Dilema piraţilor din fiecare

Andra MAZTAL & Miron GHIU
Publicat în Dilema Veche nr. 283 din 17 Iul 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Românii s-au născut piraţi. Dacă timp de zeci de ani am lipsit de pe harta media internaţională, nefiind încă obişnuiţi 100% nici măcar cu computerele, istoria ne-a învăţat că o copie poate valora mai mult decît originalul. Pirateria media a fost extrem de răspîndită din anii ’50 încoace, cînd se poate vorbi de o industrie a fonogramelor audio şi video, în esenţă doar un sistem de propagare a unor opere, de la vinilurile care înainte să ajungă la Bucureşti erau atent copiate, în Constanţa, pe magnetofoane multitrack, pînă la casete. Dacă bootlegging-ul de casete a fost extrem de răspîndit la sfîrşitul anilor ’80 şi de-a lungul anilor ’90, cu brio, în unele zone ale oraşelor existînd centre de copiere unde-ţi programai release-urile, la fel de comune ca şi centrele de închiriat casete video, începutul de secol XXI ne-a prins în plină eră a CD-urilor şi mp3-urilor. La fel de uşor cum în anii ’80 umblau, în forma unor copii xerox la a 35-a mînă, cărţile pe care sistemul le "interzisese", la mijlocul anilor ’90 s-au format marii colecţionari de casete. Şi, automat, audiofilii de mai tîrziu. Copiatul unei casete era un obicei comun, iar venirea la putere a CD-urilor, majoritatea de producţie bulgărească sau ucraineană, le-a ocupat multora nopţi întregi în vizite cînd totul se trăgea la 2X (Plextor!) şi noţiunea de "buffer underrun" nu exista. Ieşeau cam 6 din 10 CD-uri şi dura ore întregi. Cu zecile de CD-uri la îndemînă, puse frumos în sufragerie pe rafturi dedicate, lîngă setul TV, din ce în ce mai mare, românului i-a fost extrem de simplu să facă tranziţia la mp3. Portabil şi volatil, dar uşor de scris pe orice suport, mp3-ul a consumat, la sfîrşitul anilor ’90, sute de dolari pe abonamentul telefonic, viteza de 3.5 kilo pe secundă fiind o performanţă. E uşor să vorbeşti, aşadar, despre piraterie, din perspectiva unui român. La fel cum sîntem late-adopters ai televiziunii, de exemplu, adaptăm cu uşurinţă noile tehnologii nevoilor noastre, considerînd media ca fiind, din start, ceva gratuit. Se pare că nu e chiar aşa. Cazul notoriu al Pirate Bay, finalizat în stil Napster, mai exact cu o cumpărare a companiei de către nişte corporaţii care intenţionează să renunţe la principiul kopimi şi să plătească drepturi de folosire a operelor pe care le vor trafica în sistem p2p, e un bun exemplu despre cum merg lucrurile. Tendinţa organismelor de protejare a drepturilor de autor, cît şi a guvernelor europene e să nu mai tolereze traficul liber de media şi să impună taxe, similare celor radio. Fondatorii Pirate Bay şi-au asumat deja rolul de eroi ai fenomenului, Peter Sunde fiind şi primul acuzat care stă pe Twitter în timpul propriului proces, lucru care l-a transformat instantaneu într-un icon similar celor din lumea rock’n’roll, iar pretextul spectacolului media care a urmat, Spectrial, a servit drept platformă electorală Partidului Piraţilor, prezent din acest an în Parlamentul European. La fel cum procesul a fost un spectacol mediatic, la care au participat toate canalele de presă şi majoritatea internauţilor îmbătrîniţi în reţea, obişnuiţi că "free is the way to go", teoreticieni sau nu, implicarea noastră în fenomenul pirateriei este egală pentru fiecare. Toţi sîntem vinovaţi în procesul Pirate Bay, peer cu peer, şi conştientizarea acestui lucru ar trebui să transforme sharing-ul într-un fenomen cu adevărat de masă. Cînd ne vom da seama, însă, că a participa înseamnă upload şi nu doar download, vom fi suficient de maturi ca să participăm la ecosistemul media, la rîndul nostru, cu ceva. Fie el jurnalism cetăţenesc, vizibil în ultima vreme în cazul Moldovei şi al Iranului, fie comunităţi care să aplice open-source-ul pe orice, de la muzică la idei, software şi d.i.y.-uri. Sharing-ul este departe însă de statutul de fenomen de masă. Pentru moment, pînă ne maturizăm cu toţii şi începem să tratăm virtualul ca pe-un element nou, dar atît de natural, poate că impunerea unei taxe, în locul imbecilului principiu "greşeşti de trei ori şi zbori", e o soluţie. Nu toţi muzicienii îşi permit, ca Radiohead sau Nine Inch Nails, să-şi pună muzica gratuit pe net şi să impună un model de business viabil. Exemplul lor, însă, ajută ghiolbanii care nu dau niciodată nimic la schimb. În plină criză economică, organismele de protecţie a drepturilor de autor şi guvernele gata să-şi apere ţara de adolescenţi lefteri care vor, totuşi, să asculte muzică şi să citească, îşi construiesc butaforii legale care să intimideze. În urmă cu vreo două săptămîni, canalele de ştiri transmiteau în valuri vestea că o mamă singură din Statele Unite a primit o amendă de 1,9 milioane de dolari pentru că a downloadat de pe Kazaa 24 de piese, asta după ce în 2007 mai avusese parte de un proces din acelaşi motiv, în urma căruia "nota de plată" s-a ridicat la 275.000 de dolari. Într-unul dintre spoturile campaniei anti-piraterie germane, o mamă şi fiul ei, un băieţel de vreo patru ani, îi cîntă tatălui "La mulţi ani" în faţa închisorii unde acesta se află pentru că a downloadat, ilegal cel mai probabil, vreo superproducţie animată pentru copilul lui. Francezii au de gînd nu doar să-ţi taie conexiunea dacă ai călcat strîmb de trei ori, ci şi să-l oblige pe utilizator să plătească taxa de Internet, chiar dacă nu va mai avea acces la www. Demonizarea file sharing-ului şi a consumului de bunuri culturale digitale fără achitarea tributului către marile companii care le produc se hrăneşte cu sperietori pe care "sistemul" le selectează mai mult sau mai puţin la întîmplare, atîta vreme cît mai toţi sîntem vinovaţi. Să încerci însă un război împotriva tuturor este o măsură nu doar ineficientă, ci şi iraţională. Argumentul cel mai puternic împotriva pirateriei " care, de altfel, şi el poate fi contracarat cu cifre care arată că vînzările de produse culturale digitale cresc, nu scad " îi are în vizor pe creativi, cei care, pentru a produce mai departe, au nevoie de banii consumatorilor. Însă pentru a reglementa acest raport, este necesară o simplă regîndire a cadrului legal privitor la chestiunea drepturilor de proprietate intelectuală, evident neadaptat noilor condiţii de piaţă şi, de ce nu, deontologie a obiectelor culturale, în care orice text sau orice piesă este copiabilă şi transmisibilă instantaneu. Războiul pornit împotriva utilizatorilor, mulţi dintre ei neîncadrîndu-se în statisticile care arată că oricine îşi poate permite să facă downloadări legale (un muncitor chinez ar trebui să muncească, de pildă, o sută de ore pentru a-şi cumpăra licenţa de Windows, în timp ce unui japonez i-ar fi suficiente 40 de minute de muncă), porneşte de la politici neadaptate noii paradigme informaţionale. Propunerea de a impune o aşa-numită "cultural flat fee", o taxă lunară pentru download de produse culturale digitale, al căror sistem de copyright este clar, ar putea fi o mutare mult mai inteligentă şi eficientă decît culpabilizarea şi sancţionarea a milioane de utilizatori. Open-source-ul nu are încă un long tail, cel la care se referea Chris Anderson cînd susţinea că produsele vor atinge toate nişele, într-o lungă coadă tehnologică, avînd în vedere că toate produsele au parte de rafturi virtuale identice, ca la Amazon. Pe măsură ce gadget-urile pe care le folosim devin din ce în ce mai uşor de hackuit, de multe ori fără să mai rămîi cu şuruburi pe afară, şi mediul înconjurător capătă straturi groase de augmentare, ca un machiaj care ni se va părea nu S.F., ci firesc, vom fi bine naturalizaţi într-un mediu din care nu ne vom putea extrage. Muzicienii se vor salva prin concerte şi marketing alternativ, mult mai profitabil decît cei 5-7% pe care-i iei, ca artist, de la casa de discuri, iar industria filmului s-a prins deja că avansul tehnologic le permite să desfăşoare destule trucuri, cum ar fi cinematografele 3D, 6D etc., care ne vor distra în spaţiul public mai bine decît acasă. Dependenţa media duce la apariţia unei lumi noi, e vizibil, dar cotidianul devine istorie analizabilă abia peste ani. Să împărtăşim, aşadar, cît mai mult, şi să învăţăm să folosim uneltele noilor media pînă vom începe să facem şi noi.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.

Adevarul.ro

image
Ce avere are „Lupul de la Rutieră”. Soția sa, fost viceprimar, conduce afaceri prospere la Râșnov
„Lupul de la Rutieră” a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Soția sa a fost viceprimar al orașului Râșnov și conduce afaceri prospere, care le-au permis să cumpere case și terenuri
image
Revelațiile unor unguri în România. „Până la urmă, m-am înșelat în privința Transilvaniei și a lor”
Zsolt și Daniel sunt doi tineri din Ungaria care au vizitat pe rând România și au vorbit despre surprizele pe care le-au avut în momentul în care au ajuns să cunoască români și chiar să-și facă prieteni.
image
Care sunt cele 3 zodii care mint fără nicio remuşcare
Din punct de vedere al horoscopului există zodii care sunt mai mult sau mai puţin predispuse a se regăsi pe lista mincinoşilor.

HIstoria.ro

image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.
image
Basarabia în anul 1917. Atunci când Unirea nu se întrevedea
Colapsul economic cauzat de starea de război, criza alimentară care a debutat în toamna anului 1916 și tensiunea politică crescândă au creat o situație explozivă în Imperiul Rus, care a culminat cu răsturnarea autocrației țariste, în urma Revoluției ruse din februarie 1917.
image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.