Din preistoria jocurilor automate

Publicat în Dilema Veche nr. 478 din 11-17 aprilie 2013
Din preistoria jocurilor automate jpeg

Despre experiența mea cu jocurile video am să împărtășesc două chestiuni: o anecdotă cu baze reale, în care voi simplifica detaliile, și o scurtă istorie.

O să încep cu anecdota. Era o dată un băiat care se juca toată ziua pe calculator, iar maică-sa îl bătea mereu la cap să mai iasă în lume că o să se înverzească de atîta jucat, o să rămînă cocoșat, o să-și piardă abilitățile sociale și probabil de aia nici măcar n-are prietenă. Băiatul ăsta avea un amic pe care maică-sa i-l tot dădea mereu drept exemplu pozitiv: un sportiv energic adulat de colege, extrem de popular, practicant a felurite sporturi printre care și alpinismul, în general o minte sănătoasă într-un corp sănătos.

Într-o bună zi, băiatul sportiv s-a suit pe munte cu colegii și a încercat să-și impresioneze prietena traversînd o prăpastie, dar un regretabil accident s-a produs și nefericitul a căzut în prăpastie. În schimb, primul băiat a continuat să se joace și i-a explicat mamei sale că o fi el un pic verde pe la cearcăne, dar nu are cum să pățească în fața calculatorului ce a pățit colegul său în natură. Astăzi băiatul care se juca pe calculator lucrează ca programator pe un salariu de mii de euro și a avut o relație de lungă durată cu prietena regretatului alpinist. E mai adus de spate, ce-i drept, dar se felicită pentru a nu fi urmat îndemnul mamei spre o viață energică, în care riscurile naturii pîndesc la tot pasul – te pot călca mașinile, te pot mînca urșii ș.a.m.d.

Și acum istoria care dă contextul acestei anecdote. Jocurile video au apărut în satul meu natal ca un miracol, nu doar tehnologic, ci și spiritual. La mijlocul anilor `80, într-o zonă rurală alfabetizată în minoritate în care culmea tehnologică era proiectorul de la căminul cultural pe care îl mai vizitam cu școala, nu era o diferență semnificativă între chipul Fecioarei Maria vorbind de pe fundul unei cești de cafea și personajele unui joc video dialogînd pe ecran în mod dinamic, reacționînd la apăsări de butoane, părînd, într-un fel, să le pese.

Am prins vremuri (cam primii 15 ani din viață) în care conceptul de simulare interactivă a realității, oricît de rudimentar implementat, ținea de domeniul science fiction. Probabil la oraș primele CIP-uri și HC-uri apăruseră mai devreme, dar la noi la țară abia auzisem de romanul interactiv, în care dădeai cu zarul ca să sari la cutare pagină, și de televizorul care reacționează la telecomandă, arătîndu-ți chestii diferite în funcție de butonul pe care îl apeși.

Ca toți copiii autiști, impersonam jucăriile (cowboy și indieni de plastic, ori jetoane reprezentînd fotbaliști) punîndu-le vorbe în gură, dorindu-mi în secret să poată vorbi, negocia, lua decizii, în special cînd mă jucam cu prietenii și trebuia să inventăm reguli despre ce e permis și ce nu, reguli dificil de monitorizat sau impus într-o joacă prin nisip. Ce-i drept aveam și șahul, care avea personaje și reguli de conduită, dar era o simplificare mult prea abstractă, dezbărată de orice urmă de emoție. Ca să mai compenseze, unul din partenerii mei de șah desena pe fețele pionilor ochi și zîmbete, sau guri mîhnite pentru pionii capturați. Cu toții resimțeam anumite lipsuri din ludicul jocurilor copilăriei, dar nimeni nu putea să pună degetul pe lacună, ori să-i dea un nume - interactivitatea. Spiritul competitiv al jocurilor ținea de foame, dar nu era suficient.

Pînă la urmă au adus la barurile din sat primele automate SEGA, imediat după revoluție. Unul cu Green Beret și unul cu un individ care se transforma în urs, nu-mi mai amintesc cum se numea (aha, Altered Beast, l-am găsit pe Wikipedia!). Un copil a leșinat de foame la joystickul de la Altered Beast înainte să salveze prințesa, după nu știu cîte ore de joc neîntrerupt în care o duzină de alți copii se adunaseră în spatele lui și i se uitau peste umăr, ca la film. Nici unul nu s-a gîndit să-i aducă o coajă de pîine. A cheltuit toată pensia părinților și a ieșit scandal, părinții au făcut petiție să se închidă barul că fugeau elevii de la ore chiar dacă nu aveau bani de jetoane, doar să se uite la cîte unul cum se joacă.

Eu, mai cumpătat fiind, dar la fel de fascinat, i-am lămurit pe părinți că mă duc la liceul de informatică dacă îmi cumpără calculator. Genială mișcare (astăzi nu mai prostești pe nimeni cu strategii din astea). În scurtă vreme am făcut propriul club la mine acasă, cu copiii din vecini adunîndu-se să se joace pe factura noastră de curent. La schimb, trebuiau să facă lucruri pe lîngă casă în locul meu – tăiat lemne, cărat gunoiul, scos cartofi. Erau începuturile mele în managementul resurselor umane.

Nu erau jocuri multiplayer pe vremea aceea, dar găseam soluții să ne jucăm și mai mulți deodată. Unul apăsa butonul de sărit, unul pe cel de mers înainte, altul trăgea cu pușca sau dădea cu bîta. Au apărut atunci Saboteur (despre care cîntă Norzeatic pe ultimul album) și mai tîrziu jocurile cu implicare emoțională – Dizzy, în care trebuia să urmărești o poveste de-a lungul unei serii de dialoguri interactive, să plimbi obiecte de ici acolo printr-un peisaj de basm ca să rezolvi diverse ghicitori. Nu exista Internet (incredibil, acum fac atac de panică dacă trec 24 de ore fără acces la Internet!), nu existau nici DVD-uri, nici măcar CD-uri. Aveam jocurile înregistrate pe o bandă de magnetofon ORWO și dura cîte 4-5 minute pînă porneai unul. Cîțiva ani mai tîrziu am descoperit și discheta, care a mai eficientizat cît de cît procesul, iar pînă cînd colegul meu a căzut în prăpastie, apăruseră deja CD-urile.

Aron Biro este autorul blogului aronbiro.blogspot.com.
 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Paradisul care atrage turiști români cu prețuri neschimbate de 10 ani. „Numai la noi se practică japca”
Românii aleg demulte ori să-și petreacă vacanțele în străinătate, în special vara, spre disperarea hotelierilor care se plâng de lipsa clienților. Însă, în foarte multe cazuri, turistul român face această alegere pentru că, nu e un secret, un sejur în străinătate e mai ieftin decât în propria țară
image
Radonul, ucigașul invizibil din Ardeal. Medic: „Se atașează de aerosol și rămâne la nivelul de 1-1,5 m înălțime, exact unde respiră copiii”
A crescut numărul cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, iar un motiv este iradierea cu radon, un gaz radioactiv incolor și inodor foarte periculos pentru sănătate dacă se acumulează în clădiri.
image
Căutătorii de artefacte milenare. Fabuloasele noi descoperiri ale detectoriştilor, arheologii amatori plini de surprize
Înarmaţi cu detectoare de metal, colindând locuri numai de ei ştiute din ţinutul Neamţului, arheologii amatori au reuşit, graţie hazardului şi perseverenţei, să aducă la lumină vestigii din vremuri trecute

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.