Despre sustenabilitate, azi

Mirela STOIAN
Publicat în Dilema Veche nr. 989 din 23 martie – 29 martie 2023
image

Schimbarea este, fără îndoială, o caracteristică definitorie a zilelor noastre și o prezență constantă în viețile tuturor; schimbarea se manifestă, cu intensități, în ritmuri și dimensiuni diferite la nivel micro-, mezo- sau macroeconomic, iar în acest context modelele și comportamentele de consum nu fac, evident, excepție. 

Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor, accentuează preocupările referitoare la aspectele de natură calitativă în detrimentul celor de natură cantitativă. În același timp, consumul sustenabil poate fi considerat drept o componentă importantă a procesului de trecere de la modelul economiei liniare – caracterizat, sintetic, prin: exploatare de resurse, producție, consum, generare de deșeuri – la cel al economiei circulare, în care repararea, reutilizarea, reciclarea, recuperarea materialelor sînt acțiuni definitorii. „Economia circulară este o economie a păcii”, aprecia Constantin Damov, cofondator și președinte al Green Group, președinte al Coaliției pentru Economie Circulară, la un eveniment recent desfășurat în cadrul Academiei de Studii Economice din București. 

Considerînd, de exemplu, piața produselor agroalimentare, alegem: fast food sau slow food, produse de import sau produse locale, produse inovatoare sau produse tradiționale etc. Deciziile de cumpărare sînt, evident, influențate prioritar de prețurile produselor, dar procesele de informare și educare, la nivelul cumpărătorilor și consumatorilor, pot influența decisiv opțiunea pentru un produs sau altul.

Educația în general, educația economică în particular sînt esențiale pentru formularea celor mai adecvate răspunsuri la întrebările și problemele actuale, respectiv identificarea celor mai eficiente soluții la viitoarele provocări – economice, sociale, ecologice. Cumpărătorii și consumatorii informați și educați pot face alegeri corecte pentru sănătatea lor; managerii, la nivelul companiilor producătoare/distribuitoare, pot optimiza instrumentele decizionale astfel încît să „bifeze” nu doar obiectivele de eficiență economică, ci și pe cele care vizează sustenabilitatea activității lor; responsabilii pentru politicile publice care integrează aspectele economice, sociale și de mediu în fundamentarea acestora vor reuși să contureze o legislație care să faciliteze adaptarea la schimbare.

Din perspectiva sistemului de învățămînt, în general, respectiv a învățămîntului superior economic, în mod specific, se manifestă nevoia de a aduce pe piața muncii specialiști bine pregătiți, care să gestioneze procesele de schimbare, azi, și care să fie capabili să se adapteze la provocările viitoare – în termeni de ocupații, procese, sisteme de lucru. În Academia de Studii Economice din București, universitate care aniversează, în 2023, 110 ani de existență, Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului și-a adaptat oferta educațională, în ultimii ani, la dinamica fără precedent a pieței muncii. Astfel, din perspectiva abordărilor specifice sustenabilității, considerăm reprezentative, la nivelul studiilor universitare de licență, discipline precum: Ecologia, Economia mediului, Reconstrucția ecologică, Dezvoltarea durabilă. Viitorii economiști își continuă și consolidează pregătirea prin studii de masterat, iar în cazul acestora, cea mai nouă propunere a noastră este programul Dezvoltarea durabilă a afacerilor și organizațiilor economice, a cărui curriculă a fost realizată de cadre didactice din facultate împreună cu specialiști din mediul economico-social. Masteranzii aprofundează pregătirea anterioară prin studierea unor discipline precum: Bazele economiei circulare, Politici de mediu, Managementul datelor de mediu, Etica afacerilor durabile și responsabilitatea socială a organizațiilor, Analiza calității vieții, Strategii de consum durabil, Schimbări climatice și dezvoltare durabilă. Colaborarea universității, a facultății cu mediul economico-social nu se limitează la propunerea unor noi programe de studii universitare, ci continuă, inclusiv prin desfășurarea de activități didactice de către specialiști recunoscuți în domeniile în care își desfășoară activitatea, fie că vorbim de reciclare, managementul deșeurilor sau consultanță de mediu. Pentru că globalizarea este, alături de schimbare, o altă prezență constantă în toate domeniile de activitate și, pentru o cît mai bună pregătire a viitorilor specialiști care vor lucra în domeniul sustenabilității, din colectivul de cadre didactice fac parte și profesori de la universitățile partenere din străinătate. Un asemenea program de studii reprezentă și o formă de manifestare a responsabilității sociale a universității, în contextul actual. 

Evident, sustenabilitatea comportă o multitudine de aspecte și abordări posibile și este un subiect amplu dezbătut – de teoreticieni și practicieni, cercetători și manageri de companii, politicieni și cetățeni. Azi, cînd întrebările și temele de dezbatere promovate în spațiul public sînt din ce în ce mai diverse și mai provocatoare, sustenabilitatea poate însemna, indiferent de nivelul de abordare, și: moralitate, simplitate, curățenie, responsabilitate.

Mirela Stoian este profesor univ. dr. și decan al Facultății de Economie Agroalimentară și a Mediului din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Screenshot 2026 10 15 063048 png
Provocarea zilei joi, 15 octombrie. „Câinele Deltei”. Știi să rezolvi integrama?
Cititorii „Adevărul” au la dispoziție, pe telefon și pe computer, una dintre rubricile cunoscute ale ediției tipărite: „Jocurile zilei”. AICI puteți găsi zilnic provocări care vă testează atenția, cunoștințele generale și spiritul de observație, dar vă mențin creierul în formă.
Timothy Miller captură 5Pillars jpg
Un bărbat a venit cu fața acoperită la proces, după ce fusese arestat pentru că purtase burqa. Ce explicație a dat judecătorilor
Un pensionar britanic de 76 de ani i-a surprins pe magistrații care urmau să-l judece, după ce a venit la tribunal îmbrăcat în burqa, exact veșmântul pentru a cărui purtare fusese arestat la un protest împotriva migrației.
Razboi Ucraina Rusia  soldati participa la deminare periferia oraului Borodyanka 26- 27 mai 2022 FOTO EPA-EFE
Cum folosește Ucraina inteligența artificială pentru a curăța terenurile minate. Rezultate spectaculoase
Organizațiile care se ocupă de deminarea Ucrainei folosesc tehnologii noi, de la drone și inteligență artificială până la utilaje telecomandate, în încercarea de a accelera curățarea terenurilor contaminate de explozibili și de a reduce riscurile pentru lucrători.
tavi clonda si gabriela cristea 1 jpg
Gabriela Cristea și Tavi Clonda și-au asigurat bătrânețea. Afacerea pe care o pun pe picioare departe de România
Gabriela Cristea și Tavi Clonda formează unul dintre cele mai cunoscute cupluri din showbizul românesc, iar cei doi au planuri mari pentru viitor. În timp ce lucrurile par să meargă bine pe plan personal, pe plan profesional, vedeta și soțul ei se pregătesc pentru o schimbare importantă. Cei doi au
Nidal Hasan va fi executat in SUA FOTO X jpg
Cum ar urma să decurgă execuția maiorului care a ucis 13 militari americani. Pentagonul vrea să o transmită în direct
Fostul maior al armatei americane a fost condamnat pentru atacul armat comis în 2009 la baza militară Fort Hood, în urma căruia 13 persoane au fost ucise, iar alte 32 au fost rănite.
Suplimente alimentare FOTO Shutterstock  jpeg
Capcana pilulelor „minune”. Adevărul din spatele suplimentelor naturale, explicat de specialiști
Statisticile arată că aproximativ 94% dintre români au consumat cel puțin o dată suplimente alimentare. Sunt foarte la modă peste tot în lume. Cu toate acestea specialiștii spun că multe dintre ele pot fi contrafăcute, nu au fundament științific și ne pot chiar băga în spital.
ruth amos uscator par guinness jpg
Cel mai mare uscător de păr din lume! Are 1,6 metri înălțime
O britanică a construit cel mai mare uscător de păr din lume, o invenție neobișnuită care a intrat în Cartea Recordurilor Guinness
Autostrada Lugoj Deva, zona Margina Holdea  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (16) jpg
Autostrada cu tuneluri din vestul României, tot mai aproape de finalizare. Cum se lucrează pe șantierul așteptat din 2017
Lucrările la „autostrada cu tuneluri” din vestul României au ajuns la un progres fizic de aproape 80 la sută, iar deschiderea circulației, estimată pentru prima jumătate a anului 2027, devine tot mai realistă.
gogosari murati jpg
Gogoșari în sos de muștar, rețetă spectaculoasă pentru iarnă. Cum se prepară și cu ce se pot servi
Dacă îți dorești o conservă aromată și diferită de clasicele murături, această gogoșari în sos de muștar rețetă este alegerea perfectă. Gogoșarii rămân ușor crocanți, iar sosul dulce-acrișor de muștar le oferă un gust aparte.