Dileme în sectorul bancar

Mihai BOGZA
Publicat în Dilema Veche nr. 200 din 9 Dec 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Sistemul bancar a fost primul sector major care a intrat în economia de piaţă. Complet curăţat şi restructurat în anii 1999-2000, a cunoscut în perioada ulterioară o dinamică spectaculoasă şi a constituit atît un model pentru restul economiei, cît şi un motor care a asigurat creşterea rapidă a acesteia. Şi totuşi, în pofida succeselor incontestabile din ultimii ani, confirmate de un test inatacabil - interesul deosebit al investitorilor străini, care a dus la o penetrare de peste 90% a capitalului străin în ansamblul sistemului şi la preţuri ale tranzacţiilor recente deosebit de avantajoase pentru vînzători -, nici sistemul bancar nu este ocolit de dileme. Prima se referă la utilitatea publică a continuării ritmului actual de creştere. Deşi activitatea bancară din România are încă de recuperat decalaje semnificative faţă de ţările avansate, practic la toţi indicatorii cantitativi, de cîţiva ani se pune întrebarea dacă dinamica rapidă a creditării nu pune în pericol stabilitatea macro-economică a ţării. În susţinerea Băncii Naţionale a României, creşterea rapidă a consumului din ultimii ani, alimentată în mare măsură de volumul tot mai mare al creditelor de consum, imobiliare şi ipotecare, acordate de bănci, este răspunzătoare atît de deficitul contului curent al balanţei de plăţi, care în acest an ar putea atinge sau chiar depăşi 13-14% din PIB, cît şi de reinflamarea inflaţiei, care va înregistra în 2007 primul an de reversare a trendului de scădere după 1999. A doua dilemă priveşte tot ritmul de creştere a activităţii bancare, dar de data aceasta din punctul de vedere al pericolelor pe care acesta îl creează chiar pentru sănătatea băncilor. Din perspectivă istorică, perioadele de expansiune rapidă din sistemul financiar au fost urmate de crize, datorate tocmai faptului că, preocupate să nu piardă cursa pentru cote de piaţă cît mai mari, băncile au lăsat deoparte principiile de prudenţă şi au acordat credite riscante. Costurile înlăturării efectelor acestor crize, ca şi perioadele de recesiune care au urmat par să sugereze că este mai prudent ca băncile să se grăbească încet. La aceste două dileme Banca Naţională a României a răspuns cu măsuri de temperare a vitezei de creştere a creditării, mai ales pentru cea în valută şi pentru cea destinată persoanelor fizice. Justificate probabil pe termen scurt, acestea prezintă însă atît dezavantajul că prelungesc perioada de recuperare a decalajelor, condamnînd băncile româneşti să rămînă în continuare în coada Europei, cît şi pe acela, încă şi mai important, că, menţinute pe termen mai îndelungat, acestea îşi pierd mult din eficienţă, deoarece băncile învaţă să le ocolească, lucru confirmat din plin chiar de evoluţiile recente ale contului curent şi inflaţiei. Şi atunci, ce ar fi de făcut? Răspunsul nu este atît de complicat pe cît pare: trebuie găsită o soluţie pentru a dirija expansiunea creditului în zone unde atît riscurile să fie mai reduse, cît şi impactul asupra echilibrelor din economie să fie pozitiv - în speţă, acolo unde este stimulată creşterea ofertei agregate şi nu a cererii, altfel spus, spre producţie şi investiţii productive, şi nu spre consum. Iar pentru a realiza acest lucru nu este nevoie de subvenţii costisitoare. Este suficient ca autorităţile să identifice motivele pentru care băncile au reţineri în a se angaja mai substanţial în aceste sectoare, iar apoi să elimine rapid, prin măsuri legislative şi instituţionale, aceste obstacole, permiţînd astfel ca resursele, pînă la urmă, totuşi limitate, ale băncilor să afluiască spre acestea. Şi cum ar putea fi identificate obstacolele? Din nou, răspunsul este mai simplu decît poate părea: prin dialog atît cu actorii din sectorul real, care ştiu care le sînt nevoile, cît şi cu băncile, care ştiu de ce nu pot încă satisface aceste nevoi. Acest dialog trebuie să fie însă eficient şi responsabil, adică să fie imediat urmat de acţiune. Rezultatele pozitive ale unei astfel de abordări mi se par evidente. Pentru autorităţi, o reducere a presiunii pe echilibrele macro; pentru bănci, posibilitatea continuării expansiunii rapide, în condiţiile diversificării portofoliilor şi deci a unor riscuri mai reduse; iar pentru sectorul real, un mai bun acces la finanţare. Rămîne numai să ia cineva iniţiativa din partea autorităţilor. Băncile sînt pregătite şi aşteaptă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Semnalul de alarmă tras de un economist de top: mai puțini bani europeni, mai mulți pensionari. Ce soluții propune României
Economistul Radu Crăciun avertizează asupra turbulențelor economice care ne așteaptă în următorii ani. El susține că România va traversa inevitabil o perioadă mai delicată, din 2027, când începe un prim val de pensionare a „decrețeilor”, cu urmări asupra pieței muncii, iar PNRR va lua sfârșit
image
Sclavia, din nou la modă în România. „Este atât de sumbru și de macabru modul în care se întâmplă lucrurile”
Avem cei mai mulți cetățeni exploatați prin muncă forțată, cele mai multe femei și cei mai mulți minori traficați pentru exploatare sexuală, comparativ cu celelalte state membre. Iar pentru asta este vina statului, atrag atenția experții, care spun că tinerii români cresc pentru a deveni victime.
image
Capcana din pachetele de țigări. De ce ajung unii să fumeze 20 de țigări pe zi
Fumatul a devenit un viciu tot mai răspândit, care debutează la vârste din ce în ce mai fragede, susțin specialiștii. Astfel, foarte multe persoane ajung să fumeze chiar și 20 de țigări pe zi.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.