Din adîncul verbelor esenţiale

Sorin ANTOHI
Publicat în Dilema Veche nr. 663 din 3-9 noiembrie 2016
Din adîncul verbelor esenţiale jpeg

O notă redacțională anonimă din Revista de istorie și teorie literară (nr. 4/1985, p. 95) introducea în sumar un text de Mihai Șora pe baza „unei necesități firești (dar esențiale) de racordare a ideilor literare la planul ideilor filozofice“. Tocmai în numele aceleiași necesități înregistrez și eu apariția unei noi cărți a substanțialului gînditor: A fi, a face, a avea (Cartea Românească, 1985).

Titlul, semnificativ pentru profunzimea temerară a întregii lucrări, propune deja medierea – pe care Gabriel Marcel, cu Être et Avoir, o mai căuta – între modalitățile fundamentale a fi și a avea: a face. În limbajul intens și abundent în formulări memorabile al autorului, tema centrală a investigației filozofice este intonată cu miraculoasă limpezime, pentru a fi apoi regăsită printr-o îndîrjită imersiune în inefabilul existenței: „a avea e dîra răcită a lui a face, a cărui rădăcină în a fi e împlîntată“. Regăsirea mereu îmbogățită a înțelesurilor originare e pusă în scenă cu acea paradoxală fervoare senină a operei clasice, prin mijlocirea unui dialog între Mai Știutor, Tînăr Prieten și Devotat Amic, personaje-voci ale unui discurs greu de sens, constituit din și în inima opozițiilor. Așa cum cred că se putea remarca din cartea precedentă a lui Mihai Șora (Sarea pămîntului, Cartea Românească, 1978), în care primele două „personaje“ amintite angajau ceea ce mi se pare a fi un symposion eminamente sinaptic, retorica exteriorizării este doar simulată. Dramatismul dialogurilor lui Platon, avînd ca primă sursă violenta înfruntare de idei, dar fiind puternic subliniat de contextul istoric (fie el forma mentis ori anecdotă), era parțial mascat de ticurile maieuticii, de contextul paideic în care magistrul și discipolii, dincolo de stratageme, se conturează net. La Mihai Șora, autor al unei excepționale cărți despre dialogul interior, dramatismul schimbului de gînduri își caută izvoarele mai în adîncime, în tensiunea unificatoare, incandescentă, în „centrul pulsator“ al opozițiilor. Cu o mărturisită speranță de a le integra pe toate acestea, cu o nemărturisită – cu rare excepții – încredințare că astfel Ființa își dezvăluie esențele.

Cititorii obsedați de acumulări informaționale vor părăsi iute această carte și această cale, fiindcă Mihai Șora nu e un simplu colportor de prefabricate intelectuale, ori un simplu glosator harnic – fie și erudit – al textelor celebre. El se numără printre acei aleși care – sînt vorbele lui – știu, nu printre plutoanele de studioși care află. E firesc, așadar, ca marea densitate de învățătură a cărților sale, așa de puțin modulată pe lungimile de undă ale „filozofiei“ și „filozofilor“, să țintească și să inunde pe cei ce pot – fie și fragmentar, fie și o singură dată – năzui să știe. Cu altă disociere făcută de înțelept, de la comunicare ajungem la cuminecare; de la o „translație pe orizontala omogeneității deja codificate“ la desăvîrșita, la desăvîrșitoarea comuniune. Numai așa se poate coborî spre și năzui la rostirea despre acel „pur Act intensiv singular“ care e temeiul a toate.

4 jpg jpeg

„Fiind divergent la o considerare așa-zicînd ascendentă, el este prin chiar asta convergent din punctul de vedere opus.” – Mihai Şora, A fi, a face, a avea

Care este, mai elementar spus, relevanța demersului lui Mihai Șora pentru un public format la școlile despărțirii literelor de filozofie? Întîi de toate, scrierile puține ale Mai Știutorului – îmi iau libertatea de a-l desemna pe autor cu doar unul din numele sale – au o frumusețe lingvistică pe care numai cîțiva autori români au mai știut s-o pună în valoare. Limba noastră tinde, cu Mihai Șora, spre claritatea și savoarea pe care filozofia le caută pentru a vorbi. Nimic din ce e filozofic nu e străin acestei limbi eliberate de tirania clișeelor, de stigmatele confecțiunilor hazardate: de la farmecul aproape uitat al unor sintagme neaoșe la precizia seducătoare a unor construcții ad-hoc. Conceptele marii filozofii își capătă cu naturalețe și fără pagube strai valah, iar fiece nouă creație lingvistică e cu adevărat în interesul ideii. După moda pernicioasă a despărțirilor arbitrare, a calchierii mecanice și a snobismelor terminologice care dau neofiților iluzia comunicării, ce binefăcătoare lucrare asupra limbii! Al doilea, literatura e pretutindeni vizată de exercițiul înalt al filozofării. Dacă aluziile sînt oarecum destinate „mai inițiaților“ (care se pot amuza să identifice o sumedenie de referințe la autori importanți din toate timpurile), ce poate fi mai evident de interes literar decît un volum în care două (din șapte) dialoguri sînt dedicate regretaților poeți Nichita Stănescu și Virgil Mazilescu, alte două (în finalul sintetic și de fixare al lucrării) fiind consacrate împărțirii textelor în născute și făcute? Mai mult ca întreaga creație a lui Mihai Șora, cartea, construită mai cu seamă în intimitatea absolută a verbelor esențiale, caută asiduu și cu un har indicibil potecile pe care „teribila tenebră strălucitoare a Necunoscutului“ se coagulează în cuvinte. Adică tocmai temeiul – adesea penibil dibuit – al literaturii. Cît despre voga lui Mihai Șora printre poeții generației ’80, atît de puțin reverențioși cu aceia care încearcă să-i endoxeze, poate cu alt prilej. Sigur cu alt prilej, o încercare mai dificilă: ce loc ar putea ocupa acest filozof al Ființei printre urmașii lui Parmenide, arbitrarul spiritus rector al ontologiei europene?

Post Scriptum 2016

Acest scurt text a apărut inițial în revista ieșeană Cronica (nr. 1027, 4 octombrie 1985, p. 4), unde scriam ocazional, prin bunele oficii ale lui Al. Călinescu (care mă recomandase) și N. Turtureanu (care acceptase). Îl reiau acum pentru a-l readuce în atenția publică, dar mai ales fiindcă vreau să explicitez întrebarea finală – formulată atunci oarecum esopic – și să abordez frontal o dimensiune esențială a ei, deopotrivă românească și europeană, metafizică și istorică.

Mi-am pus de multe ori această întrebare, am încercat să găsesc răspuns(uri). Și au rezultat mai multe proiecte. Astfel, am coordonat împreună cu Aurelian Crăiuțu un volum colectiv dedicat autorului la împlinirea vîrstei de 80 de ani: Dialog și libertate. Eseuri în onoarea lui Mihai Șora, București, Nemira, 1997. Contribuția mea, „Utopiile unui Mai Știutor. Note despre filozofia lui Mihai Șora“ (pp. 17-44), conține atît un răspuns global la întrebarea din 1985, cît și dimensiunea esențială la care mă refeream mai sus (v. p. 41, n. 9). Am publicat apoi o carte de convorbiri cu filozoful: Mai avem un viitor? România la început de mileniu (Polirom, 2001), în care dimensiunea respectivă reapare implicit sau explicit în pasajele legate de perioada interbelică. La p. 125 o și numesc: ontologia etnică. De asemeni, am tradus, împreună cu Mona Antohi, prima carte a lui Mihai Șora, apărută în 1947 la Gallimard: Du Dialogue intérieur. Fragments d’une Anthropologie Métaphysique (Despre dialogul interior. Fragmente dintr-o Antropologie Metafizică, Humanitas, 1995, 2005). (Ediția românească e îmbogățită cu un eseu al lui Șora care marchează, descrie și explică despărțirea lui de iluzia leninistă, precum și cu sinteza lui Virgil Nemoianu, „Mihai Șora și tradițiile filozofiei românești“, tradusă din engleză de aceiași, neegalată în exegeza operei lui Șora.) Dintre proiectele neîmplinite, pe două le regret cel mai mult. Primul, o ediție a operei lui Șora, care să înceapă cu cinci volume (celor amintite mai sus li s-ar fi adăugat Clipa & timpul, apărut la Paralela 45 în 2005). Al doilea, un alt Festschrift, coordonat tot împreună cu Aurelian Crăiuțu, Mihai Șora. Metafizica, etica și politica dialogului, plănuit pentru a 90-a aniversare a filozofului. Din păcate, prăbușirea mea din 2006 a făcut imposibile (și inoportune) ambele proiecte. Părți din cel de-al doilea au fost din fericire salvate de Marius Ghica în frumosul său volum de miscellanea intitulat simplu: Șora (Paralela 45, 2006).

Să revenim la întrebarea mea de acum 31 de ani. Ontologia expusă de Șora cînd avea el însuși 31 de ani este de o simplitate și de o eleganță remarcabile: sfera de rază nulă. Astfel, pentru a mă menține în orizontul întrebării mele complete, Șora pare că transcende la gigantesca arbitrariedad de Parmenide (Ortega y Gasset), despărțirea mai curînd logică decît metafizică a devenirii de ființă. Această despărțire a obsedat filozofia europeană interbelică, marcată profund de antimodernism. Eliade, întîlnindu-l pe gînditorul spaniol la Lisabona, în 1943, i-a spus că această separație nu există în filozofia indiană. La noi, Vulcănescu și Noica au dat soluții diferite dilemei presocratice fondatoare. Primul (metafizic mai apropiat de poziția lui Șora prin referințele teologice și spiritualiste) a (etno-)naționalizat metafizica, a coborît-o în particular și istoric. Cel de-al doilea (care a prelungit ontologia etnică, mult îndatorată lui Vulcănescu, pînă în epoca național-comunistă) a încercat s-o reînalțe spre finalul vieții sale într-un fel de universal idiosincratic (anistoric, mai exact postistoric, fiindcă trebuia să se rupă de o întîlnire nereușită cu istoria), în care particularul (românitatea) dă suspect de multe răspunsuri geniale întrebărilor ontologice, cel puțin la fel de multe ca elinii și nemții; numai în acel domeniu, deloc oximoronic (universalismele sînt niște provincialisme ambițioase), putea postula Noica devenirea întru ființă.

În opinia mea, cea mai remarcabilă calitate a ontologiei lui Șora este despărțirea, atunci și de atunci pînă azi, de ontologiile care au dominat gîndirea românească interbelică, înrădăcinată într-o lectură metafizică a identității naționale și în antimodernismul german (inclusiv prin ecourile sale spaniole, italiene etc.). Am numit așadar aceste sisteme ontologii etnice, iar seria lor îi include, dincolo de diferențele dintre ei, pe Blaga, Vulcănescu, Băncilă, Noica. Am văzut mai sus și poziția lui Eliade. Filozofia indiană, din păcate, nu l-a influențat pe plan ideologic și politic. Șora a fost studentul lui Nae Ionescu și al lui Mircea Eliade, i-a citit desigur pe toți autorii de ontologii etnice, pe unii i-a și cunoscut personal.

Cu atît mai remarcabil! 

Sorin Antohi este istoric al ideilor.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

image png
O tânără prezentatoare TV din SUA s-a sinucis după ce logodnicul a anulat nunta
O prezentatoare TV celebră din Wisconsin s-a sinucis. Tânăra și-a cumpărat o armă cu 90 de minute înainte de gestul fatal și a trimis mesaje de adio fostului logodnic și unei prietene.
ruta arctica shutterstock 2143283457 jpg
Ministerul rus de Externe a spus că lipsa de interacțiune cu alte state nu va afecta dezvoltarea Rutei Nordului
Ambasadorul general al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, președintele Comitetului înalților funcționari al Consiliului Arctic, Nikolai Korchunov a declarat că Rusia, ca unic operator al RN, ia măsuri pentru a asigura siguranța navigării pe această rută.
Charles Michel la Conferinta de Securitate de la Munchen FOTO EPA-EFE
La summitul din 6-7 octombrie, UE va discuta despre înăsprirea sancțiunilor împotriva Federației Ruse și asistența militară acordată Ucrainei
Președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că liderii UE vor lua în considerare, de asemenea, cum să protejeze cel mai bine infrastructura critică.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.