mine o lungă perioadă. Am scris şi-un text dat dracului de cult, „Despărţirea de Woodstock”, la trecerea sfertului de veac. Nu m-a deranjat îndelunga „mulgere” financiară a evenimentului, investitorii trebuiau să-şi recupereze banii cumva. Am cumpărat cîte ediţii de vinil, CD, DVD şi Blu-ray am reuşit. Îmi place să revăd, mai rar ca-n juneţe, ciné-verité-ul lui Michael Wadleigh, rămas în istoria genului drept punct de reper imposibil de întrecut. Şi dacă e să fac iarăşi pe deşteptul, aş spune că izbînda peliculei vine din surprinderea sentimentului de tinereţe perpetuă pe care ţi-l dă vasta mişcare haotică a mulţimii. Selectarea şi combinarea secvenţelor pare cheia capodoperei. La Woodstock n-au fost doar vedete şi popor flower-power. Au fost şi oameni utili pe la marginea rar băgată în seamă (vezi muncitorul care curăţa WC-urile), şi profitori de naivitatea copiilor care se credeau maturi, şi privitori ca la TV, şi combatanţi ca la război etc. Mulţi anonimi au contribuit să se întrupeze mitul. Cînd auzeam că cineva a fost acolo, iute configuram o explozie de beatitudine şi mister, ca-n revelaţiile mistice. Apoi citeam „mărturia”: omul lucrase pe o macara, o cisternă de apă, la punctul medical sau cine ştie unde. Dar fusese ACOLO. Şi asta îl marcase pe viaţă. Însă n-ar fi înţeles ce s-a întîmplat dacă nu vedea FILMUL. Pentru americani, se ştie, filmul bate viaţa. Şi dacă nu s-a făcut film despre un eveniment, e posibil ca evenimentul nici să nu se fi petrecut. Cît din percepţia asta se datorează magnificului Woodstock – Three Days of Peace & Music?

Aş putea continua aşa mult şi bine, aş putea scrie chiar un roman (să o concurez pe Ruxandra Cesereanu). Evident, Woodstock este un fenomen ce transcende localizarea spaţio-temporală precistă, altfel pica de mult în nepomenire. Nu vreau să adaug alte vorbe şi verbe, la fel de utile precum pantofii scîlciaţi pe care încerca să-i încalţe un năpăstuit în urma flagelului.

Provocarea m-a îndemnat să-mi scotocesc amintirile, spre a depista unde mă aflam eu în acele zile de august 1969, cînd abia sărisem de 13 ani şi începeam să înţeleg lumea niţeluş. Precis nu pot determina. Cert este că în vara aceea, poate în iulie, poate chiar în august, duminică, 17, am plecat din prăfuita Cacovă la Găeşti, împreună cu verii mei, Costică şi Nicu Ungureanu, să vedem filmul Beckett, cu Peter O'Toole şi Richard Burton. Scenariul conţine o scenă în care cei doi prieteni se ceartă, iar între ei se ridică un zid invizibil. Dincolo sau dincoace, obstacolul se trece printr-o crimă. De care parte ne aflăm noi, cei de azi? Ce-am ales? Ce sîntem?

Ca să ajungem în micul orăşel, unde funcţiona cinematograful cu ecran lat, traversam lunca Argeşului. Cald fiind, ne-am oprit la scăldat lîngă rîu, într-o groapă de draglină cu apa transparentă, curată. Acolo erau şi nişte studenţi, cred: două fete şi doi băieţi, cam 20 de ani fiecare. Fumau, făceau plajă, ascultau muzică la radio. Nu mă întreba de ce am reţinut piesa: „Summertime Blues” – poate Eddie Cochran, poate Blue Cheer, poate The Who. Veţi fi ghicit că motivul neuitării stă în trupul unei fete de care, ca două gheare de pirat nevolnic, mi s-au agăţat ochii. Avea părul drept şi lung pînă pe la jumătatea spatelui, sîni şi şolduri pietroase, piele maronie, rîs cristalin. La un moment dat, s-a prelins leneşă în apă, unde şi-a lepădat fără jenă bikinii, incitîndu-ne generoasă cu formele-i rotunjite, ce-ar fi ruşinat o sculptură antică elină. A intrat în apa limpede; şi-n memoria mea confuză, de unde n-a ieşit nici azi. Aşa că veţi înţelege de ce nu pot să scriu nimic despre Woodstock.

Dumitru Ungureanu este scriitor. Cea mai recentă carte publicată: Jertfă & steag, Editura Eikon, 2015.

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.