Detest formula "pe vremea mea"

Publicat în Dilema Veche nr. 149 din 1 Dec 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Mai întîi de toate, vreau să vă dau un citat cu care începe Cartea bunei cuviinţi, apărută în 1935 şi scrisă de doctorul Constantin Colonaş: "Un filozof, care, pe lîngă filozof mai era se vede treaba şi un hîtru bun de glume, a spus cîndva: dacă pe lume n-ar fi politeţă, oamenii nu ar veni în contact între dînşii decît pentru a se lua de păr". Deci normele de politeţe au fost inventate ca oamenii să trăiască într-un climat social respirabil. Este vorba de sănătatea morală a unui popor. Faci concesii, ţi se fac concesii, ai grijă să nu-l deranjezi pe celălalt şi astfel poţi să trăieşti în societate. Întrebaţi dacă ar trebui adaptate normele de politeţe la vremurile noastre. Cărţile vechi, cum este şi cea din care v-am citat, parcă ar descrie realităţile de astăzi. Unele obiceiuri proaste nu se modifică aşa uşor. Asta se întîmplă pentru că noi, românii, sîntem o civilizaţie şi o cultură relativ recente. La noi, obiceiurile salonarde au apărut de-abia în secolul al XIX-lea, după venirea paşoptiştilor din Franţa. Dar poporul nu a asimilat aceste norme şi ele au început să se sedimenteze de-abia în perioada interbelică. În cartea despre care vă vorbesc, se scrie despre tînărul care stă în tramvai şi se uită pe geam de parcă ar vedea peisajul Elveţiei. Sau este adîncit în lectura unui ziar şi nu o observă pe doamna în vîrstă care stă lîngă el. Asta se întîmpla în 1935. Sîntem în 2006. Tînărul, din nou, se uită pe geam ca şi cum ar vedea peisajul Elveţiei, din nou se înghesuie la urcarea în tramvai. Şi eşti agresat, cum nu eşti în alte ţări. Cu meseria pe care o am acum, după ce am publicat Codul bunelor maniere astăzi, nu pot să nu observ aceste lucruri. Acum mi-am schimbat meseria (într-un ziar, cineva m-a numit "profesoară de bună purtare a României") şi am început să am pe umeri această povară... Nu-i o povară chiar neplăcută... Ba da, pentru că, în loc să îi modific eu pe cei din jur, mă modifică ei pe mine. De ce spun că mă modific eu? Pentru că încep să reacţionez rău. În momentul în care sînt agresată, cînd îmi închide şoferul uşile, în timp ce cobor din autobuz, şi mă loveşte, eu mă întorc şi spun "idiotule!". Nu vorbesc de obicei aşa... Mă comport ca un şofer enervat. Cînd stau la o coadă infernală la o bancă, timp de aproape o oră, la plata unei facturi, şi la şase birouri sînt numai scaunele, nu şi funcţionarele, reacţionez rău. Mă duc, caut directorul şi ridic tonul, ceea ce iar nu mă caracterizează. Comunismul a mitocănizat România Spuneaţi că bunele maniere au început să fie asimilate în perioada interbelică. După aceea, a venit însă comunismul... În perioada interbelică, lucrurile începeau să se stratifice şi mediile sociale diferite îşi aveau regulile lor de comportament, în care buna-cuviinţă era lege. Sancţionarea impoliteţii, "cei şapte ani de-acasă", grija faţă de celălalt, buna-cuviinţă erau norme deja stabilite şi respectate cît de cît. În schimb, comunismul a mitocănizat România. Pentru că tot ce era de provenienţă burgheză (pălăria, sărutatul mîinii, venitul în vizită cu un cadou, adresatul cu "doamnă") a fost desfiinţat brutal de către ura de clasă sau de dictatura proletariatului. Oamenii au fost nevoiţi să îşi lase copiii "cu cheia de gît", cu excepţia cazurilor în care educaţia a revenit bunicilor. E-adevărat că această generaţie a ştiut de frică, dar se creşteau nişte oameni lipsiţi de şira spinării. Ceea ce se întîmplă foarte rău astăzi e că democraţia şi libertatea de după ’89 au eliberat brusc această presiune a fricii şi, în numele democraţiei şi libertăţii prost înţelese, oamenii îşi permit orice. Şi atunci apar spiritul gregar, animalicul, violenţa, vorbitul urît, arbitrarul. Tot ce se întîmplă de felul acesta nu e din vina oamenilor, ci din vina noastră, a formatorilor de opinie, de aceea am spus că încep să am o mare responsabilitate şi că trăiesc la ora actuală o mare dramă. Detest formula "pe vremea mea", pentru că nu există "o vreme" privilegiată. Şi eu am fost tînără, vorbeam tare, probabil, şi eu comiteam o groază de infracţiuni la adresa politeţii. Cîtă importanţă mai au normele vechi - de pildă, cum se mănîncă sparanghelul şi alte lucruri din acestea fine -, cînd în ritmul vieţii de astăzi omul este nevoit să mănînce chiar pe stradă, ceea ce e inadmisibil din punctul de vedere al normelor bunelor maniere? Cum mi-a spus mie cineva: "dar cum, doamnă, să nu mănînc pe stradă, dacă am glicemia mică?". M-a amuzat foarte tare... În toată lumea se modifică nişte norme. Sigur că n-o să-ţi recomande nimeni să mănînci pe stradă, dar nici nu te va acuza. Eram foarte pornită în urmă cu zece ani împotriva celor care vorbeau la telefonul mobil pe stradă, în tramvai sau în restaurant. Acum am cedat. Se pot face şi în acest caz gesturi de om politicos: să nu vorbeşti tare, de exemplu. Oamenii în vîrstă n-au fost niciodată tineri Există oameni - în special cei în vîrstă - care spun că tineretul de astăzi s-a stricat de tot şi ar fi în stare să impună normele bunelor maniere cu forţa. Eu sînt împotriva virulenţei de comportament, pe care, cum spuneam, o remarcam şi la mine. Şi cred că asta se poate remedia într-un singur fel. Adică, în loc să tot observi ce face tineretul din ziua de azi şi vecinul tău, întîi să te întorci spre tine, mai sever, şi să vezi unde greşeşti tu. Apoi, sînt total împotriva acestei discriminări pe criteriul de vîrstă ("tinerii din ziua de azi"), pentru că unii tineri sînt mult mai politicoşi decît oamenii în vîrstă. Detest formula "pe vremea mea", pentru că nu există "o vreme" privilegiată. Şi eu am fost tînără, vorbeam tare, probabil, şi eu comiteam o groază de infracţiuni la adresa politeţii. Dar oamenii în vîrstă, în general, nu recunosc acest lucru. Ei n-au fost niciodată tineri, ei nu au vorbit niciodată tare, ei nu au ascultat niciodată muzică tare, ei n-au făcut nimic. Au fost nişte îngeri, de cînd s-au născut pînă au ajuns oameni în vîrstă. Totuşi, nu pot să nu observ că, atunci cînd îmi făceam stagiul la ţară şi pierdeam rata şi eram nevoită să fac autostopul, nu mi-a fost niciodată frică să mă urc într-o maşină. Acum, după şase seara, mi-e frică să ies şi cu taxiul. Ceva s-a schimbat... Eu tot timpul voi pleda în favoarea politeţii şi voi încerca cu umor - că pînă la urmă asta îmi rămîne -, să ignor faptul că sînt agresată verbal, că mi se spune: "Uite ce mărgele are baba!" sau "Mamaie, mai repede!". Zîmbesc şi trec mai departe, ca să supravieţuiesc, nu din alt motiv. Nu găsesc altceva de făcut decît să continui ceea ce fac. Ceea ce mă deranjează foarte tare este că nu fac destul de eficient. Eu, fiind de vocaţie profesoară, cînd luam o serie de elevi, vedeam, la sfîrşit, rezultatul: ştiau să citească o carte, să recite o poezie. Dar acum sînt dezarmată. Sînt persoană publică, mă întîlnesc cu foarte multă lume, iar cînd se iveşte un conflict, deodată toată lumea mă recunoaşte şi mă întreabă: "Ce faceţi, doamnă, vă uitaţi cum se aruncă hîrtiile pe geam şi nu spuneţi nimic?". Nu spun nimic. Opinia publică e "Gică-contra" Opinia publică mai are astăzi vreun rol în a corecta deviaţiile comportamentului social? La noi, opinia publică este fie laşă, fie nedreaptă. În fond, codul bunelor maniere e un ansamblu de reguli, doar că nu are pedeapsă cu închisoarea, dar are şi el pedepse. Lumea începe să te evite sau eşti dat afară din serviciu din cauza lipsei de politeţe. Mi-a povestit un prieten, un jurist, cum a fost la un interviu în vederea unei angajări la o firmă foarte bună de avocatură. Se întîmpla în urmă cu un an, în Germania. În afara examenului propriu-zis, a mai avut alte două probe. Una de ieşit în oraş la restaurant cu viitorul patron, unde era monitorizat cum face comanda, cum mănîncă, cum vorbeşte cu chelnerul, cum pune şervetul sau nu, pe genunchi, cum bea, cît bea, cum mănîncă, cît lasă în farfurie... Era o probă foarte importantă. Ce de-a doua a fost tot o ieşire la restaurant, dar cu soţia - unde, tot aşa, era monitorizat. Revenind la opinia publică, la Berlin, de pildă, am putut sesiza reacţia promptă şi eficientă a acesteia faţă de comportamentul necivilizat al unor tineri. În România, opinia publică este întotdeauna "Gică-contra", adică fie se împarte în două tabere fie, pur şi simplu, tace. De obicei, dacă cineva face observaţie unui tînăr că stă pe unul din locurile rezervate, imediat sare altcineva în sprijinul lui, spunînd că poate e bolnav sau obosit şi se iau de păr. Deci opinia publică însăşi nu e educată. Credeţi că printr-o normă de politeţe, prin care o femeie este avantajată, se subliniază neputinţa ei sau împilarea ei de secole? Nu. Este exact aceeaşi exagerare care se produce în cazul unei revoluţii, în cazul unei răsturnări de situaţie. Cum burghezia a fost marginalizată, aruncată, exterminată şi la propriu, şi la figurat, şi bărbaţii sînt acuzaţi astăzi în mod nedrept de faptul că femeia este mai firavă. Mişcarea feministă are dezavantajul de a exagera şi toate exagerările cad imediat în ridicol. Îmi aduc aminte că în ’68 eram în Franţa, absolut întîmplător, şi am asistat la revolta tinerilor. În mod ostentativ, se sărutau în metrou cupluri care altădată nu ar fi făcut-o în spaţiu public - şi o făceau ostentativ şi violent. Pentru că voiau să impună dorinţa de libertate a tinerilor, să scape de orice constrîngere. Iată că, pînă la urmă, ceea ce părea o exagerare în ’68, azi e la ordinea zilei. ...Dar pînă la urmă le trece, asta e foarte interesant. În Franţa, de unde a plecat, tinerii sînt mult mai rezervaţi. Adică civilizaţia şi comportamentul civilizat îşi impun pînă la urmă punctul de vedere. Au fost războaie, cruciade, cataclisme, inundaţii, cutremure, au fost diferite dictaturi... Toate au trecut, buna-cuviinţă a rămas. a consemnat Cezar PAUL-BĂDESCU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Podul peste Dunăre de la Brăila arată jalnic. Asfaltul a crăpat și s-au format șanțuri ca pe „arătură”, spun șoferii VIDEO
Șoferii care trec pe podul peste Dunăre de la Brăila sunt revoltați. Deși a fost dat în folosință în urmă cu un an, podul arată deplorabil. Asfaltul a crăpat și s-au format numeroase șanțuri, exact ca pe un drum abandonat.
image
Surse: Dani Mocanu a rămas fără permis după ce a fost prins „zburând” pe A2. Ce viteză avea manelistul
Polițiștii au amendat sâmbătă, 13 iulie, șoferul unei mașini marca BMW, care circula cu o viteza uimitoare pe A2. Potrivit unor surse, la volan s-ar fi aflat manelistul Dani Mocanu.
image
Turiștii, terorizați de marea de alge de pe litoral. „Acolo unde au curățat, valurile aduc din nou cantități mari de alge” VIDEO
Zeci de mii de turiști goniți de caniculă în stațiunile de pe Litoral au parte, în aceste zile, de o surpriză mai puțin plăcută: apele Mării Negre au devenit verzi din cauza tonelor de alge aduse la mal și care miros a hazna.

HIstoria.ro

image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.
image
Războiului din Pacific: decriptarea codului japonez JN-25b
Un salt major pentru SUA în domeniul informațiilor a avut loc în februarie 1942, când criptanaliștii US Navy au început decriptarea mesajelor japoneze trimise cu ajutorul codului naval standard JN-25b.